Timpul pentru Singapore, sau sprintul de după maraton: o primă privire spre bijuteria finalului de sezon

Turneele Campionilor, şi varianta feminină şi cea masculină, par să devină din ce în ce mai mult una din acele idei minunate în teorie, dar care nu sunt chiar atât de simplu de pus în practică. Formatul este foarte tentant, într-adevăr. Cei mai buni dintre cei mai buni, puşi să joace din prima unii contra celorlalţi într-o formă neobişnuită pentru tenis: două grupe.

Toate bune şi frumoase, însă în realitate aceste evenimente se confruntă din start cu nişte probleme care nu pot fi rezolvate aşa de uşor. Prima şi cea mai mare este însăşi plasarea lor la sfârşitul sezonului, cu tot ce decurge din acest lucru: oboseală, accidentări şi incertitudinea care planează asupra participanţilor din aceste motive. Colac peste pupăză, la băieţi uneori vine şi finala Cupei Davis să strice feng-shuiul vreunui participant (Federer anul trecut, Murray în acest an); la fel cum se întâmplă des ca măcar o fată dintre cele prezente la WTA Finals să aibă treabă și în finala Fed Cup. Într-adevăr, premiile generoase, punctele şi gloria aferentă sunt un motivator puternic, dar am văzut în fiecare an că nici măcar acestea nu pot convinge un corp şi o minte epuizate. Cât de apţi fizici sunt combatanţii contează în fiecare turneu, dar parcă la aceste două turnee contează mai mult decât orice altceva. Jucătorii trebuie să-şi drămuiască resursele mai ceva decât bateria la telefon când nu au încărcătorul la ei. Pentru că în acest caz nu-l au. „Încărcătorul” va putea fi băgat în priză de abia în off season.

Plasarea World Tour Finals la sfârşitul sezonului a fost concepută iniţial ca o încununare a anului, dar pe măsură ce calendarul s-a tot încărcat, a devenit la fel de tentant ca un sprint la sfârşitul unui maraton. E o ironie crudă că însăşi caracteristica lor esenţială, ceea ce le diferenţiază de restul turneelor, a început să le atârne ca o ghiulea de picior.

A doua problemă după sezonul lung care contribuie la oboseala jucătorilor este că goana pentru calificare este deschisă până în ultima clipă. Dovadă, anul acesta: este marţi, mai sunt doar câteva zile până la tragerea la sorți, iar ultimele trei locuri pentru WTA nu sunt încă decise. Fetele care se bat pentru ele joacă săptămâna aceasta şi vor ajunge la Singapore cu răsuflarea tăiată ca nişte pasageri care se suie din mers în tren.

Soluţia pentru impasul în care se află aceste turnee nu este desfiinţarea lor, cum sugerează cei îndrăgostiţi de soluţii radicale. Au o tradiţie prea lungă pentru a fi eliminate şi interesul din partea fanilor este mare, în ciuda problemelor de mai sus. În teorie, rămân în continuare o idee bună. Trebuie însă lucrat la executare. Dacă la programul turneelor e cam greu de umblat repede pentru că permutările presupun sincronizare între mai multe elemente, poate o dată limită ceva mai înaintată pentru calificare ar mai stăvili goana nebună până ceasul al doisprezecelea şi le-ar da tuturor un binemeritat răgaz?

Deocamdată, anul acesta avem aşa: o mare absentă (Serena Williams), pe cele incerte şi prea odihnite (Sharapova), incerte şi odihnite (Kvitova), odihnite (Simona) şi obosite şi stresate (restul). Singura care pare să fie pe un trend ascendent (şi fizic, în sensul că nu are probleme şi a avut o pauză de refacere şi psihic, pentru că vine după nişte rezultate foarte bune) pare la prima vedere Garbine.

Aceasta este situaţia la prima ochire. Însă vom merge mai în detaliu şi vom lua la rând fiecare combatantă, pentru a-i trasa parcursul anul acesta: suişurile şi coborâşurile, ce a făcut pentru a se califica, unde s-a împiedicat şi de ce şi cum se reflectă toate acestea aspra şanselor la Singapore. Mai cu seamă le vom analiza din perspectiva care pentru noi românii prezintă cel mai mare interes: capacitatea lor de a-i pune probleme Simonei, care se regăseşte anul acesta într-o postură nouă, aceea de cap de serie unu.

Simona, în mod tradiţional, are nevoie de timp pentru a se ajusta la posturile noi. Aceasta este însă o poziţie fruntaşă cu asterisc: a fost obţinută artificial, prin retragerea Serenei. În mintea ei, mă îndoiesc că Simona se gândeşte la ea ca la adevăratul număr unu. Pe de altă parte, ea va fi tratată ca primul cap de serie şi la tragere şi de către celelalte jucătoare. E o situaţie atipică, dar acest turneu nu este unul tipic, am stabilit deja asta. Simona arem de asemenea, experienţa anului trecut, când a trebui să ia nişte decizii dificile, şi acest lucru o poate ajuta să gestioneze faptul că anul acesta retragerea Serenei i-a pus ei cea mai mare ţintă pe spate.

Vom începe deci să-i disecăm adversarele începând cu cele pe care le cunoaştem deja ca fiind calificate, în ordinea clasamentului. Primele vor fi Muguruza, Sharapova şi Kvitova, toate reprezentante ale acelei specii periculoase cu care Simona a avut multe lupte grele în ultimii doi ani: jucătoarele de forţă. Rămâneţi pe recepţie.