Top 30 cele mai importante momente ale anului 2020 în tenis: anul în care ne-am pierdut, vreme de câteva luni, sportul

Well, well, well. We made it! Au rămas ceva mai puțin de 30 de ore dintr-un an în care ne-a fost tuturor teribil de greu. În 2020, tenisul s-a găsit, ca multe alte industrii și domenii, în fața unui zid. A avut de înfruntat și de depășit amenințări potențial existențiale. Înainte să sărim pârleazul în noul an, merită să ne reamintim, în fugă și cu ochii pe ceas, care au fost momentele de referință în 2020.

Încheiem, așadar, anul pe 30-0 cu tradiționalul Top 30 al celor mai importante momente ale anului. Realizat în fiecare decembrie, Top 30 a fost primul articol scris vreodată pe 30-0. Ediția lui inaugurală, care lua în calcul evenimentele din 2011, a fost scrisă în decembrie 2011, cu puțin timp înainte de lansarea Treizecizero (eveniment petrecut pe 13 ianuarie 2012). 

La fel ca în fiecare an, Top 30 momente importante ale anului este un mix imperfect între rezultatele tenisului românesc și cel internațional. Ordinea nu este incontestabilă, ci mai degrabă ilustrativă. De asemenea, e important de reținut că unghiul din care ne uităm la toate aceste evenimente este cel al privitorului român de tenis, nu al fanului internațional.

Ai rămas în urmă cu cadourile sau te temi că nu vor ajunge la timp? Avem Gift Card-uri în Shopul 30-0! Soluția ideală pentru un cadou de ultim moment.

Comandă-ți DE AICI, pentru tine sau pentru prietenii tăi, un Gift Card de 200 de lei cu doar 150 de lei, sau unul de 100 de lei cu doar 80 de lei.

30. Australian Open, dat peste cap

Nici nu începuse bine sezonul și primele probleme neobișnuite începuseră să apară. În ceea ce a fost un moment prevestitor pentru necazurile ce aveau să urmeze, calificările și startul Australian Open s-au văzut puse în pericol, după ce fumul cauzat de focurile de vegetație din Australia a ajuns până în zona urbană a Melbourne. Primul tur de calificări a însemnat multe meciuri afectate, jucători care au acuzat aerul greu respirabil, controverse și un caz mult mediatizat de abandon, cel al Dalilei Jakupovic. Organizatorii au făcut planuri în timp real ca să gestioneze o eventuală amânare sau reprogramare a competiției și, aparent, n-a lipsit prea mult ca acest lucru să se întâmple. Din fericire, natura a ținut cu tenisul, iar până la startul turneului oficial lucrurile au reintrat în normal, permițându-ne să vedem un turneu bun, cu obișnuitele momente de bucurie specifice Australiei și cu destule meciuri tari. Avea să rămână singurul turneu mare al anului jucat în condiții normale, cu public, cu distracție și cu o atmosferă cum numai la tenis găsești. În doar câteva săptămâni, lumea avea să se schimbe cu totul.

29. Federer lipsește aproape tot anul

Alt semn că 2020 a fost cu totul sărit de pe fix: nici măcar Federer nu a fost ferit de necazurile pe care le-a adus acest an. Longevitatea campionului elvețian e atât de faimoasă încât a dat naștere la glume. Însă, în 2020, Roger a fost scos din circuit de două operații la genunchiul drept și de o recuperare mult mai complicată decât ce s-a anunțat (sau sperat) inițial. Chiar și dacă am fi avut un an normal, elvețianul ar fi ratat tot sezonul. A rămas cu doar șase meciuri oficiale și un demonstrativ-record cu Rafa – cea mai firavă prezență în public a lui Roger Federer de la începuturile carierei sale.

28. Înghețarea istorică a clasamentului; trecerea la un sistem de 22 de luni

Ca orice sistem făcut de om, clasamentele ATP, WTA și ITF sunt imperfecte, însă funcționează. Ele sunt motorul care alimentează întregul univers al tenisului, ele decid prezența la turnee, recorduri oficiale, influențează contracte de publicitate și ajută cariere să se lanseze sau relanseze. Principiul de bază – rezultatele adunate în ultimele 12 luni – e neschimbat de zeci de ani, chiar dacă discuții despre tranziția la un sistem de 24 de luni au mai fost. Însă niciodată acest motor nu s-a oprit. Până pe 18 martie, când, în plină serie de vești proaste și evenimente excepționale cauzate de pandemia COVID-19, clasamentele ATP, WTA și ITF au fost înghețate. Astfel, rezultatele din aprilie-iunie 2019 nu au mai fost scăzute și au rămas parte din clasamentul fiecărui jucător. În iulie, când au fost anunțate condițiile în care tenisul se întoarce, s-a decis trecerea la un sistem de 22 de luni. Principalul motiv a fost să ofere flexibilitate tuturor jucătorilor și să elimine presiunea participării, dându-le sportivilor libertatea de a alege dacă vor sau nu să riște să revină în circuit. Au existat însă și efecte pe care nu toată lumea le-a apreciat, cel mai ilustrativ exemplu fiind situația lui Ashleigh Barty, care și-a putut păstra locul 1 la final de an, deși nu a mai jucat din ianuarie.

