Special | Horia Tecău, despre viața post-retragere. „Etapa asta a doua e mai importantă decât prima, pentru că transmiți mai departe. Dar e mai împlinitor”

Horia Tecău ne-a oferit multe ca jucător: trofee de Grand Slam, la dublu și dublu mixt, meciuri memorabile în Cupa Davis; prima medalie olimpică din tenisul românesc; victorii la Turneul Campionilor și numărul 1 mondial la dublu.

Ne-a oferit multe și prin atitudinea sa, mereu pozitivă, mereu respectuoasă, prin exemplul despre cum să-ți tratezi cariera și drumul în viață, prin modelul oferit tinerilor jucători, prin inspirația continuă.

Și, chiar dacă la finalul anului trecut s-a retras și nu-l vom mai vedea pe teren – decât o ultimă oară, la Cluj – are multe să ne ofere și în această nouă etapă în care a trecut, cum îi place să spună. Are experiență, sfaturi și lecții de oferit echipei de Billie Jean King, din noul rol de căpitan nejucător. Și are multe planuri și idei despre rolul sportului în viața copiilor, despre cum să-i apropie de această lume, fără stresul și presiunea care vin la pachet cu performanța.

Dar întâi, vrea să-și dea timp să se bucure de această tranziție, de timpul pe care tenisul i l-a comprimat, i l-a împrumutat de lângă familie și prieteni, i l-a transformat într-o călătorie continuă. „După activitatea sportivă, e important pentru mine să am o perioadă de pauză, fără să intru în altceva în care m-aș implica din nou foarte intens și full cu timpul meu, cu energia, cu atenția mea.”

Vrea să-și ofere un moment de resetare, ca să lase această transformare să se întâmple. Și, între timp, ne mai oferă ceva: o perspectivă diferită asupra felului în care înțelegem încheierea carierei unui mare sportiv. Un exemplu de cum să nu privești în urmă cu regret că acest drum, căruia i-ai dedicat aproape toată viața, s-a terminat: percepând-ul ca pe o tranziție, nu o încheiere; ca pe o schimbare de direcție, de perspectivă și de rol, nu un final.

„N-am niciun sentiment de I’m missing out din tenis. Văd etapa asta ca pe o transformare: a trecut perioada de practică, de a învăța, de școală, și acum se transformă în aplicare, în împărtășire. Cumva, etapa asta a doua e mai importantă decât prima. Prima fost de acumulat experiență și acum trec în altă dimensiune, unde și responsabilitatea e mai mare, pentru că transmiți mai departe. Dar e mai împlinitor.”

***

A știut că 2021 va fi ultimul an ca jucător de tenis încă de la mijlocul anului. Da fapt, crede că luase decizia mai devreme, după un proces care și-a făcut treptat loc în subconștientul său: în ultimii ani, începuse să reducă numărul de turnee, să-și dea mai mult timp corpului să se refacă, să stea mai mult timp acasă, să fie mai eficient cu pregătirea. Dar anul trecut a conștientizat-o.

„Mi-am dat seama că visul de a fi acolo și de a câștiga nu mai e atât de mare. Mi se părea că l-am realizat, l-am trăit, parcă e timpul pentru altceva. Și de acest altceva nu pot să-mi dau seama decât dacă îi fac loc, spațiu și timp. Fiind așa angrenat în turnee, dacă vrei să-ți iasă bine, trebuie să te implici destul de mult și nu prea mai ai timp, energie, atenție pentru altceva. Și atunci am simțit că intru în momentul ăsta, am luat decizia că e ultimul an.”

A discutat cu partenerul său de atunci, Kevin Krawietz, și cu antrenorul, și și-au setat niște obiective pentru acest final: voia să-și încheie cariera la Turneul Campionilor, pe terenul central. Pentru că mereu a jucat cu gândul la victorie. 

La Torino, a pierdut primele două meciuri. Deși abia înaintea ultimului meci a anunțat, printr-un mesaj postat în social media, că își încheie cariera, în vestiar deja se știa. Ceilalți jucători te întreabă cu cine joci anul viitor, și el era singurul care nu zicea nimic. „Doar nu te oprești”, l-au întrebat. „Nu vreau să vă mint acum, dar nici nu vreau să vorbesc despre asta”, le-a răspuns. A fost o săptămână cu multe emoții, cu interacțiuni diferite cu cei care i-au fost competitori de-a lungul anilor. A simțit din partea lor apreciere și recunoștință pentru toate meciurile, toate antrenamentele, tot timpul petrecut împreună. „Era ca o sărbătoare a activității mele, și de pe teren și în afara terenului. Am simțit asta din jur, cu fiecare dintre ei.”

Așa a vrut să fie și finalul, o sărbătoare. În dimineața ultimului său meci în circuit, s-a trezit cu bucurie. „De la început am vrut să trăiesc acel turneu cu zâmbet, cu bucuria oricărui moment.” Și, cel mai important, s-a simțit împăcat, liniștit cu decizia. „N-aveam deloc second thoughts. Deloc. Și asta era un reper pentru mine că e decizia bună.”

A încheiat viața în circuit cu o victorie, dar n-a fost ultimul său meci din carieră. A urmat un meci din Cupa Davis, de la Cluj, împotriva echipei din Peru, care le-a adus calificarea la barajul pentru Grupa Mondială. „Am vrut să continui campania până la final, pentru că am ajuns cu echipa asta, de unde pornisem acum 3-4 ani, cu obiectivul de a ajunge la baraj pentru grupa mondială, și am zis: Ok, îl duc până la capăt. Împotriva Spaniei, în Spania, era un meci potrivit pentru un asemenea moment.” Deși a câștigat meciul de dublu, împreună cu Marius Copil, România a pierdut barajul. 

Dar nici acela nu a fost ultimul meci. Va mai urma unul, demonstrativ, la Cluj, în sala unde a jucat ultimele meciuri de Cupa Davis, unde s-a simțit mereu bine, unde publicul e mereu aproape de tenis. Într-un festival al sportului, unde poate să-și invite prietenii, foștii parteneri, familia, toți cei care au pus umărul la călătoria sa. 

Își dorea un astfel de meci de retragere, de sărbătoare, care să aibă loc acasă, și s-a bucurat când a primit propunerea din partea Sports Festival. „Cred că va fi emoționant, cu siguranță. A fost emoționant la Torino, la Marbella, dar acasă. Sper să fie plină sala. Simona (Halep) va fi acolo, foștii mei parteneri sunt invitați. Faptul că pot sărbători acolo cu prietenii, asta pentru mine e important.”

**

Până atunci, se bucură de timp. De faptul că, pentru prima oară, de la 14 ani, când a început cariera internațională, are sentimentul că nu urmează nimic. Dacă mâine vrea să plece la munte, să schieze, poate s-o facă. Dacă e soare și vrea la mare, poate să plece. Poate să se vadă oricând cu prietenii și asta înseamnă mult pentru el, pentru că i-au lipsit în ultimii ani. 

Are libertatea să facă ce-și dorește, și descoperă că ce-și dorește e să petreacă mult timp în natură, la munte, în parcuri. Merge cu bicicleta, face hiking, uneori la sală. Tenis nu prea mai joacă. În afară de săptămâna de competiție din Billie Jean King Cup, n-a simțit nevoia. Nu simte nevoia nici să se uite, în afara meciurilor de fete prin care se pregătește pentru rolul de căpitan nejucător. Călătorește în continuare, dar acum poate pleca fără geanta cu rachete.

„Chiar mi se pare că tranziția asta se întâmplă foarte sănătos, smooth pentru mine. Nu-mi lipsesc turneele, atenția. Mă bucur de viață altfel. Am învățat în ultimii ani cum să mă bucur de experiența sportivă mult mai mult decât în anii ăia de tras, dar acum mă bucur altfel.”

Când juca, era mereu conectat la ceva care urma. Mereu era o pregătire, un turneu, nu era detașat de circuit niciodată complet. Mereu era cu gândul la ce urma, la următorul plan, la cum să se antreneze mai bine pentru următorul sezon. „Acum,pentru prima dată am sentimentul că wow, nu urmează nimic.”

Bine, nimic, nimic nu există pentru cineva care mereu a avut visuri, planuri, a vrut să evolueze. „Tot timpul o să fie ceva, că așa sunt construit și asta mă motivează.” A acceptat deja rolul din echipa de BJK, care nu-i ocupă decât câteva săptămâni pe an, dar în rest se uită la meciuri, ține legătura cu jucătoarele și cu echipele lor.

Și mai e un proiect pe care vrea să-l dezvolte, la care se gândește de câțiva ani, e mereu acolo, îl visează și îl creionează în minte: un loc unde copii să vină să se joace și să învețe despre sport, despre mișcare, despre tot ce înseamnă sportul: și disciplină, și voință, și nutriție, și somn, și despre a lucra în echipă, și despre fairplay. Un loc unde accentul să fie pe bucuria de a te juca, de a face mișcare, nu neapărat pe performanță. „Mi se pare că performanța este nișată, e doar pentru câțiva, care își doresc asta, dar gândul la performanță ar trebui să vină mai târziu, după 12 ani.”

Vede des în tenis, fiind sportul cel mai aproape de el, că se pune accent pe competiții și pe performanță de la vârste mici, și crede că asta le strică plăcerea și evoluția copiilor și tensionează părinții. Încep să urmărească turneele, locul în clasament, pe cine a bătut, e mai bun decât celălalt? „Se creează niște tensiuni care nu-și au locul într-o activitate sportivă.”

E adevărat că, într-un sport care se bazează mult pe eforturi individuale cum e tenisul, părinții investesc mult, dar fostul jucător crede că ar trebui privită ca o investiție în educarea prin sport. „Recent vorbeam cu un prieten care a avut copilul la tenis o perioadă destul de lungă și copilul la un moment dat n-a mai vrut să facă tenis, a ales altceva. Și mi-a zis căfiecare zi petrecută pe terenul de tenis, indiferent cât au investit, a fost un câștig pentru ei. Ca educație, ca mod de viață, cunoștințe.”

„Parametrii de succes mi se pare c-ar trebui să fie bucuria copilului, cum se comportă, câtă încredere are în el, e comunicativ, e vesel. Cam ăștia ar fi parametrii locului pe care aș vrea să-l creez, nu ce clasament are, cât de bun e, pe cine a bătut și altele.”

Nu exclude performanța, pentru cei care își doresc, dar crede că există și căi sănătoase prin care poți ajunge acolo. „Bineînțeles că cine își dorește și visează, se uită la tenis și vrea să fie Nadal, Alcaraz, există locuri și pentru asta. Și un mod de-a merge prin drumul ăsta mai sănătos, decât să fie numai hardcore, antrenament, stres, sacrificiu.”

Sunt și sportivi care pot trece prin asta și pot performa, dar și alții care nu, și cu cât sunt împinși și forțați mai mult, cu atât se îndepărtează de sport sau de părinți. „Și noi în sport avem cazuri extreme în care un antrenor a reușit cu un sportiv în stilul ăsta, dar a eșuat cu alți zeci sau sute, și i-a terminat mental, și pe ei, și pe părinți lor. Pentru un caz reușit, nu e model. Ăla nu e modelul pentru mine. Abuzul verbal sau fizic, asta pentru mine nu-și are locul în sport. Un antrenor ar trebui să găseasca o cale să motiveze un sportiv fără a merge acolo. Și dacă nu poate s-o facă, poate nu e potrivit pentru sportiv.”

Locul pe care și-l dorește – căruia nu i-ar spune o academie, ci mai degrabă o comunitate – va fi pentru bucuria copiilor, pentru lucrurile bune pe care le pot lua din sport, indiferent la ce nivel aleg să-l practice. Îl vede ca pe un spațiu în natură, aerisit, axat în mare parte pe tenis, unde toată lumea înțeleg misiunea – de a evolua, de a crește împreună, de a împărtăși, de a se bucura de sport – și lucrează împreună pentru asta.

„Există multe școli unde te duci să înveți tenis, dar mai puțin unde înveți să fii om-campion, sau înveți valorile astea. Și cumva prin evoluția mea, am simțit și simt că acolo mi-aș doza atenția și energia, într-un astfel de proiect. Mi se pare că ar fi cel mai împlinitor lucru pe care pot sa-l fac, și natural pentru mine în momentul ăsta.”

E o continuare naturală, pentru că asta vrea să ținem minte când ne amintim de Horia, jucătorul de tenis: valorile pe care le-a trăit și le-a transmis prin tot ce-a făcut, atitudinea sa față de sport, respectul și seriozitatea cu care l-a tratat. Plăcerea de a fi urmărit tenisul, mai ales dublul. Felul în care a privit lumea de pe teren, dar și din afara terenului. „Cred că asta e cel mai important.”

Și încă ceva: vrea să nu uităm că e posibil. E posibil să-ți realizezi cel mai mare vis. Pentru că el își amintește mereu de Horia, copilul, care era departe de orice trofeu de la Wimbledon, dar visa, credea și muncea pentru el. „Mă uit în lumea tenisului și văd copii foarte talentați, au calități fizice, tehnice, nu mi se pare că am fost eu vreun special. Doar că poate am avut grijă de părțile astea și am tratat sportul cu seriozitate. Asta aș vrea să rămână.”

Main picture: Ramona Toderaș | 30-0

Cititorii Treizecizero beneficiază de o reducere pentru biletele la meciul demonstrativ al lui Horia Tecău. Folosește codul de voucher TREIZECIZERO la achiziționarea biletului, pentru un discount de 20 la sută. 

Sports Festival are loc între 9-12 iunie, în Cluj, și înseamnă patru zile de evenimente, spectacole și alte acțiuni pentru publicul amator. Printre capetele de afiș: meciul de retragere al lui Horia Tecău, meciul de retragere al lui Adrian Mutu și masterclass-ul lui Patrick Mouratoglou.