Trei slice-uri de cozonac dubaiez. Cu ochii la antrenamentul lui Fed și o discuție cu Lucas Pouille
Florentin Țuca | 21 decembrie 2017Sunt încântat că Moș Crăciun mi-a adus și anul ăsta câteva cadouri pe care mă bucur să vi le pot împărtăși: au fost șansele de a asista la trei antrenamente ale unor jucători care folosesc adesea Dubai-ul ca escală înainte de tenisul fierbinte al Australiei.
Primul (forever number one, nu-i așa?), Federer însuși. Revederea lui de aproape, redescoperirea bucuriei lui de a juca și confirmarea că pleacă la Melbourne ca să-și apere titlul mi-au umplut ziua. Superlativele nu-și mai au rostul, nu mai e loc de elogii, de aprecieri mitizante și de hiperbole zeificatoare. Vă asigur doar că Roger e neschimbat, nu tu semn de oboseală, nu tu simptome de artroză, nu tu apatie (sau nadalofobie, după caz). Dimpotrivă, pe terenul 1 de la Al-Qsar (forever 1 pe terenul 1), am revăzut un Făt-Frumos omniprezent, atrăgător, agil și, peste toate, foarte hâtru și vesel și mi-am amintit de excelenta caracterizare a Cameliei: da, reconfirm, e un mare ștrengar (când, după o lovitură de rever eșuată în burta fileului, a simulat că vrea să fugă din teren prin escaladarea gardului de patru metri de după linia de fund, toată asistența a început să râdă ca la un bun film de comedie).
Am asistat și la un set-test cu tânărul său partener de antrenament, talentatul canadian Felix Auger Aliassime, care, din păcate, a fost întrerupt la 2-2 de un contre-pied a lui Roger care i-a sucit glezna junelui. Încă o dovadă că loviturile contre-pied ale lui Roger sunt contră-gleznă, contră-genunchi, contră-integritate fizică, în general. După accidentarea colegului, Campionul a insistat până la final de antrenament pe exerciții de retur. L-a pus pe săracu’ Ljubicic să-i servească aproape o oră, timp în care omul nost’ a încercat de toate: ieșiri la primire la limita careului de serviciu, slice-uri îngropate întruna pe rever, retururi blocate, dese urcări la fileu.
La final de sesiune i-au apărut, pe rând, copiii. Întâi fetele, care, pe terenul alăturat, s-au apucat de lecții cu un antrenor tânăr (stângaci, evident, prietenii știu de ce 😉 ). Pe urmă, în uralele tatălui, au venit și cei doi federei mititei și blonzi care și-au provocat babacul la o miuță. Provocare acceptată cu voioșie, cu rezultatul că antrenamentul s-a încheiat pe gazonul impecabil de lângă terenurile de tenis cu cei doi prichindei pe post de Lionel și Cristiano, cu tatăl lor pe post de Mourinho, iar cu bona pe post de bonă. Regulile miuței – știute doar de blonzii galactici, mingea – mai mare ca ei, porțile – absolut imaginare.
Al doilea cadou adus de Moșu s-a numit Kristina Mladenovic. Aaa, nu, sorry!…, nu-nu în sensul că Moșu’ ar fi fost chiar așa de darnic cum s-ar deduce din interpretarea literală a propoziției inepte și complet incorectă politic care mi-a scăpat ca un porumbel-wishful-thinking, că puteam și eu, drăcie!, să fiu mai atent cum mă exprim și să fiu mai explicit și să povestesc despre loviturile ei de dreapta și de rever, dacă le vedeam, evident, și despre voleurile ei perfecte, dacă m-aș fi concentrat cum se cuvine, evident, despre dialogurile cu antrenoarea, dacă aș fi înțeles slovena și despre multe alte detalii tehnice. Dar nu vă zic decât că întregul ei arsenal de lovituri și de mișcări este absolut tulburător. Scuze, n-am găsit altă rimă. Prietenii știu de ce 😉 . Și mă tem că știe și Dominic Thiem 😩 .
A treia surpriză a fost antrenamentul lui Lucas Pouille. În loc de povești și vorbe multe, mai bine un interviu. Cel mai tare mi s-a părut răspunsul la întrebarea mea dacă trofeul lui de la Viena din toamna asta îi este mai pe suflet decât victoria dramatică cu Nadal de la US Open 2016 (fiind primul francez care-l duce pe Rafa în cinci seturi și-l doboară pe taur la final). Răspunsul lui Lucas a fost că da, victoria din Austria e mai prețioasă și-i e mai dragă. Că e mai prețioasă, îl cred. Că-i e mai dragă, nu. Prietenii știu de ce 😉.
Am asistat la antrenamentul tău, pari în formă. Cum ți-ai evalua nivelul?
Lucas Pouille: Mă simt foarte bine, sunt foarte motivat pentru 2018 după un sfârșit foarte bun al sezonului 2017: titlu la Viena și Cupa Davis. Aceste succese îmi dau putere să muncesc și mai mult pentru 2018.
Care sunt obiectivele pentru 2018?
Intrarea în top 10, calificarea la Londra și cât mai multe victorii în turneele mari.
Anul trecut te-ai antrenat cu Federer (la Dubai -n.r.) De ce ai schimbat planul anul acesta?
Nu ne-am sincronizat – eu am încheiat sezonul mai târziu decât el din cauza finalei Cupei Davis.
E complicat să vă antrenați cu alți jucători când sunteți toți în același turneu?
Suntem obișnuiți. Nu avem încotro, trebuie să ne antrenăm împreună pentru a progresa.
Care este turneul pe care îl iubești cel mai mult?
Pentru mine, Roland Garros.
Și dintre cele câștigate deja?
Cupa Davis. Și Viena, pentru că a fost individual.
Este Viena mai importantă decât victoria de legendă contra lui Nadal de la US Open?
Da. După Nadal am pierdut, pe când la Viena am terminat săptămâna cu o victorie.
Știu că prima ta finală a fost la București. Ce amintiri ai de atunci?
Publicul a fost foarte drăguț. Chiar dacă vremea a fost urâtă și am fost obligați să jucăm luni dimineața, publicul a venit în număr mare și ne-a susținut. Asta demonstrează spiritul sportiv al bucureștenilor. Am petrecut o săptămână bună, mi-a plăcut mult.
Ce ne poți spune despre colaborarea cu Ion Țiriac?
Merge bine, avem un an de când lucrăm împreună și sunt foarte mulțumit.
Ce noutăți aduce această colaborare?
Toate serviciile de management din afara terenului sunt foarte importante. Când ai oameni de calitate care te ajută, poți să te gândești doar la tenis.
Dacă ai ajunge în finală la Melbourne, pe cine n-ai vrea să vezi dincolo de fileu?
E greu de răspuns… Roger Federer. Dar dacă aș ajunge în finală, n-ar mai conta adversarul.
***
Nou! Am lansat „Simona de păstrat”, un album foto. Dedicat momentelor importante din cariera Simonei, albumul este tipărit în condiții grafice de calitate înaltă. „Simona de păstrat” este un cadou perfect pentru fanii Simonei înainte de Sărbătorile de iarnă.
Albumul este într-un tiraj limitat, așa că nu întârzia să-ți iei un exemplar de aici.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română