27. Retrageri importante din tenis

2020 a însemnat și despărțirea de câteva nume foarte importante din cele două circuite. Unele au fost anunțate din timp, altele au venit surprinzător, cu efect imediat. În contrapartidă, sportivi care intenționau să se retragă anul acesta au decis să mai continue, ca să-și dea o șansă de a ieși din tenis în condițiile lor, nu forțați de pandemie.

Caroline Wozniacki anunțase încă din decembrie anul trecut că Australian Open va fi locul unde va spune la revedere tenisului. Pe 23 ianuarie, daneza, fostă lider mondial, a jucat ultimul ei meci chiar la turneul pe care-l câștiga cu doi ani în urmă. Activă din 2005, Wozniacki a câștigat 30 de titluri.

Pe 26 februarie, Maria Sharapova a surprins anunțându-și retragerea cu efect imediat, o decizie influențată masiv de accidentările suferite. Sharapova e cel mai titrat nume care s-a retras anul acesta de la simplu, ea câștigând 5 titluri de Grand Slam.

Cel mai de succes dublu al tuturor timpurilor, frații Mike și Bob Bryan au decis să pună punct pe 26 august. Gemenii în vârstă de 42 de ani au adunat 119 titluri, dintre care 16 de Grand Slam.

S-au mai retras Julia Goerges, Ekaterina Makarova, Magdalena Rybarikova, Pauline Parmentier, Johanna Larsson, Santiago Giraldo sau Steve Darcis.

26. Marile surprize

Nu pentru toată lumea a fost un an prost: pe lângă numele evidente, care au mers până acolo încât au câștigat direct turnee mari (și vom ajunge la ele ceva mai târziu), am avut în 2020 câteva revelații. În categoria aceasta intră Nadia Podoroska (semifinalistă la Roland Garros, abia a treia jucătoare din Era Open care ajunge în semifinalele unui Slam venind din calificări), Elena Rybakina, care a început anul ca din pușcă, sau Andrey Rublev, care, deși își făcuse cunoscut potențialul și în trecut, s-a poziționat anul acesta ca un jucător de superclasă, încheind anul cu 41 de victorii (cele mai multe din circuit, la egalitate cu Djokovic) și cinci titluri. În afară de el și de Novak, niciun alt jucător nu a atins măcar 30 de victorii.

Afară de Rublev, au mai fost alte trei nume care s-au strecurat în Top 10 în premieră, chiar și în condițiile modificării regulilor de clasament. Este vorba de Diego Schwartzman, Denis Shapovalov și Sofia Kenin.

25. Discuțiile istorice despre unificare

Chiar dacă finalmente nu s-a mai întâmplat nimic semnificativ pe acest front, rămâne memorabil momentul în care, în aprilie, personalitățile cele mai importante din tenis au început să vorbească deschis și public despre o eventuală fuziune între ATP și WTA, cele două circuite ale tenisului profesionist, care operează ca două structuri distincte. Era momentul potrivit să se întâmple așa ceva, într-un an care a expus fragilitatea sistemului care guvernează tenisul. Dacă se va întâmpla în cele din urmă, va fi un proces anevoios și greu de executat, însă sunt mulți care cred că tenisul ar avea mult de câștigat pe toate planurile dacă va lăsa orgoliile la o parte și își va aduna toți factorii de decizie într-o singură barcă.

Chiar și în lipsa fuziunii, sunt îmbucurătoare celelalte gesturi de curtoazie împărțite de cele două circuite, care au comunicat mai mult împreună, au realizat proiecte împreună – ba chiar, pe final de an, WTA a făcut pasul lipsit de ego de a-și muta denumirile turneelor în direcția ATP, pentru o mai mare claritate.

24. Anularea WTA Finals

Au fost, firește, multe anulări de turnee în 2020, dar o notă aparte merită cea a WTA Finals. Precum cea a Wimbledon, e o pierdere dureroasă pentru tenis, cu precădere pentru cel feminin. Decizia a survenit după ce China a impus anularea oricărei competiții internaționale pe teritoriul ei pentru tot restul anului, iar circuitul feminin a fost mult mai lovit decât cel masculin de această hotărâre. WTA a încercat să mute turneul de la Shenzhen într-o altă locație, însă complicațiile contractuale și timpul scurt rămas la dispoziție au făcut acest demers imposibil, lăsând astfel o gaură mare în continuitatea unei competiții care începuse să-și creeze propria strălucire în ultimii ani. Pierderea a fost îndeosebi una financiară, zguduind serios stabilitatea circuitului feminin.

23. Federer și evadările sale de la AO

Chiar dacă a jucat (foarte) puțin anul acesta, Federer s-a îngrijit ca aparițiile sale să rămână memorabile. Niciodată în cariera lui nu se mai extrăsese dintr-o astfel de situație precum a făcut-o în sferturile de finală de la Melbourne. Contra unui Tennys Sandgren inspirat și cu propriile-i rezerve aproape secătuite de accidentare, Federer a rămas fidel principiului său de a nu se retrage dintr-un meci în desfășurare și a salvat cumva șapte mingi de meci, răsfirate prin finalul setului patru, și a purces la a întoarce meciul în setul cinci și a se califica în semifinale.

A fost unul dintre acele momente rare de tenis, greu de uitat chiar și pentru un jucător a cărui carieră conține multe episoade mult mai glorioase. Atmosfera de pe Rod Laver a fost greu de descris, cu o tensiune apăsătoare, ca o agonie prelungită nerezonabil de mult, în care publicul uită să mai respire.

22. Revenire în prim-plan pentru Victoria Azarenka

În 2016, Vika reușea dubla IW-Miami și juca poate cel mai bun tenis al vieții. Apoi a devenit mamă și, ulterior, a avut de înfruntat o serie parcă interminabilă de probleme personale legate, în principal, de custodia fiului, care au ținut-o departe de terenul de tenis și au amenințat chiar că îi vor opri cariera. De altfel, la începutul lui 2020, Azarenka a cugetat dacă să-și pună sau nu racheta în cui. Oricum, spune ea, n-o mai atinsese de cinci luni. De aceea e cu atât mai impresionant unde o găsește finalul lui 2020. Adică pe locul 13, ceea ce n-o fi cel mai înalt loc ocupat vreodată, dar e notabil din alte puncte de vedere. După o serie lungă de înfrângeri, Vika a găsit o altă viteză la reluarea circuitului și s-a bucurat din plin de condițiile de la New York, unul dintre locurile ei preferate. A câștigat Cincinnati pierzând doar un set și a ajuns în finala US Open după un traseu impresionant, care a inclus și prima ei victorie obținută vreodată la un Slam contra Serenei Williams.

21. Medvedev reapare, e aici ca să rămână

Daniil Medvedev a dormitat mare parte din 2020, iar pauza nu l-a ajutat să-și regăsească nivelul amenințător din 2019, când juca prima lui finală de Grand Slam. Dar când nu se mai aștepta nimeni, rusul a pus cap la cap un final de an extraordinar, câștigând consecutiv Mastersul de la Paris și ATP Finals de la Londra. Medvedev a devenit primul campion din istoria ATP Finals care îi învinge, pe parcursul turneului, pe primii trei jucători din lume: Medvedev a trecut de Djokovic în grupe, de Nadal în semifinale, întorcând de asemenea de la set pierdut, și în finală, de Thiem, în cea mai lungă finală din istoria competiției.

A fost și ultima ediție ATP Finals găzduită de Londra, turneul luându-și la revedere printr-un turneu fără public. Din 2021, competiția se mută la Torino.

20. Performanțele românilor în 2020

Ar fi putut fi un an mult mai bun pentru sportivii noștri, dar ținând cont de realitatea lui 2020, bilanțul nu e deloc rău. Românii au câștigat și în acest sezon trofee importante, oferindu-le destule motive de bucurie fanilor, într-un an în care a fost mare nevoie de așa ceva.

Turnee câștigate
Simona Halep – Dubai, Premier
Laura Paar (dublu, cu Julia Wachaczyk) – Lyon, International
Irina Begu – Indian Wells, WTA 125k
Simona Halep – Praga, International
Andreea Mitu (dublu, cu Lidziya Marozava) – Praga, WTA 125
Patricia Țig – Istanbul, International
Simona Halep – Roma, Premier 5

Finale
Raluca Olaru / Monica Niculescu (dublu) – Praga, International
Raluca Olaru (dublu, cu Anna-Lena Friedsam) – Roma, Premier 5

Iată cifrele din anii precedenți: în 2013, anul în care cifrele au început să crească, bilanțul titluri / finale (ATP și WTA, simplu + dublu) a fost 13-6. În 2014, an foarte prolific, recolta a fost foarte bogată: 19-10. În 2015: 10 titluri și 18 finale. În 2016 am avut 13 titluri și 10 finale. În 2017 ne-am bucurat de 11 titluri și 8 finale. În 2018, am numărat 10 titluri și 13 finale ATP și WTA, iar în 2019 am avut 6 titluri și 7 finale.

Tot ce e esențial despre rezultatele românilor în 2020 găsești aici.

19. Reprogramarea Roland Garros

În plină derivă de martie, când nimeni nu știa exact la ce să se aștepte, o veste a venit să ne dea de înțeles despre cât de serioasă este, de fapt, situația, atunci când Roland Garros a anunțat pe 17 martie că își mută, în mod excepțional, datele de desfășurare la sfârșitul lunii septembrie, începând cu 20 septembrie. Decizia a provocat stupoare: de ce? nu e prea devreme? Când șocul a mai trecut, reacțiile au fost foarte tăioase la adresa francezilor, pentru că aceștia au luat decizia pe cont propriu, neanunțându-și partenerii din circuit că blochează un segment important din calendar. Toată lumea a aflat direct din presă. Pentru o vreme, nu a fost clar cum avea să afecteze acest gest restul turneelor, dar curând aveam să ne lămurim că asta va conta prea puțin.

Ulterior, RG s-a întors parțial spășit la masa discuțiilor, iar următoarele comunicate legate de desfășurarea turneului aveau să fie făcute la comun cu forurile tenisului. S-a dovedit, până la urmă, o alegere corectă, fie și ea izvorâtă din panică. Roland Garros s-a putut desfășura fără incidente, chit că aproape fără public și în condiții de temperatură dezolante.

18. Jucătorii care s-au ales cu virusul

Un număr foarte mare de jucători importanți s-au numărat printre cazurile de coronavirus, din fericire, fără consecințe importante. Printre ei s-a numărat și Simona Halep. Alte nume cunoscute au fost Novak Djokovic, Borna Coric, Grigor Dimitrov, Lucas Pouille, Fabio Fognini, Sam Querrey, David Goffin, Benoit Paire, Fernando Verdasco, Kei Nishikori, Frances Tiafoe, Fiona Ferro, Marketa Vondrousova, Ana Kalinskaya.

17. Victoria dramatică a Simonei de la Dubai

Înainte ca lucrurile să o ia razna, Simona Halep a pus cap la cap un turneu remarcabil la Dubai, unde parcă s-a răcorit un pic pentru rezultatul considerat de ea nesatisfăcător de la Australian Open.

A fost una din acele rare situații când un turneu și un titlu s-au simțit mai importante și mai prețioase decât s-ar presupune că ar fi trebuit să fie. Asta și pentru că Simona alerga de ceva vreme după un trofeu, ultimul ei titlu datând tocmai de la Wimbledon 2019.

Au fost multiple momente pe parcursul turneului în care parcursul ei se putea opri brusc, în care Simona s-a extras din situații limite, totul culminând cu finala dramatică contra Elenei Rybakina.

„Acest turneu câștigat la Dubai va ajunge să simbolizeze ceea ce o face pe Simona specială în circuit: abilitățile ei de luptătoare, refuzul de a pierde, jocul cu atâtea nuanțe, execuțiile mind-blowing, abilitatea de a câștiga un meci nu doar cu planul A, ci și cu planul B sau C. Dar și felul în care Simona te face să te simți reprezentat de ea pe terenul de tenis” – scriam noi atunci. 

Ulterior, când circuitul a revenit, Simona a continuat să adauge victorii la seria începută la Dubai, pierzând un singur meci în restul anului, după 17 meciuri câștigate la rând.

16. Seria de victorii la rând a lui Djokovic

„Am de gând să nu pierd niciun meci anul acesta”, a spus Novak Djokovic la Dubai, în drum spre un nou titlu, după un alt start impresionant de sezon. Glumea, dar o parte din el credea, probabil, că e în stare. Când pandemia a sfârtecat sezonul, această posibilitate a crescut, fie și numai din motivul că rămăseseră mult mai puține meciuri de jucat. Și într-adevăr, Djokovic a legat nici mai mult, nici mai puțin de 26 de victorii consecutive în circuit, împărțite pre și post-pandemie. A câștigat ATP Cup, Australian Open, Dubai și Cincinnati, turneul relocat la New York, înainte de a fi descalificat într-un incident rar, în timpul US Open, care i-a oprit seria, deși înfrângerea nu se produsese pe teren. După ce s-a redresat câștigând Roma, aveam să notăm și primul eșec într-un meci încheiat în mod firesc, survenită în finala cu Rafael Nadal de la Roland Garros.

15. Controversele off-court

Oprirea tenisului a deschis ușa pentru tot felul de situații neașteptate, tensionate, și multe dintre ele controversate – toate, departe de teren. Novak Djokovic s-a regăsit în destule dintre acestea din urmă: începând de la live-urile pe Instagram în care a oferit expunerea sa unor personaje cu teorii controversate și continuând cu fiasco-ul de organizare de la Adria Tour, competiție organizată de el, Djokovic a ieșit cu greu de sub lumina reflectoarelor.

Alexander Zverev a fost și el unul dintre personajele care au atras multe critici: în vară, a fost unul dintre jucătorii din ATP care au încălcat regulile de carantină, iar în toamnă a devenit al doilea jucător din circuitul masculin acuzat în ultimele luni de violență domestică, provocând dureri mari de cap pentru ATP. Poate complicații chiar mai mari a produs Sam Querrey, care a fugit împreună cu familia dintr-un hotel din St. Petersburg (și, mai apoi, din Rusia), după ce rezultatul unui test pentru coronavirus a venit pozitiv. Acțiunile lui Querrey riscă să aibă consecințe masive, iar o hotărâre în cazul lui încă întârzie.

Într-o cu totul altă direcție s-a plasat Naomi Osaka, al cărei activism social a dus la o situație cu totul neașteptată, forțând amânarea unei întregi zile de competiție dintr-un turneu, cel de la Cincinnati. Acțiunile lui Naomi au continuat apoi în timpul US Open, unde japoneza cu origini haitiene și cu rezidența în Statele Unite a strâns awareness pentru victimele violenței îndreptate asupra populației de culoare. „Ce mesaj ai vrut să trimiți”, a fost întrebată Naomi la unul dintre interviurile de după finala US Open, cu referire la măștile purtate pe parcursul turneului, fiecare cu câte un nume. „Ce mesaj ai primit tu?”, a răspuns ea.

