Simona scoate la capăt o luptă grea cu o foarte inspirată Polona Hercog, continuă să se bată la Miami
N-a fost simplu, dar o victorie îndulcește întotdeauna efortul. Simona Halep s-a calificat în runda a patra la Miami, după o victorie neașteptat de complicată cu Polona Hercog. A fost 5-7, 7-6, 6-2 în aproape trei ore pentru Halep, care continuă atât turneul, cât și lupta pentru locul 1; ea și Petra Kvitova păstrează șanse de a urca pe prima poziție la finele săptămânii care urmează.
„A fost un meci foarte greu, ea a jucat incredibil. Cred că ambele am jucat mult mai bine la final, față de început. Sunt foarte fericită cu această victorie, înseamnă mult pentru mine. Iar faptul că am rămas acolo în meci, că am alergat nebunește trei ore mă face mai fericită și mai încrezătoare”, a spus Simona.
„Încet, încet, mi-am regăsit ritmul, iar faptul că nu cedez niciun punct îmi dă încredere să merg mai departe, să cred că pot câștiga fiecare meci. Dacă e să regăsesc feelingul de anul trecut, când am terminat pe locul 1, cred că trebuie să lupt cum am făcut azi. Și dacă reușesc asta, cred că am o șansă să mă întorc pe locul 1”, a spus Simona, la interviul de pe teren.
„Prima dată pe acest teren, prima victorie! Abia aștept să revin aici; e o bucurie să joc la Miami și sper să ajung cât mai departe”, a spus Simona.
A fost victoria în trei seturi cu numărul 100 a carierei Simonei.
Simona o va întâlni în turul următor pe Venus Williams, care a învins-o clar pe Daria Kasatkina, 6-3, 6-1. Simona și Venus sunt la egalitate în h2h, 3-3, dar Simona le-a câștigat pe ultimele trei, dominând categoric întâlnirile de la Montreal, de anul trecut, și Australian Open, de anul acesta. Venus, însă, este mult mai în formă la acest moment decât la acele întâlniri.
Halep a încheiat meciul cu Hercog cu 20 de lovituri direct câștigătoare și 39 de erori neforțate. Polona a avut 35 de winnere și 47 de unforced. Simona și-a găsit, într-adevăr, greu ritmul, fiind tulburată de o combinație de factori, pornind de la jocul deosebit de inspirat al adversarei, care a reușit să o deranjeze cu slice-urile, cu topspinul, cu execuțiile de la fileu și cu acoperirea terenului. Simona a suferit, dar a acceptat greul meciului și s-a pus pe recuperat, stând răbdătoare să-i vină șansele de a întoarce meciul, după pierderea primului set. A venit prima când a făcut, în sfârșit, break-ul de 5-3, dar Hercog a răspuns prompt, forțând tiebreak-ul.
A fost momentul în care Simona a devenit cu adevărat agresivă, luând meciul de coarne. Lovituri adânci și winnere spectaculoase, iar tiebreak-ul a fost dominat clar de româncă (7-1). Decisivul i-a adus destul de repede desprinderea, nu înainte de a salva o minge de break la 1-1. Imediat după aceea, Simona a făcut ea break-ul, după care nu a mai repetat pățania de la IW, când, după ce a făcut prima break-ul în decisivul cu Vondrousova, a scăpat complet meciul din mână.
Foto: Jimmie48Photography