Totul se joacă! Serena Williams e eliminată în turul 2, Roland Garros e deschis oricărei posibilități

Niciodată în toată cariera ei n-a mai pierdut Serena la un Slam atât de drastic precum azi. De aici începe discuția, ca să ne facem o idee despre cât de clară a fost înfrângerea liderului mondial. În fapt, probabil că nu atât eliminarea ei din turneu șochează, cât maniera în care a pierdut. Serena e cea care obișnuiește să-și domine adversarele până le face să fugă mâncând pământul. De data asta, peisajul a fost fix invers. O Serena apatică, ștearsă, ineficientă, fără reacție. Și un outsider dominant, cu un plan de joc foarte bine gândit și bine executat. Nici măcar n-a fost strâns.

Dar ce s-a întâmplat, de fapt? Ok, a avut o zi proastă, însă Serena a câștigat de atâtea și atâtea ori fără să-și folosească întregul arsenal; i-a fost suficient în multe rânduri doar să se zburlească la fata de dincolo de fileu ca să șteargă din fașă orice tentativă de rebeliune. De ce n-a mai mers acum?

În fapt, nu-s sigur că e o înfrângere atât de întâmplătoare. Semnele erau acolo. Întregul sezon al Serenei a fost un carusel cu urcușuri moderate și coborâri accentuate. După eliminarea de la AO a lipsit mult de pe teren, a pierdut la Dubai și iar a lipsit mult. A câștigat Miami, turneul ei de casă, după care a pierdut cu Cepelova. Iar a lipsit, apoi s-a accidentat la Madrid și a câștigat Roma, dar fără să strălucească neapărat. De-a lungul anului, i-a lipsit subtanța și, mai ales, continuitatea. Titlul de la Roma a fost de natură să relanseze oarecum înșelător discuția despre “Serena cea dominantă”, dar americanca a arătat ezitantă încă din primul meci de la Paris, cel cu Alize Lim. Garbine a avut meritul să știe cum să profite de ocazie.

Muguruza, despre care încă nu știm dacă va alege să reprezinte Spania sau Venezuela, a venit, cum spuneam, cu un plan clar. A evitat să-i ofere Serenei unghiuri și a lovit puternic, adânc, pe centru. A jucat repede și Ultimul lucru pe care și l-ar fi dorit a fost să fie pusă în alergare de către Serena. “Înainte de meci am stat singură în vestiar și mi-am zis: Ok, trebuie să fiu agresivă. Trebuie să lovesc tare înainte să apuce ea să lovească tare, altminteri o să fiu eu cea alergată. Mi-am zis: ok, ăsta-i planul. Încă de la încălzire trebuie să fiu setată pe ideea de agresiv, să dau tare și pe centru”, a declarat Garbine, în probabil cea mai lungă conferință de presă pe care a avut-o vreodată.

Garbine este cât se poate de diferită de tiparul clasic al jucătoarelor spaniole. În fapt, se știe deja că suprafața ei preferată este hardul, pe care a și reușit cele mai bune rezultate înainte de azi. Jocul ei este compact, în forță, lovituri puternice, pe ambele laturi. Nu e timidă, joacă repede, și a arătat pe finalul meciului că e capabilă să servească un meci cu Serena fără să-și facă probleme în ce privește numele adversarei. Ceea ce în sine e o problemă. Ca și la masculin, cu granzii Roger, Rafa, Nole, și Serena a mai fost ambuscată în trecut, dar s-a salvat din situații limită și pentru că fetele au capotat pentru că s-au speriat în fața iminentei victorii. Garbine, care se întâmplă să o mai și aibă pe Serena drept model, a reacționat ideal atunci când ocazia s-a prezentat, arătând cât de mult a evoluat emoțional față de acum doi ani, la București. Un 2013 foarte dur, în care a lipsit mult de pe teren, trebuie că a călit-o și a îndârjit-o. “Da, a fost un moment în care am realizat ce sunt pe cale să realizez, cred că la 4-1 în setul doi. Am fost un pic nervoasă, dar mi-am zis: ok, fii calmă. Și ea e nervoasă. Ai o oportunitate aici, așa că trebuie să continui ce ai făcut bine până aici, să duci treaba la capăt. Mi-am zis că de data asta nu trebuie să mă gândesc că joc cu Serena, ci să fac ce-i de făcut. Nu aș zice că am crezut că voi câștiga, ci am crezut că, dacă joc bine și pentru victorie, voi avea șanse. M-am surprins și pe mine de cât de bine am jucat”.