Nu toată lumea a înțeles până la capăt motivațiile lui Naomi, așa că Osaka și-a atras și un procent semnificativ de critici, însă până la urmă a fost ceva ce Naomi, cândva poate cea mai timidă persoană din circuit, și-a asumat.

Una peste alta, a fost un an în care, vrând-nevrând, am putut vedea cum se comportă în situații ieșite din comun, departe de teren, multe nume importante din tenis. Și nu de fiecare dată a fost o priveliște musai plăcută.

14. Al optulea titlu al lui Djokovic la Melbourne

În ianuarie, într-o seară relativ rece la Melbourne, în ultimul meci de la Australian Open, ne-am lămurit de cel puțin două lucruri: Dominic Thiem e mai aproape ca oricând de un breakthrough (și avea să vină), iar Novak Djokovic e, în continuare, cel mai bun om în situații limită în marile finale. Precum marii săi rivali o făcuseră deja la Paris și la Londra, Djokovic a intrat într-un teritoriu supraomenesc cu al optulea său titlu la Melbourne, câștigat într-o finală dură, în care a arătat de multe ori vulnerabil, dar în care s-a ridicat la înălțimea ocaziei exact atunci când trebuia să o facă.

A fost titlul de Grand Slam cu numărul 17 pentru sârb și, ținând cont de ce știam atunci, părea greu de crezut că nu vor urma și altele în acest an. Ținând cont de ce știm la finalul lui, încă pare greu de crezut că a fost singurul Slam al lui Nole din 2020.

13. Titlul lui Naomi Osaka la US Open

Luând în calcul presiunea suplimentară pe care singură și-a luat-o pe umeri, pe lângă cea pe care o avea deja – felul în care a gestionat Naomi Osaka ediția 2020 a US Open e de aplaudat. Să nu uităm că la ora la care începea turneul newyorkez, Naomi era într-o postură de must-win, din două motive. Pe de o parte, numărul mare de absențe importante din turneu, lucru care, cumulat cu faptul că se juca în condiții prielnice ei, o urca masiv pe scara favoritelor. Pe de altă parte, Osaka avea mare nevoie de un rezultat important pentru a rămâne în elită, după ce apărarea titlului de la Australian Open nu a decurs prea grozav.

La toate astea s-a adăugat atenția uriașă pe care deciziile și declarațiile ei au atras-o. Era simplu ca toate astea să o copleșească și să o distragă pe teren, însă efectul a fost diametral opus, de supramotivare. „Cred că, pentru mine, cel mai important lucru e să am cât mai puține regrete. De aceea, în carantină mi-am zis că atunci când voi ieși din această situație, tot ce vreau este să cresc ca persoană și să nu mai am multe regrete mergând înainte”, a spus ea. Pe teren, s-a simțit exact așa, că joacă de parcă n-ar vrea să aibă vreun regret. La capătul unui traseu aproape impecabil, pe care l-a subliniat printr-o revenire dezarmantă în finala cu Azarenka, Osaka și-a trecut în cont al treilea titlu de Grand Slam al carierei (câte unul în trei ani consecutivi), recuperându-și coroana pierdută în 2019.

La asta se adaugă statutul de jucătoarea cu cele mai multe câștiguri din tenis și, de departe, cu cea mai mare expunere. Cum își va folosi această expunere pe mai departe va rămâne interesant de văzut. În termeni de tenis, e destul de clar că potențialul ei este enorm, iar dacă va depăși cota de 10 Slamuri nu ar trebui să mire prea mult.

12. Titlul Patriciei Țig de la Istanbul

Când vine vorba de mamele din tenis, presa internațională dă aproape imediat exemplele cunoscute, cel al Serenei și cel al Victoriei Azarenka. Patricia Țig s-a asigurat că de acum înainte va intra și ea în această conversație, cu o jumătate de sezon excelentă. A reușit, pe rând, multiple premiere: prima victorie la un turneu de Grand Slam, apoi primul tur III într-un Slam și, făcută sandwich între aceste două momente, primul titlu al carierei.

Câștigat într-o finală epică la Istanbul cu Eugenie Bouchard, după șapte mingi de meci ratate și într-o tensiune enormă, trofeul este de departe cel mai important al carierei pentru Patricia și îi deschide calea către un sezon 2021 în care astfel de rezultate să se înmulțească.

11. În sfârșit, Roma!

Doi ani la rând, fanii Simonei reacționau mai degrabă cu amărăciune și cu un soi de teamă când turneul de la Roma era menționat în vreun context. Nu doar pentru că Simona pierduse de două ori în finală acolo, ci și pentru amintirea accidentărilor suferite.

Dar în 2020, toate ghinioanele anterioare au fost făcute uitate, iar Roma i-a zâmbit, în sfârșit, Simonei. Într-un turneu în care totul a mers în favoarea ei, Simona și-a trecut în cont ultimul mare trofeu de zgură care îi lipsea și al 22-lea al carierei.

10. Djokovic default

Djokovic a început US Open drept favorit indiscutabil, singur pe un tablou lipsit de Nadal și de Federer, și cu mulți jucători care nu și-au dovedit încă abilitățile la nivel de Slamuri. Până la urmă, cel mai mare adversar al lui Djokovic s-a dovedit el însuși. O reacție necontrolată, dar nepermisă, l-a costat enorm: descalificarea din meciul cu Carreno-Busta, un potențial titlu de Slam și o imagine afectată.

Novak și-a asumat momentul: „Trebuie să iau dezamăgirea și să transform acest episod într-o lecție, necesară pentru creșterea și evoluția mea ca jucător și ca persoană”.

A fost un alt moment on brand cu 2020; descalificarea unui număr 1 mondial într-un turneu de Grand Slam este fără precedent în istoria tenisului.

9. Djokovic – 300 de săptămâni pe locul 1

Însă Novak a ieșit până la urmă cu bine din acea situație: un titlu la Roma și o finală la Roland Garros l-au reîntors în postura de jucătorul anului în ATP și, mai important, l-au menținut pe locul 1, poziție apărată până la sfârșitul sezonului.

Asta a însemnat că Novak a devenit al doilea jucător din istorie care intră în clubul 300 săptămâni petrecute pe locul 1, el oferindu-și oportunitatea de a-l depăși, în curând, pe Roger Federer (310 săptămâni) în clasamentul all-time.

8. Primul titlu de Grand Slam al lui Dominic Thiem

Dominic Thiem e omul salturilor lente, graduale, dar sigure. În fiecare dintre cele trei finale de Grand Slam pierdute anterior el a progresat puțind câte puțin, sfârșind prin a avea un avantaj de 2-1 la seturi în finala de la Australian Open 2020, contra lui Novak Djokovic. Multă lume a presupus atunci că următoarea șansă a lui Thiem va veni pe zgura de la Roland Garros. Însă felul în care a continuat calendarul a însemnat că următorul Slam a venit abia în august, la US Open.

Thiem a început și aici ceva mai greu, dar a prins viteză pe măsură ce turneul a avansat. Când Djokovic a fost descalificat, toți ochii s-au mutat instantaneu pe Thiem, iar austriacul s-a ținut bine cu firea, ajungând impresionant în finală.

Aici însă, stresul s-a dovedit foarte mare. Nu prea mare, însă. Condus cu 2-0 la seturi de Zverev într-o confruntare foarte slabă până în acel punct, Thiem a reușit un comeback spectaculos, dus la capăt într-un final de meci încurcat rău de tot, aproape haotic, jucat de ambii finaliști cu inima în gât. Nu era însă important ca acest prim titlu de Slam să fie câștigat frumos, ci să fie câștigat, punct. Thiem îl merita. La 27 de ani, austriacul a devenit primul campion nou de Slam pe care îl oferea tenisul de la Marin Cilic încoace și primul care revine de la 0-2 într-o finală de US Open.

7. Titlul Igăi Swiatek la Roland Garros

La doar 19 ani, Iga Swiatek a surprins pe toată lumea cu traseul avut la Paris. Fără să fie cap de serie, fără să piardă un set în cele două săptămâni, Swiatek a gestionat impecabil momentul, confirmând victoria cu Simona Halep – cel mai important și cel mai bine clasat adversar – în restul turneului. „Sunt șocată. M-am gândit la meciul de anul trecut, pentru că atunci mi-a servit o lecție. Știam însă că pot juca diferit și că pot să-mi arăt, în sfârșit, cel mai bun tenis”.

Premiul pentru victoria contra Simonei a fost traseul ceva mai permisiv din sferturi și semifinale, unde Swiatek a învins două jucătoare venite din calificări, înainte de o finală abordată foarte bine, cu Sofia Kenin.

Swiatek era deja considerată de mulți specialiști o potențială viitoare campioană de Slam, însă chiar și așa, victoria ei de la Paris rămâne una surprinzătoare prin manieră și prin timing. Cea mai tânără jucătoare care câștigă RG de la Monica Seles în 1992, Swiatek nu avea niciun titlu WTA înainte de acest triumf.

6. Sofia Kenin și titlul de la Australian Open

Învinsa lui Swiatek din finala Roland Garros are însă mai multe argumente pentru a fi denumită și percepută drept jucătoarea anului în 2020. Sofia Kenin fusese numită WTA Most Improved Player of the Year în 2019, însă chiar și așa, progresul ei a trecut pe sub radar și probabil că nimeni nu ar fi anticipat că sezonul următor urma să însemne prezența Sofiei în două finale de Grand Slam.

„Pe sub radar” este, probabil, un titlu potrivit pentru eventuala biografie a Sofiei. Pe sub radar a mers la Australian Open, unde a învins-o în finală pe o Garbine Muguruza care părea destinată să câștige al treilea ei Slam. Și pe sub radar a mers și la Roland Garros, unde a jucat mult mai puțin impresionant decât în Australia – pe o suprafață mai puțin prietenoasă pentru ea – dar unde a făcut ce fac campionii, câștigând și în zilele proaste.

Kenin este, discutabil, poate cea mai dezavatanjată de sistemul de alcătuire a clasamentului în 2020, motiv pentru care ocupă abia locul 4 acum. Însă dacă cineva mai are dubii în privința calității ei, e suficient să revadă cele cinci puncte câștigate consecutiv în game-ul al cincilea din decisivul cu Muguruza, când Kenin a jucat formidabil de la 0-40 pe serviciul ei și i-a rupt toată încrederea Garbinei. A fost poate cel mai bun sau cel mai semnificativ moment de tenis al sezonului.

5. Al 7-lea an la rând al Simonei Halep în Top 5

2020 începuse, după mai toate criteriile, excelent pentru Simona. O semifinală de Slam care mai rău o motivase decât să o mulțumească, urmată de un titlu spectaculos la Dubai. E drept, efortul depus acolo a costat-o o accidentare, însă continuarea anului se anunța oricum promițătoare. N-o să știm niciodată cum ar fi decurs 2020 pentru Simona în condiții normale, însă putem să apreciem felul în care l-a gestionat ea când tenisul s-a întors. Cunoscută drept o persoană care nu apreciază să-și asume riscuri nenecesare când vine vorba de sănătatea ei, Simona și-a ales cu grijă momentul revenirii. A sărit peste US Open și a preferat să rămână în Europa, pe zgură. A câștigat aici două turnee din tot atâtea jucate înainte de Roland Garros, unde și-a dus până la 17 seria de victorii – rezultate extraordinare dacă ținem cont de nevoia de ritm pe care o are mereu Simo. Toate astea, înainte de a pierde neașteptat cu Iga Swiatek.

Faptul că poloneza a confirmat acea victorie, ducându-se până la capăt și câștigând titlul face oarecum mai suportabil rezultatul; însă chiar și așa, încă rămâne senzația că ar fi fost un meci de câștigat, chiar și împotriva unei Swiatek în zi de grație.

Deși s-a oprit mai devreme decât și-ar fi dorit și a fost, în esență, unul sumar, sezonul Simonei nu e cu nimic mai prejos în termen de procentaje față de precedentele. Cu un bilanț de 23-3 și cu trei titluri în cont, Simona a încheiat sezonul pe locul al 2-lea.

Este al șaptelea sezon la rând pe care îl încheie în Top 5 și al patrulea pe care îl încheie între primele două din lume.

4. Anularea Wimbledon

Da, știm că nu mai aveți spațiu de stocare pentru vești proaste, cu atât mai puțin să revizitați unele vechi. Dintre toate momentele urâte cu care s-a confruntat tenisul în 2020, anularea Wimbledon le întrece, simbolic, pe toate. Cel mai vechi turneu de Grand Slam a luat, pe 1 aprilie, decizia de a-și anula ediția din acest an, lăsând o gaură imposibil de umplut. A fost pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial când Wimbledon nu s-a putut desfășura. 

Pentru mulți a părut o decizie luată prea devreme, dar (din nou) ne-am convins destul de repede că n-a fost ceva decis la întâmplare. Chiar dacă a lipsit de pe teren, Wimbledon a rămas o prezență activă în rândul comunității pe care o servește, ajutându-și financiar partenerii și alegând să plătească tuturor jucătorilor care ar fi intrat pe tablouri cecul pentru prezența în primul tur.

O consecință neobișnuită a acestei situații a fost că Simona Halep a rămas în postura de campioană en-titre pentru încă un sezon. Amintirea performanței ei extraordinare de la ediția din 2019 va rămâne, oricum, unul dintre momentele noastre preferate all-time.

3. Momentul în care tot tenisul s-a oprit: Indian Wells

Dimineața de 9 martie (puțin după 3.30, ora României) a fost momentul în care și tenisul s-a văzut ireversibil afectat de pandemia de coronavirus. Indian Wells și-a anunțat pe nepusă masă anularea ediției 2019, exact în ziua în care trebuiau să înceapă calificările. Pe plan mondial, sportul începuse deja să fie afectat (câteva meciuri de fotbal și de baschet se jucaseră fără spectatori, competiții mai mici anulate) de virus, însă, pentru mulți știrea a venit de nicăieri. Inclusiv pentru o parte din jucători, care erau deja la fața locului și, în loc de turneu, s-au trezit că baza e închisă. Au urmat zile de coșmar, cu majoritatea jucătorilor blocați pe loc, neștiind ce să facă, iar apoi, când au înțeles ce se întâmplă, alergând să apuce să plece din Statele Unite înainte ca granițele să fie închise.

Efectul de domino a continuat apoi, cu multiple turnee anulate și cu tot haosul pe care îl știm. Pentru următoarele aproape cinci luni, toate competițiile de nivel ATP, WTA și ITF au fost amânate sau anulate, lucru practic fără precedent într-un sport care nu ia niciodată pauză. Indian Wells a fost însă momentul zero, primul mare eveniment sportiv din lume care a căzut.

2. Slamul 20 al lui Rafael Nadal

An de an, Rafael Nadal vine la Paris, câștigă turneul și ne obligă să ne minunăm din nou și din nou despre cum face o performanță extraordianră să pară banală. Pentru că, am mai spus-o, să câștigi Roland Garros o dată e imens. Să îl câștigi de 13 ori este aproape imposibil de înțeles.

Însă triumful de anul acesta al lui Rafa e special. Toate cele 13 sunt importante pentru Rafa – pe acesta s-ar putea să-l țină minte într-un fel aparte.

Pentru că, dincolo de maniera dominantă în care Rafa și-a luat ce-i al lui, nu-s multe lucruri în comun între acest titlu și celelalte 12. Turneul s-a simțit diferit; prioritatea generală a fost ca evenimentul să fie dus la capăt cu bine. Condițiile de desfășurare au fost atipice. La mai bine de patru luni de la datele lui obișnuite, RG ne-a primit cu frig, vânt și burniță. Terenurile au fost tari, nepotrivite pentru tenisul lui Rafa; la fel și mingile. Însăși forma lui intrând în turneu era discutabilă. Cu puține meciuri în picioare post-revenire, cu condițiile grele și cu adversari mai în formă, Rafa părea expus.

Nimic din toate astea nu a contat. Tenisul lui Rafa din finala cu Djokovic a fost devastator; la un moment dat, Nadal era în grafic să-și egaleze cea mai drastică victorie reușită anterior într-o finală la RG.

Poate că aerul din jurul turneului a fost altul. Însuși Rafa a fost discret în sărbătorire. Însă la trasul liniei, din punct de vedere sportiv, acesta a fost, probabil, cel mai important eveniment petrecut pe teren în tenisul lui 2020. Momentul în care Rafael Nadal și-a egalat marele rival, pe Roger Federer, în ce privește numărul de Slamuri câștigate, unul dintre cele mai relevante repere pe care le are tenisul.

1. Momentul în care tenisul a repornit

Am ales să punem pe cel mai de sus loc din topul nostru ceva dătător de speranță. Ceva pozitiv, ceva simbolic. Iar restartul circuitului merită apreciat drept cel mai important moment al anului în tenis, merită să nu fie luat drept ceva care s-a întâmplat de la sine, pentru că n-a fost deloc ușor să se întâmple. Specificul internațional al tenisului a făcut această misiune mult mai dificilă decât în cazul altor sporturi – a presupus multă muncă de organizare, aliniere la diferite nivele și, peste toate, a presupus ca jucătorii să accepte condițiile dure și neprietenoase în care tenisul s-a putut relua. Lucrurile se puteau complica din varii motive, ceea ce ar fi putut duce la întârzieri, alte turnee anulate și, într-un final, pierderi care ar fi băgat tenisul într-o situație chiar mai grea.

Așa însă, 3 august 2020 a fost prima zi în care s-a jucat tenis pe tabloul principal într-unul din cele două circuite profesioniste de tenis, la aproape cinci luni de la ultimul meci oficial. La Palermo, dintre toate locurile din lume. Și a fost minunat. Apoi au urmat Lexington și Praga, și tot așa, până când sezonul 2020 a putut fi salvat.

*

A fost un an greu pentru toată lumea, cu puține motive de bucurie. A fost un an greu și pentru noi, de aceea ne bucurăm că l-am putut duce la capăt și că vă avem în continuare alături de noi.

2021 nu va însemna automat rezolvarea tuturor problemelor, ale tenisului sau ale timpurilor în care trăim. Dar poate însemna o reînoire a speranței pentru fiecare dintre noi. Avem nevoie de speranță, după cum avem nevoie să apreciem ce avem. Să nu luăm nimic for granted. Dacă ne-a învățat ceva 2020 e că lucrurile pot să dispară peste noapte, chiar și cele pe care le credeam indestructibile. Facem tot ce putem cu ce avem în ziua respectivă, asta e tot ce contează.

Ca de fiecare dată, e un privilegiu să scriem pentru voi, pe Treizecizero, pe Lead și în toate proiectele noastre. Vă mulțumim mult că ne citiți și ne susțineți.

La mulți ani! Să avem cu toții un an nou bun și mai liniștit! Și să rămânem împreună și în 2021 >:D<

*

La final, o recapitulare a locurilor 1 în acest clasament al Treizecizero, de-a lungul anilor.

În 2011, am avut “Lovitura” – that forehand al lui Djokovic – marele moment declanșator de energii care a schimbat destinul unei semifinale de US Open. În 2012, locul 1 a revenit momentului istoric în care Roger Federer a atins cota de 300 de săptămâni pe primul loc. În 2013, a venit rândul lui Rafa Nadal să ocupe locul 1, cu revenirea pe locul 1 și anul său excepțional. În 2014, am trăit alt tip de istorie: o româncă a ajuns într-o finală de Grand Slam la simplu – Simona primea locul 1 pentru finala ei de la Roland Garros. În 2015 a fost Novak și sezonul său cu 3 Slamuri. În 2016, tot Novak și Grand Slamul său – sârbul deținea cele patru titluri de GS. În 2017, momentul anului în Top 30 al 30-0 era Simona Halep, care încheia pentru prima dată un sezon pe locul 1. În 2018, a fost primul Slam al Simonei.
Iar în 2019 a fost, firește, titlul de la Wimbledon.