Sorana Cîrstea se retrage din echipa de Fed Cup a României. Și e o pierdere în ambele sensuri

Sorana Cîrstea și-a anunțat azi, pe pagina ei de Facebook, retragerea din echipa României de Fed Cup, după 12 ani în care a jucat la nivel de echipe naționale.

„La 16 ani și 14 zile am jucat primul meci, fiind și astăzi cea mai tânără debutantă din istoria țării noastre! Am reprezentat cu mândrie și onoare tricolorul de fiecare dată când am avut ocazia! Simt că mi-am facut datoria și acum este momentul să predau ștafeta noii generații!”, scrie Sorana (28 de ani), care nu oferă un motiv direct pentru alegerea făcută sau pentru timingul ales pentru anunț.

 

 

Nu că ar fi trebuit să se justifice în vreun fel, firește: cei 12 ani pe care îi menționează, pe care i-a petrecut reprezentând echipele naționale ale României în varii competiții îi dau dreptul să aleagă ce crede ea că e mai bine pentru ea, indiferent de ce a împins-o să aleagă asta. E ceva ce trebuie stabilit încă din startul discuției; într-un sport ca tenisul, lucrurile se pun un pic altfel față de sporturile de echipă, precum fotbalul, handbalul, rugby-ul sau baschetul, acolo unde suntem învățați să privim echipa națională ca pe maximul carierei unui sportiv.

La tenis, din păcate (sau din fericire), competițiile pe echipe – cu tot comeback-ul pe care îl încearcă în acești ani – sunt pe planul secund, rămase cu mult în urma turneelor de Grand Slam și a celor din circuitele ATP și WTA. Onest este să admitem că atât Cupa Davis, cât și Fed Cup, echivalentul ei în tenisul feminin, au o popularitate în scădere, care diferă, uneori dramatic, de la o țară la alta. În general, țările cu tradiție bogată în tenis au o tradiție bogată și în aceste competiții. În România, până la explozia de interes începută din 2014 încoace, Fed Cup era o competiție cvasi-ignorată până și de fanii vechi ai sportului alb. Nu e nici bine, nici rău că se întâmpla așa: e doar un fapt de care trebuie să ținem cont.

De aceea, e important să ne reamintim că Sorana Cîrstea a fost de multe ori, în acei ani de oarecare anonimat, prezentă pentru România în Fed Cup. A debutat în competiția asta în 2006, într-adevăr la 16 ani, într-un meci de dublu jucat împreună cu Mihaela Buzărnescu și pierdut contra Suediei. A totalizat 19 întâlniri de Fed Cup pentru România, multe dintre ele jucate în grupele inferioare, acolo unde România și-a petrecut ani buni contra unor adversari precum Bosnia, Israel, Turcia, plus numeroase confruntări cu Polonia surorilor Radwanska. A încheiat cu un bilanț de 11 – 6 la simplu și 5 – 7 la dublu; per total, un scor de 16 victorii și 13 înfrângeri are Sorana sub tricolor. Dacă decizia ei va rămâne finală, ultima ei apariție va rămâne cea din primăvară, acasă la Cluj cu Elveția, în barajul care ne-a readus în Grupa Mondială. Remarcabil, într-un arc implauzibil peste timp, ultimul meci al ei a fost, ca și primul, tot alături de Mihaela Buzărnescu la dublu, de asemenea pierdut.

Decizia aceasta înseamnă și că Sorana își forfaitează, de facto, șansele ei de a juca la Olimpiada de la Tokyo – unul dintre criteriile de calificare este prezența în Fed Cup în 2019 sau 2020. Sorana are, însă, două prezențe în palmares la JO, ea participând la edițiile din 2008 și 2012.

Nu e un moment vesel. Orice pierdere a unei jucătoare valoroase ar trebui privită cel puțin cu reținere, dacă nu cu regret; o parcurgere rapidă a comentariilor de pe pagina ei de Facebook nu indică spre asemenea sentimente, din păcate. Sorana probabil că e obișnuită; relația ei cu publicul român n-a fost tocmai una ușoară. Ani la rândul, Sorana a purtat greutatea așteptărilor, adesea nerealiste, ale celor de acasă, fiind judecată aspru, poate prea aspru, pentru că n-a putut replica succesul avut la acel Roland Garros din 2009, când ne-a făcut să visăm cu un sfert de finală la vremea aceea foarte rar pentru tenisul românesc, nicidecum o dulceață accesibilă precum acum. Din varii motive, unele care au ținut poate de ea, altele, de accidentări și altele de conjunctură, ea n-a mai putut repeta acel rezultat, deși a devenit o jucătoare mai bună peste ani. Iar publicul a taxat-o pentru asta, oamenii susținând că Sorana și-ar irosi talentul, preocupată mai degrabă cu activități extra-teren. E o judecată aspră și nedreaptă, pentru că a fost cel mai probabil bazată pe prejudecăți, bias și lipsă de informații relevante sau pe o reacție la cald după unele declarații ale Soranei neprimite deloc bine de același public – însă doar timpul va decide cum își va încheia Sorana cariera, ce vom simți la momentul respectiv și unde va fi locul ei în istorie.

Până acolo, trebuie să notăm unul sau două lucruri relevante în contextul acestei decizii. Pe de o parte, Sorana mai are suficient timp să-și rotunjească rezultatele la simplu. Poate că decizia ei de a nu mai veni la Fed Cup se bazează fix pe această dorință, aceea de a se focusa într-un fel pe treaba ei. Cu accidentările teribile suferite în ultimii ani, care erau mai-mai s-o scoată cu totul din tenis, ea trebuie înțeleasă. Suntem într-o epocă în care multe rezultate bune vin spre partea de final a carierelor sau chiar la apusul lor, așa că nu trebuie exclusă nicio posibilitate. Sorana e suficient de înțeleaptă să înțeleagă ce are de făcut pentru a-și maximiza șansele la un rezultat mare, de asemenea și să știe că șansele ei n-au intrat în sac.

În plus, ca și celelalte jucătoare ale noastre, Sorana reprezintă de facto România în fiecare turneu pe care îl joacă în circuit. Tot numele țării ei de origine apare pe tabele și pe grafice, tot României îi face reclamă pozitivă cu fiecare lucru bun pe care îl face, așa că această retragere n-o face mai puțin importantă pentru tenisul românesc.

Pe de altă parte, să notăm că retragerea ei de la Fed Cup e o pierdere în ambele sensuri. Dacă tot am decis, ca români, că ne interesează foarte mult Fed Cup, atunci trebuie să ne dorim o echipă cât mai puternică cu putință. O jucătoare precum Sorana nu se găsește pe toate drumurile. Și chiar dacă a devenit a treia sau, în contextul ascensiunii Mihaelei Buzărnescu, poate a patra opțiune la simplu, tot e o pierdere mare. O echipă de Fed Cup e atât de puternică pe cât de elastic și de ofertant e lotul ei – vezi exemplul Cehiei din ultimul deceniu, care a dominat așa cum a făcut-o tocmai pentru că a avut și are multiple opțiuni. În vreun eventual context nefericit, cu nedorite indisponibilități de tot felul, așa cum s-a mai întâmplat, am putea resimți absența Soranei.

E, în egală măsură, o pierdere și pentru ea. Un eventual parcurs lung în Fed Cup, sau mult dorita oportunitate la câștigarea trofeului, ar fi ocazii ratate de ea. Ca și mai sus amintita șansă la un nou turneu olimpic; Sorana probabil a luat în calcul pierderea prezenței la Tokyo, dar în doi ani multe se mai pot întâmpla și s-ar putea să-și dorească să fie eligibilă pentru sărbătoarea sportivă din Japonia.

Poate că avem senzația, în acești ani, că suntem răsfățați cu multiple rezultate de mare, mare prestigiu și calitate și cu multiple surse ale acestora. Așa e, suntem. Însă, totuși, nu avem resursele pe termen lung ale altor țări încât să ne lase indiferenți atunci când o jucătoare de top ia o decizie ca aceasta. Tocmai pentru că sunt puține și au tras din greu ca să se aducă într-o astfel de poziție, trebuie să le respectăm eforturile, dar și deciziile. Chiar și atunci când nu le înțelegem sau nu suntem de acord cu ele.

Fotografii: SportPictures

 

 

***

Best-seller în SHOP 30-0: Tricoul „N-o să”, inspirat de Simona Halep

Un tricou cu un design ultramodern, care transmite un mesaj puternic, apreciat în număr mare de cititorii Treizecizero. Inspirat de titlul câștigat de Simona Halep la Roland Garros, „N-o să” este despre outsiderul din fiecare dintre noi, despre muntele pe care fiecare trebuie să-l urce în văzul tuturor. Când toată lumea îți spune că n-o să reușești, că n-o să te poți ridica deasupra obstacolelor de tot felul, ambiționează-te și arată-le că se înșală. Apoi inspiră-i pe alții!

Comandă tricoul „N-o să” de aici.