The Aga Show: Agnieszka Radwanska reușește cel mai important rezultat al carierei, câștigă WTA Finals

Nu contează cum începi, ci cum termini turneul – a spus Aga la conferința de presă, reluând unul dintre adevărurile fundamentale ale tenisului. Ce-i drept, e o diferență mare în a începe un turneu prost, dar câștigând cumva turul 1, și a-l începe cu o înfrângere, cazul special al turneelor cu grupe, precum cel de la Singapore. Radwanska a început nu cu una, ci cu două înfrângeri la rând, motiv pentru care avea cele mai mici șanse statistice de a ieși din complicata Grupă Roșie – un singur scenariu din multitudinea de probabilități  ar fi ajutat-o. În consecință, a fost la numai două puncte de eliminare în primul set al meciului cu Simona Halep și nimeni nu s-ar fi mirat câtuși de puțin dacă aventura ei s-ar fi încheiat acolo. Sau, mai mult, dacă n-ar nici măcar n-ar fi început: aproape tot anul Agnieszka a fost destul de departe de zona Top 8 în Race și numai un sprint puternic de final a ajutat-o să prindă un loc.

Și totuși, la trei zile după ce a întors acel prim set cu Simona cu o serie de șase puncte la rând, toate pe atac și două dintre ele absolut senzaționale, Aga a rămas last woman standing, cu trofeul deasupra capului și cu un zâmbet larg către o mulțime care a sprijinit-o: “E cea mai frumoasă zi a carierei mele!”, a mulțumit ea,  la un pas să cedeze emoțiilor.

În condițiile acestui traseu improbabil, sunt de înțeles lacrimile Agnieszkăi, apărute pentru a doua zi consecutivă. A fost un an început foarte greu: colaborarea cu Martina Navratilova, foarte promițătoare pe hârtie, n-a mers câtuși de puțin. Ar fi trebuit ca marea legendă s-o ajute pe poloneză să rămână relevantă și să treacă la nivelul următor, dar în loc să-și păstreze, cel puțin, locul respectabil din ultimii ani, Radwanska a coborât vertiginos în clasament, prăbușindu-se ca joc și ca încredere. Credit ei pentru că a avut puterea să ia rapid măsuri: a renunțat la Martina și s-a întors rapid către echipa ei de bază, căreia azi i-a mulțumit cu cel mai important trofeu al carierei în brațe.

Adevărul e că Aga n-a jucat deloc rău nici în primele două meciuri, cele pierdute, iar per ansamblu a făcut un turneu foarte, foarte bun. Cu Sharapova a luat un set și a flirtat cu o rară victorie împotriva rivalei ei. Cu Pennetta, într-un must-win, Aga a pornit iar bine, dar n-a putut să închidă primul set, iar ulterior a rămas fără aer. În ambele meciuri a suferit din plin din cauza șanselor irosite, pentru că ocazii și momente bune au fost. Surprinzător, fix în meciul în care i s-a dat cel mai puțin credit, deși spunea înainte de meci că se simte epuizată mental, Radwanska a meșterit o revenire improbabilă, în cel mai pur stil radwanskian. Credit ei pentru că n-a renunțat să încerce, deși totul, absolut totul, îi era împotrivă; ar fi fost cel mai comod lucru din lume să-și dea singură puțină îngăduință și să se scutească de la a mai forța calificarea. A fost începutul unei lungi serii de hot-shot-uri, reacții instinctive glorioase și execuții aproape miraculoase, dar și reveniri din situații grele. Întâi cu Simona, apoi cu Muguruza, cu care suferise alte două înfrângeri în semifinale strânse anul acesta, la Wimbledon și la Beijing. După patru eșecuri consecutive cu Garbine, faptul că a putut deregla mașinăria tot mai performantă a ibericei a însemnat enorm pentru moralul polonezei.

Contează și asta în startul perfect al finalei cu Kvitova; Aga a tocat-o mărunt pe Petra, făcând-o să joace în condițiile ei. N-a fost minge cu care Aga s-o fi chemat la fileu, iar Petra să n-aibă probleme. Apatia de început a cehoaicei a ajutat cauza poloneză; Petra a stat greu în puncte și a făcut o sumedenie de erori înainte de a vira brusc în direcția corectă la jumătatea setului secund, cu o serie de nouă puncte consecutive, majoritatea winners. Până atunci impecabilă pe propriul serviciu, cu o singură eroare neforțată vreme de aproape două seturi, Radwanska s-a gripat în cele din urmă, iar finala primea decisivul.

Kvitova a spus ulterior că știa planul de joc, știa ce trebuia să facă, dar nu s-a putut aduna să-l aplice. Credit și Agăi aici, pentru că e exact tipul de jucătoare care să te facă să uiți unde voiai să ajungi, a cărei combinație între o defensivă trainică și shotmakingul excepțional te poate exaspera și forța către lucruri pe care n-ai vrea, în mod normal, să le încerci, către greșeli pe care, în mod normal, nu le-ai face. Kvitova a ratat smash-uri, volee și a fost pasată în voie jumătate de meci, iar când și-a limpezit jocul, n-a putut să mențină nivelul în cea mai importantă bucată a lui: de la mijlocul decisivului în sus. După un start perfect și senzația că e, în sfârșit, în control, Kvitova a clipit și Aga a revenit aproape de jocul din primul set, justificându-și descrierea făcută chiar de adversara ei: a never-ending story. Finalul a găsit-o pe Petra clacând în fața presiunii, pe ultimul ei serviciu; o rară înfrângere pentru Kvitova în finale, în care are un procentaj foarte bun, 17-6 după ziua de azi. Petra are însă șansa de a încheia sezonul pe o notă pozitivă în finala Fed Cup, în care va conduce Cehia contra Rusiei.

Pentru Aga este un moment care îi consolidează reputația și îi aduce revanșa pentru un an care risca să devină dezastruos la un moment dat. Îi mai ține de cald și până când vor mai veni șanse la un Slam. Agnieszka are o singură finală de Grand Slam în palmares și risca să se îndepărteze oarecum de plutonul fruntaș din WTA. După cel mai important titlu al carierei, ea urcă însă pe locul 5 în lume la final de an, după Serena, Simona, Garbine și Maria.

A trecut ceva de când o jucătoare a triumfat în acest turneu fără să fi luat vreun Slam înainte de asta. Amelie Mauresmo s-a aflat în 2005 în aceeași situație cu jucătoarea poloneză, iar Amelie a răspuns anul următor câștigând Australian Open și Wimbledon. Iarăși încurajator pentru Aga este că doar o singură câștigătoare a titlului din istoria acestui turneu a rămas fără vreun Slam la finalul carierei: e vorba de Sylvia Hanika (Germania, campioană vs Navratilova în 1982).

Cu ce să rămânem din faptul că o jucătoare fără vreun titlu prestigios în 2015 vine în Singapore, pierde două meciuri, dar ia trofeul? Întâi, cu surpriza: nimeni n-a văzut-o pe Aga triumfând, nici măcar ea. În toate declarațiile a spus că n-a văzut titlul venind și că nu se aștepta la o asemenea performanță. Până în această săptămână, poloneza nu câștigase niciun meci contra unei jucătoare de Top 5, dar a încheiat turneul cu trei astfel de victorii la rând.

Altfel, e simplu: WTA Finals nu se pretinde a fi ceea ce nu este. Poate că sintagma neoficială – folosită mai mult de media-, cea de Turneul Campioanelor, produce mai multă confuzie. În realitate, e o competiție foarte asumată, care adună la start primele opt clasate și care n-a pretins niciodată că e cea mai relevantă din circuit sau că încoronează o campioană absolută. Are un format clar, iar acest tip de format lasă loc la astfel de rezultate neașteptate. Ca la orice turneu care presupune grupe, nu e nici prima oară, nici ultima oară când se întâmplă: există campioane mondiale la fotbal, handbal sau baschet care au pierdut în grupe, există câștigătoare de Champions League care nici măcar n-au câștigat campionatul în țara lor cu un an înainte.

Până la urmă, e o încheiere potrivită pentru 2015 în WTA. Exceptând-o pe Serena, nimeni nu poate spune că a avut un an foarte, foarte bun. Bun, da. Foarte bun, nu. Și atunci, e cumva logic că la un turneu la care Serena absentează, numele câștigătoarei să fie unul neașteptat. Ceea ce n-o face pe Aga o câștigătoare a turneului mai puțin legitimă.

În vreme ce WTA încearcă un nou experiment la Zhuhai, unde va începe WTA Elite Trophy, noul format rezervat eșalonului doi de jucătoare de top, putem trece liniștiți la concluziile unui an spectaculos în circuitul feminin. Poate e prea devreme, sau poate merită deja spus: anul acesta, fetele e posibil să fi câștigat duelul cu băieții în interes, dramă și chiar și spectacol.

Foto: Jimmie48Photography