Sorana Cîrstea salvează ziua românilor pe ultima sută de metri, întoarce în decisiv meciul cu Riske

Radu Marina | 29 august 2018

Monica Niculescu și Marius Copil au învinși în primul tur la US Open, iar Mihaela Buzărnescu s-a retras din turneu. Sorana ne-a dat însă motive de bucurie la final de zi 2, trecând în runda a doua, alături de Irina Begu și de Ana Bogdan.

US Open este oferit de

Ce începe prost, se poate termina bine, spune o vorbă veche românească. Nu spune așa, e drept, dar asta nu înseamnă că prejudecățile nu pot fi doborâte, iar trendurile, întoarse. Asta a făcut Sorana Cîrstea spre finalul zilei a doua la US Open, întrerupând atât seria de vești proaste pentru români, cât și problema ei cu meciurile în trei seturi pe care adesea le-a început bine, dar le-a sfârșit la capătul greșit al scorului anul acesta.

Ziua începuse cu înfrângerea Monicăi Niculescu, întoarsă într-un meci de luptă de Julia Glushko, și cu retragerea lui Marius Copil, al cărui start fantastic de meci avea să se prefacă repede într-un mic coșmar. Când a venit și inevitabila veste că Mihaela Buzărnescu nu poate intra pe teren, ne-am întunecat și mai rău. Și la cum evoluau scorul și meciul în decisivul Soranei cu Alison Riske, eram aproape să ne spunem că nu e ziua noastră azi. Dar frumusețea tenisului – sau cinismul lui, depinde din ce unghi te uiți – e că rămâne deschis până în ultima secundă. Cu un sprint de ultim moment, Sorana a revenit de la 3-5 și 0-15 în decisiv, calificându-se în runda a doua la US Open.

Sori a fost jucătoarea mai bună și cu mai multă inițiativă în primul set, la adăpostul unui prim serviciu pe care n-a pierdut decât trei puncte, câștigând 16 din 19. De altfel, ambele și-au protejat bine serva, astfel încât greutatea momentului de la 4-3, când românca a forțat și a reușit break-ul la prima șansă avută, avea să cântărească major. După ce a salvat timpuriu 3 șanse de break în debutul celui secund, Sorana amenința cu un alt break la 3-3 în setul secund, dar de data asta Riske, mai dispusă să-și asume, ei bine, riscuri, n-a mai clipit. Imediat după, Riske a făcut ea break-ul, astfel că aveam împărțite două seturi aproape similare, cu puține oportunități pe serviciul advers și cu 16 hold-uri din 18.

Sorana a început greoi decisivul, pierzându-și serviciul chiar în primul game, dar are meritul de a nu se fi descurajat, menținându-se într-o cursă de urmărire a lui Riske, deși nu și-a putut lua primele șanse. A avut 30-0 pe serviciul advers imediat, apoi 40-0 pe următorul serviciul al lui Riske, dar de fiecare dată americanca și-a găsit ieșirea din impas, păstrându-și break-ul avans. Erau semnale puternice de alarmă pentru Sorana, dar, din fericire, serviciul a ținut-o la suprafață. Și-a câștigat ușor serva și asta a păstrat-o aproape de Alison. Cîrstea și-a făcut serviciul cu destulă ușurință chiar și când lucrurile se complicaseră la 3-5, când o decizie a arbitrului care a nemulțumit-o a dat primul punct din game lui Riske.

La trei puncte de eliminare, Sorana a găsit inspirație în nemulțumirea momentului și a găsit o altă viteză: a luat 14 din următoarele 15 puncte jucate, cu o agresivitate perfect dozată și cu o apărare care i-a adus, de exemplu, prima minge de meci la 6-5, produsă cu un lob impecabil. Sori a închis meciul la a treia oportunitate, în 2 ore și 2 minute, iar perseverența ei ne-a amintit că un meci de tenis își poate schimba fundamental dinamica atunci când nu te mai aștepți.

O victorie importantă pentru Sorana, care a avut răbdare tot anul cât timp a navigat printre rezultate neconvingătoare sau frustrante, și ar cam fi timpul să fie premiată pentru răbdarea ei. Ar putea avea ocazia asta în runda a doua, unde o așteaptă Maria Sharapova sau surprinzătoarea veterană Patty Schnyder.

**

Pentru Monica Niculescu, US Open este turneul de Slam care i-a adus adesea multe bucurii. Oricât de dificil ar fi fost sezonul ei până la New York, când intra pe hardul de la USO reușea să adune victorii prețioase, acumula încredere, pe care mai apoi o folosea în segmental asiatic și așa reușea să-și redreseze anul. Nu întâmplător cele mai bune rezultate ale Monicăi au fost obținute în acest segment și nu întâmplător din 2011 încoace, a pierdut doar de două ori în turul 1 la US Open.

Anul acesta, Monica iese devreme, învinsă în trei seturi strânse, 3-6, 7-5, 6-4 de Julia Glushko, jucătoare venită din calificări. Dar întreg acest sezon este unul diferit pentru Moni, poate cel mai greu sezon pe care ea l-a avut în întreaga carieră: a ratat după ani un Grand Slam, a lipsit mai bine de trei luni și a jucat doar șapte meciuri din aprilie până în prezent.

Este important de stabilit în ce context vine această înfrângere (și implicit sezonul modest), pentru că de prea multe ori există tentația de a nu ține cont de ce se află în spatele rezultatelor. Recent, la BRD Tennis Insider, Monica a vorbit pe larg despre toate problemele din acest an și spunea cât de dificile au fost acele accidentări la genunchi, gambă și picior. „Timp de trei săptămâni, am avut dureri și când mergeam. Nu știu dacă vă imaginați cum e să dormi și să te rogi ca atunci când te trezeșți să nu te doară primul pas”, mărturisea Monica la București. Ca mai apoi să concluzioneze trist că a ajuns în punctul în care vrea să se pregătească astfel încât să mai dea o șansă tenisului.

Toate aceste accidentări, pauze îndelungate și imposibilitatea de a se antrena așa cum și-ar fi dorit i-au afectat jocul Monicăi. Deși ea a revenit în circuit, problemele n-au dispărut. A jucat nerefăcută, în speranța că durerile vor dispărea și a încercat să vadă cum reacționează corpul în meciurile oficiale.

Meciul cu Glushko e un bun exemplu de cât de mult își pun amprenta lipsa de meciuri și lipsa de încredere asupra unei jucătoare ca Niculescu, al cărui joc gravitează în jurul deplasării, al picioarelor puternice și al încrederii.

Ea a început promițător meciul cu Glushko, recuperând break-ul la 1-2 și câștigând apoi următoarele cinci game-uri la rând, implicit și setul, pe fondul unui joc solid, în care Glushko s-a văzut fără soluții la tot ceea ce a propus românca; nu a putut gestiona deloc mingile joase și cu mult efect ale Monicăi, a atacat orice minge fără niciun fel de ajustare. Până aici Glushko părea victimă sigură și adversara perfectă pentru Monica: incomodată de slice, agresivă dar nu suficient de agresivă cât să o pună pe Niculescu imediat în defensivă.

Și totuși, din setul doi, Monica a scăzut foarte mult nivelul, aproape că n-a mai contat, Glushko și-a curățat jocul de erori și meciul era relansat. Israelianca n-a schimbat mare lucru, a jucat același tenis agresiv, o idee mai precis, dar problema a fost la Monica, care a părut cu o viteză în minus; a ajuns mai greu la mingi, a lovit întârziat, n-a mai anticipat la fel de bine, a reacționat târziu.

S-a luptat să revină de la 1-4 cu dublu break, asta după ce Glushko a tras o sperietură zdravănă după o căzătură, dar care n-a afectat-o prea mult, a egalat de la 2-5 și a avut șanse de a face break-ul la 5-5. Le-a ratat, mai apoi șansele ratate aveau să se răzbune și meciul a ajuns în decisiv, acolo unde Monica a părut că se deplaseză foarte greu și face eforturi mari de a ajunge la mingi.

Decisivul l-a început cu break, s-a dus la 2-0, dar limbajul corpului nu anunța nimic bun. Părea epuizată, deloc încrezătoare și fără energie, deși era la conducere – lucru care mai apoi s-a reflectat și în scor: de la 2-0 s-a făcut 2-3, iar când a fost nevoită să servească pentru a rămâne în meci la 4-5, a cedat complet. Într-un game de câteva minute am văzut pe rând toate cele amintite mai sus: picioarele nu au mai ajutat-o, lipsa unor victorii au făcut-o neîncrezătoare și temătoare.

**

Iar ziua a continuat în aceeași notă: Marius Copil a fost obligat să se retragă în meciul cu Marin Cilic la 1-1 în setul trei, după ce cedase primele două seturi, 5-7, 1-6.

Marius a început furibund, jucând impecabil și aproape că i-a reușit absolut tot ce a încercat; s-a dus la 5-1, 40-0, moment în care totul s-a rupt inexplicabil. A ratat în primă fază cele trei mingi de set consecutive, și-a cedat serva, Cilic a înțeles că îi e greu să închidă setul, a receptat rapid mesajul transmis de Copil și a început să ridice nivelul, să țină mai mult de minge, să lungească schimbul și să preseze la retur.

La 5-3, Marius a avut din nou două mingi de set, ambele salvate de Cilic cu serviciul și odată ce s-a văzut egalat, jocul lui s-a prăbușit definitiv. Nu s-a mai legat absolut nimic, pierzându-și concentrarea și 11 game-uri la rând. Dar tot aici trebuie adăugată și accidentarea suferită de Copil în zona piciorului, care a părut că îl deranjează destul de mult și pentru care a și primit două îngrijiri medicale. Marius a explicat ulterior pe Twitter ce s-a întâmplat:

Așadar, pentru Monica și Marius US Open se încheie aici, nu într-o manieră tocmai plăcută, dar tenisul îți oferă mai rapid decât ți-ai imagina noi șanse. Condiția esențială fiind ca accidentările și problemele de sănătate să stea departe de ei. Valabil și pentru Mihaela Buzărnescu, al cărei US Open nici n-a mai apucat să înceapă. În ciuda eforturilor ei de a se recupera la timp, accidentarea suferită în Canada a fost greu de surmontat, astfel încât Mihaela ratează al patrulea Grand Slam al anului, cel la care practic debuta în tenisul mare anul trecut. Frustrant pentru Mihaela, care era pe val acum o lună, proaspăt câștigătoare a primului ei titlu, dar ea trebuie să aibă răbdare și să-și dea timp pentru o recuperare completă: va mai avea oportunități dacă e sănătoasă.

 

 

Nou de la 30-0: Icecream Tee! 

Răcorește-te cu un tricou cu un design fresh! Tennis to melt for înseamnă acel tenis suprem, pentru care ai trece munții ca să-l poți vedea, trăi, respira. Înseamnă pasiune pentru tenis. Înseamnă și optimism, zâmbet și relaxare.

Mai înseamnă și că te topești după Simona ta, după Federerul tău, după Nadalul tău, după Djokoviciul tău, după tot ce te face să simți că trăiești. Și că e cald și bine.

Topește-te după tenis cu acest nou tricou de la 30-0!

Comenzi de pe stoc AICI.

 

 

Articolele 30-0 sunt susținute de
Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi