Top 30 cele mai importante momente ale anului 2019 în tenis: anul în care Simona a făcut imposibilul posibil

Încheiem anul pe 30-0 cu tradiționalul Top 30 al celor mai importante momente ale anului care se încheie. Top 30 a fost primul articol început vreodată pe 30-0, chiar înainte ca site-ul să fie gata de lansare. Prima lui ediție, care lua în calcul evenimentele din 2011, a fost scrisă în decembrie 2011, cu puțin timp înainte de lansarea Treizecizero, de pe 13 ianuarie 2012. 

La fel ca în fiecare an, Top 30 evenimente importante ale anului este un mix (imperfect) între rezultatele tenisului românesc și cel internațional. Ordinea nu este incontestabilă, ci mai degrabă ilustrativă. De asemenea, e important de reținut că unghiul din care ne uităm la toate aceste evenimente este cel al privitorului român de tenis, nu al fanului internațional.

30. Momente notabile off-court

A fost un an în care tenisul, un sport oricum bine echipat pentru consumul online, a îmbrățișat cu totul viralul, pe măsură ce noua generație a început să apară tot mai des în prim-planul ambelor circuite. La urma urmelor, suntem într-o epocă în care un jucător de Top 5, precum Tsitsipas, este de asemenea și vlogger. Am avut, așadar, o sumedenie de momente care s-au rostogolit în Social Media mai ceva decât unele meciuri spectaculoase. Printre ele, Laver Cup își ia partea leului, cu numeroasele interacțiuni dintre Federer și Nadal la loc de cinste. Nu îi vezi pe cei doi antrenându-se reciproc în fiecare zi sau unindu-și forțele pentru a-l trezi înapoi la viața tenisistică pe un Sascha Zverev paralizat sub presiune; ba chiar acea intervenție a celor doi i-a alterat dramatic restul sezonului lui Zverev, care a avut apoi un reviriment notabil. Alte episoade virale: conflictul dintre Medvedev și fanii de la US Open, încheiat americănește cu bine la discursul de după finală, sau episoadele de fair-play dintre Bianca Andreescu și Serena Williams, după retragerea acesteia din finala din Canada și cel dintre Naomi Osaka și Coco Gauff, japoneza invitându-și învinsa să facă împreună interviul de pe teren de după meci, pentru a o ajuta să gestioneze mai bine eșecul. Îl trecem la virale și pe Daniel Dobre, ale cărui lacrimi amestecate din timpul ceremoniei de premiere de la Wimbledon au ajuns instant pe toate meridianele. 

29. Oamenii Simonei: Daniel Dobre, revenirea lui Darren Cahill, Theo Cercel

Am încheiat anul trecut cu anunțul surpriză al plecării lui Darren Cahill de lângă Simona (locul 13 în topul de anul trecut), dar începem 2020 din nou cu antrenorul australian în loja campioanei noastre, după aproape un an de respiro. “Last time I killed you and I can’t wait to kill you again”, e fraza cu care l-a întâmpinat Simona. În lipsa lui Darren, decizia Simonei de a lucra cu Daniel Dobre în 2019 s-a dovedit foarte inspirată, antrenorul român ajutând la păstrarea corabiei pe linia corectă și contribuind la succesul Simonei într-un al doilea titlu de Grand Slam. Un vot de încredere pe care îl primesc, astfel, la pachet, toți antrenorii români. Nu ar putea lipsi de aici o apreciere pentru întreaga contribuție adusă de Theo Cercel la cariera Simonei și la stabilitatea din jurul ei. De altfel, Darren l-a nominalizat pe Theo – în revista Simona, Al Doilea Slam – printre cele mai importante trei persoane din cariera Simonei. 

28. Longevitatea lui Federer

După doi ani consecutivi cu titluri de Grand Slam, Federer a rămas doar cu o finală de Slam în 2019, și cu gestionarea amintirii acelor două mingi de meci. Un pas înapoi? Poate, dacă anul ar fi 2010. Dar ne pregătim să intrăm în 2020, iar în anul în care va împlini 39 de ani, elvețianul continuă să rămână în prima linie, făcând planuri pentru revenirea la Jocurile Olimpice de la Tokyo și rămânând în calcule pentru multe titluri importante. Asta după ce a intrat în exclusivistul Club 100 de turnee câștigate. Obișnuiți cu el de atâția ani, luăm tot ce face Federer drept ceva normal. Dar nu e, iar în 2020, an după sfârșitul căruia nu mai e clar ce va urma, fiecare clipă cu Roger pe teren sau prin preajmă va fi apreciată diferit de suflarea tenisului. 

27. Performerii surpriză în Slamuri: Vondrousova; Medvedev, Andreescu

2019 a însemnat un nou pas important făcut de tânăra generație, tot mai prezentă atunci când se împart titlurile importante. De data asta, însă, noul val a confirmat și acolo unde se presupune că e cel mai greu, la Slamuri. Astfel, Marketa Vondrousova a surprins pe toată lumea cu un traseu până în finala Roland Garros, iar dacă se va păstra sănătoasă, tânăra cehoaică va rămâne o nucă foarte tare pe mai toate suprafețele, pentru mulți ani de acum înainte. La US Open, Daniil Medvedev a ajuns de asemenea în finală, ba chiar l-a împins pe Nadal pe marginea hăului, în setul cinci. Bianca Andreescu a făcut, însă, tot drumul: la US Open, prima ei apariție pe tablou la NY, canadianca de origine română a mers all the way, pe alocuri cu ușurința unei veterane. Nu mai e o surpriză în Slamuri, dar e încă foarte tânără, așa că o trecem aici și pe Naomi Osaka. 

26. Marile surprize

Ce ar fi tenisul fără surprize? În 2019, am avut suficiente, iar cei menționați la locul 27 au fost în prim-planul multora dintre ele. Au fost și alții, însă: anul a început cu Tsitsipas învingându-l pe Federer la Australian Open, grecul reușind să nu-și piardă deloc serviciul. Ulterior, Tsitsipas i-a învins în 2019 și pe Nadal și Djokovic, pe fiecare pe suprafața preferată a acestuia. Fabio Fognini a fost adesea o nucă tare pentru Nadal, dar victoria lui de la Monte Carlo a fost neașteptată. Alt rezultat neașteptat în Slamuri a fost înfrângerea lui Federer cu Dimitrov la New York. La feminin, afară de apariția Biancăi Andreescu la Indian Wells, surpriza anului poate fi considerată victoria lui Taylor Townsend la Simona Halep; cu un tenis care apare drept neobișnuit în această eră, Townsend a reușit să întoarcă meciul dintr-o situație în care era dominată, în fața unei adversare la care pierduse meciurile precedente. 

25. Finala Fed Cup

Și Fed Cup a căzut pradă valului de reforme pe care-l cunosc competițiile pe echipe din tenis, astfel că ediția 2019 a fost ultima desfășurată tradițional, pe terenul uneia dintre finaliste. Australia și Franța s-au confruntat la Perth și, oarecum contrar calculelor hârtiei, franțuzoaicele au demonstrat că într-o astfel de competiție e mai important să ai o bancă lungă decât o individualitate. A fost 3-2 pentru Franța, titlul decizându-se în meciul de dublu, în care perechea campioană de Slam Mladenovic/Garcia a fost prea mult pentru Barty/Stosur. Am rămas din această finală cu amintirea tribunelor pline de la Perth. Din 2020, Fed Cup trece într-o formulă (contestată deja) cu turneu final pe grupe, la Budapesta. 

24. Retrageri notabile din tenis

În 2019 tenisul a mai rămas fără câțiva jucători importanți, nume grele în mentalul colectiv al fanilor de tenis din ultimul deceniu. Cel mai sonor dintre toate este cel al lui Tomas Berdych, finalist de Grand Slam și un jucător pe care ani la rândul ne-am obișnuit să-l regăsim în Top 10 și cel puțin în sferturile sau semifinalele competițiilor importante. Tot o finală de Slam are în cont și o altă jucătoare retrasă oarecum surprinzător, Dominika Cibulkova. Alte trei nume se pregătesc să se retragă în 2020, dintre ele, cel mai important este cel al lui Caroline Wozniacki, fost număr 1 și campioană de Grand Slam, care va ieși din tenis după Australian Open 2020. De asemenea, noul sezon va fi ultimul și pentru două jucătoare îndrăgite de fani: Carla Suarez Navarro și Barbora Strycova. Avem, însă, și o revenire spectaculoasă: a treia carieră a lui Kim Clijsters începe în 2020. 

23. Răspunsul de început de an (chill) al Simonei

Vă mai amintiți cu câtă îngrijorare au privit fanii Simonei anunțul ei de retragere de la Singapore 2018? Era, cu adevărat, un moment greu pentru jucătoarea româncă, încât aproape că a eclipsat bucuria terminării unui al doilea sezon consecutiv pe locul 1. Perspectiva ei, din punct de vedere al sănătății, era complicată pe termen scurt, iar pe termen mediu, confuză. Mai adaugăm la asta și despărțirea de Darren Cahill și erau toate ingredientele pregătite pentru o alunecare din elită. Colac peste pupăză, zeii tragerilor la sorți parcă și-au râs în nas de fanii Simonei, trimițând-o pe spaima Kaia Kanepi în primul tur la Australian Open, aceeași care o eliminase tot în primul tur al precedentului Slam, la USO 2018. În aceste condiții, startul reușit de Simona în 2019 a fost mult peste cele mai optimiste așteptări și rămâne una dintre acele reușite care nu-s apreciate la justa lor valoare la momentul realizării lor. Tur 4 la Australian Open, unde i-a dat o replică excelentă unei Serena Williams în mare formă – rezultat obținut cu un tenis excelent și fără multă pregătire; apoi jocuri foarte bune în Fed Cup-ul din Cehia și o finală la Doha care ar fi trebuit să fie o cupă, dacă Simona n-ar fi rămas, până la urmă, fără resurse. 

22. Saltul valoric spectaculos al lui Dominic Thiem

2019 a fost anul în care Dominic Thiem a făcut pasul de la jucător de o suprafață la o amenințare (aproape) all-court. E drept, iarba e încă o propunere dificilă pentru Domi, dar important e că austriacul a reușit să cucerească hardul, o suprafață pe care a contat prea puțin în sezoanele precedente. Aducerea lui Nicolas Massu în staff-ul său s-a dovedit foarte importantă; imediat ce a început parteneriatul cu fostul jucător chilian, Thiem a triumfat la Indian Wells. Și-a mai adăugat apoi alte titluri pe hard, la Beijing și la Viena (pe acesta și l-a dorit tare mult), plus tenisul excelent de la ATP Finals, unde nu i-a lipsit mult să ia titlul. Plus, deja obișnuita (!) finală la Roland Garros, acolo unde Domi s-a instalat deja în postura de cel mai bun jucător pe care nu-l cheamă Nadal. Tot acest progres l-a transformat pe Domi într-un potențial candidat la locul 1 în viitorul pe termen mediu. Oricum, Thiem e bine poziționat pentru cel puțin un Slam în restul carierei sale, mai ales că e într-un punct al carierei de unde poate profita din plin de perioada post-Big Four, înainte ca Next Gen să se așeze confortabil la masă. 

21. Petra Kvitova ne reamintește că zâmbetele sunt mereu după colț 

Petra Kvitova s-a întors într-o finală de Grand Slam în 2019, prima oară când a jucat o astfel de finală într-un alt loc decât Wimbledon. În plus, a fost la câteva lungimi de băț de o ascensiune în premieră pe locul 1, o realizare pe care ar fi meritat-o cu siguranță pentru întreaga ei carieră. Înainte ca alte câteva accidentări s-o deraieze de la drumul pe care începuse anul, Petra a mai bifat alte turnee excelente. Dar, firește, nu asta e principala ei realizare: cum reușește această sportivă să fie atât de aproape de cele mai înalte culmi ale tenisului după ce a trecut prin trauma de a fi atacată în propria-i casă și a-și vedea degetele secționate? Șansele ca ea să mai joace tenis au fost mici la început, dar ce victorie și ce inspirație pentru noi toți este această revenire din care câștigă tenisul. 

20. Anul lui Medvedev

Să ridice mâna cine a anticipat, la începutul lui 2019, că Daniil Medvedev va fi numele din afara Big Four care va fi cel mai aproape de un titlu de Grand Slam. “Toată lumea vorbește că au nevoie de oameni noi, de ceva diferit, așa că le-am dat ceva nou”, a spus Medvedev după cel de-al doilea titlu de Masters al anului, câștigat la Shanghai. Anterior, Daniil reușise o vară pe hard formidabilă: finale la Washington, Montreal, titlu la Cincinnati, finală la US Open, încă un titlu la St. Petersburg. Dintre toate, firește, reușita de la New York iese în evidență, mai ales că a fost reușită în condițiile în care toată lumea îl bănuia că se va retrage dintr-un moment în altul, epuizat după atâtea meciuri. Chiar și rusul a dat de înțeles că dacă ar fi pierdut primul set din meciul cu Wawrinka probabil s-ar fi retras, dar Daniil și-a luat energie din cele mai nebănuite locuri, canalizând într-o direcție constructivă reacția revoltată a publicului american. Medvedev e un fel de anti-erou, cu un tenis descris în termeni care variază de la “plictisitor” la “diferit”, dar care e teribil de eficient. Apariția lui e, de asemenea, diferită de ceea ce ne-am obișnuit. Medvedev nu e și nici nu intenționează să câștige vreun concurs de popularitate. Însă limpede nu te lasă indiferent. Să-l vedem în anul doi post-breakthrough, considerat mai greu decât saltul în elită propriu-zis. 

19. Cupa Davis cea nouă nu e, totuși, atât de rea

Au fost atâtea discuții despre noua Cupa Davis încât nu ne-ar ajunge tot acest articol să le bifăm pe toate. Până la urmă, ce s-a văzut când turneul s-a pus în mișcare n-a fost chiar atât de rău. Da, bilele negre au fost destule, începând cu afluența redusă a publicului la meciurile care nu implicau țara gazdă Spania, continuând cu programul ultra-înghesuit și cu programările care au făcut ca meciurile să se termine și la 4 dimineața. Nu în ultimul rând, partea de infrastructură și de media a avut de suferit (drepturile tv, site-ul oficial, aplicația, acoperirea). Dar și bilele albe au fost neașteptat de multe; de exemplu, turneul final programat într-o săptămână se dovedește o idee bună, dintr-o sumedenie de motive. Iar până la urmă totul s-a scris pe teren. Și mulți dintre cei care fac lucrurile să se întâmple, jucătorii adică, s-au dovedit încântați de format. Sigur în 2020 va fi ceva mai bine. De asemenea, e destul de sigur că succesul competiției depinde mult și de Spania. Am mai fi vorbit de o Cupa Davis reușită dacă nu ajungea Spania să ia trofeul, pe spinarea eforturilor supraomenești ale lui Rafael Nadal și cu povestea tristă a lui Roberto Bautista-Agut? 

Rămâne de văzut cum se va descurca noul ATP Cup, practic, o competiție aproape similară, dar iată un pronostic: cele două competiții nu vor rezista în actualul set-up mai mult de patru ani. 

18. Peformanțele românești 

E momentul să observăm că, față de alți ani, bilanțul minunaților noștri sportivi (6 titluri, 7 finale) nu a mai fost la fel de strălucitor. Asta poate să însemne fie că sezoanele anterioare au fost excepționale, fie că a fost un an mai greu pentru toată lumea, an care poate fi depășit și îmbunătățit. Prin comparație, iată cifrele din anii precedenți: în 2013, anul în care cifrele au început să crească, bilanțul a fost 13-6. În 2014, an foarte prolific, recolta a fost foarte bogată: 19-10. În 2015: 10 titluri și 18 finale. În 2016 am avut 13 titluri și 10 finale. În 2017 ne-am bucurat de 11 titluri și 8 finale. Iar în 2018? 10 titluri și 13 finale ATP și WTA, simplu și dublu. Însă titlul de Grand Slam al Simonei Halep a contrabalansat, făcând din 2019 un an memorabil. Nu-i mai puțin adevărat că acesta a fost și singurul titlu la simplu nu doar al Simonei, ci și al tuturor jucătorilor noștri. Iată lista: 

Titluri
Irina Begu și Monica Niculescu – dublu, Hua Hin
Andreea Mitu și Sorana Cîrstea – dublu, Lugano
Horia Tecău (cu Jean Julien Rojer) – dublu, Madrid
SIMONA HALEP – WIMBLEDON
Patricia Țig – Karlsruhe (WTA 125k)
Horia Tecău (cu Jean Julien Rojer) – dublu, Basel
Finale
Simona Halep – Doha
Horia Tecău (cu Jean Julien Rojer) – dublu, Rotterdam
Simona Halep – Madrid
Patricia Țig – București
Elena Gabriela Ruse / Jaqueline Cristian – dublu, București
Horia Tecău (cu Jean Julien Rojer) – dublu, Washington
Sorana Cîrstea – Tashkent

17. Ascensiunea lui Stefanos Tsitsipas

În 2018, Tsitsipas câștiga Next Gen Finals. 12 luni mai târziu, grecul de 21 de ani triumfa la “the real thing”, ATP Finals de la Londra, după o finală dramatică cu Dominic Thiem. Era al patrulea an la rând când câștigătorul turneului de final de sezon era unul în premieră, dar Tsitsipas pare orice, mai puțin un campion accidental. Stefanos are toate datele pentru o carieră de mare succes, iar în 2019 am văzut din belșug aceste calități expuse pe cele mai mari scene: victoriile la Federer, Djokovic și Nadal, titlul de la Londra, dar și trofeele câștigate la Marseille și Estoril pregătesc terenul pentru pasul următor. 

16. Revenirea lui Federer pe zgură

Mulți au crezut că meciul lui Federer cu Wawrinka, din sferturile Roland Garros 2015, a fost și ultima lui apariție la turneul parizian. În 2016, Federer s-a retras de la Paris din cauza unor dureri la spate, iar în 2017 și 2018 a sărit cu totul peste sezonul de zgură, păstrându-și puterile pentru iarbă, făcându-i pe mulți să creadă că nici nu o să mai apară vreodată pe suprafața roșie. De aceea, când Federer, cunoscut drept un tip căruia îi place să schimbe, a anunțat că revine pe zgură în 2019, alegerea lui a fost privită cu neîncredere. Remarcabil, întoarcerea lui pe zgură la 38 de ani a fost un succes: meciuri solide la Madrid și Roma și un traseu excelent la Roland Garros, unde nu l-a oprit decât – cum altfel? – Rafa Nadal, în semifinale. Am avut un Fedal la Paris în 2019, iată ceva ce nu am mai fi văzut posibil de notat în acest top. 

15. România în Fed Cup. Foarte, foarte aproape 

Fără îndoială că una dintre marile dureri ale fanilor români a fost meciul cu Franța, de la Rouen. Nu e susținător român al tenisului care să fi uitat atmosfera acelor zile, fie că a fost prezent în masivul grup de susținători români care a mers în Franța, fie că a urmărit meciul de acasă. Într-un weekend incredibil, echipei României i-au lipsit câteva puncte în meciul decisiv de dublu pentru a obține calificarea în finala din Australia. Rămâne, însă, un traseu excelent, început cu victoria pe terenul Cehiei, o câștigătoare la foc automat a acestei competiții, un traseu din care ne-am ales cu o sumedenie de amintiri frumoase. 

14. Golgota lui Murray

Începutul lui 2019 ne-a trezit rapid la realitate când Andy Murray a anunțat la Melbourne, într-o conferință de presă pe nepregătite, că are de gând să pună capăt carierei sale de jucător, și că sunt șanse ca Australian Open să fie ultimul său turneu. Un anunț șocant, dar perfect de înțeles, dat fiind că Andy risca să rămână cu o problemă de mobilitate pe viață. Din fericire, campionul britanic a avut ocazia să își scrie altfel paginile de final ale carierei: o operație complexă la șold, o revenire nebănuit de rapidă, iar câteva luni mai târziu îl aveam pe Andy din nou pe teren, întâi la mixt și la dublu, apoi și la simplu, culminând, după câteva săptămâni de crescendo, cu titlul de la Antwerp, într-o finală cu un alt revenit după operații, Stan Wawrinka. Din păcate, finalul de an i-a adus lui Andy noi probleme medicale, care-l fac să rateze AO 2020, dar speranțele rămân că-l vom revedea jucând tenis de cel mai înalt nivel. Până atunci, revenirea lui improbabilă este, clar, unul dintre momentele de top ale anului 2019. 

13. Meciurile anului

Nici în 2019 n-am dus lipsă de meciuri memorabile, atât din punct de vedere al mizei imense pusă în joc, dar și a dramatismului și, firește, din perspectiva calității tenisului. Notabile sunt, printre altele, Osaka – Andreescu (Beijing), Halep – Andreescu (Shenzhen), Osaka – Kvitova (AO), Halep – S. Williams (AO), Andreescu – Mertens (USO), Andreescu – Kerber (IW), Halep – Garcia (Fed Cup), respectiv Nadal – Medvedev (USO), Thiem – Djokovic (ATP Finals), Federer – Nadal (Wimbledon), Wawrinka – Tsitsipas (RG), Djokovic – Federer (Wimbledon).

12. Serena: două finale de Grand Slam, o performanță sau un eșec? 

A fost un alt an greu de gestionat pentru Serena Williams, dar să nu uităm cât de puțin a lipsit ca să vorbim despre 2019 cu totul altfel în cazul ei. O accidentare venită în cel mai prost moment a deraiat-o din cursul către ceea ce părea a fi titlul ei la AO 2019. Alte probleme medicale de tot soiul au încurcat-o în alte secvențe de-a lungul anului. În plus, Serena și-a văzut la treabă și cel mai puternic adversar: ea însăși. Lucru des întâlnit în ultimii doi ani, Serena a înghețat în meciurile mari, văzându-se dominată clar atât în finala Wimbledon, de către Simona, cât și în cea de la US Open, de către Bianca. Asta duce la un total de patru finale consecutive de Slam pierdute de Serena. Lucru care poate fi citit și altfel: patru finale de Slam la rând post-revenirea de după naștere. Desemnată Sportiva Anilor 2010 de către AP, Serena rămâne în continuare printre candidate la titlurile de Slam și în 2020.  

11. Nadal, de la deprimarea din aprilie la locul 1

La trasul liniei, 2019 este unul dintre cei mai buni ani ai carierei lui Rafael Nadal, lucru pe care puțini ar fi avut curajul să-l anticipeze în primăvară, când Rafa părea că traversează o rară criză de încredere, ba chiar de motivație. Pe parcursul primelor turnee de zgură, când înfrângerile suferite la Monte Carlo și Barcelona l-au zguduit serios, Rafa chiar a chestionat dacă mai are sens să joace restul sezonului. A avut, pentru că după ce și-a lămurit această dilemă, Rafa a răspuns formidabil, cu una dintre cele mai convingătoare bucăți de tenis pe care le-a oferit vreodată: două titluri de GS, Cupa Davis și locul 1 la final de an, depășindu-și propriul record de cel mai în vârstă Year End No. 1. De asemenea, alt record, 11 ani trecuți între prima ocazie în care a încheiat un sezon pe locul 1 și cea mai recentă. Rafa a încheiat anul căsătorindu-se cu iubita lui de lungă durată, Maria Francisca Perello.

10. Al 6-lea an la rând al Simonei în Top 5

Am menționat mai devreme de ce începutul de sezon al Simonei a fost subestimat ca importanță. El a constituit baza pentru ce avea să urmeze peste an. Și chiar dacă, după mai multe criterii, sezonul 2019 nu a fost comparabil cu precedentele (finale la Doha și Madrid pe lângă noul titlu de Slam cucerit), Simona a reușit chiar și așa să rămână în Top 5 la final de sezon pentru al șaselea an consecutiv, o performanță în sine. Simona e și singura jucătoare care n-a ieșit din Top 10 din 2014 încoace.

9. Barty, locul 1 la final de an

Ce an a avut Ashleigh! La începutul lui 2019, australianca era enumerată, ce-i drept, printre jucătoarele care vor face un salt calitativ important, dar unul atât de mare? Începând cu Miami, unde a învins-o pe Pliskova în finală, Ash a trăit o serie de premiere: primul titlu de Grand Slam, prima dată pe locul 1, prima calificare la WTA Finals, pe care l-a și câștigat, învingând-o (cum altfel, decât prima oară) pe Svitolina în finală, asigurându-și primul loc la final de an. Ashleigh Barty îi urma, astfel, Simonei Halep pe lista jucătoarelor care au încheiat un sezon pe locul 1: a 14-a jucătoare din istoria clasamentului care reușește această performanță. 

8. Djokovic triumfă dominant la AO

Rareori vezi pe cineva – chiar și în această epocă a super campionilor – câștigând un titlu de Grand Slam la fel de clar precum a făcut-o Novak Djokovic la Australian Open, în acest an. Aproape fără să fie testat pe parcursul turneului, Novak a stors finala de orice dramă, învingându-l clar pe Rafael Nadal în finală (6-3, 6-2, 6-3). Era al șaptelea titlu la Melbourne pentru Nole, un record, și al 15-lea trofeu de Grand Slam, cu care sârbul îl depășea în clasamentul all-time pe Pete Sampras, unul dintre eroii săi. Nole, care câștigase și titlurile la Wimbledon și US Open 2018, devenea astfel și primul jucător din istorie care reușește trei serii diferite a câte trei titluri de Grand Slam consecutive. 

7. Osaka ia al doilea Slam la rând

Primul Grand Slam e important, dar al doilea Grand Slam e, adesea, chiar mai greu de obținut. Pentru că presiunea așteptărilor apasă masiv, toată lumea vrea acum să te bată, nu mai ești o surpriză, ci o certitudine. În aceste condiții, e impresionant ce a reușit Naomi Osaka în Australia, la început de sezon, când jucătoarea japoneză și-a trecut în cont al doilea titlu de Grand Slam consecutiv, după ce câștigase la US Open 2018. De data asta, a fost în întregime momentul ei, neeclipsat de nicio dramă exterioară. Naomi a învins-o în finală pe Petra Kvitova și a preluat pentru prima dată locul 1 în lume, înlocuind-o pe Simona.

