Start perfect: Simona Halep câștigă la scor în primul meci. "M-am simțit foarte bine"

Greu de închipuit un start mai bun la Roland Garros pentru Simona Halep: favorita 4 a turneului a învins-o categoric pe rusoaica Alisa Kleybanova, 6-0, 6-2, în 56 de minute. Simona o va întâlni în turul următor pe Heather Watson, pe care a învins-o în precedentul meci direct, anul trecut, la US Open. Iar tabloul româncei s-a eliberat și mai mult după eliminarea surprinzătoare a lui Na Li 

Gata și cu narativul despre începuturile mai lente de turneu ale Simonei. Campioana româncă a trimis la culcare cutuma referitoare la inevitabilul tur 1 cu emoții, și spaimele aferente ale celor de acasă. Și a făcut-o într-un mod în care nu lasă loc de discuții, de interpretări și de variabile. Glumeam la masa presei că nu e nimic de scris după un astfel de meci, și ne minunam, a câta oară, că ni se întâmplă așa ceva.

Ce ni se întâmplă, mai exact? Anul trecut, invidiam pe tăcute armata de ziariști spanioli. Stăteau tolăniți și fără să ridice o sprânceană de îngrijorare în timpul meciurilor lui Rafa, din primele tururi ale turneului. Jos, în zgură, Nadal trudea de zor ca să-și pună jocul pe roate, vezi problemele și seturile pierdute în câteva meciuri. Armada din tribună era însă calmă, mai scăpau câte un „Vamos!” din când în când, dar oamenii mai văzuseră filmul ăsta de multe ori, îi știau bine de tot finalul. Ei, și mă gândeam, uitându-mă la ei cu oleacă de năduf, ce bine e să stai fără griji și să asiști impasibil la o victorie fără pic de emoție a jucătorului din țara ta. Mă întrebam cum o fi. Habar n-aveam și nu îndrăzneam să sper că voi afla așa de repede.

Un an mai târziu, am aflat „cum e” privind meciul Simonei cu Alisa. E un sentiment ciudat, pentru care noi n-am fost antrenați. Românii sunt învățați să se chinuie, să se strecoare, să pârjolească holdele și să otrăvească fântânile, să găsească o soluție, o șmecherie, ceva. Noi nu prea suntem obișnuiți, nici în sport, nici aiurea, să dominăm, să ne asumăm statutul de favoriți și să îl exercităm ca atare. Să fim ăia care dau tonul. Dacă eventual conducem la scor, de multe ori tendința e să ne tragem cu fundul în poartă, la conservare. Până la Simona. Când e de muncit, apoi e de muncit, Simona nu stă la discuții inutile, nu-și complică viața suplimentar. Nu-ți lasă nimic gratis (Heather Watson, viitoarea adversară, a observat deja și a declarat ceva pe tema asta, revenim în alt articol), nu-ți dă cadouri. Când pierde, Simona pierde pentru că nu e ziua ei sau pentru că e a doua cea mai bună jucătoare de pe teren în momentul respectiv; meciurile pe care le pierde pentru că le scapă printre degete sunt extrem de rare, dacă o fi vreunul.

Așa și cu Kleybanova. Un match-up păcătos pentru rusoaică, biata Alisa cred că și-a mușcat buzele de ciudă când a văzut tragerea, era avizată încă de la Moscova despre ce se poate întâmpla. La momentul actual, cred dacă s-ar juca 10 meciuri la rând între cele două, Kleybanova n-ar scoate mai mult de două seturi, iar pe restul le-ar pierde zgomotos. Tennis it's all about matchups (și despre context, adaugă Roger Federer), de la asta pornim mereu orice discuție. De aia trebuie să resetăm bagajul de clișee de la un meci la altul, fetele știu ce spun, se începe mereu de la zero. Iar în acest matchup particular, Kleybanova n-are cum s-o rănească pe Simona, cu jocul ei aparent forțos și impunător, dar cu marjă prea mică de eroare. Când a fost prea agresivă, Alisa a trims mingile metri afară. Când a fost mai ponderată, toate mingile s-au întors înapoi. Toate. Simona a făcut marele total de șase erori neforțate în tot meciul. Nu mai vorbim de deplasare, inteligență tactică și bagaj emoțional. Putea fi cu ușurință 6-0, 6-0, însă, vorba Simonei, rostită râzând, „mi-am dat seama dintr-o dată că e posibil acest scor și am început să mă gândesc la el. Și n-a fost bine”. Când „n-a fost bine”, Simona a suflecat repede mânecile și a rezolvat problema. Dar victoria Alisei e alta, n-are legătură cu terenul, și trebuie aplaudată și respectată pentru ea.   

Deci, da, cam așa te simți când al tău bate lejer și știi sigur-sigur că nu se poate întâmpla nimic rău. Ești pe mâini bune. N-ai pic de griji. Nici Simona n-a avut: „Pentru prima dată n-am avut emoții când am intrat pe teren. Am avut un sentiment foarte bun și m-am simțit foarte bine”.

Tot ce mi-aș dori acum este să văd până la capăt „filmul” pe care l-au văzut colegii spanioli. Și n-am nicio îndoială că se va întâmpla, într-o bună zi. 

Cam aceasta a fost prima parte din filmul Simona la Roland Garros 2014. Luați floricele, mai vin și altele.