Sorana Cîrstea face un meci grozav, dar pierde la limită cu Elina Svitolina, într-un duel de mare calitate

Radu Marina | 10 octombrie 2021

Sorana Cîrstea a făcut un nou meci excelent și a fost aproape de una dintre cele mai bune victorii ale ei în acest an. A pierdut la limită cu Elina Svitolina, o înfrângere dureroasă, dar care nu ar trebui să facă uitat jocul bun al româncei.

Sorana Cîrstea a făcut un nou meci excelent și a fost aproape de una dintre cele mai bune victorii ale ei în acest an. A pierdut la limită cu Elina Svitolina, o înfrângere dureroasă, dar care nu ar trebui să facă uitat jocul bun al româncei. A fost 4-6, 4-6, 7-6 (3) pentru Svitolina, după un duel intens și de calitate în care foarte puține lucruri le-au despărțit.

Sorana a adus în acest meci toate lucrurile bune din restul sezonului, reușind să găsească de multe ori soluțiile pentru una dintre cele mai bune defensive din circuit. Într-o zi în care a reușit o sumedenie de execuții absolut extraordinare (un total de 45 de winners), Sorana a impresionat însă și prin faptul că nu și-a pierdut direcția când lucrurile n-au mers în favoarea ei și a luptat până la capăt, chiar și într-un final în care a acuzat ceva probleme fizice. Dincolo de reverul strălucitor și de scurtele world-class, poate că această atitudine a fost cea care a impresionat cel mai mult – în ciuda eșecului.

Sorana a făcut un meci remarcabil cap-coadă, însă n-a putut trece linia de sosire, fiind prinsă din urmă și depășită de o adversară care n-a fost neapărat mai bună decât ea astăzi. Ci doar care a reușit să gestioneze mai bine momentele cheie de pe final într-un meci indecis până în ultimele lui minute. 

Românca și-a creat șanse în acest meci, a revenit și a fost, pentru foarte multă vreme, jucătoarea mai bună, care a stabilit direcția în care curge partida. Doar că, ori de câte ori Svitolina a avut nevoie de puncte mari în setul decisiv, le-a obținut: la 2-4, la 3-4 și 30-30, la 4-5, și, poate cea mai importantă dintre toate, la 1-2 în tiebreak. Când nu s-a ajutat de serviciu, s-a ajutat de defensivă. Când nu s-a ajutat de defensivă, s-a ajutat de lovitura de dreapta în cross. 

Este o victorie smulsă a Elinei Svitolina, așa cum a obținut multe altele în întreaga ei carieră. Ucraineanca este o jucătoare greu de scos de pe teren și are această capacitate de a se remonta și a câștiga astfel de meciuri de uzură – obositoare, grele, dramatice – chiar fără a fi la capacitate maximă. E o combinație între experiență și încrederea dată de alte meciuri grele câștigate în condiții similare; încrederea că are ceea ce îi trebuie ca să revină.

Cu foarte puține excepții (avantajul pierdut la 4-2 în setul decisiv, mingea de la 4-3, 30-30 în setul decisiv și seria de erori din tiebreak), Sorana nu-și poate reproșa lucruri mari. A făcut un meci impecabil tactic și a luptat pentru absolut fiecare punct și game: în primul set a recuperat un break și de la 3-4 a câștigat următoarele trei game-uri la rând; în setul doi s-a luptat să recupereze break-ul și a fost mereu aproape de a reuși asta; în setul decisiv a fost, per total, jucătoarea mai inspirată și mai curajoasă. 

Setul decisiv a fost, de altfel, și cel mai intens din cele trei jucate. Sorana a fost prima jucătoare care a făcut break-ul, la 3-2, însă Svitolina a răspuns prompt și nu a permis că între ele să se creeze o diferență prea mare. Odată ce echilibrul a revenit, s-a ajuns inevitabil într-un tiebreak, pe care Sorana l-a început cu un rever câștigător în lung de linie, respectiv un mini-break. Însă de la 2-1 (cu mini-break), Sorana a mai câștigat doar un singur punct. De la 2-1, Sorana a ratat de trei ori la rând cu lovitura de dreapta și a ratat o scurtă, ceea ce a făcut că Svitolina să urce rapid la 5-2 și ulterior 6-3, diferența pe care Sori n-a mai putut-o recupera. 

E o înfrângere dureroasă, indiscutabil, dar dacă e ceva bun aici, e de remarcat și de apreciat că Sorana e tot mai combativă în astfel de meciuri, iar multiplele ajustări pe care le-a făcut în jocul ei și în întregul pachet pe care îl propune în aparițiile ei pe teren sunt ajustări în care e investită, în care crede și care îi folosesc. Evoluția ei excelentă de azi, împotriva unei jucătoare atât de complicate și de valoroase, nu trebuie făcută uitată de rezultatul final.

Nici Irina Begu n-a avut o zi mai bună la Indian Wells. Irina a fost eliminată în turul trei de Shelby Rogers, 6-0, 6-2 după un meci care a durat puțin peste o oră de joc. A fost tipul de partidă în care nimic nu a funcționat pentru Irina, în primul set ea câștigând doar nouă puncte. N-a fost neapărat doar despre cât de bine a jucat Rogers, care e o jucătoare incomodă. Ci și despre cât de slabă a fost ziua prinsă de Irina, care nu a putut lega nicio lovitură. 

Setul doi a fost o idee mai echilibrat, dar ruptura definitivă s-a produs la 1-1, când după un game cu cinci egalități Irina și-a cedat serviciul, reușind ca până la finalul meciului să mai câștige doar un singur game. 

https://twitter.com/raviubha/status/1447321073486340100?s=20
https://twitter.com/WTA/status/1447321406778212355?s=20

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi