The Final Showdown: Începe Turneul Campionilor, cu locul 1 pe masă și cu O2 în picioare

Când putem să începem să facem calcule vizavi de seria lui Djokovic? A ajuns la 17 victorii la rând, a doua astfel de serie pe care o reușește în 2013. Și cu toate astea, tot nu e cea mai lungă invincibilitate a anului. Rafa, cel după care Novak aleargă acum cu căutătura unui nebun, a ajuns de două ori la câte 22 de meciuri câștigate la rând. Și, indiferent de ce se va întâmpla la Londra, rămâne anul lui. Are două Slamuri în cont, discuțiile încetează aici.

Dar Djokovic face tot ce poate ca să atârne un semn de întrebare peste „anul lui Rafa”. Momentan, meșterește la seria asta de victorii, serie care ar putea să se prelungească, la cum merg lucrurile acum, până în 2014. Djokovic e într-atât de motivat și de încrezător în clipa asta încât nu pare o idee tocmai deșteaptă să pariezi împotriva lui la Londra. Dacă adaugă și aici cinci victorii, plus alte două în Cupa Davis, poate tăia porcul și face planuri la căldura dată de o serie de 24 de victorii, patru titluri la rând și o Salatieră. Și apoi vine Australian Open, adică Nole's land…

Nole e obligat-forțat să se țină de calculele astea. E singura lui opțiune pentru a-l depăși pe Rafa pe ultimii nu o sută de metri, ci zece, poate chiar mai puțini. Poate greu de simțit, dar presiunea există pe umerii liderului mondial, ba tocmai ce s-a mărit după turneul de la Paris. Putea fi chiar mai rău, dar semifinala reușită acolo îi dă o oarecare marjă de eroare lui Nadal la Turneul Campionilor. Cel mai slab mare eveniment de tenis pentru el. 

Rafa are un bilanț cumulat de 47-8 împotriva celor trei adversari din grupă, și mai are avantajul că totul depinde numai de el. Însă există acest etern asterisc în ce-l privește, indoor-ul, care menține cât de cât interesantă toată povestea. Iar tocmai David Ferrer, dintre toți oamenii, a avut grijă ca asteriscul să devină din nou evident.

Cei doi se revăd la Londra, la numai câteva zile după surpriza de la Paris. Asta, spre nemulțumirea lui Ferru, care a criticat programul făcut de ATP, sugerând că ar fi găsit normal ca favoritul 1 să întâlnească jucătorul cel mai slab clasat din grupă în etapa inaugurală. E de înțeles și Ferru, doar uitați-vă la programul lui din ultimele zile. O finală heartbreaking cu Djokovic, făcută sandwich de două meciuri cu Nadal. Totul, într-un interval de numai patru zile. Poate fi ceva mai inuman decât atât? Probabil că nu, dar nici că există un alt om mai pregătit fizic decât Ferrer pentru un astfel de test. 

Între timp, Tomas Berdych și Stanislas Wawrinka, printre primii scăpați de griji din elita de 8 a ATP-ului care a început petrecerea londoneză încă de la Paris, stau la pândă. Cehul are aerul unuia care pune ceva la cale. „Pentru astfel de momente te antrenezi”, mustăcește el. E singurul dintre calificați care n-are titlu câștigat în 2013. Berdych are obiceiul de a trânti câte o nefăcută din când în când, exact când uită lumea de el, doar ca să-și mențină reputația de anti-erou. O face natural, ca și cum nici nu-l interesează urmarea, ci doar ca să se distreze el și să le strice cheful celorlalți. N-a mai făcut de ceva vreme o „boacănă”, parcă de la US Open 2012. Să-i fi venit timpul? 

La rândul său, Stan The Man se bucură ca un copil de Londra, de O2, de atmosferă și de tot ce descoperă la turneul la care debutează acum, turneu promovat cu sloganul „It all ends here”. Un pic cam fatalist, totuși. Cât poate obține Stan din această grupă? Este, evident, grupa lui Rafa, toți cei trei sunt clienții lui, dar Tomas, Stan și David au mult mai puține de pierdut. Și, uneori, deseori, tocmai asta te face să câștigi.

Aminteam de porci. Dincolo, Novak are exact aerul unuia care tocmai îngrașă unul în Ajun. „Crăciunul” tenisului bate la ușă, iar Nole îndoapă „porcul” cu victorie după victorie. Era prea târziu ca să mai spere la primul loc, dar 17 victorii mai târziu, dintr-o dată s-a făcut timp. Să te ferească Sfântul din calea Djokerului când e mâniat. Nimic nu pare să îi fi prins mai bine decât pierderea locului 1. Și-a recăpătat instinctele animalice, e flămând și îi sticlesc ochii, e agresiv ca o panteră, ascute un cuțit mare în mână și nu e exclus ca, după ce termină cu îngrășarea porcului, să-i facă de petrecanie singur, în fundul curții.

Micul Delpo, ajuns la Londra pe căi scurtate de influența globală a ATP-ului, care l-a introdus în Insulă chiar și fără acte, amenință să-și verse năduful pe cine i-o nimeri în cale. Și-a pierdut mătăniile de la Papa Francisc, și nu e nimic de râs în asta. Vorba cuiva pe Twitter: cum și de ce să furi de la un astfel de băiat bun ca pâinea caldă? Delpo are o inimă mare, mai mare chiar și decât forehandul acela bubuitor, și permanenta nevoie de a lua pe cineva în brațe, mai ales după înfrângerile răvășitoare în meciurile mari, de care s-a tot lipit în ultimii ani. Del Potro a jucat și alergat mult în ultima lună, a câștigat la fel de mult în ultimul an, dar e timpul să câștige și ceva mare. Turneul Campionilor ar putea fi ocazia: indoor-ul îl ajută, dar ce te faci cu grupa asta de foc în care a nimerit? Sunt doar două locuri disponibile și măcar trei inși care se simt îndreptățiți să le ocupe. La ce nivel real de prospețime, de formă și de furie se regăsește Juan Martin o să se lămurească primul Richard Gasquet. După atâtea eforturi ca să prindă ultimul loc către Londra, francezul a nimerit într-o grupă din care, oriunde ai fugi, n-ai unde să te ascunzi. Bine măcar că e Tsonga prin preajmă, rezervă alături de Raonic, să-l înveselească, dacă (sigur) va fi cazul. 

Peste toți și toate plutește figura Maestrului. Turneul Campionilor e una dintre marile lui pasiuni, competiția care îl inspiră și pe care a câștigat-o, zic unii, chiar de prea puține ori față de câte dăți ar fi putut s-o câștige. Dar 2013 e anul în care nimic nu mai e cum ar fi trebuit să fie, începând chiar cu Londra, scena atâtor victorii pentru el, dar a unei dezamăgiri atât de mari vara aceasta. Iar mesajele pe care le transmite sunt mixte. Chiar și așa, e greu să-l scoți din calcule. Formatul îl ajută –  o eventuală înfrângere în grupe nu-l poate împiedica să ajungă în finală – orașul îl ajută, locul îl ajută, publicul îl va ajuta. Va regăsi, pentru o săptămână, magia care i-a lipsit până acum? Dacă da, O2 o să fie absolut asurzitor. De acasă, Andy Murray confirmă.

Începe, cu tot cu aerul lui select, diferit, pasionant și electric, cu promisiunea a cel puțin două clasice, Turneul Campionilor! It all ends here.

Cele mai bune 10 execuții ale ediției de anul trecut

Programul primei etape