Sinner și Alcaraz pe aceeași jumătate de tablou la US Open, Jaqueline Cristian debutează cu Daria Kasatkina

Treizecizero | 22 august 2024

Pe tabloul feminin, româncele prezente la start și-au aflat adversarele: Jaqueline Cristian o întâlnește pe favorita 12, Daria Kasatkina, iar Ana Bogdan, pe Arantxa Rus.

Jannik Sinner și Carlos Alcaraz, câștigătorii primelor trei turnee de Grand Slam din acest sezon, sunt pe aceeași jumătate de tablou la US Open. Pe tabloul feminin, româncele prezente la start și-au aflat și ele adversarele: Jaqueline Cristian o întâlnește pe favorita 12, Daria Kasatkina, iar Ana Bogdan, pe Arantxa Rus.

Cele două tablouri de simplu au fost anunțate joi seara de US Open, Slamul care publică direct rezultatele tragerii la sorți, nu și tragerea în sine.

Pe tabloul feminin, favorita 1 Iga Swiatek, fostă câștigătoare la US Open, a primit-o pe jumătatea ei de tablou pe favorita 4, Elena Rybakina. Finalistele de anul trecut, Coco Gauff și Aryna Sabalenka, domină partea de jos a tabloului.

Swiatek deschide cu o jucătoare din calificări și le are pe sfertul ei de tablou pe Jessica Pegula, campioană în Canada și finalistă la Cincy în sezonul de hard nord-american, pe Danielle Collins, favorita 11 aflată la ultimul ei Slam din carieră, sau pe Mirra Andreeva. Tot aici mai e și Emma Raducanu, la rându-i fostă câștigătoare la New York.

Elena Rybakina, care deschide tot cu o jucătoare din calificări, le are pe sfertul ei de tablou pe Jasmine Paolini, favorită 5, Jelena Ostapenko, favorită 10 sau Anna Kalinskaya, favorită 15.

Paolini și Ostapenko sunt protagoniste a două dintre cele mai tari meciuri ale primului tur. Italianca, finalistă consecutivă la Roland-Garros și Wimbledon în acest sezon, o întâlnește, ca și la aceste două turnee menționate, pe Bianca Andreescu – la rându-i fostă campioană la US Open. Paolini a învins-o pe Bianca de fiecare dată în turul al treilea la RG și Wimbledon.

Ostapenko se va vedea cu Naomi Osaka, multiplă campioană de Grand Slam și de două ori câștigătoare la Flushing Meadows.

Pe sfertul al treilea de tablou, unde Coco Gauff e cel mai mare cap de serie, o regăsim pe Ana Bogdan, care se va revedea cu Arantxa Rus, o reeditare a întâlnirii dramatice din sferturile Transylvania Open din acest an, când Ana a câștigat la mare luptă, 3-6, 7-6, 7-6. Per total, Ana are 4-0 în h2h-ul cu jucătoarea olandeză.

Tot pe acest sfert de tablou mai sunt Krejcikova, campioana Wimbledon, Kostyuk, Svitolina, Badosa sau Sakkari.

Pe ultimul sfert de tablou, cel dominat de Aryna Sabalenka (de asemenea cu o jucătoare din calificări), este și Jaqueline Cristian. Ea a primit-o pe favorita 12, Daria Kasatkina.

Mai sunt aici campioana olimpică, Zheng Qinwen (favorită 7), Ons Jabeur sau Donna Vekic.

O a treia româncă ar putea ajunge pe tabloul principal dacă Gabriela Ruse va trece de Alexandra Eala în finala calificărilor. Altfel, în condițiile absențelor din circuit ale Simonei Halep și Soranei Cîrstea, și cu Irina Begu încă fără un clasament care să-i permită accesul, avem una din cele mai scăzute prezențe românești la startul unui Slam din ultimii 15 ani.

Pe tabloul masculin, favoritul 1, italianul Jannik Sinner – cel aflat în centrul atenției după evenimentele din ultimele zile – va deschide cu Mackenzie McDonald. Pe sfertul lui Sinner mai e Daniil Medvedev, favoritul 5, ceea ce deschide calea reeditării finalei de la Australian Open încă din sferturile de finală. Tot aici, Tsitsipas, Tommy Paul și veteranul Stan Wawrinka, fost câștigător la New York.

Sfertul al doilea e cel al lui Carlos Alcaraz. Spaniolul va căuta un al treilea titlu de Slam la rând pe un traseu care începe cu un jucător din calificări. Hurkacz (7), De Minaur (10), Korda (16) sunt printre amenințările de pe sfertul lui Alcaraz.

Pe sfertul al treilea, unde Zverev este cel mai mare cap de serie (4), îi mai găsim pe Ruud (8), Fritz (12), Rune (15) sau Musetti (18).

Ultimul sfert este al favoritului 2 și campionul en-titre: Novak Djokovic își va face reintrarea în circuit după ce a câștigat recent aurul olimpic la Paris cu un meci contra unui sportiv din calificări. Djokovic îi mai are pe sfert pe Rublev (6), Dimitrov (9) sau Shelton (13) – americanul primindu-l în primul tur pe Dominic Thiem, care, grație unui wildcard, joacă ultimul Slam al carierei exact acolo unde a și câștigat singurul său titlu de GS.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi