Spre surpriza nimănui, Cincinnati, varianta de New York, e plin de surprize. Idei după primele zile de turneu

Contextul unic în care se desfășoară și faptul că e primul turneu post-revenire pentru mulți dintre jucători contribuie la rezultate neobișnuite. Lucru, altminteri, perfect previzibil.

Nimeni nu știa exact la ce să se aștepte de la Cincinnati, turneul Masters & Premier mutat din Ohio la New York pentru a completa o dublă alături de US Open, în așa numita bulă organizată la Flushing Meadows. După primele două zile de meciuri de pe tabloul principal, desfășurate fără incidente din punct de vedere organizatoric, lucrurile arată exact ca la un turneu jucat în condiții normale: meciuri bune, meciuri mai puțin bune, și surprize masive în primul tur. Condițiile de siguranță funcționează și sunt apreciate de jucători într-o proporție covârșitoare, așa că întreaga suflare a tenisului se poate concentra, în sfârșit, la ce se întâmplă pe terenuri.

– Turneul feminin, din care absentează multe jucătoare de Top 10, a rămas fără primii doi capi de serie încă din primul tur. Ceea ce nu miră din cale afară, pentru că atât Karolina Pliskova, cât și Sofia Kenin au intrat în turneu cu mai puține meciuri în picioare decât adversarele lor. De altfel, nu e de mirare că, duminică, nu mai puțin de șapte jucătoare venite din calificări au câștigat meciurile lor din primul tur de pe tabloul principal: Pegula, Teichmann, Zvonareva, McHale, Bellis, Rus și Flipkens. Avantajul de a fi avut două meciuri în plus la activ pare să conteze la acest turneu mai mult ca oricând.

La Pliskova, asta s-a simțit și mai acut, cehoaica suferind la deplasare în întâlnirea cu Veronika Kudermetova, câștigată de rusoaică, 7-5, 6-4. Afară de câteva momente spre mijlocul setului doi, cu care a amânat pierderea servei, Karolina nu și-a găsit deloc ritmul nici pe serviciu (nouă duble greșeli), lucru care a contribuit decisiv la dărâmarea întregului ei plan de joc.

– În cazul Sofiei Kenin, înfrângerea cu Alize Cornet e un pic mai surprinzătoare, și nu a lipsit mult ca învingătoarea de la Australian Open să reușească o revenire spectaculoasă. În ceea ce a fost o luptă grozavă pe final de set secund, Kenin a revenit de la 6-1 și 5-2 pentru Cornet, salvând și două mingi de meci, spre disperarea unei franțuzoaice lividă când s-a văzut dusă în tiebreak. „La 5-6 mă gândeam că așa ceva nu e posibil, de ce joc tenis, ăsta e un sport pentru nebuni. Plus multe alte gânduri pe care nu vreți să le știți”, s-a amuzat ea, după meci, sumarizând parcă sentimentele oricui a trecut printr-o astfel de situație pe terenul de tenis, indiferent de nivel. În tiebreak, Alize a condus și aici, 4-1 și două servicii, și încă o dată Kenin a revenit, ajungând în situația de a avea două mingi de set. Dar, deși limbajul corpului părea să indice că Alize e gata, la 5-6 defensiva ei a fost absurd de bună, salvând setul, iar punctul de la 7-7 a fost o lecție de counterpunching. Cornet a reușit să închidă în două seturi (6-1, 7-6), dovedindu-se în continuare o nucă foarte tare pentru jucătoarele de Top 10, împotriva cărora are un record excelent, 11-6 în ultimele 17 întâlniri cu ele.

Cornet, care lucrează acum cu Sandra Zaniewska, a avut doar cuvinte de laudă pentru cea despre care a spus că e „cel mai pozitiv om pe care l-am cunoscut. Are o abordare excelentă pe plan psihologic. E ceea ce cred că am nevoie. Am 30 de ani, nimeni n-o să mă învețe acum cum să lovesc cu dreapta sau cu reverul”, a spus Cornet.

– Mulți jucători au fost întrebați cum se descurcă în absența publicului, elementul definitoriu al turneelor din această parte a anului. Răspunsurile sunt la ambele extreme. Pentru unii, e dificil să compenseze absența energiei pe care o aduce tribuna. „Când e public, se întâmplă mereu momente de magie. Îmi place mult acea energie din care te poți hrăni. Uneori, ai tot publicul împotriva ta și asta e o sursă de motivație”, a spus Victoria Azarenka, după prima ei victorie din august anul trecut încoace, contra Donnei Vekic.

Andy Murray, de asemenea la primul său succes în aproape un an (l-a depășit în trei seturi strânse pe Frances Tiafoe), a descris astfel vibe-ul pe care l-a avut pe teren: „E un pic complicat, pentru că nu există o atmosferă propriu-zisă. Știu că e un pic de clișeu, dar trebuie să-ți creezi singur atmosfera pe teren, pentru că lucrurile sunt cu certitudine altfel acum. Când ai public, asta te ajută să te concentrezi mai bine, iar uneori îți dă un surplus de energie și focus”.

Pentru cineva ca Alize, absența fanilor nu înseamnă absența dramelor pe teren: „Nu am nevoie de audiență ca să intru în stare. Am toate acele sentimente și stări care parcă iau controlul asupra corpului meu când sunt pe teren, așa că nu cred că fanii m-ar fi făcut să fiu mai negativă sau mai energică”.

Stefanos Tsitsipas simte cam la fel: „Să joc în fața fanilor nu e lucrul numărul 1 pentru mine. Sunt mai concentrat pe ce fac în teren. Ar fi mai bine dacă fanii ar fi prezenți, dar trebuie să ne descurcăm cu ce avem. Pot să-mi fac energie pe cont propriu, pot să îmi creez o atmosferă și singur”.

Însă, chiar și cu tribunele goale, Murray subliniază importanța acestor turnee: „Acestea sunt unele dintre cele mai mari competiții pe care le avem în lume, unde întâlnești cei mai buni competitori de pe planetă, iar rezultatele îți rămân în palmares. Concentrarea și implicarea sunt semnificativ mai mari la un astfel de turneu”.

– Apropo de absența fanilor, asta nu i-a împiedicat pe câțiva jucători să salute tribunele, așa cum ar fi făcut-o în condiții normale. David Goffin și Diego Schwartzman au fost cei mai simpatici, menținând un gest care asigură un soi de conexiune cu cei de acasă.

https://twitter.com/CincyTennis/status/1297704104534446081?s=20

https://twitter.com/WeAreTennis/status/1297796958959042560?s=20

– Câteodată nu e deloc simplu când câștigi un turneu mai mic imediat înainte de unul mare. Jennifer Brady a fost aproape impecabilă la Lexington, unde a reușit primul ei titlu al carierei, iar mulți o văd capabilă de un traseu lung la US Open. Dar asta i-a adus și o țintă mare pe spate, o situație pe care mulți jucători nu știu să o gestioneze la început. Jessica Pegula, adversara ei, a jucat excelent tactic, eliminând-o pe Brady, 7-6, 6-4, într-o altă surpriză de început de turneu. A fost un duel clasic pentru primele tururi de la un turneu mare – ascuns pe terenurile secundare, dar de un nivel excelent, cu multe schimburi intense și de o calitate foarte ridicată. Pe un teren care a dat impresia că e foarte rapid (o impresie împărțită de mulți dintre cei prezenți la NY, care spun că terenurile, îndeosebi cele mai mici, sunt mai rapide ca oricând în ultimii 20 de ani), Pegula s-a apărat și deplasat impresionant, generând la rându-i un easy power remarcabil, cu care a pus-o în dificultate pe Brady. Altă jucătoare care a pus în aplicare un plan tactic excelent a fost Maria Sakkari, care nu i-a dat absolut nicio șansă lui Coco Gauff în meciul lor din primul tur.

– În ciuda absențelor de top numeroase și a eliminărilor importante încă din primul tur, tabloul feminin rămâne, chiar și așa, înțesat de jucătoare capabile. Aproape oriunde te uiți pe tablou, găsești o jucătoare care are fie un palmares solid, fie rezultate bune în ultimele 12-15 luni, fie potențial de a ajunge foarte departe. E absolut remarcabil cât de mare devine grupul de jucătoare care pot fi contender pentru un titlu mare, în orice moment. Simona Halep obișnuia să spună că e un grup de 10-15 jucătoare care pot câștiga oricând un Slam. E posibil ca acest pluton să treacă de 25 sau chiar de 30 de nume, la acest moment. Din acest punct de vedere, US Open nu va fi cu nimic mai ușor de câștigat anul acesta.

– Un gând trist: cam așa riscă să arate un tablou WTA după ce întreaga generație de fete care ne bucură de un deceniu încoace se va retrage. E un context special, e drept, dar asta a contribuit la o premieră în ultimii ani: Cincinnati e turneul fără nicio româncă pe tablourile principale de simplu și de dublu. Singurul român din turneu e Horia Tecău, care a trecut în optimi la dublu alături de Jean Julien Rojer, victorie în trei seturi cu francezii Chardy/Martin.

– Toți jucătorii eliminați sunt într-o situație neobișnuită la acest nivel. De regulă, când pierzi la un turneu, primul lucru pe care vrei să-l faci e să pleci cât mai repede, fie acasă, fie înspre locația unde te antrenezi, fie la următorul turneu. În bula de la New York, toată lumea rămâne pe loc, consemnată, fără posibilitatea de a schimba aerul sau măcar de a ieși în oraș. E ceva mult mai obișnuit la nivel mai mic, în ITF-uri, unde, pentru a salva costuri, sunt organizate seturi întregi de turnee în săptămâni consecutive în același club, în locații clasice precum Antalya sau Monastir; dar neîntâlnit la acest nivel.

Pe de o parte, poate fi frustrant în primă fază să nu poți pleca; pe de altă parte, ai mai mult timp să-ți lucrezi jocul pentru US Open, care începe în aceeași locație imediat după Cincy. Adică turneul la care toată lumea va dori să atingă nivelul cel mai bun. Reversul medaliei: va fi interesant de văzut cum vor juca la US Open cei care vor atinge fazele finale la Cincinnati, dacă vor mai avea resurse pentru un traseu lung și la Open.

– În aceste prime zile de turneu am putut vedea la lucru una dintre inovațiile pregătite în condiții de pandemie de USTA, care a automatizat deciziile de arbitraj, înlocuind arbitrii de linie cu o versiune a sistemului de Hawk-eye care decide când mingea a ieșit din teren, și care nu poate fi nici contestată de jucători, nici anulată din scaun. Asta a dus la reducerea numărului de arbitri de linie care vor fi folosiți la US Open de la 300 la 70. Organizatorii au înregistrat mai multe voci ale arbitrilor de linie strigând „Out!”, astfel încât jucătorii să nu fie derutați atunci când aud strigându-se out de pe un teren alăturat. Pe de altă parte, de la televizor poate fi un pic stresant să auzi exact aceeași inflexiune a vocii repetându-se din nou și din nou într-un interval de câteva secunde. Terenul, oricum golit de spectatori și de orice staff nenecesar, pare și mai golaș în absența arbitrilor de linie.

Întrebarea e: cum vor mai reveni arbitrii de linie când viața se va reîntoarce la normal? E greu de crezut că turneele mari de hard se vor mai întoarce la sistemul clasic.

Observație conexă: fără întârzieri ale reluării jocului din cauze de public gălăgios sau care intră sau iese de pe teren cu întârziere, fără challenge-uri și proteste la deciziile arbitrilor, jocul curge acum fără niciun fel de întreruperi și interacțiuni, altele decât cele regulamentare. Cui îi e dor de o controversă de arbitraj? Dar de un „Take your seats, ladies and gentlemen, first seat available, please!”?

– Tot la capitolul inovații, era interesant de văzut ce soluție va alege US Open pentru a compensa, din punct de vedere al producției, absența fanilor. Am văzut în aceste luni, la evenimentele sportive, tot felul de soluții, în general centrate pe panouri video cu fani urmărind meciul în direct (am văzut asta la meciuri din Premier League sau în NBA).

Vom avea ceva similar și în timpul primului turneu de Grand Slam care se va juca fără public. US Open a trecut peste 25 de pitch-uri cu idei pentru a crea o prezență virtuală a fanilor și a ales până la urmă o propunere numită Fan Cam. Fanii pot urca înregistrări cu ei susținând un jucător, înregistrări care sunt adăugate într-o bibliotecă de conținut, din care producătorii pot alege pentru transmisia tv a meciului sau pentru a le difuza direct pe teren.

Mai e mult până departe, iar motivele pentru care se întâmplă aceste mici inovații nu-s fericite. Dar, pe de altă parte, e bine că sportul e obligat să se gândească la soluții noi pentru interacțiunea cu cei care se uită de acasă. În viitor, astfel de lucruri vor deveni ceva normal. Și poate că tenisul nu trebuie să umble la format ca să-și atragă public tânăr, așa cum s-a discutat până la epuizare în ultimii ani, ci la soluții de interactivitate.

„Mi-a fost dor de tot. Mi-a fost dor să fiu în turnee, să fiu în camera de hotel. De fapt, iubesc genul acesta de viață. Pe de o parte, mi-am zis, ok, e grozav să fiu cu familia, să stau acasă, dar la un moment dat am zis, ok, ajunge. Așa că eram nerăbdătoare să zbor undeva, nu contează unde, doar să pot juca un turneu” – Karolina Pliskova, despre viața de nomad.