Sorana Cîrstea ajunge în al treilea sfert al anului, Irina Begu obține a treia victorie a anului contra unei jucătoare de Top 10

Camelia Butuligă | 15 iunie 2016

O zi bună pentru jucătoarele noastre, care au obținut două victorii importante. Sorana a ajuns la a 5-a victorie la Mallorca, unde a ajuns în sferturi din calificări. La rândul ei, Irina Begu a început bine sezonul de iarbă; victoria ei cu Bencic se alătură în palmares celor cu Muguruza și Azarenka și face bine la încrederea ei

Sorana Cîrstea continuă și pe iarbă seria de victorii îmbucurătoare din acest an. După ce în turul inaugural la Mallorca a scos-o pe favorita 5, Yulia Putintseva, cu 6-3, 6-2, azi a trecut fără probleme de Daniela Hantuchova, cu 6-3, 6-4 și s-a calificat în al doilea sfert de finală din ultimele trei turnee. Până acum, în 2016, Sorana are un scor de 36-9 în meciurile jucate, cu tot cu calificări sau turneele mici. Și la Mallorca a jucat calificări și a declarat că, de data asta, a fost o alegere intenționată, pentru a avea cât mai multe meciuri pe iarbă.

”Cele trei meciuri din calificări au fost un avantaj pentru că atunci când începi pe o suprafață nouă e bine să ai mai mult timp la dispoziție. Acesta a fost planul pe care l-am agreat cu echipa mea, pentru că am fi putut să mergem la alt turneu unde aș fi intrat direct pe tablou, dar am preferat să venim aici. Am avut nevoie de timp pentru a mă adapta, de a mă obișnui cu iarba, și rezultatele se văd. E primul meu turneu pe iarbă, am avut meciuri solide: încep să simt suprafața și să înțeleg cum trebuie să joc. Anii de experiență ajută și ei,” a declarat Sorana pentru site-ul turneului.

Până acum, în toate cele cinci meciuri jucate, Sorana nu a pierdut niciun set, iar dintre seturile câștigate, niciunul nu a fost mai strâns de 6-4. Și cu Hantuchova, Sorana a jucat același tenis expeditiv, eficient și echilibrat. Pe serviciu, toate cifrele au fost mai bune decât ale adversarei, iar la retur a profitat mai bine de serviciul doi al Hantuchovei. Conversia mingilor de break a fost perfectă: din trei șanse, trei breakuri. Hantuchova, la rândul ei, a reușit un singur break din două șanse, în setul unu, dar Sorana și l-a luat imediat înapoi. De altfel, pe tot parcursul meciului, senzația a fost că slovaca nu are cu ce s-o deranjeze cu adevărat pe Cîrstea, care a avut de la început până la sfârșit un nivel mai ridicat de joc. 

În sferturi, Sorana se întâlnește cu o adversară cu care are o relație veche: Jelena Jankovic, favorita nr. 2. Aceasta a trecut de Konjuh și Mertens până acum, dar în ultimul meci a trebuit să-l întoarcă după ce a pierdut primul set cu 6-0. Pe JJ, Sorana a învins-o și recent, la Madrid, și o conduce cu 4-3 la general.

Turneul de la Mallorca, la prima ediție, pare să aibă feedback pozitiv de la jucătoare până acum. Un mare avantaj este vremea frumoasă, ceea ce nu este cazul turneelor pe iarbă jucate în Anglia sau Germania. ”E bine să avem un turneu ca acesta după ce ani de-a rândul ne-am chinuit cu ploaia din Anglia”, a glumit Sorana. ”Este foarte frumos. E prima dată când sunt în Mallorca și este extraordinar să merg la serviciu într-un loc ca acesta. Toată lumea știe că bucătăria spaniolă este grozavă, deci o savurez din plin! Organizatorii au făcut o treabă extraordinară cu terenurile, care se prezintă impecabil. Spania devine țara mea preferată. Vorbesc limba și îmi place mâncarea. În vacanțe am mers deseori la Barcelona: iubesc cultura, oamenii, mentalitatea și mă simt bine aici. Intru pe teren cu sentimente foarte bune.” 

Din păcate, nu același lucru putem spune despre turneul de la Birmingham, unde joacă Irina Begu. Sabotate de ploi care au fragmentat foarte tare programul, jucătoarele trebuie să-și facă griji și când intră pe teren, din cauza suprafeței alunecoase și umede. A fost cazul Belindei Bencic, adversara de azi a Irinei, care s-a accidentat la un mușchi al piciorului drept în chiar primul game al meciului. Belinda a alunecat și a sfârșit într-un șpagat nedorit atunci când a încercat să se oprească după ce a alergat la o minge pe rever. 

Deși inițial a părut să nu fie grav și Belinda a continuat să joace, pe măsură ce meciul înainta, situația s-a agravat. Nici îngrijirile medicale la care a apelat la vestiar nu au rezolvat problema, așa că Bencic s-a retras la scorul de 6-4 4-3 pentru Irina. ”Nu e plăcut ca meciul să se termine așa, dar suprafața este foarte dificilă din cauza condițiilor meteo”, a spus Irina la interviul de pe teren. ”Știam că va fi un meci greu, pentru că Belinda este o jucătoare foarte tânără și este deja top 10, apoi joacă foarte bine pe iarbă. Sper să-și revină repede.” 

Despre următoarea adversară, bulgăroaica Pironkova: ”Toate meciurile sunt grele aici, dar sunt foarte bucuroasă că sunt în turul doi și voi avea posibilitatea să joc contra ei.” Irina a mai vorbit și despre sezonul de zgură, pe care l-a numit cel mai bun din ultimii ani.

Highlights Cîrstea – Hantuchova

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi