Totul despre noul Treizecizero.ro

Adrian Țoca | 24 mai 2013

Încă din prima sa zi de existență, Treizecizero.ro s-a vrut altceva. S-a vrut un produs media diferit și original, care să trateze regește un sport prea puțin băgat în seamă. La început, obiectivul principal a fost să scriem, pur și simplu. Să scriem mult și bine. Să construim un spațiu unde informațiile despre tenis să fie răsfățate și ținute la căldură, departe de răceala de agenție de presă cu care sunt, de regulă, expediate în două-trei rânduri.

Apoi am vrut mai mult. Am vrut să construim o comunitate. O comunitate “elegantă”, acesta a fost termenul pe care l-am folosit aproape enervant de mult. Am vrut să-i grupăm la un loc pe toți fanii acestui sport și să le oferim ceea ce știam că își doresc să găsească. Am oferit și am cerut, în egală măsură, respect, pe ideea că e cea mai potrivită și necesară abordare pentru un sport de la care învățăm atât de multe lucruri pe fiecare zi, dar și pentru un produs media care își propune, din cale afară de riscant, să funcționeze după alte reguli decât cele ale pieței. Să nu facă rabat de la calitate.

Voi ați venit, ați citit și ați contribuit. Ne-ați lăudat, ați dat feedback, ați dat sfoară-n țară, v-ați adus prietenii. Dintre voi au apărut și noile semnături de pe site, de la voi au venit multe idei, de rubrici, de subiecte. De direcție. În mod clar, de la voi a venit confirmarea că nu a fost chiar o nebunie să ne închipuim că putem să producem conținut de calitate, conținut care să-i intereseze și pe alții, nu doar pe amicii noștri. Treptat, v-ați transformat într-o componentă integrantă și vitală a acestui produs.

Apoi au continuat să apară ideile, provocările, propunerile. Spațiul a devenit prea mic. Copilul a crescut repede și a devenit tot mai pretențios. Sincer, cred că relansarea Treizecizero.ro, despre care am vorbit cu voi în comentarii, mailuri sau, uneori, face-to-face, s-a impus încă din primele zile. Ea s-ar fi putut produce mai devreme, dar, așa cum mulți dintre voi ați înțeles, a trebuit pusă în balanță cu realitățile economice ale unei aventuri în online-ul românesc.

Ne-am gândit de multe ori dacă merită. Dacă e cazul să mergem mai departe. Să fim sinceri, ca să produci conținut bun în .ro nu e numai o întreprindere riscantă și costisitoare, ci pur și simplu o prostie. Sau cel puțin așa susține toată lumea. Dar, ca și în tenis, ce ne-am face fără riscuri?

Nu are rost să ne mai lungim cu povestea despre Treizecizero.ro, o cunoașteți deja. Sau o puteți citi aici, greu de scris mai bine de atât. Ceea ce vrem să vă spunem este că ne-am dorit mult să trecem la nivelul următor – un site mai spectaculos, mai bogat în informație –  dar și să păstrăm ștacheta calității la fel de sus. Iar, după cum știți și voi, calitatea costă. În tenis, cu atât mai mult. E un sport scump nu doar ca să-l practici, ci și ca să-l comentezi 🙂 Iar un proiect sută la sută independent precum e Treizecizero.ro, pornit dintr-un amestec de revoltă, ambiție și dorință de a face ceva mai bun, trebuie să se susțină. Ori presa online încă e departe de a fi găsit soluția magică a profitabilității.  

Am vrut să evităm soluția paywall-ului. Deși a prins teren în ultima vreme, mai ales pe plan internațional, nu e o variantă pe care să ne-o dorim, din varii motive. Cel mai important dintre ele fiind acela că ne dorim ca site-ul să fie citit de cât mai multă lume, de toți fanii tenisului din România dacă se poate, și nu să-l limităm doar unui cerc select de cititori plătitori.

Și atunci, am ajuns la o soluție de mijloc. Am pregătit o serie de features noi, pe care le veți remarca pe site începând cu zilele următoare. Am mai pregătit o serie de proiecte care vor deveni disponibile ceva mai târziu, în această vară. Toate – fără să ne ascundem, că n-avem de ce – menite să ajute financiar site-ul, în așa fel încât să poată exista. Iar toate aceste features vor veni în contextul în care tot site-ul se îmbracă, de azi, în haine noi.

Suntem bucuroși de ce a ieșit. N-a fost simplu, încă nu e gata, cum spuneam. Dar avem convingerea că, de azi, aveți sub ochi un site și mai bun decât până ieri. Și mai slab decât cel pe care o să-l vedeți mâine. Și tot așa.

