Stan ireal: Wawrinka joacă entuziasmant, îl învinge pe Djokovic în finala Roland Garros; visul lui Nole mai așteaptă

Stan Wawrinka este noul campion de la Roland Garros, după o victorie în trei ore și 12 minute cu Novak Djokovic: 4-6, 6-4, 6-3, 6-4. Este al doilea trofeu de Grand Slam din cariera lui Stan, după cel obținut anul trecut la Australian Open. Și atunci, ca și acum, Stan i-a învins pe numărul 1 și pe numărul 2 în drum spre titlu.

Novak rămâne în continuare fără singurul Slam care îi lipsește, pierde a treia finală a carierei la Roland Garros. Sârbul și-a văzut de asemenea oprită seria de 28 de victorii consecutive. 

La 3-1 în setul al patrulea, privirea lui Djokovic, de obicei de o concentrare care nu prevestește nimic bun pentru adversarul său, căpătase acum o cu totul altă culoare. Culoarea panicii. Asta făcuse Wawrinka din cel mai bun jucător din lume, din omul devenit faimos pentru reacțiile sale excepționale în momente în care criză: îl redusese la un monument de deznădejde. Nici măcar firavul avantaj luat în startul acelui set nu l-a echilibrat pe Nole: privea pur și simplu descurajat și disperat către boxă, trăia acei fiori reci pe care îi simțim ori de câte ori știm că nu mai e nimic de făcut. Novak înțelesese că meciul i-a scăpat deja de sub control și că nu îl va mai recăpăta decât într-o conjunctură excepțională. O conjunctură care n-avea să mai vină niciodată. 

Acea privire a lui Nole are să mă bântuie mult timp, la fel ca și cu contrastul de sentimente trăit în acele momente: în vreme ce n-ai cum să nu te înclini în fața excelenței, ți-e imposibil să nu îți pară rău pentru cineva care își vede sfărâmat visul. Aceiași ochi ai lui Nole aveau să se predea lacrimilor la ceremonia de premiere care avea să urmeze la puțin timp după game-ul cu pricina: pentru al doilea an consecutiv, Novak a fost biruit de emoții când publicul, generos de data asta cu el, l-a aplaudat în picioare minute în șir. Uneori, unii jucători au nevoie de cele mai grele înfrângeri ale carierelor pentru a reuși să-și facă loc în inimile fanilor.  

Novak n-a ajuns din senin în acea situație de panică. Pas cu pas, winner cu winner, rever după rever, Stan a lovit ca un baros într-un piron până când îl face una cu materialul pe care îl sfredelește. Începând cu finalul setului inaugural, jucătorul care și-a clădit faima tot în urma unui meci epic cu Djokovic a început să pună stăpânire pe meci. I-am auzit în timpul meciului pe cei din jurul meu și am citit, în câteva reacții de după meci, că schimbul de putere s-a făcut în setul al doilea, atunci când Stan a făcut break-ul. Dar cred că momentumul a trecut definitiv de partea lui Stan mult mai devreme, încă de la finalul primului set. Când, mai exact?

După câteva schimburi de holduri, un Stan dominat de adversar și de propriile stări a cedat primul pe serviciu, pierzându-l la zero, la 3-3. S-a ajuns la 5-4, când la 30-15 s-a petrecut acel punct controversat, cu arbitrul indicând out la un lung de linie al lui Stan. La cele două mingi de set care au urmat, Wawrinka a produs două puncte absolut excepționale ținând cont de circumstanțe; mi le-am notat imediat, în ideea de a verifica ulterior în ce măsură se va observa o schimbare în jocul lui Stan. Acele două puncte, care au stârnit rumoare și i-au ridicat în picioare pe spectactori, au fost cumva primele două momente de strălucire adevărată a lui Wawrinka. Importanța lor a fost imensă: au trimis primele avertismente înspre mintea lui Novak și l-au eliberat pe Stan de orice tensiune care l-a reținut în primele game-uri. Deși setul a fost pierdut, a devenit rapid evident, la începutul setului secund, că elvețianul a început să-și impună, treptat, condițiile și jocul. 

Și ce joc! Știam de jocul ofensiv al lui Stan atunci când servește, dar și returul său a fost la înălțime, la fel și defensiva, plus tranziția din apărare în atac în câteva momente cheie. Game după game în setul al doilea, Wawrinka l-a obligat pe Djokovic să se ducă mai în spate, mai departe de baseline și să tremure pentru fiecare punct. În consecință, trei game-uri la rând sârbul și-a ținut serviciul abia după ce a salvat cel puțin o minge de break. La a patra ocazie, Wawrinka a produs spărtura în defensiva lui Djokovic și a luat setul, după un rally lung, în care s-a respirat pe sărite. Reacția lui Nole? Acea rachetă traumatizată – vorba Serenei de la Singapore: “acea rachetă n-o să-mi mai facă rău niciodată, vă pot promite” – a părut, în focul meciului, o reacție ușor grăbită, la urma urmelor era doar 1-1 la seturi. Însă nu trebuie ignorate niciodată instinctele unui jucător de clasa lui Nole, care, ca orice jucător de clasă, și-a câștigat multe meciuri datorită, ei bine, instinctului: sârbul știa că nu e “doar” un set oarecare. 

De aici înainte a început recitalul lui Stan. L-am mai văzut de atâtea ori jucând senzațional pe segmente mai mici sau mai mari pe parcursul unui meci, dar la nivelul acesta de excelență neîntreruptă aproape deloc, vreme de trei seturi consecutive? În meciul cu Federer, poate, dar meciul de azi mi s-a părut mai impresionant. Ca să-l bați pe Djokovic, ni se spune zi și noapte, trebuie să faci exact asta, adică să susții un nivel excepțional cât mai mult: este capitolul unde Federer, Nadal sau Murray au eșuat (cu excepțiile de rigoare) când și-au avut șansele în ultimul an. Stan poate să facă exact asta: să lovească din ce în ce mai tare, pe măsură ce intră în meci și crește în încredere, să dezvolte forță și viteză de unul singur, fără să aibă nevoie de forța adversarului, forță cu care să facă neputincioasă și inutilă orice tentativă de defensivă. Poate să ucidă punctul din orice poziție și lovească ”în zonă” o perioadă îndelungată de timp.  ”Când joc cel mai bun tenis al meu, pot să lovesc atât de tare de pe ambele părți, încât devine foarte dificil pentru oponentul meu să mai joace bine. De aceea s-a chinuit Roger azi”, a spus Stan, după victoria din sferturi. ”I can play so heavy”, e exprimarea în engleză a lui Stan, iar acel ”so heavy” mi se pare mai potrivit pentru a descrie felul în care descarcă Stan putere pe lovitură direct câștigătoare. Sincer, arată ca în desene animate, când un personaj își îngroapă dintr-o dată rivalul sub o grămadă de nisip. Înlocuiți ”Roger” cu ”Novak”, iar declarația e valabilă și azi. Începând cu setul al doilea, Novak a fost silit să joace numai puncte de pe poziții defensive; la conferință a fost întrebat dacă nu regretă faptul că n-a putut prelua controlul și să fie mai agresiv, dar cu o privire care spunea totul, sârbul a explicat că nu putea face asta. Atât de simplu.

Ca să-l bată pe Djokovic, Stan mai avea nevoie, pe lângă winnerele impresionante de pe baseline, să servească foarte bine în momentele cheie și să facă suficiente puncte la fileu. În câteva ocazii importante Stan a urcat convingător la fileu, de unde a închis cu volee sau cu smash-uri sigure. La 76 la sută puncte câștigate pe primul serviciu, Stan s-a scos și azi din câteva situații cu spatele la zid, precum acele trei puncte de break consecutive salvate în setul al patrulea, ultima tentativă solidă a lui Djokovic de a reintra în meci. Iar sârbul a observat bine la conferință: dacă reverul lui Stan este la nivelul word class și toată lumea știe asta, forehandul său este lovitura care a crescut mult în ultimii doi ani, atât în stabilitate, cât și în explozie. Nu întâmplător, tot de atunci Stan a început să fie relevant în turneele de Slam. 

Setul al treilea l-a arătat pe Novak debusolat cum rareori l-am văzut de-a lungul ultimilor patru ani. În vreme ce Stan a început să picteze liniile, să-i ia tot timpul sârbului și să dicteze, Nole s-a pierdut și a început să-și piardă luciditatea. Ceea ce explică numărul mare de scurte, o tactică pe care Stan a început, de la un punct încolo, s-o anticipeze și s-o dejoace cu ușurință, la fel cum făcuse Murray în seturile 3 și 4 jucate vineri seara. De asemenea, venitul la fileu pe mingi care nu asigurau suficientă acoperire l-a costat pe Novak. Dar măcar sârbul e acoperit pe astfel de idei: trebuia să încerce ceva, altfel era curățat de pe baseline. 

Ne-am obișnuit cu meciuri epice de cinci seturi între cei doi, dar în curând a devenit evident că acesta n-are cum să prindă cinci seturi. Stan a produs al doilea serviciu slab al zilei la început de set patru, dar deși Novak s-a desprins la 3-0, niciun moment nu s-a simțit de pe teren că sârbul ar fi fost în siguranță sau ar fi reintrat în meci. Avantajul său a fost ronțăit de Stan, care a egalat cu ușurință la 3-3. Ar fi putut fi o schimbare de momentum în următoarele două game-uri: intrat iar în transă, Wawrinka a avut două șanse de break, dar Novak le-a salvat cu eforturi colosale. Un break ratat contra cursului jocului duce, de regulă, la probleme pe serviciul următor. Într-adevăr, în game-ul imediat următor, am avut situația amintită mai sus: 0-40, scor de la care Wawrinka s-a ridicat asumându-și riscuri și servind excelent. 

Nole era gata: break-ul a venit în game-ul următor și, în ciuda acelei situații inedite, când asul de la prima minge de meci a fost anulat, Wawrinka a servit meciul cu multă încredere. I-a pus capăt cu un alt backhand winner blitz, precum o făcuse în atâtea alte ocazii. Al 60-lea winner al zilei pentru Stan, o zi pe care a dominat-o copios: 60-30 la winners (cu 45-41 la UE), procentaj de 76 la 63 pe primul serviciu, 41 la sută vs 33, la puncte câștigate pe retur și 137 la 117, totalul punctelor câștigate. Clean kill.

Festivitatea a venit cu emoțiile de rigoare și cu cuvintele frumoase ale celor doi. Stan a explicat ulterior amabilitățile, spunând că cei doi sunt prieteni chiar buni, că se antrenează des împreună și că se respectă mult. ”Știu cât de mult își dorește acest trofeu și sper ca într-o zi să-l obțină. E un jucător incredibil de puternic, de doi ani e cel mai bun, câștigă o mulțime de trofee. Pentru mine a fost o mare provocare și o plăcere să fiu azi pe teren contra lui, în finala Roland Garros”, a spus Stan, la o conferință pe care a deschis-o mucalit, afișându-și șortul pe pupitru, lângă trofeu. ”O să-i vedeți mereu de acum înainte. Vor intra în muzeul Roland Garros!”, a râs el în timp ce-i așeza cu grijă pe masă, într-o secvență care va deveni la fel de virală precum acel winner excepțional, când mingea a trecut pe lângă fileu și s-a așezat cuminte în colț, pe sub privirile neîncrezătoare ale lui Novak.

La rândul său, Nole a adus și la conferință atitudinea foarte demnă pe care a afișat-o la festivitatea de premiere. A refuzat să lege cumva eșecul de azi de efortul, îndeosebi cel mental, depus la meciurile cu Nadal și cu Murray. A spus ceva ce mi s-a părut foarte bine punctat, cu referire la storyline-ul promovat insistent de toată presa de tenis în ultimul an, adică importanța acestui trofeu pentru Djokovic: ”Nu e ca și cum sunt singurul care și-l dorește. Se creează o poveste despre cât de mult îmi doresc eu acest trofeu, dar nu sunt singurul îndreptățit. Sunt atâția jucători de top an de an, care ar putea să-l câștige”. 

Relația dintre Novak și French Open rămâne la fel, un love-hate. Cu trei finale la activ, la anul Nole o va lua de la capăt, încă o dată printre favoriți, încă o dată motivat. Poate cu și mai mult public de partea sa. Azi s-a auzit ”No-le! No-le!” în marea majoritate a timpului, iar standing ovation-ul de la final a fost mai intens decât cel acordat învingătorului (apropo, surprinzătoare reținere vizavi de Stan per total). Cum spuneam, poate că Nole are nevoie să piardă mai mult înainte ca să obțină trofeul suprem, pe care și-l dorește chiar mai mult decât French Open-ul lipsă din cabinetul de titluri: susținerea și aprecierea fanilor.

Deocamdată, Stan is the Man la Paris. ”Încă am mari probleme în a accepta că-s campionul Roland Garros. Așa-i mereu după titluri mari, îți pierzi un pic mintea. E ciudat când îmi zic că am un titlu olimpic, Cupa Davis și două Slamuri. Niciodată nu m-am așteptat să fiu atât de puternic și să ajung atât de departe”. Ca și în cazul lui Nole, Stan a știut întotdeauna cum să gestioneze eșecurile și să le folosească drept trambulină pentru succesul viitor. Reținerea și rușinarea cu care vorbește despre el în calitate de campion îi este caracteristică; fără profilul media al unui mare star, Wawrinka nu s-a dat niciodată înapoi de la accepta că nu face întotdeauna cele mai insipirate lucruri. Dar nu s-a dat înapoi nici de la a mai încerca o dată, de la a-și asuma riscuri în timpul meciurilor sau de la a profita de o șansă, atunci când ea apare. La 30 de ani și cu două Slamuri în ultimii ani, Stan Wawrinka devine nu doar un campion confirmat, un campion incontestabil, ci și o sursă de inspirație pentru noi toți.

Shot of the year? @stanwawrinka #RG15 https://t.co/wKYUMuSIfZ

— Roland Garros (@rolandgarros) June 7, 2015