6. Nadal continuă să facă excepționalul banal la Roland Garros

An de an, o certitudine în acest top: când vine vorba de Roland Garros, singurul adversar pentru Nadal este el însuși. Anul acesta, e drept, adversarul lui Rafa a fost unul mai puternic, pentru că accidentările și îndoielile ce l-au măcinat la începutul sezonului de zgură au animat, mai mult ca în alți ani, discuția despre șansele restului plutonului la Paris. Dar, deși Djokovic venea pregătit să atace un al doilea Nole Slam (patru GS-uri consecutive), deși Federer se întorcea să echilibreze un pic tabloul, deși Domi Thiem a crescut și mai mult și a dat, măcar la început, o replică mai bună în finală, deznodământul nu putea fi decât unul singur: al 12-lea titlu la Roland Garros pentru Rafa! (insert mindblowing emoji). 

5. Nadal ajunge la 19 Slamuri

Dar dacă titlul la Roland Garros sună drept ceva obișnuit, cel reușit la US Open a fost spectaculos de-a dreptul. Pe o suprafață unde puțini îi dădeau șanse de longevitate la începutul carierei, Nadal a ajuns să câștige a patra oară US Open, de data asta, după o finală epică cu Daniil Medvedev, de aproape cinci ore. Rusul a întors de la 0-2 la seturi și break în al treilea, iar tensiunea atinsese cote greu de suportat la începutul decisivului, când Nadal părea încolțit, cu Medvedev pregătind metodic lovitura fatală. După cum știm, este însă exact postura din care Nadal e cel mai periculos. Încă o dată, Rafa a găsit soluția, iar câteva minute mai târziu, el sărbătorea un triumf extrem de important, atât pentru el, cât și în marea schemă a lucrurilor. Rafael urca astfel la 19 titluri de Grand Slam, la unul singur distanță de liderul all-time Roger Federer, și mărind la trei distanța de Novak Djokovic. 

4. Barty câștigă primul Slam chiar la RG

Poate vi se pare prea sus plasată victoria lui Ashleigh Barty la Roland Garros? Gândiți-vă din nou. Barty mai-mai că nu spusese direct că nu suportă zgura, considerând-o, o vreme, doar un obstacol căruia trebuia să-i supraviețuiască cumva în drumul spre mult-iubita ei iarbă. Mai mult, anterior Parisului, Ash nu ajunsese niciodată într-o semifinală de Slam. E drept, n-a avut cel mai solicitant traseu, dar asta contează prea puțin, pentru că e important că a știut cum să-l gestioneze și cum să-și ajusteze jocul, în așa fel încât să triumfe după două săptămâni memorabile pentru ea. Barty va mai fi, cel mai probabil, în poziția să câștige titluri de Grand Slam, dar faptul că l-a luat pe primul pe zgură înseamnă enorm pentru cariera ei. Reluată, să nu uităm, de doi ani, după o pauză în care a simțit nevoia să se îndepărteze, pentru liniștea ei interioară, de tenis.

3. Bianca Andreescu, dominantă în drumul spre primul ei Slam

În primăvară, canadianca de doar 18 ani care aduna în tăcere victorie după victorie dădea lovitura la Indian Wells, învingând cinci favorite în drumul spre titlu. Dar o accidentare apărută din suprasolicitarea organismului i-a oprit apoi ascensiunea, și lumea tenisului aproape că o uitase la ora la care circuitul s-a reîntors pe hard. De aici, Bianca a reluat lucrurile de unde le lăsase: a câștigat alt titlu important în Canada, iar la US Open, la prima ei apariție pe tabloul de concurs new-yorkez, s-a comportat ca o campioană cu experiență, gestionând grozav turneul, inclusiv în finala cu Serena Williams, în fața căreia, cu tot recordul recent ezitant al Serenei, multe jucătoare s-ar fi pierdut cu firea. E ceva în felul în care a câștigat Bianca US Open ce vezi doar la marii campioni, iar canadianca de origine română are toate șansele să fie una. Apropo, pentru români a fost și un motiv suplimentar de mândrie, dat fiind că, pe rând, o româncă și o jucătoare cu origini românești au câștigat în ultimele Slamuri ale anului. Marea ei provocare acum va fi să rămână sănătoasă (iar finalul lui 2019 a prins-o iarăși pe picior greșit); dacă o va face, turneele de Grand Slam se vor adăuga. Iar dacă jocul ei pare natural pe hard, sunt multe motive s-o vedem dominantă și pe zgură, unde încă n-a apucat să joace turneele importante. 

2. Djokovic câștigă Wimbledon într-un moment definitoriu

Ar putea fi meciul cu cea mai mare însemnătate, când totul se va fi terminat în ce privește carierele celor trei mari campioni din Big Three, Federer, Nadal și Djokovic. În iulie, la Wimbledon, Federer a avut două mingi de meci și de titlu pe propriul serviciu într-un decisiv epic cu Djokovic, dar n-a putut să închidă pentru ceea ce ar fi fost al 21-lea titlu de Grand Slam al carierei. În schimb, când uralele publicului de pe Centre Court de după cei doi ași cu care Federer și-a făcut rost de mingile de meci încă nu se liniștiseră, Djokovic a răspuns salvând acel game, apoi, minute mai târziu, după ce a mai supraviețuit altor mingi de break pe serviciu, să câștige prima finală de Wimbledon care a beneficiat de tiebreak în decisiv. Era a treia oară când Djokovic îl învingea pe Federer în finala de la Wimbledon, iar această din urmă victorie, al 16-lea său titlu de Grand Slam, reprezintă cu siguranță un moment care definește cariera formidabilă a sârbului. Și asta, pentru că a reușit cumva să câștige deși a fost dominat la toate capitolele și, părere aproape unanim accceptată, a fost al doilea cel mai bun de pe teren. Însă a fost incredibil în toate cele trei tiebreak-uri, dominând momentele cheie, în drum spre victoria într-o finală care, pentru mulți, a urcat pe lista marilor finale ale tuturor timpurilor chiar deasupra finalei Wimbledon 2008. “Mental, a fost cel mai greu meci jucat de mine vreodată”, a spus învingătorul.   

1. Un vis! Simona triumfă la Wimbledon, în casa tenisului

Scriu acest Top din 2011 și, în vreme ce am intuit alte lucruri care s-au întâmplat în acești ani, niciodată nu m-am gândit la o astfel de scenă precum cea căreia i-am fost martor în acest an, la Wimbledon. Îndrăznesc să spun nu că e momentul anului în tenis (evident), nu doar că e unul dintre marile momente ale tenisului românesc din toate timpurile, ci și că e unul dintre cele mai importante din istoria întregului sport românesc, all-time. Simona Halep a câștigat Wimbledon, învingând-o în finală pe Serena Williams, probabil cea mai bună jucătoare din toate timpurile. Și a învins-o cu un tenis perfect, ideal pentru suflet, pentru minte și pentru inimă. 

A fost un turneu pe care nu-l vom uita niciodată – despre care echipa noastră v-a scris o revistă/carte întreagă – și la care ne vom întoarce, fiecare dintre noi, ori de câte ori vom avea nevoie de ceva pansament pentru suflet. 

Ne bucurăm că l-am trăit împreună și sperăm să ne mai bucurăm de asemenea momente și în noul an. Ca de fiecare dată, e un privilegiu să scriem pentru voi. Vă mulțumim că ne-ați fost aproape în 2019 și vă așteptăm să ne urmăriți și să trăim împreună tenisul și în 2020!

La mulți ani!

***  ***  ***

La final, o recapitulare a locurilor 1 în acest clasament al Treizecizero, de-a lungul anilor.

În 2011, am avut “Lovitura” – that forehand al lui Djokovic – marele moment declanșator de energii care a schimbat destinul unei semifinale de US Open. În 2012, locul 1 a revenit momentului istoric în care Roger Federer a atins cota de 300 de săptămâni pe primul loc. În 2013, a venit rândul lui Rafa Nadal să ocupe locul 1, cu revenirea pe locul 1 și anul său excepțional. În 2014, am trăit alt tip de istorie: o româncă a ajuns într-o finală de Grand Slam la simplu – Simona primea locul 1 pentru finala ei de la Roland Garros. În 2015 a fost Novak și sezonul său cu 3 Slamuri. În 2016, tot Novak și Grand Slamul său – sârbul deținea cele patru titluri de GS. În 2017, momentul anului în Top 30 al 30-0 era Simona Halep, care încheia pentru prima dată un sezon pe locul 1. În 2018, a fost primul Slam al Simonei.

Care au fost momentele voastre preferate din ultimul deceniu de tenis?