Cât despre mine, le mulțumesc din tot sufletul tuturor celor care au contribuit la ceea ce este Treizecizero.ro azi. Ca să ridici un astfel de proiect din nimic îți trebuie nu doar o doză consistentă de nebunie, ci și de niște prieteni buni. Un mulțumesc pentru toți cei care au pus umărul. Cărora le-a păsat. Care au ajutat. Care n-au întors spatele. Care au scris. Care și-au făcut timp pentru un cuvânt bun pentru noi. Care au lucrat la design (mulțumesc, Bogdan, știu că te-am chinuit mult!). La programare (mulțumesc, Edi și echipa, sunteți exact cum ați promis!). Care l-au susținut din umbră (mulțumesc, știi tu cine). Și, mai ales, celei și celor cu care am schimbat tone de mailuri și am dus greul multe zile și nopți epuizante. Totul, pentru o idee bună.

La ceva timp de ziua în care l-am lansat, vreo 800 de articole mai târziu, Treizecizero.ro trece mai departe. Și nu mai e doar al meu, doar al nostru, ci al vostru, al tuturor. V-ați câștigat dreptul ăsta.

Ce e nou pe site

În primul rând, avem o nouă identitate vizuală. Am început tare, schimbând chiar și logo-ul. Am ales o formulă mai elegantă și mai reprezentativă. Ne șade mai bine cu 30, nu?

Meniul s-a schimbat. Găsiți toate categoriile grupate într-un singur buton, pe bara albastră de sus, la “Secțiuni”. Tot acolo să vă uitați pentru ‘Turneul săptămânii’, un link direct către turneul pe care-l acoperim în mod special în săptămâna respectivă, precum și pentru shortcut-uri către alte idei sau proiecte Treizecizero sau link-urile social media.

Main-story-ul s-a păstrat, însă este acum prezentat într-un format mai mare, mai spectaculos. Am renunțat, însă, la cele patru știri de sub Main Story de pe vechiul site, în favoarea unui format mult mai ofertant de știri pe homepage. Ne-am dat seama că foarte multe dintre materialele vechi, dar atemporale și foarte citite, se pierd în arhivă, astfel încât am creat mai multe zone de conținut pe homepage, unde le veți găsi grupate pe zone tematice.

Tot pe homepage, undeva pe coloana din dreapta, apare una dintre noutățile principale. Am numit-o, momentan, Ticker, dar dacă aveți idei mai bune, le așteptăm cu drag. E vorba de o zonă editorială care lipsea pe vechiul site, cea a știrilor scurte. Ne-am axat încă din prima zi pe analize, pe articole lungi și cuprinzătoare, și nu vom renunța la ele. Doar că, uneori, anumite evenimente nu au nevoie de mai mult de o știre pentru a fi cuprinse. Iar Ticker asta va face.

Alte câteva noutăți de pe homepage le-am păstrat pentru zilele următoare, așa că nu ezitați să verificați atent la fiecare vizită dacă s-a schimbat ceva.

Pe pagina de articol am modificat, de asemenea, multe elemente. Totul, pentru a vă oferi o experiență mai confortabilă. Cea mai importantă noutate de aici o reprezintă sistemul de comentarii, atât de important pentru voi. Am ales să introducem un serviciu extern, 100 la 100 specializat, dar care ar trebui să vă facă viața mai ușoară atunci când vă angajați în conversații. Nu, n-am pierdut arhiva de comentarii, căutăm soluții pentru a o readuce pe site la articolele vechi, dar până atunci ea e pe mâini sigure.

Tot în ce privește comentariile, am introdus o nouă secțiune, cea de dezbateri. Vom introduce, sperăm, aproape zilnic, noi teme de dezbateri (le puteți propune și voi), la care veți putea discuta și în afara topicului articolelor obișnuite.

Sunt și alte secțiuni noi, unele în curs de a se întâmpla, altele, doar o regrupare tematică a articolelor vechi. Căutăm formule în care să vă implicăm și mai mult și să vă oferim tuturor o posibilitate de a contribui, atunci când simțiți nevoia.

Dincolo de schimbările grafice, dincolo de conținutul editorial, din zilele următoare își va face apariția, cum spuneam, un pachet de servicii destinat atât fanilor, cât și altor segmente implicate în tenisul românesc, instructorii de tenis, organizatorii de evenimente sau brandurile implicate în tenis. Dar despre toate astea vom mai vorbi.

Până atunci, încercați să vă împrieteniți cu noul site. Sperăm să vă placă. Ne-am dorit mult să îl lansăm cu ocazia Roland Garros, turneu pe care vom încerca să-l tratăm diferit. Și vă așteptăm cu feedback. Nu uitați însă că este o variantă beta, așa că încă se lucrează și se repară lucruri care încă nu funcționează cum ar trebui. Veți întâlni, probabil, articole mai vechi care arată, probabil, mai ciudat, asta din cauza diferențelor dintre formatul grafic al celor două versiuni.

Dar feedback-ul vostru (salut@treizecizero.ro, pe pagina de facebook sau la comentarii) e foarte important, pentru că ne va oferi ocazia să îmbunătățim din mers ceea ce nu e tocmai grozav acum.

Mulțumiri pentru răbdare și susținere, să începem să ne pregătim deja pentru 3.0! 🙂

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi