Fast
Stuttgart e după colț

Stuttgart, tragerea la sorți: mult echilibru și multe meciuri tari. Simona s-ar putea revedea cu Kasatkina

Radu Marina | 21 aprilie 2018

Pentru că la Stuttgart sunt prezente opt jucătoare din top 10 (mai puțin Caroline Wozniacki, care e la Istanbul și Venus Williams), tabloul nu aveau cum să fie decât complicat, plin de capcane și meciuri tari încă din primele tururi, pentru aproape fiecare jucătoare prezentă aici, indiferent de locul ei în clasament.

Simona Halep. Liderul mondial va avea un prim tur liber, urmând ca în turul doi să se întâlnească cu învingătoarea meciului Daria Kasatkina – Magdalena Rybarikova. Pe Kasatkina, Simona a întâlnit-o de patru ori până acum (3-1 la H2H pentru Simona), dintre care o singură partidă a avut loc pe zgură, cea de anul trecut de la Roland Garros, cu victoria Simonei în două seturi. O reîntâlnire cu Kasatkina ar fi relevantă, pentru că Daria are potențial de a deveni o jucătoare cu impact mare pe zgură.

Cu Rybarikova, care nu are cel mai bun început de an, Halep și-a împărțit victoriile: trei Simona, două Rybarikova, niciun meci jucat pe zgură.

Dacă vor “ține” capii de serie, atunci  în sferturi, Simo ar putea-o întâlni pe Sloane Stephens (are primul meci cu Coco Vandeweghe), în semifinale pe Svitolina, iar în finală pe Garbine Muguruza.

Garbine Muguruza. Garbi are o parte de tablou cu adversare care mai de care mai periculoase: Madison Keys (sau Anastasia Pavlyuchenkova) în turul doi, Kristina Mladenovic, Petra Kvitova sau Angie Kerber în sferturi iar în semifinale Jelena Ostapenko (cu un traseu relativ accesibil) sau Karolina Pliskova. Toate aceste jucătoare au învins-o măcar o dată pe Muguruza; Keys o conduce cu 3-1 la întâlnirile directe, Petra a învins-o de patru ori în cinci meciuri, Mladenovic o conduce cu 2-0, Pliskova cu 7-2. Singurele jucătoare cu care stă mai bine la H2H sunt Kerber (5-3) și Ostapenko (3-1).

Elina Svitolina. Ucrainianca va începe cu Julia Goerges sau Anastasija Sevastova, iar pe partea ei de tablou se află Maria Sharapova, care joacă în primul tur cu Caroline Garcia. Svitolina s-ar putea întâlni cu Sharapova (sau Garcia) în sferturi.

În ceea ce o privește pe Sharapova, ea ajunge la Stuttgart cu o serie de trei înfrângeri consecutive, cu un nou antrenor, întorcându-se la Thomas Hogstedt după despărțirea de Groeneveld și multe incertitudini referitoare la forma fizică.

Meciuri de văzut în primul tur. Petra Kvitova – Angelique Kerber, Maria Sharapova – Caroline Garcia, Julia Goerges – Anastasija Sevastova, Coco Vandeweghe – Sloane Stephens.

La Istanbul, turneu care se desfășoară în aceeași săptămână cu cel de la Stuttgart avem alte patru jucătoare din România. Alexandra Dulgheru și Gabriela Ruse sunt prezente pe tabloul de calificări, Irina Begu și Sorana Cîrstea pe cel principal.

Alexandra Dulgheru o va întâlni în primul de calificări pe Bibiane Schoofs, în timp ce Gabi Ruse pe Dalila Jakupovic.

Pe tabloul principal, Sorana Cîrstea e favorită șase și va juca în primul tur cu Yulia Putintseva (2-1 la H2H pentru Sorana) iar Irina Begu e favorită șapte și va întâlni o jucătoare venită din calificări.

Fotografii: SportPictures

*

Scurt și cuprinzător. Primește primăvara cu reducerile din Shop-ul 30-0: până la 40 la sută reducere la produsele selectate! Fără voucher, fără condiții secrete; ce vezi e ce primești. Sunt ultimele reduceri aplicate în magazinul 30-0 pentru o perioadă însemnată; verifică-le și profită de ele acum, aici!