Faptul că Serena e jucătoarea ei preferată a ajutat-o pe Muguruza să-și facă bine temele: “I-am urmărit cariera de atâta timp, îmi place de ea de când eram mică. Am văzut cred că o sută de clipuri cu ea. Știu cum servește, fiecare lovitură. Când urmărești pe cineva atâta vreme, știi exact ce trebuie să faci ca să o învingi. Dar când ești pe teren, trebuie să și aplici ceea ce știi în teorie, și eu azi am reușit asta. Nu vreau să sune nerespectuos, dar trebuie să o privești ca pe o altă jucătoare și atât. Dacă e să pierd, vreau să pierd pentru că n-am jucat suficient de bine, nu pentru că n-am încercat suficient”.

Garbine a atins un adevăr esențial: planul de joc e doar un alt plan, dacă n-ai resursele, sau curajul, să-l pui în aplicare. Și mai trebuie să te ajute și adversarul un pic. Serena a făcut asta, împrăștiind câteva dintre cele 29 de erori neforțate în momente cheie. În plus, n-a servit așa numai ea știe și poate să o facă. Lipsită de serviciu, Serena și-a pierdut serviciul de cinci ori (!) pe durata zilei. Eșecul a frustrat-o serios, dar americanca nu s-a ascuns în spatele niciunui alibi. A lăudat jocul adversarei și n-a căutat scuze într-o eventuală accidentare, suspectată imediat de jurnaliști, sau în condițiile de joc, dificile ca în toate aceste zile.

S-a mai răcorit cu un amestec de autoironii și răspunsuri tăioase. “E una dintre acele off day. Urăsc să mi se întâmple în timpul unui Slam, dar lucrurile sunt așa cum sunt și nu se mai pot întoarce. Nu e sfârșitul lumii. Nimic n-a mers azi. Nu am putut servi. Tot turneul n-am servit. De fapt, nu pot să spun tot turneul, pentru că turneul meu n-a durat prea mult”.

Și iată cum am ajuns la jumătatea sezonului, iar rezultatele Serenei sunt mult sub ceea am fi crezut cu toții. “N-am trecut de un tur 4 la un Slam anul acesta. Evident că-s dezamăgită, pentru că muncești din greu ca să ai rezultate. Dar știu că pot juca mult mai bine de atât, asta face lucrurile mai suportabile. Mai important, simt că nu am nevoie să mai câștig un alt turneu ca să demonstrez ceva. Totul, fiecare zi în plus în top, e un bonus pentru mine. Dar uneori e bine să fii doborât, pentru că trebuie să recuperezi. Iar mie îmi place să mă ridic de jos. Îmi place un astfel de challenge”.

Până când Serena își va regăsi motivația și-și va pregăti revenirea la Wimbledon, lucrurile sunt deschise oricărui scenariu la Paris. Inclusiv cea la care ne gândim cu toții. Dar Garbine? “Serena mi-a zis la fileu că, dacă voi continua să joc așa, pot să câștig turneul. I-am spus că voi încerca. Sunt foarte fericită pentru ce mi-a zis, dar îl iau ca pe un mesaj de felicitare și atât. Mai sunt multe meciuri de jucat”.

Ar putea o jucătoare ca Muguruza să meargă până la capăt? De ce nu? Cert e că turneul feminin are dintr-o dată o miză enormă pentru un grup de jucătoare care ar fi plecat oricând cu șansa a doua într-un meci direct în fața Serenei. Agnieszka Radwanska a rămas jucătoarea cu cel mai bun clasament de pe tablou, dar poloneza are o mare problemă câtă vreme Maria Sharapova e pe tablou. Iar Masha, care a trecut peste un start nesigur înainte de a o învinge în două seturi pe Pironkova, va simți mai bine ca nimeni alta oportunitatea care s-a creat pentru ea, în lipsa Serenei.

Bineînțeles, a doua de pe tablou, în ordinea clasamentului, este Simona Halep. 

Tocmai pentru că Serena a ieșit atât de devreme face turneul absolut deschis. Mai sunt cinci sau șase meciuri de jucat ca să ajungi la trofeu, și n-ar fi exclus ca umbra Serenei să influențeze indirect evoluția lucrurilor în restul turneului, pentru că absența ei creează o ocazie, dar și o obligație, o presiune în plus pentru alte fete. Haosul e bun, dar controlat, iar lipsa unor repere de pe tablou (e prima oară în era Open când favoritele 1 și 2 nu apucă runda a treia) ar putea inspira un val întreg de rezultate neașteptate. Deocamdată, e sigur că, încă o dată, campioana en-titre de la Roland Garros nu-și apără trofeul în anul următor. Ultimii șase ani au avut șase campioane diferite (Ivanovic, Kuznetsova, Schiavone, Na Li, Sharapova, Serena), iar trendul continuă și anul acesta. Ultima care a repetat a fost Justine Henin, cu a ei triplă dintre 2005-2007.