Simona vs Mihaela. Cum s-a decis meciul; un specialist străin analizează pentru 30-0 confruntarea românească de la Wimbledon
Treizecizero | 3 iulie 2019Pentru un duel 100 la 100 românesc, am invitat o voce străină să analizeze meciul: Mert Ertunga revine ca autor pe 30-0. Mert este un fost jucător (de două ori cel mai bine clasat jucător turc) și antrenor de tenis și fost căpitan al echipei de Cupa Davis a Turciei; actualmente jurnalist la Tenis Dunyasi, […]
Pentru un duel 100 la 100 românesc, am invitat o voce străină să analizeze meciul: Mert Ertunga revine ca autor pe 30-0. Mert este un fost jucător (de două ori cel mai bine clasat jucător turc) și antrenor de tenis și fost căpitan al echipei de Cupa Davis a Turciei; actualmente jurnalist la Tenis Dunyasi, cea mai importantă publicație de tenis din Turcia, și la Tennis with an Accent. A mai scris pentru 30-0 în publicația Simona. Povestea Primului Slam. Îl puteți citi și pe site-ul său.
Mert Ertunga
Când cele două jucătoare au intrat pe Court 2, nu erau multe secrete în ce privește planurile lor de joc. Cum era de așteptat, Mihaela a încercat să fie agresivă, intrând în teren, căutând să returneze adânc, eventual încercând retururi direct câștigătoare și să ia mingea repede, într-o tentativă de a o grăbi pe Simona și a o forța să greșească. Dincolo, Simona avea nevoie să-și folosească jocul de picioare, să câștige raliurile lungi și să trimită cât mai multe mingi adânci înapoi.
Un factor cheie a fost eficiența Simonei la serviciu, în special plasamentul, mai ales în începutul confruntării, ca să n-o lase pe Buzărnescu să preia controlul. Simona a pus primul serviciu în teren într-un procent de 74 la sută în primul set (68 în tot meciul), dar Mihaela a fost foarte eficientă pe retururi încă de la început, iar Simona n-a putut câștiga decât ceva mai puțin de jumătate din acele puncte jucate cu primul. Problema Mihaelei a fost inconstanța în lovituri, făcând prea multe erori neforțate odată ce punctul începea; 12 UE pe forehand și backhand în primul set. A doua ei problemă a fost că ea n-a servit prea bine în primul set (3 duble greșeli, a câștigat mai puține puncte cu primul decât Simona, la 38 la sută). Acești doi factori au contribuit la un set oarecum ciudat, cu șase break-uri.
Simona a devenit mai agresivă cu loviturile ei de pe baseline în ultimele trei game-uri ale setului, obligând-o pe Mihaela să treacă în poziții defensive în câteva din acele raliuri și forțând-o să încerce prea mult din poziții dificile, ceea ce a condus la și mai multe erori. Așa a câștigat Simona, prin această agresivitate de final, primul set, 6-3.
Setul secund a continuat lucrurile de unde le lăsase primul, cu Simona menținându-și momentumul. A ajuns la 2-0, 40-15, iar acolo a fost un prim mare moment cheie. De nicăieri, Mihaela a ridicat nivelul, lovind trei lovituri direct câștigătoare și forțând-o pe Simona la două erori neforțate, reușind să recupereze break-ul pentru 2-1. A fost o secvență importantă de puncte, deoarece până la acel moment Buzărnescu comisese deja 9 erori neforțate în setul secund – față de niciuna la Simona. La 2-0, 40-15, se părea că Simona va fugi cu victoria.
După această schimbare importantă de dinamică, Mihaela a intrat într-o serie foarte bună, dominând autoritar următoarele game-uri și urcând la 4-2. În timpul acestei serii de patru game-uri, Mihaela a reușit patru lovituri direct câștigătoare și a făcut doar două erori, ceea ce demonstrează din nou că Buzărnescu e o excelentă jucătoare de tempo. Nu e tocmai un secret.
A fost un incident în tribune la 30-30, în game-ul de la 4-2, care le-a obligat pe jucătoare să aștepte câteva minute. Cred că asta i-a stricat ritmul lui Buzărnescu (și a devenit alt moment cheie), pentru că la reluare ea a făcut două erori consecutive, pierzând game-ul, și alte patru erori neforțate în următorul game, pierzându-și break-ul avantaj. Simona era înapoi la 4-4. Dar Buzărnescu a rămas puternică din punct de vedere mental și a triumfat într-un foarte disputat game 9, în care ambele au avut mingi de game. La 5-4, Mihaela a produs un game excelent, egalând la seturi.
După aceste două seturi agitate, pline de schimbări de momentum, lucrurile s-au mai așezat la startul celui de-al treilea. De fapt, ce am văzut în debutul decisiviului a fost ceea ce așteptam de la acest meci. Raliuri disputate, Simona lovind solid fără erori, Mihaela asumându-și riscuri și lovind winnere, dar făcând de asemenea și mai multe erori neforțate decât Simona. Halep a făcut o singură eroare neforțată în primele trei game-uri, dar a reușit o singură lovitură direct câștigătoare; Mihaela a avut 6 UE, 6 winners. Ceva reprezentativ pentru fiecare jucătoare, iar rezultatul a fost o perioadă de tenis de mare calitate. Toate acele trei game-uri au fost strânse, dar toate au mers la Simona, care s-a desprins la 3-0.
Acest avans s-a dovedit a fi, până la urmă, decisiv, cu toate că Buzărnescu a revenit la 3-2, dar Halep a câștigat un alt game foarte strâns, desprinzându-se pentru 4-2. Avea să fie un ultim moment-cheie. Simona a accelerat cu toate forțele spre victorie, câștigând următoarele două game-uri fără să mai piardă vreun punct. De fapt, Simona a câștigat ultimele 11 puncte ale meciului (de la 4-2, 15-30 pe serviciul Mihaelei), iar opt dintre aceste schimburi au avut 4 lovituri sau mai puțin. Per total, un meci antrenant, în care calitatea a mai oscilat, dar competitivitatea ambelor jucătoare a fost intensă.
Foto: Jimmie48Photography
Citește și analiza Cameliei: Duelul Halep – Buzărnescu nu a dezamăgit: una a câștigat, amândouă au avut de câștigat. Mai vrem!
Primul Slam nu se uită niciodată! Așa că facem un tricou de colecție, care să ne reamintească de acea zi minunată de la Paris, de acel scor de neuitat, care poate fi începutul pentru multe alte lucruri frumoase. Design votat de cititorii 30-0!
Comandă-l de AICI. Ediție limitată!
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română