Tenisul şi fanii lui: Povestea fără sfârşit, aşa cum aţi scris-o chiar voi

În weekend, Rafa a împlinit 10 milioane de fani pe Facebook. Roger a trecut şi el de puţin timp de aceeaşi cifră. Novak se apropie de 2 milioane. Andy Murray are peste jumătate de milion. Celălalt Andy, Roddick, are aproape un milion de followers pe Twitter.

Dar cine sunt aceste milioane de oameni? Cum cine? Noi. Eu şi cu tine, cel care citeşti acum acest articol. Şi prietenii noştri, cu care ne certăm şi ne contrazicem pe marginea mai sus-numiţilor. Şi alţi prieteni de-ai lor, cu care nu ne cunoaştem, dar cu care împărţim aceleaşi sentimente de agonie sau extaz în tribune, în faţa televizorului sau a vreunui stream dubios care, la 1 noaptea, se întrerupe tocmai când favoritul nostru are breakpoint în decisiv.

Acest articol este deci o încercare modestă şi incompletă de a afla cine sunt oamenii din spatele “like”-urilor. Cine suntem noi, cei care-i iubim pe Novak, Rafa, Roger, cei doi Andy sau Delpo şi nu numai? Şi cum se face că, deşi nu i-am întâlnit poate niciodată, ştim mai multe lucruri despre ei decât despre vecinii noştri de bloc?

Deci cum începe un tennis love story?

În multe feluri. Uneori, e dragoste la prima vedere:
Prima oară l-am vazut la BCR Open în 2004. A pierdut greu contra lui David Ferrer. Am devenit fană pe loc deoarece avea spirit de luptător, de mare campion. Era un puşti de 17 ani şi era foarte slab. Totuşi mi-am zis în sinea mea ca va ajunge într-o zi numărul 1. Andreea/Novak

Sau dimpotrivă, povestea poate să înceapă ca o antipatie:
2003 -2005, 2006, nu-l plăceam. La început chiar mă enerva şi am preluat, naiv, curentul general “e robot, bate tot, n-are sentimente”. Adrian/Roger

…sau, ce să mai, ca o ură făţişă:
Nu doar că-mi displăcea, ci îl uram. Pentru că-l bătea pe Andy Roddick mereu. Adelina/Roger

Alteori, e o ceaţă incertă:
Nici nu pot să-mi amintesc când l-am văzut jucând prima dată. Nu pot să zic că m-a impresionat. Nu i-am acordat foarte mare atenție. Ramona/Novak

Dar din confuzia, antipatia sau indiferenţa iniţială se desprinde uşor uşor o intuiţie, un „nu ştiu ce” care te intrigă şi te face să cauţi mai multe informaţii şi să te uiţi la mai multe meciuri.

Poate e felul în care arată, sau ambiţia lui pe teren:
La Roland Garros 2007 nu aveam nicio legătură cu tenisul, nu ştiam nici măcar regulile. M-a atras în primul rând fizicul lui. La o privire mai atentă am observat determinarea şi  setea de victorie. Am decis să aflu mai multe despre el. Larisa/Rafa

Poate e o anumită lovitură:
Modul în care îşi domina adversarii cu serviciul şi mai ales cu dreapta aia fabuloasă m-au cucerit. Edi/Delpo

Ne place pentru că e “băiat de-al nostru”:
Mi-a plăcut că era sârb, mie îmi plac sârbii (de la baschet mi se trage), și era de aici „din vecini”. Ramona/Novak

Sau, dimpotrivă, pentru că nu seamănă cu nimeni:
Mi-a atras atenţia jocul lui, ieşit din tipare. Mihai/Andy Murray

Poate pentru că i-ai văzut partea vulnerabilă:
Cred că am început să sufăr pentru el din momentul în care a început să facă primii paşi greşiţi. Ca şi cum asta mi-a permis să-l descopăr mai uşor. Adrian/Roger

Sau  ai văzut luptătorul din el:
La Roland Garros 2001, turul 3 contra lui Hewitt, a alunecat şi a căzut rău, făcând o întindere musculară.După ceva îngrijiri, a revenit pe teren. Acela a fost momentul care m-a impresionat enorm: deşi nu mai putea să alerge şi strângea din dinţi la fiecare lovitură, şi-a câştigat serviciul la zero. Antrenorul lui  i-a făcut semn să se retragă, iar el a început să plângă pentru că ştia că nu mai poate continua. A abandonat, însă determinarea lui  m-au făcut să-mi dau seama că nu voi putea susţine vreodată un alt jucător. Paul/Andy Roddick

Sau aşa, fără nici un motiv:
A început să-mi placă de el. Nu ştiu cum şi de ce, pur şi simplu. Ruxandra/Andy Murray

Bun, deci inevitabilul s-a întâmplat. Ai devenit fan. Ce se-ntâmplă acum? Cum, ce? E ca într-o căsătorie. Împreună pe vecie, la bine şi la rău.

Iar binele poate fi foarte bun:
Finala USO 2009. Am trait la maxim fiecare secundă. De abia mă abţineam să strig sau să mă bucur mai zgomotos la fiecare punct câştigat de Delpo, pentru că toţi ceilalţi din casă dormeau. La sfârşit pur şi simplu plângeam şi eu în acelaşi timp cu Delpo.  Edi/Delpo

Wimbledon 2011, când a devenit lider mondial . Atunci a fost cumva și victoria mea, mi-a demonstrat că nu am avut degeaba încredere în el. Am știut că are potențial să ajungă cel mai sus, și a făcut-o. Ramona/Novak

Wimbledon 2008, primul meci la finalul căruia am izbucnit în plâns, copleşită de fericire. Larisa/Rafa

Roland Garros 2009. Atât de mult şi-a dorit să câştige şi atât de mult mi-am dorit eu pentru el, încât a fost o uşurare. Acum pot să spun mândră celor care se ceartă cu mine « Ha, a câştigat RG! » Ruxandra/Roger

Wimbledon 2009, tot turneul.  Jocul lui Andy din semifinală mi-a dat încredere că Federer poate fi bătut în finală. Cea mai lungă finală ca numar de gameuri din istorie. Nimeni nu se aştepta la aşa ceva, iar Andy a câştigat atunci  enorm de mult respect din partea întregii lumi tenisistice. Paul/Andy Roddick

…şi răul poate fi foarte rău:
Perioada de accidentare din 2009. Este groaznic să priveşti cum jucătorul tău preferat este nevoit să se retragă din competiţie şi tu să nu poţi face nimic pentru a-l ajuta. Larisa/Rafa

Semifinala de la Roland Garros din 2011. A fost dificil pentru că nu știam ce se va întâmpla în continuare, cum va depăși acea înfrângere, cum îi va afecta psihicul. Ramona/Novak

Accidentarea din sezonul 2010. Pur şi simplu a fost o perioadă oribilă în care am fost obligat să văd tenisul fără Delpo. Edi/Delpo

Cel mai dificil pentru mine e când apare ”complexul Nadal”. E extrem de frustrant. Îmi vine să-l bat măr atunci, așa ca de la fan la idol. Adelina/Roger

Australian Open 2009. Finala. Nu am putut să stau la ultimul set, dar în sufletul meu am ştiut că a pierdut. Când am intrat pe net şi am văzut că a plâns…am rămas efectiv împietrită. Şi când am văzut şi ceremonia de premiere…Îmi venea să mă duc acolo să-l îmbraţişez şi să-i spun că o să fie bine. Ruxandra/Roger

A fost extrem de dureros să-l văd pierzând finala Wimbledon 2009.  Însă lacrimile care mi-au inundat ochii la finalul meciului erau de tristeţe, dar şi de mândrie. Paul/Andy Roddick

Dincolo de momentele bune sau rele, calităţile lor continuă să ne atragă, probabil pentru că ne recunoaştem şi noi în ele, aşa cum suntem sau aşa cum am vrea să devenim:

Ne plac:

Devotamentul, furia nebună pusă în scopuri pozitive; strigătul de luptă, “vamos!”; munca zi de zi, intensitatea, încercarea de a-şi depăşi limitele; fair-play-ul; firea calmă, prietenoasă, modestia , bunul simţ şi umorul; politeţea; ataşamentul faţă de familie, prieteni şi locurile natale. Larisa/Rafa

Relaxarea şi naturaleţea în afara terenului; spiritul de luptător; fairplay-ul. Andreea/Novak

Faţa adversarilor lui când trimite o dreaptă; în ciuda fizicului impresionant şi impresiei de “dur”, el e un tip sensibil şi cald; interviurile, accentul cu care vorbeşte  engleza. Edi/Delpo

Îmi place că face ca tenisul să pară ușor atunci când îl privești, că parcă dansează , nu aleargă. Și nu lovește mingea, o mângâie, o atinge. Arată ca un artist și acționează ca un artist. E o sursă de inspirație, o muză. Pot să fac poezie doar uitându-mă la el când joacă tenis. Adelina/Roger

Isteţimea, rapiditatea în gândire, capacitatea de comunicare, lipsa prejudecăţilor, buna-dispoziţie, munca, tenacitatea, hiper-sensibilitatea. Mihai/Andy Murray

Pentru ca reprezintă cam tot ce e ideal de personalitate pentru mine. Inclusiv acel vârf de ac de aroganţă a geniului, dar al cărei drept ţi-l câştigi. Pentru că setează un model aproape ireproşabil, pentru că e o lecţie vie, pentru că e un model de succes. Adrian/Roger

Spiritul sau combativ formidabil; pentru că a muncit enorm şi pentru că iubeşte acest sport; serviciul lui- plasament, procentajul excelent şi serviciul doi; faptul că doar el şi Federer au stat 10 ani în top 10; umorul său, cu note de ironie şi sarcasm, care denotă multă inteligenţă; fundaţia pe care a deschis-o acum 10 ani pentru ajutorarea copiilor cu probleme. Paul/Andy Roddick

Pentru că nu renunță. E “one man show”, amuzant, uneori nebun, e… altceva. Se exteriorizează, zbiară, își rupe tricoul de pe el, îi imită pe ceilalți jucători. Și nu în ultimul rând, pentru că e drăguț.  Ramona/Novak

Au şi părţi proaste? Sigur. Le vedem ? Uneori da, uneori nu. Cuvântul « fan » şi « obiectiv » se găsesc mai greu în aceeaşi propoziţie…
Nu cred că este ceva care să nu-mi placă la Rafa. Poate doar schimbarea de look… Larisa/Rafa

Dacă era ceva ce nu-mi plăcea la el, nu ar mai fi fost favoritul meu:)) Pentru mine, e perfect. Edi/Delpo

Nu-mi place că se enervează uşor şi în momentele cheie e foarte tensionat.  Ruxandra/Andy Murray

Câteodată se comportă prea ca o “divă”, exagerează și face pe victima în timpul meciurilor. Și, ca pe toată lumea, mă enervează bătutul mingii înainte de a servi. Ramona/Novak

Nu-mi place când face lovituri perfecte, apoi dă 20 de greșeli neforțate și specialitatea casei, ramele. Și nu-mi place că e prea static de cele mai multe ori. Aș vrea o atitudine mai vulcanică, cum este în afara terenului, mai spontan. Adelina/Roger

Dar presa, cum ni se pare că-i tratează? Bineînţeles că nu sunt trataţi corect! (Dar, serios acum, pe cine tratează bine presa?)

Se pune prea multă presiune pe el, mai ales la Wimbledon. Ar trebui să lase omul în pace să-şi vadă de tenisul lui! Ruxandra/Andy Murray

Nu mi se pare tratat corect de francezi, care i-au adus acuzaţii nefondate cu privire la dopaj. Larisa/Rafa

Presa e destul de obiectivă. Mi se pare doar că de multe ori sunt superficiali și că tind să anticipeze anumite lucruri, vezi ”Sfârșitul maestrului elvețian se apropie!” Adelina/Roger

Mi se pare că il tratează corect acum de când a devenit numarul 1 mondial. Când era numarul 3, lumea nu îl lua în seamă. Andreea/Novak

Mi se pare că lumea, chiar și presa uneori, încă îl vede ca pe un fel de intrus în marea rivalitate Federer-Nadal, deși el și-a câștigat supremația prin muncă, nu a ajuns lider mondial din întâmplare. Ramona/Novak

Dar ce contează ce zic gurile rele? Noi stăm pe baricade şi nu ne predăm! Până unde suntem dispuşi să mergem cu devotamentul? Până la capăt!

Mă trezeam la ora două dimineaţa pentru a privi meciurile lui, iar la şapte trebuia să fiu la scoală. Am plecat de la ore sau am pus-o pe mama să privească meciul şi să mă ţină la curent cu fiecare mişcare. Eram pe scaunul dentistului şi am rugat-o pe asistentă să imi spună scorul. Am sunat-o pe o prietenă, fană şi ea, să o anunt, la ora şapte dimineata, cum că Nadal o sărută pe Shakira în noul ei videoclip. Larisa/Rafa

M-am certat cu toţi colegii de clasă din loialitate faţă de el. Andreea/Novak

(Când pierde) simt că aș putea face infarct și îmi vărs oful pe ai mei, săracii. Plus că mi-am înnebunit colegii, încât mi se spune ”Federer” Adelina/Roger

Nu a trebuit să port discuţii prea aprinse pentru a-l “apăra”. Daca voi avea ocazia, pot merge destul de departe cu “fanatismul” meu Edi/Delpo

Mi-am exasperat părinţii (în străinătate, insistam să ajungem la hotel ca să văd meciul) şi am supărat o mătuşă din Franţa care se chinuise să-mi ia bilet pe Phillipe Chatrier pentru sferturile de la Roland Garros. Dar Roger fusese programat pe Lenglen! Aşa că, în dimineaţa sferturilor, m-am trezit la 6, n-am mâncat şi n-am băut nimic, am lăsat biletul pentru Chatrier acasă şi m-am dus şi am stat trei ore la coadă să iau bilet pentru  Lenglen. Dar a meritat, căci am reuşit! Bineînţeles, mătuşa a fost foarte ofensată Ruxandra/Roger

M-am apucat să învăț  sârbește. Chiar știu acum destul de multe cuvinte, pe care probabil o să le uit destul de repede, pentru că nu mai cunosc pe nimeni care să vorbească limba asta și cu care să pot exersa. Ramona/Novak

Da, ştiu că părem o gaşcă de sonaţi. Dar, vă asigur, suntem paşnici. Ce vrem noi de fapt de la obiectul afecţiunii noastre? Nu mare lucru.

O poză cu el. Larisa/Rafa

L-aş ruga să jucăm wii tennis împreună. Ruxandra/Andy Murray

I-aş cere să-mi arate cum arată o zi obişnuită din viaţa lui. Edi/Delpo

Aş vrea să-mi dea mentalitatea lui pe teren şi pe Pierre pentru o lună Andreea/Novak

Un autograf, o poză, să schimbăm câteva mingi. Mihai/Andy Murray

Să stau în loja lui la următoarea finală pe care o va juca la Wimbledon. Sau dacă nu, m-aş mulţumi şi cu o întâlnire la o cafea, unde să-l pot întreba cum e să fii cel mai bun din lume şi de ce nu se cuplează cu Ana Ivanovic. Ramona/Novak

L-aș ruga să stea la o poză. Și aș face-o tablou. Apoi aș  abera toată ziua, până aș  ieși din starea de șoc, și aș  păzi aparatul foto/telefonul mai bine ca pe mine însămi. Dacă ar fi vorba de o întâlnire programată, m-aș  gândi  la ceva original. Cred că l-aș pune să cânte ”We are Swiss, mighty, mighty Swiss” Adelina/Roger

M-am gândit cum să închei articolul acesta.

…şi mi-am dat seama că n-are încheiere. Pentru că poveştile noastre şi ale favoriţilor noştri continuă, chiar şi după ce ei se vor retrage (trăiască Youtube). Atâta timp cât vor exista dreptunghiurile acelea cu linii albe şi cu filee în mijloc, vom continua să fim entuziasmaţi sau înfuriaţi, dar totdeauna fascinaţi de acest sport. Pentru că tenisul conţine, în 2, 3, 4 seturi sau 5, viaţa întreagă, cu toate emoţiile şi lecţiile ei. Şi oamenii pe care îi privim jucând ne dau ocazia să le simţim şi să le învăţăm împreună cu ei. Iată de ce îi iubim. Câteodată e simplu, alteori e complicat; dar niciodată nu e plicticos. Ajde, Vamos, şi, nu în ultimul rând, Come on!

(Mulţumiri, în ordinea numerelor de pe tricou: Andreei, Ramonei, Larisei, Adelinei, lui Adrian, Ruxandrei, lui Mihai, Edi şi Paul, pentru că mi-au împărtăşit cu sinceritate gândurile şi emoţiile lor)