Simona se accidentează, nu poate juca semifinala de la Linz. Jaqueline merge în prima finală a carierei
Treizecizero | 11 noiembrie 2021Simona încheie sezonul 2021 așa cum l-a trăit în mare parte, obligată să accepte că nu poate intra pe teren.
Simona Halep a anunțat că nu poate intra pe teren în această seară la Linz, unde ar fi trebuit să o întâlnească pe Jaqueline Cristian, într-o semifinală sută la sută românească.
Simona a confirmat pe Twitter că s-a accidentat la genunchiul stâng în sfertul de finală de ieri cu Jasmine Paolini și că și-ar agrava problema dacă ar intra pe teren azi.
„Din păcate, nu pot juca în semifinală după ce m-am accidentat la genunchi în meciul de ieri. Aș fi făcut orice să pot juca, dar s-a umflat și e dureros, iar dacă aș juca, aș agrava accidentarea”, a anunțat Simona pe Twitter, mulțumind turneului și fanilor.
Este cea mai nouă dintre problemele de sănătate care i-au afectat anul în cea mai mare parte a lui, forțând-o să iasă pentru prima dată din Top 10, după șapte ani de prezență neîntreruptă.
Simona s-a accidentat la gamba stângă la Roma, într-un meci cu Angelique Kerber, văzându-se obligată să renunțe la Roland-Garros. A încercat să grăbească o revenire la Wimbledon, dar corpul ei nu era gata, așa că a trebuit să sară și peste turneul londonez, dar și peste competiția olimpică de la Tokyo. Revenită în circuit pe hardul nord-american, Simona nu a reușit să găsească în săptămânile care au urmat ritmul dorit. A reușit, totuși, să joace o finală la Cluj, continuându-și seria de sezoane consecutive cu măcar o finală, și să se califice în semifinala de la Linz, unde o altă problemă, de data asta la genunchi, a forțat-o să se retragă.
Simona a vorbit, într-un interviu acordat la Transylvania Open, despre cum a fost pentru ea 2021 și cum a găsit o balanță în condițiile în care profesional a avut cel mai dificil an, dar pe plan personal a avut momente de neuitat: „A fost cea mai gravă accidentare din cariera mea. A fost dificil de gestionat pentru nu știam ce înseamnă o rupură musculară atât de mare. M-am întors la Wimbledon, dar m-am grăbit, după care a trebuit să mai stau alte 3-4 săptămâni. Dar am învățat ceva și din asta. Cred că este o experiență potrivită pentru vârsta pe care o am, pentru momentul actual al carierei. Evident, celelalte evenimente au fost foarte frumoase, faptul că m-am măritat este un lucru minunat. Sunt fericită, sunt bine, îmi place viața pe care o am și asta mă ajută să mă simt bine și pe teren și să pot să continui să joc tenis.”
Simona încheie anul fără titlu – o premieră pentru ea de când e jucătoare de elită, lucru care nu s-a mai întâmplat din 2012. Bilanțul ei în 2021 este 25 de victorii și 10 înfrângeri, cu finală la Cluj și semifinală la Stuttgart și Linz. Va fi, însă, în Top 20 la finalul anului, grație efortului depus ieri.
Ca urmare a acestei retrageri, Jaqueline Cristian merge în prima finală WTA a carierei, o altă premieră pentru ea, de adăugat lângă cea a intrării în Top 100.
Dincolo de circumstanțele retragerii Simonei, de apreciat momentul important pentru Jaq, care îl merită pentru progresul masiv făcut în ultimele luni. Jaqueline a ajuns tot mai des în fazele avansate la turneele jucate, și în special în indoor se conturează o jucătoare tot mai greu de bătut.
În finală, Jaq o va întâlni (vineri seară de la 8PM) pe învingătoarea dintre americancele Alison Riske și Danielle Collins.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română