Stan the Man, campion de Grand Slam! Stanislas Wawrinka câștigă Australian Open

Stanislas Wawrinka a ieșit cu bine la capătul unei finale dramatice, pline cu evenimente off-court, câștigată și pe teren, dar și pe plan mental. A fost 6-3, 6-2, 3-6, 6-3 pentru Stan și PRIMUL TITLU DE SLAM al carierei!

Istoria nu este scrisă după cum arată probabilitățile, este scrisă de noi, de acțiunile și de deciziile fiecăruia. Într-un moment în care nimeni și nimic nu lăsa să se întrevadă că ar avea vreo șansă reală, Stanislas Wawrinka a produs unul dintre cele mai neașteptate rezultate din colecția de finale a ultimilor ani. Și-a câștigat, meritat și incontestabil, locul în Hall of Fame-ul campionilor, și nu oricum, ci sfidând toate probabilitățile, calculele, pronosticurile. Motiv pentru care performanța lui Stan, un semn că totul e posibil câtă vreme încercăm să ne jucăm șansa, va rămâne printre poveștile frumoase ale tenisului, sursă de inspirație pentru fani, dar și pentru actualii și viitorii jucători.

Când a intrat pe teren, calculul hârtiei îi râdea în nas lui Stanislas. Elvețianul ar fi trebuit să fie apăsat de greutatea momentului, de bilanțul aproape dezarmant din meciurile directe, de faima adversarului, și mai ales de emoțiile inerente ale debutului într-o astfel de ocazie. Ce putea face Stan contra unui Rafa Nadal căruia nu-i luase nici măcar un set în 12 meciuri anterioare? “It’s why they play the game”, e o frază care nu și-ar fi putut dovedi mai bine valabilitatea. Dacă n-ar fi așa, trofeele ar fi decise direct de la tragerea la sorți. Sau am juca direct semifinalele, între cei patru grei.

“Cei patru grei” sunt cei care au monopolizat statistica și titlurile de Slam în ultimii opt ani, cu excepția numită Del Potro. Până azi. S-a întâmplat, în sfârșit. Momentul pe care toată suflarea tenisului a încercat să-l intuiască s-a întâmplat. Un turneu de Grand Slam s-a terminat, iar cel care ia trofeul acasă nu se numește Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovic sau Andy Murray. Stanislas Wawrinka, un jucător de 28 de ani care și-a petrecut cea mai mare parte a carierei în pluton, este de astăzi campion de Grand Slam. Iar plutonul jubilează. Începând de azi, fiecare dintre cei din pluton va crede și mai mult că poate repeta parcursul lui Stan.

Și ce parcurs! Stanislas este primul jucător din ultimii 21 de ani care îi învinge pe primii doi favoriți în același turneu de Slam. O realizare care șterge din start orice dubiu.

Nu există niciun asterisc în ce privește victoria lui Stan. Nici teribilul ghinion al lui Rafa nu poate, și nu ar trebui, să știrbească din meritele elvețianului. E concluzia de la care trebuie să plecăm și cu care trebuie să încheiem. Wawrinka a fost din start jucătorul mai bun. Pus să servească primul, Stan și-a păstrat bine cumpătul în primul game, apoi a început să dicteze fără rețineri. A controlat ritmul și a servit autoritar. A returnat strălucitor. A făcut break asumându-și riscuri. A urcat la fileu ca să închidă puncte. Ce-ar mai fi de spus despre rever, ceva ce nu s-a spus deja? Și, pe cât de strălucitor e reverul lui Wawrinka, forehandul a fost lovitura care i-a adus punctele grele în primul set. Dar n-au fost doar puncte direct câștigătoare. A fost o strategie în spatele lor. Stan a avut o imagine clară a ceea ce trebuia să joace, iar aici s-a văzut cât de mult cântărește să ai persoana potrivită în boxă. Planul făcut de Stan și de Magnus Norman a fost bine gândit și s-a bazat pe experiența dobândită de antrenorul suedez alături de Robin Soderling, omul care îl învingea pe Nadal la Roland Garros. Wawrinka a arătat la fel de dominant precum Robin, cel “retrogradat” acum la statutul de comentator al meciului pentru Eurosportul din țara sa. Același mindset agresiv, minus miserupismul tipic pe care-l afișa Sod.

Însă abordarea a fost similară. Convingerea, aceeași. Degeaba tactica e bună dacă-i lipsește ingredientul final, încrederea. Capitol la care semnătura lui Norman a fost evidentă. 

Cel mai bun mod prin care îl poți contracara pe Nadal este să-l lovești primul și să-l lovești puternic. Wawrinka a respectat toate instrucțiunile din ghidul “Cum să-l bați pe Rafa”: mingi luate din urcare, lovituri direct câștigătoare expediate cu regularitate de pe baseline, un serviciu care să te scoată din neplăceri la nevoie. Pe lângă asta, a mai adăugat ceva din rețeta lui Djokovic: rever în cross, rever în cross, apoi, boom! rever câștigător în lung de linie.

Dincolo, Rafa a început ezitant și stresat, de parcă el ar fi fost debutantul. A intrat greu în meci și a părut ambuscat de agresivitatea și îndrăzneala lui Wawrinka. Serviciul stelar din meciul cu Federer a dispărut, fiind înlocuit de cel din meciul cu Dimitrov. Asta, deși problemele la mână se rezolvaseră. Iar când a avut o șansă să recupereze break-ul, reacția lui Rafa a fost neașteptată. În game-ul în care Wawrinka servea pentru set, Rafa a atacat și a urcat la 0-40, dar ulterior n-a pus o minge în teren la niciuna din cele trei mingi de break, deși de fiecare dată a beneficiat de un serviciu secund! Stan a ieșit din înghesuială și a servit un as pentru primul său set câștigat vreodată contra lui Nadal.

Sigur un foc de paie, ne-am zis cu toții. Un fel de premiu de consolare pentru traseul lui Stanislas din acest turneu. Pentru că nimeni nu e mai bun ca Rafa în a te obliga să-ți menții foarte sus tenisul de bază pentru cât mai mult timp. Nadal și-a făcut un obicei din a-și ridica nivelul, pe măsură ce adversarului îi e tot mai greu să-și mențină propriul nivel de excelență. Am văzut asta de atâtea ori în meciurile dintre Nadal și Federer. Atâta doar că noul număr 1 elvețian, dezlănțuit și eliberat de orice presiune, avea alte planuri. Și-a menținut agresivitatea la cote maxime în debutul setului, iar trei lovituri direct câștigătoare clare ca lumina zilei i-au adus break-ul în chiar primul game, unul în care Rafa a fost penalizat cu un time-warning de către Carlos Ramos.

Wawrinka și-a făcut apoi serviciul, cu mici emoții, și așa s-a ajuns la game-ul trei din setul doi. Când Rafa s-a cabrat de durere, ținându-se cu mâna de zona lombară. Rar îl vezi, dacă îl vezi vreodată, pe Nadal cu astfel de grimase, arătându-i adversarului că suferă. Și-a ținut serviciul, apoi a ieșit de pe teren.

Și aici se termină cronica meciului de tenis, pentru că restul zilei a fost din alt film. A început un cu totul alt meci, pe plan mental, mai epuizant decât primul.

Rafa a ieșit, așadar de pe teren pentru a primi îngrijiri medicale, moment din care atmosfera s-a înfierbântat în toate planurile. Stan a reclamat decizia și i-a cerut arbitrului să-l informeze cu privire la motivul pentru care Nadal a ieșit de pe teren, în vreme ce, pe Internet, începuseră deja acuzele la adresa spaniolului. Când, după mai bine de șapte minute de pauză, acesta s-a întors pe teren, publicul l-a huiduit pe liderul mondial. Secvențele erau de-a dreptul bizare pentru o finală de Slam.

#Wawrinka berates the umpire over #Nadal's MTO. Watch it live now – http://t.co/7QMwUC5Rwu #ausopen

— Australian Open (@AustralianOpen) January 26, 2014

Să fiu clar din start. NU cred că Nadal ar fi simulat ceva. Niciun jucător de acest nivel nu poate juca un asemenea teatru, dovadă felul în care deplasarea lui pe teren a suferit ulterior, preț de un set și jumătate. De altfel, nici Wawrinka n-a reclamat asta; a reclamat că nu a fost informat în ce privește motivul pentru care Rafa era la vestiar. Din reacțiile de pe Twitter ale câtorva jucători din circuit, reiese că Stan avea dreptate să ceară acele detalii. De altfel, aici cred că a fost greșeala lui Rafa. Ieșirea de pe teren la acel moment a fost interpretată ca o tentativă de a-i rupe ritmul lui Stan. Nu știu în ce măsură înțelegerea publicului ar fi fost diferită dacă spaniolul își primea tratamentul pe teren, însă e foarte probabil că fanii să fi avut mai multă compasiune dacă ar fi văzut cu ochii lor medical time-out-ul. Mai ales că nu e clar în ce măsură se justifica plecarea la vestiar. Intervențiile la vestiar se petrec, de obicei, numai atunci când tratamentul implică intimitatea jucătorului, ori am văzut de multe ori tratamente în zona lombară aplicate direct pe teren, în cele trei minute acordate de regulament. 

Publicul australian, altminteri foarte călduros și respectuos, este însă pățit. E foarte posibil ca fanii de la Melbourne să nu fi uitat prea ușor episodul de anul trecut, când o Azarenka în pragul unui atac de panică, incapabilă să închidă semifinala cu Sloane Stephens, s-a făcut pur și simplu nevăzută la vestiare, fără un motiv plauzibil. Bielorusa a fost fluierată la scenă deschisă ulterior, iar scandalul din jurul acelui meci i-a afectat serios imaginea. Oficialii AO au fost, de asemenea, criticați pentru că au permis momentul fără să-l sancționeze cumva.

Din toate aceste motive, cred că reacția fanilor de pe Rod Laver a fost mai degrabă un impuls de moment. S-au simțit păcăliți din nou, au crezut că outsider-ul pe care îl susțineau este, la rându-i, păcălit. Ulterior, s-au convins că problemele lui Rafa sunt reale, așa că au revenit la sentimente mai bune față de spaniol, pe care l-au aplaudat cu afecțiune la ceremonie. E genul de situație în care, ironic, unele dintre lucrurile apreciate în alte circumstanțe la Nadal s-au întors, cumva, împotriva lui.

Cert e că Rafa a revenit pe teren fiind fluierat, iar reacția publicului a părut să-l afecteze chiar mai rău decât scorul sau durerea. Rafa a părut să aibă lacrimi în ochi la un moment dat, și după un alt serviciu pierdut în condiții de deplasare foarte limitată, a lăsat chiar impresia că se va duce spre fileu să dea mâna cu Wawrinka. Alarmă falsă: Nadal a continuat meciul, primind alte câteva îngrijiri la changeovers.

Imobil și evident inconfortabil, Rafa a făcut însă singurul lucru pe care un jucător de clasa și de nivelul lui ar fi putut să-l facă: să continue. De ce era singurul lucru? Ca să nu-i strice momentul adversarului, să nu-i diminueze meritele. Ca să încerce să-i dea publicului meciul pentru care acesta a plătit: niciunui jucător nu-i place să se retragă într-o finală. Și, mai important, ca să aștepte o eventuală nouă răsturnare de situație. Cu alte cuvinte, a rămas pe teren și în speranța că tratamentul își va face efectul. Spasmele musculare pot fi potolite și depășite. Iar un eventual set câștigat i-ar fi putut oferi toată adrenalina de care avea nevoie ca să meargă până la capăt. Cine este jucătorul care și-a făcut un nume din capacitatea de a învinge durerea și de a reveni din situații improbabile pentru el, imposibile pentru alții? Exact: Nadal. TREBUIA să încerce o revenire și de data asta. Trebuia să-i dea lui Wawrinka de înțeles că trebuie să muncească pentru titlu. E în natura lui Rafa asta.

În plus, el mai putea miza pe altceva. Este foarte greu să joci împotriva unui jucător accidentat, mai ales când acesta se numește Nadal, cu atât mai mult într-o finală de Slam, iar victoria părea atât de aproape. Wawrinka a simțit asta curând pe pielea lui. Stan a devenit crispat, deranjat, timid. Era evident războiul emoțiilor care se ducea în mintea elvețianului, iar rezultatul a fost și mai ciudatul set trei, pe care Rafa l-a câștigat împotriva oricărei logici. Complet ieșit din ritm, Stanislas a început să greșească, să lovească defazat, să-și piardă răbdarea, să vorbească pe teren. Loviturile lui și-au pierdut adâncimea, erorile neforțate au început să curgă. Era ca și cum i-ai fi auzit gândurile alergându-i prin cap în dezordine. Treptat însă, vestea cea mai proastă pentru Stan nu mai era doar nu scorul și propria-i neliniște, ci faptul că Rafa începuse să-și recapete, treptat, mobilitatea și loviturile. Era suficientă o ocazie care să-i pună în mișcare adrenalina și să-i ofere setul patru, iar meciul ar fi fost complet relansat. Cum observa cineva pe Twitter, e interesant că Rafa și-a pierdut, pe perioada setului secund, ticurile și rutina de dinainte de serviciu, semn că nu mai era câtuși de puțin în meci, dar le-a regăsit pe final de set trei și începutul celui de-al patrulea, dovadă că reîncepuse să creadă.

Stan era în pericol mare. Meciul mental se dovedea mai greu decât cel de pe teren. Logic: dincolo de fileu era cea mai puternică minte din circuit. S-au mai văzut multe meciuri pierdute din astfel de situații, istoria ultimilor ani ne oferă suficiente exemple. Însuși Stan a pierdut anul trecut, la IW, contra unui Federer jenat de spasme musculare evidente. Putea el să piardă victoria la acel moment? Categoric, da! Meciul era al lui să-l piardă, iar dacă ar fi scăpat ocazia, probabil că n-ar fi depășit momentul prea ușor. Din fericire pentru el, Wawrinka a reușit să-și potolească bătăile inimii și să-și pună cumva ordine în gânduri. Tot ce avea de făcut era să execute. Deși a mai alternat greșelile cu loviturile direct câștigătoare, deși a început să rateze mingile de break având ceva din frenezia lui Federer la acest capitol, spre mijlocul setului patru Wawrinka reîncepuse să-și recapete viziunea. A făcut un break, l-a pierdut la zero, dar a făcut imediat un altul, iar la 5-3 n-a mai greșit, încheind meciul cu o lovitură direct câștigătoare, a 53-a a meciului. Istoria fusese făcută.

E un moment trist pentru Rafa, care rămâne să se întrebe de ce i se întâmplă toate relele când vine în Australia. În 2013 și 2006 n-a putut participa. În 2010 s-a retras cu Murray, în 2011 a avut probleme medicale în eșecul cu Ferrer. Acum era la un meci distanță de titlul de Slam cu numărul 14. O performanță care va trebui să mai aștepte cel puțin până la Roland Garros. Afară de deziluzia momentului, nu-s motive de spaimă pentru fanii lui. Vorba lui Rafa, „am avut mai multe momente frumoase decât cele ca acesta”. Câtă vreme este sănătos, Rafa poate câștiga orice Slam. Iar dacă nu-l câștigă, în mod sigur știe să-l piardă cu demnitate.

Dincolo, Stan este, de azi, cu adevărat The Man. Acum un an, plângea prin casă după ce pierduse incredibilul meci cu Djokovic. În astfel de situații atât de frustrante, unii dintre noi aleg să-și ia lumea în cap și să renunțe la a mai crede. Alții fac ce face Wawrinka. Se întorc la fața locului și aleg să-și înfrunte fricile. La urma urmelor, Stan este un om obișnuit, pus în situații neobișnuite. Ori, fix asta e ceea ce-l face atât de ușor de plăcut și de respectat. Va trebui să se obișnuiască și el, și noi, cu noul statut, cel de campion de Grand Slam, numărul 3 mondial. Dar cât de mult îl merită!

* Rafa, la festivitatea de premiere: „Vreau să-l felicit pe Stan. Avem o relație minunată. Norocul nu a fost de partea mea azi, dar tu ai meritat pe deplin victoria și sunt fericit pentru tine! Îmi pare rău că s-a terminat așa. Am încercat cât am putut”

An emotional #Rafa thanks the crowd – http://t.co/mjj3aiRtMs #ausopen

— Australian Open (@AustralianOpen) January 26, 2014

* Stan este primul jucător care îi învinge și pe Nadal, și pe Djokovic în același Grand Slam și primul jucător de la Serge Bruguera (1993) care trece de primii doi favoriți în același turneu de Grand Slam.

* Stan urcă pe locul 3 în lume începând de mâine. Noul clasament ATP: 1. Nadal 2. Djokovic 3. Wawrinka 4. Del Potro 5. Ferrer 6. Murray 7. Berdych 8. Federer, 9. Gasquet, 10. Tsonga.

* Wawrinka este primul jucător după Safin și Del Potro care reușește să spargă monopolul Big Four în ce privește titlurile de Slam în ultimii NOUĂ ANI.

* Rafa, la conferința de presă: „Am simțit dureri încă de la încălzire, iar pe parcurs a devenit tot mai rău. Am încercat să termin meciul pentru suporteri, pentru adversar și pentru mine. Azi nu e momentul să discutăm despre spate. E ziua lui Stan și mă bucur mult pentru el. E un prieten bun, a jucat incredibil aici și merită tot creditul pentru această performanță. Plec acasă știind că am făcut tot ce am putut în această finală. E greu, muncești un an întreg să ajungi într-un moment ca acesta, iar când clipa vine, nu poți să joci la cel mai bun nivel”.

* Rafa, despre public și despre reacția vehementă cu care a fost primit după medical time-out: „Publicul vrea întotdeauna cel mai bun meci posibil, iar eu nu am putut să le ofer asta. Am înțeles reacția lor. Au înțeles și ei mai târziu ce s-a întâmplat. Nu o să mă auziți vreodată zicând ceva rău despre public”.

* Stan, despre noua realitate: „Pentru mine, totul încă e un vis. Nu m-am așteptat niciodată să joc o finală, cu atât mai puțin să câștig una. E un sentiment ciudat, am văzut atâtea finale, dar nu m-am visat într-una, pentru că, după mine, nu eram suficient de bun ca să-i bat pe cei care ajungeau în finale”.

* Stan, despre accidentarea lui Rafa și stările prin care a trecut: „Cred că am jucat cel mai bun set al meu în primul set. M-am mișcat foarte bine, am fost foarte agresiv. Apoi el s-a accidentat, am văzut cât de greu era pentru el să continue, a devenit greu și pentru mine. Nu așa îmi doream să câștig, nu e deloc ușor, dar e o finală, îți dorești să o câștigi. 

Nu mai servea, nu se mai mișca așa cum trebuia. După aceea, a devenit un meci complet diferit. Problema e că am început să joc prost pentru că așteptam ca el să greșească. Pentru că eram nervos. Îmi ziceam: Hai, greșește, fă o greșeală, pentru că altfel eu nu câștig, sunt prea nervos. Într-un final, am reușit să mă concentrez pe mine, am găsit o cale să câștig meciul”.

Eram pregătit să joc 4 sau 5 ore și cu Novak și cu Berdych. Asta îmi arată că am făcut ceea ce trebuia în ultimii ani. Dacă te antrenezi mult, dacă muncești mult, întotdeauna o să apară o șansă și pentru tine”

* Stan, despre Federer: „L-am văzut pe Roger câștigând atâtea Slamuri, acum a venit și rândul meu la unul. Incredibil! Sunt clasat înaintea lui, dar întotdeauna am simțit că sunt în spatele lui. Roger este un prieten foarte bun, pentru mine e cel mai bun jucător din lume. Este un jucător și un prieten nemaipomenit, pentru că întotdeauna vrea ce-i mai bine pentru mine”.

* Stan, despre Norman: „Magnus mi-a spus că nu e important să mă gândesc la rezultat, ci ar trebui să mă gândesc la cum vreau să joc, să mă gândesc cum vreau să joc și să câștig fiecare punct. Era important să mă bucur de meci, nu să exagerez cu nervii sau cu concentrarea și să devin prea stresat”.

* Pete Sampras, despre Stan: „Aș fi vrut să am acel rever. E ceva special”.

* Precedentul 2002. Thomas Johansson este cel mai recent câștigător al AO cu un clasament mai slab decât al lui Wawrinka, însă suedezul n-a avut de trecut obstacole atât de grele precum cele ale elvețianului.

* Serie neagră. Ultimii șapte jucători care l-au învins pe Federer într-un Slam (altfel decât în finală) au pierdut în runda imediat următoare.

Highlights finală

 

Selecție de lovituri direct câștigătoare Wawrinka

Discursul lui Stan

Discursul lui Rafa de la festivitatea de premiere

 Conferință de presă Rafa

 

Mingea de meci

Stan Wawrinka – drumul spre victorie