Thanks for listening

Această conferinţă despre care vreau să vă vorbesc s-a aflat zilele trecute la ediţia inaugurală. În ciuda faptului că problemele dezbătute au fost extrem de importante pentru tenis, pe agendă fiind incluse topicuri precum noile reguli, alcătuirea clasamentului sau consistenţa premiilor, acest eveniment nu a fost promovat decât foarte puţin de către ITF (International Tennis Federation). Aşadar, cititorul nu va fi blamat pentru ignoranţă, întrucât nu a fost expus în mod adecvat informaţiei. Mulţi jucători şi multe jucătoare de top au venit la această sindrofie şi au făcut networking, şi-au amintit de vreo dublă greşeală de mai demult, au râs şi au glumit pe seama dinozaurilor din tenis. Într-un cuvânt, s-au simţit bine. Până la un punct. Aceasta este istoria nebunului cu pahar în mână, istoria oricăruia dintre noi dacă am avea un pic de curaj, în fine, istoria omului de succes încă intoxicat cu naivitatea începutului de drum.

***

Speakerul de pe podium vorbea deja de vreo două ore când lumea, plictisită şi cam sufocată de căldură, tresări un pic. La microfon, această femeie încruntată, băiat de comitet la o adică, trebuia să o bifeze şi p-asta: „aaaand last on the agenda, the issue of anti-doping controls”.

Pasionaţii de erpetologie de la faţa locului ne-au descris acele momente: „deci ştii cum sunt şopârlele alea din familia Gekkonidae? Sunt vioaie, se implică în diverse activităţi, dar când ceva le atrage atenţia, devin statui şi ascultă tot. Sfincşi, frate! Cam aşa au rămas oamenii în sală pentru câteva clipe”. Momentul stânjenitor nu dură prea mult, căci subiectul de discuţie nu avea participanţi. Ups. Cum agenda dicta ca după acest ultim şi respingător topic să se purceadă la aperitive şi alte mâncăruri, doamna A., amfitrioana eventului, rosti magicele cuvinte care detensionară temporar atmosfera: „Bun, ne vom opri aici; în spate aveţi opt feluri de apéro-uri….”.  

Dar nu mică a fost mirarea tuturor, când, din spatele sălii, o voce gâjâită o întrerupse: „Waaaaait a second”. Înalt şi bine făcut, însă destul de ciufulit şi puţin matol, tânărul îmbrăcat în kilt se văzu fixat de circa 400 de perechi de ochi. Cu penultimele reziduri de luciditate (cititorul va afla imediat ce a făcut cu ultimele), tânărul făcu un calcul rapid: deci 400 de perechi de ochi, asta înseamna 200 de inşi, împărţit la 2 că sigur văd dublu la cât gin am băgat, asta înseamnă 100 de indivizi. Le câştigase atenţia tuturor, dar ce naiba să facă cu ea acum, în această linişte de-a dreptul sepulcrală. Lângă el, spledida sa iubită, rămasă şi ea perplexă, îi şopti încurcată: „auzi, ce-i aia sepulcral?”.

-Sunteti absolut incredibili! Îşi începu el discursul pe care, din păcate, nu-l veţi vedea nicăieri pe youtube.

-Sir? ii răspunse defensiv doamna cu microfonul.

-Not yet, ricană tânărul, făcându-l să zâmbească până şi pe Turbincă, psiho-terapeutul său ursuz.

-Deci sunteţi absolut incredibili repetă el. Dacă-mi permiteţi, aş dori să bifez EU cum se cuvinte acest ultim punct de pe agenda zilei, anume CONTROALELE ANTI-DOPING!!!!!!… în tenis. Voi fi cât se poate de succint, căci mă ştiţi pe mine: dacă mă lungesc şi nu sunt în finală, lumea schimbă canalul. Haha! Nimic? OK.

Sfincşii reveniră în sală ca urmare a elocinţei nebănuite din acest început de monolog, şi evident că nu le ardea de umorul lui tâmpit.

-De ce sunteţi incredibili? Foarte simplu! Pentru că orice exces este în general greu de digerat, astfel că omul de rând, expus acestuia încontinuu şi fără jenă,  încetează să mai aibă încredere în cel ce-l propagă. În cazul dumneavoastră, excesul este de ipocrizie, prin urmare sunteţi absolut IN-CRE-DI-BILI.

-Ok, ascultă aici, domnule…

-SILENCE! I KILL YOU! i-o întoarse tânărul abrupt, după care continuă: Să ştiţi că pe mine succesul nu m-a orbit. Dimpotrivă, mi-a deschis ochii! Ştiţi cum este tenisul? O să vă spun cum este tenisul. Tenisul este ca politica. În politică, oricine ai fi, dacă ajungi în plen şi spui „destul cu corupţia în politică!”, vei fi aprobat la unison de toţi graşii ăia puturoşi de deputaţi şi senatori. Ce bine ar fi fără corupţie, îşi vor spune ei dându-şi coate. DAR! Ferească Dumnezeu să spui despre CUTARE că e corupt, că de unde are ăla 10 milioane în cont, băi?, căci vei fi linşat. În tenis, le fel. Eşti liber să spui că tenisul nu e curat, că-s controale puţine, dar SĂ TE PĂZEASCĂ spiritul lui Fred Perry să spui, cu subiect şi predicat, că e cam ciudat că X CÂŞTIGĂ TURNEE ATP LA 35 DE ANI, SAU CĂ O FEMEIE, LA APROAPE 43, FACE FINALE, GOD DAMN IT!!!!!!!

La trei mese mai în faţă, un neamţ şi o japoneză vorbeau despre cel de-al doilea război mondial; amândoi erau de părere că Churchill era gras şi urât. Tânărul rostise totul dintr-o suflare, fără să se bâlbâie o dată măcar. În mai puţin de un minut, transpirase amarnic, iar zona inghinală începuse să-l mănânce rău de tot din cauza kiltului. Încercă să-i privească pe cât mai mulţi în ochi, şi observă că erau destui şi destule care, asudaţi şi zdruncinaţi, mimau a fi prinşi până peste cap în candy crush saga. Respiră adânc, şi pentru că beţia îi trecuse complet, făcu o pauză să respire şi să mai comande una mică. Liniştea era încă acolo, dar tensiunea se dublase. Doamna cu mircofonul, altminteri debater versat în timpul facultăţii, amuţise, în timp ce prezentarea power point rămase proiectată pe perete la ultimul slide: „Thanks for listening”. În această muţenie dureroasă, în care peste 100 de minţi şi suflete tocmai fuseseră date toate pe silent, ei bine, de lângă scenă, cu o Marguerita într-o mână şi o scobitoare în cealaltă, o domnişoară gentilă sparse tăcerea:

-Fuck yeah, brother!

Laura Robson, doamnelor şi domnilor, salvând în aceste zile nu doar tenisul feminin britanic, ci şi tenisul cu totul.

Tânărul se scurse epuizat pe scaunul îmbrăcat în mătase bej. Cravatele se slăbiră, conversaţiile se reluară.

-Mai ţii minte când am făcut atunci dublă greşeală la minge de meci, în Zagreb? Haha.

-Sau când era să nimeresc copilul de mingi cu a doua servă; la Roma parcă era, nu? Haha.

Cu ultimele puteri, tânărul ciufulit ar fi vrut să intervină în această discuţie măruntă între doi colegi de circuit, să spună că nu era la Roma, era la Madrid de fapt, şi că în ziua aia, dacă îşi mai aimntesc ei, au fost să mănânce cu toţii o paella. Dar se abţinu. În schimb, se aplecă uşor către urechea iubitei sale – îi datora un răspuns: – „înseamnă mort, fără speranţă”.