Turnee

Toronto și Montreal în 5 secvențe: Federer, neînvins de ziua lui, Tsonga mai face o victimă de renume și Serena – Venus, episodul 25

Adrian Țoca | 9 august 2014

Semifinalele din acest weekend: Dimitrov – Tsonga și Federer – Lopez la Toronto, Serena – Venus și Makarova – Radwanska la Montreal.

Toronto

Federer – Ferrer

Nu putea fi mai potrivit cadoul pentru Federer la Toronto de ziua lui, altul decât un adversar în fața căruia avea un head-to-head mai mult decât confortabil. De la un punct încolo, scorul întâlnirilor directe contează mai mult decât ne-am închipui, mai ales când se adună 14 înfrângeri la rând. Iar David Ferrer, în pofida felului în care își croiește drumul către fazele finale ale turneelor, are o lungă istorie de meciuri pierdute nu doar contra lui Federer, ci și a celorlalți jucători de Top 4, istorie care l-a făcut să spună, nu odată, că nu se simte suficient de bun pentru a avea o șansă reală în fața lor. Lupta aprigă de tip Ferru te poate scoate de multe ori la liman, dar în matchup-ul cu Federer, David are nevoie și de o zi foarte slabă din partea elvețianului. Care n-a jucat neapărat strălucit, cu pasaje de-a dreptul neinspirate în setul doi, pe care l-a pierdut în contextul unui final inspirat al spaniolului, dar n-a jucat nici rău. Deplasarea pe teren e un capitol la care Federer a punctat masiv la impresia artistică în toate cele trei meciuri de până acum. Foarte disponibil la efort, foarte proaspăt, elvețianul e capabil și dispus să urmărească mingi greu de apărat, să lovească din mișcare, întins la maxim și cred că această atitudine foarte verde, care n-are nicio legătură cu cei 33 de ani pe care tocmai i-a împlinit, îl păstrează foarte fericit pe teren, foarte relaxat, pentru că îi dă încredere și siguranță că are suficiente resurse fizice să întoarcă meciul, în cazul în care lucrurile se complică.

La fel ca și cu Cilic, o seară înainte, lucrurile s-ar fi putut complica. Ferrer a prins curaj la începutul decisivului, Federer a servit la 0-30 în primul game, dar a întors, grație unui squash-shot specialitatea casei, transformat în passing în cross. Un hold rapid pentru 2-1 plus o minge de break salvată la 2-2, și deja Federer își recuperase jocul pierdut în setul secund. Apoi, cu încrederea pe care ți-o dă și acel head-to-head monstru, Federer a trecut la atac când s-a intrat pe linie dreaptă și a obținut breakul decisiv la 4-2. L-a ajutat și inspirația cu care a venit la fileu în momentele importante (RF a câștigat 22 din 30 de puncte jucate în față). De altfel, l-am văzut în tot turneul venind la fileu chiar și pe serviciul doi – a răspuns, astfel, cât se poate de clar la curiozitățile jurnaliștilor de după Wimbledon, care se întrebau dacă, întors pe hard, Federer își va mai păstra aceeași apetență pentru urcatul la fileu. Iată că urcă, procentajele sunt foarte bune, și nu doar că urcă, ci reușește să „sape” după volee foarte joase. Precum acesta:

Federer rămâne astfel neînvins în meciurile de ziua sa (4-0) și se califică în a 51-a semifinală de Masters a carierei. Faptul că dincolo de fileu se va regăsi un alt adversar cu care are un head-to-head impecabil (10-0 cu Feliciano Lopez) n-are cum să strice. Toronto este exact genul de turneu care corespunde profilului de care are nevoie Federer să mai câștige titluri mari. Toată lumea s-a întrebat, după Wimbledon, dacă Roger va mai ajunge vreodată în fața unei astfel de șanse. Ei bine, dacă pe lângă jocul său mai e ajutat un pic și de circumstanțe, precum la Toronto, o altă finală de Slam n-ar trebui exclusă în următoarele câteva turnee.

Dar momentul serii a fost, bineînțeles, cel în care tot publicul i-a cântat un spontan La Mulți Ani! Impresionant și emoționant. E genul de reacție care ne spune cât de importantă e prezența în ecosistemul tenisului mondial a lui Federer, indiferent dacă câștigă sau pierde. Simpla lui prezență acolo, la turnee, e vitală și neprețuită.

 

Citește aici despre „Roger Federer. În căutarea  perfecțiunii”

 

Feliciano Lopez – Milos Raonic

Construită în jurul pachetului Genie-Milos, afluența publicului a fost masivă, încasările au depășit estimările, dar din punct de vedere sportiv, dubla Montreal-Toronto n-a fost deloc o reușită pentru gazde. Toți jucătorii canadieni, exceptându-l pe Milos, au ieșit din turul 1, iar Raonic a capotat în sferturi, în ceea ce se presupunea că ar trebui să fie un meci accesibil pentru el.

După Wimbledon, Raonic spunea că este mânat din spate de “furie”, în sensul că e foarte nemulțumit de felul în care a pierdut semifinala de acolo, și că va încerca să folosească această stare ca motivație pentru a-și accelera progresul. Mai spunea că, după înfrângerile cu Djokovic (la RG) și cu Federer (la Wimby) abia așteaptă să aibă din nou o șansă la “mâna” cuiva din Top 4, ori exact asta a ratat azi-noapte. Poate că, la urma urmelor, furia nu e tocmai sentimentul potrivit pe care să-l folosești ca și combustibil. Eventual, niște semne de progres pe rever ar ajuta ceva mai mult.

Momentul cheie a fost la începutul decisivului, când Feliciano a salvat nouă mingi de break într-un game care a durat 12 minute. A compensat astfel pentru felul un pic ciudat în care a pierdut setul secund: un punct în care întâi reacția publicului canadian n-a mai așteptat finalul rally-ului, după care Lopez a căzut.

O performanță frumoasă pentru Feliciano, care, de altfel, a avut o vară foarte fructuoasă: o finală dramatică la Queens, cu Dimitrov, un titlu la Eastbourne și optimi la Wimbledon. Cu acest rezultat, veteranul spaniol va urca până pe locul 16, cel puțin.

 

Grigor Dimitrov – Kevin Anderson

Scria cineva pe Twitter că dacă ar trebui să folosească termenul “choke”, acest meci ar fi un candidat ideal. Bietul Kevin Anderson a avut o șansă enormă să câștige și să meargă în semifinale, dar a ratat-o într-o manieră din cale afară de deprimantă. La 5-4 în decisiv, sud-africanul a avut 40-15, deci două mingi de meci, dar a răspuns cu patru erori consecutive de forehand, dintre care una dintre ele, în video-ul de mai jos, e rarisimă.

Grigor a răspuns și el cu câteva puncte strălucitoare (dovada, mai jos).

Dar încă o dată Anderson a clacat mental în tiebreak, când a avut 5-4 și serviciul, apoi minge de meci. La un moment dat, Dimitrov a călcat strâmb, a căzut, dar Anderson a returnat moale, direct către bulgar, care a avut timp și să se împleticească și să se așeze la minge. Deși Grigor abia se deplasa, acuzând durerea impactului la genunchi, Anderson a trimis mingea într-un aut de câteva palme. Iar finalul a fost apoteotic: dublă greșeală Kevin. Ultima dintre cele 54 de erori neforțate făcute de sud-african. Vorba lui Brad Gilbert: “Eu, după un meci ca ăsta, aș face praf câteva rachete, apoi aș lua-o la fugă până când aș face crampe musculare”.

Deși obținută cu mult noroc, victoria e victorie pentru Dimitrov, care începe să lege rezultatele relevante: după semifinala de la Wimbledon vine acum o semifinală de Masters, iar bulgarul, deși a pierdut cele trei meciuri anterioare cu Tsonga (toate la mare luptă, toate în 2011), are motive să spere la mai mult.

 

Jo-Wilfried Tsonga – Andy Murray

O victorie contra unui număr 1 mondial parcă devine cu adevărat prețioasă atunci când e confirmată în meciul imediat următor cu o altă victorie; prea multe sunt cazurile în care autorul surprizei capotează în turul ulterior. Jo Wilfred Tsonga n-a mai clacat și a reușit o frumoasă și neașteptată dublă Djokovic-Murray, prima oară când francezul leagă două victorii consecutive la jucători de Top 10 din… 2011 încoace. Parcă a trecut o eternitate de când Big Jo n-a mai fost relevant.

Nici acest meci n-a fost lipsit de povești și de momente cheie. În fapt, parcă a avut mai multe ca oricare alt sfert. Răsturnările de situație au fost la ordinea de zilei: Tsonga a luat primul set, în mare măsură grație serviciului, apoi a avut două mingi de break la 4-4 în setul doi. Ce a urmat de acolo? O serie de 20 de puncte din 22 posibile câștigate de Murray, care a luat setul doi și s-a desprins la 3-0 în decisiv. După care Tsonga a răspuns cu o serie de 5 game-uri consecutive.

Și un stat elocvent pentru situația în care se găsește acum Andy Murray: de la Wimbledon 2013 încoace, scoțianul are un record de 1-10 contra jucătorilor clasați în Top 15.

Montreal: Aga o mai bate o dată pe Vika, surorile Williams se reîntâlnesc

N-a fost frumos, dar e sănătos: Serena a tremurat pe alocuri, dar a scos-o la capăt cu Caroline Wozniacki, surpriza plăcută a ultimelor săptămâni. Singurul lucru cu adevărat îmbucurător la Serena e că învinge. În plus, chiar își dorește mult să găsească soluții la criza de formă și de încredere prin care a trecut (mai trece?). Dar în ciuda erorilor neforțate, a fluctuațiilor, a returului slab și a momentelor în care, necaracteristic, a lăsat să-i scape un avantaj de pe tabelă, Serena a supraviețuit: 4-6, 7-5, 7-5, într-un mic maraton de două ore și 41 de minute.
Pentru liderul mondial, al cărei drum către semifinale n-a fost deloc simplu, urmează o reîntâlnire cu sora sa mai mare, Venus. O rivalitate care a început în circuit încă înainte de anii 2000 și care stă acum la scorul de 14-10 pentru Serena.

În cealaltă semifinală de la Montreal, Agnieszka Radwanska o va întâlni pe Ekaterina Makarova, în fața căreia a suferit două înfrângeri dureroase la US Open 2013 și la Wimbledon 2014. Aga, care a avut o vară dificilă, a bătut-o în sferturi pe Azarenka, mai ștergând din amintirile neplăcute din trecut. Radwanska a jucat foarte bine, dar a fost ajutată și de starea fizică a Vikăi, în mod clar departe de un nivel optim. Azarenka face un lucru onorabil, dar care riscă să o coste. După ce, în trecut, a fost criticată aspru pentru retragerile repetate sau pentru timeout-urile medicale, acum Vika procedează invers: nu e prima dată în ultimele luni când bielorusa alege să stea pe teren și să-și ducă meciul și crucea până la capăt, deși în mod clar nu poate da o replică decentă. Ceea ce e onorabil, dar e greșit, pentru că o supune la alte riscuri. Frustrarea de a nu putea concura normal, plus ideea de a pierde clar în fața unei oponente cu care a avut o relație cu scântei în ultimii ani, nu au rămas fără rezultate: Vika a făcut harcea-parcea o rachetă, pe care a trântit-o de vreo trei ori într-un interval de câteva secunde. Vremuri complicate pentru fostul lider mondial, care se va cățăra la loc în Top 10 într-o altă rocadă cu Ana Ivanovic, dar e greu de crezut că va și rămâne acolo, dat fiind că are un titlu de apărat săptămâna viitoare, la Cincinnati.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi
Shop
nou
Cumpără
Simona. Al Doilea Slam. Povestea de la Wimbledon
55 lei
nou
Cumpără
Tricou Treizecizero Chill Year
89 lei
nou
Cumpără
Tricou Grand Slams and Chill
89 lei
Cumpără
Sox 30-0. 3 Pack
59 lei
Comentarii
Articole noi