Tiafoe merge în prima semifinală de Slam a carierei. Primul american în careul de ași la US Open de la Andy Roddick

Treizecizero | 7 septembrie 2022

Tiafoe devine primul jucător american care ajunge în ultimii patru la New York de la Andy Roddick, în 2016, și primul jucător de culoare într-o semifinală de US Open, de la Arthur Ashe în 1972.

US Open este oferit de

Într-un Slam al răzvrătiților, al marilor surprize, continuă cu premierele: iar cea mai nouă dintre ele îi aparține lui Frances Tiafoe, care își trăiește saltul carierei în aceste zile la US Open. După victoria cu Rafael Nadal din optimile de finală, Frances a reușit să confirme acel rezultat în faza următoare, eliminându-l pe Andrey Rublev în sferturi, în trei seturi: 7-6, 7-6, 6-4.

Tiafoe a fost grozav pe serviciu: cu primul serviciul a câștigat 87 la sută pe primul serviciu în meci, culminând în setul al doilea, când a avut un procentaj de 100 la 100, câștigând 18 puncte din 18.

Rusul n-a stat nici el rău pe serviciu, câștigând 77 la sută pe primul. Dar dacă Rublev a preferat duelul de pe baseline, Tiafoe a făcut diferența venind des și cu succes în față. Frances a câștigat 77 la sută la fileu, nu mai puțin de 30 de puncte din 39 de veniri.

A fost al doilea an la rând când cei doi s-au întâlnit la US Open; la ediția din 2021, Tiafoe câștiga un meci mult mai strâns, în cinci seturi.

Este prima semifinală de Grand Slam a carierei pentru american, care îl va întâlni pentru un loc în finală pe învingătorul din ultimul sfert de finală, ce se va juca în această noapte, cea dintre Carlos Alcaraz și Jannik Sinner. Prima semifinală este deja decisă: Karen Khachanov va juca cu Casper Ruud. Tiafoe are 1-0 în head-to-head cu Alcaraz și 1-2 cu Sinner.

Pentru oricare dintre acești jucători rămași în cursă va fi primul titlu de Grand Slam al carierei.

Tiafoe devine primul jucător american care ajunge în ultimii patru la New York de la Andy Roddick, în 2006, și primul jucător de culoare într-o semifinală de US Open, de la Arthur Ashe în 1972.

„Mai avem două meciuri de jucat”, a spus Frances la interviul de pe teren.


https://twitter.com/usopen/status/1567615290191626240?s=20&t=BeYguyumaz95o4rKp3DK9Q

Articolele 30-0 sunt susținute de
Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi