Simona rămâne în picioare, o învinge pe Safarova cu mari emoții

Trăiește ca să lupți în altă zi. Simona a suferit în setul trei, a fost foarte aproape să scape lucrurile de sub control, dar a rezistat, a găsit resurse și răspunsuri și a răzbit, trecând prima linia de sosire: 6-2, 4-6, 6-4 cu Lucie Safarova. Într-un final, exact genul de victorie pe care numai campionii adevărați știu să o obțină, când puțini mai cred în șansele lor. 

De când scriem despre ea, și sunt zeci și zeci de articole, n-am avut niciodată emoții pentru Simona Halep anterior unui meci, indiferent de turneu sau de fază. Nu că nu mi-ar fi păsat, evident, ci pentru că am avut de fiecare dată acel sentiment de siguranță pe care prezența ei îl impune și mi-l transmite. Acel “stai liniștit, sunt eu aici, găsesc o soluție”. E un sentiment bizar și nou, cu care ai tendința să lupți la început, să i te împotrivești, pentru că se întâmplă rareori să simți așa când vine vorba de un sportiv român. Nu e fatalism, nu sufăr de complexe de inferioritate legate de nație, încerc să mă scutur de clasicul “păi, de, suntem români, ce te așteptai?” chiar și când mai scap câte unul din greșeală. În special într-un sport precum tenisul, cred că nația are mai puțin de-a face cu performanțele și mai multă legătură cu aluatul din care ești plămădit, cu educația, cu pregătirea, cu tot pachetul de cunoștințe care ți-a fost insuflat încă de mic.

Așadar, nu e un complex, e realitatea pe care am cunoscut-o în toți anii de când scriu despre sport. Victoriile românești în sport sunt de cele mai multe ori contra vântului, contra sistemului (străinii, arbitrii, forțele cosmice), ba chiar contra noastră. Neapărat trebuiesc muncite, suferite și pătimite peste măsură. Uneori sunt urâte, alteori sunt obținute cu dificultate. De foarte puține ori sunt repetate și confirmate. Excepțiile sunt rare, sunt glorioase și capătă imediat statut de legendă, de simbol moral, chiar și unde nu-i cazul. Bineînțeles, când apare un sportiv român care domină, care nu se mai oprește din câștigat, ba o mai face și frumos și cu autoritate, șocul e enorm. E ca un fel de schimb cultural pentru care nu ai fost suficient pregătit.

Un astfel de sportiv e Simona. Ea reprezintă, la acest punct, tot pachetul cu care nu am fost obișnuiți. Câștigă mult și câștigă bine, nu simte nevoia să sufere, nu vede conspirații unde nu-s, ignoră zgomotul din jurul ei, e sinceră și directă, intră pe teren și-și potolește emoțiile ei și aspirațiile adversarei, toate astea în timp ce ne liniștește pe noi acasă. Și iubește ceea ce face.

Ei, înaintea meciului cu Safarova, dintr-un motiv care-mi scapă, mi-a fost teamă, cred pentru prima oară. Ca la fotbal, pe timpuri, când România bătea toate columbiile, argentinele și angliile de pe pământ, dar se prăbușea zgomotos, taman când ne era lumea mai dragă, la prima întâlnire cu o echipă slavă sau nordică, fie ea și cu clasament inferior, dar cu ambiție neegalată. În imaginația mea, Safarova era slava acestei ocazii.

În termeni de tenis, Lucie îmi părea ca un obstacol masiv cu o deghizare perfectă. La adăpostul victoriilor confortabile ale Simonei, sub imperiul unui tablou eliberat de greutatea numelui Azarenkăi, era ușor s-o treci cu vederea pe Safarova. CE s-ar fi putut întâmpla? Dar cehoaica e o jucătoare care adoră rolul de party-crasher, la fel ca alt ceh faimos în tenis, Tomas Berdych. Sezonul Safarovei e, de asemenea, mai solid decât arată. Capacitatea ei de a prinde viteză așa, din senin, mi s-a părut un element riscant, care, în circumstanțele (ne)potrivite, ar fi putut s-o expună pe Simona. Safarova e în stare să intre în transă și să nu mai greșească minute în șir, iar uneori asta e suficient să fugă cu tot cu meciul. Și un alt element de care uităm adesea: jucătorii sunt ființe vii, cu sentimente, amintiri și orgolii puternice. La nivelul actual al Simonei, orice jucătoare cu experiență, care n-a ajuns niciodată la înălțimea atinsă brusc de româncă, și-ar dori să-i strice petrecerea. Mai ales cineva ca Safarova, în mintea căreia, foarte probabil, era setată amintirea meciului anterior (Nurnberg, în vară) ca un fel de reper personal în ascensiunea Simonei.

Când meciul a început să curgă în ritmul în care a curs prima oră, nimic din toate acestea n-ar mai fi părut plauzibile. Ziua a început fastuos, captând rapid atenția spectatorilor din schimbul de dimineață. Schimburi superbe, lovituri electrizante, viteză, plasament, excelentă acoperire a terenului, ritm. Și o Simona la comandă, de unde a plantat lovituri în lung de linie și revere în cross cu naturalețea cu care ai bea un pahar cu apă, a distribuit mingi în unghiuri greu, dacă nu imposibil, de apărat, și a colecționat lovituri direct câștigătoare: jumătate din punctele făcute de Simo în primul set au fost winners (12 din 26). Safarova a jucat bine, dar sentimentul era că ele două nu aparțineau aceleiași ligi. Când au apărut primele întrebări puse de Simo, acel schimb de la 2-2 în primul set, în care românca s-a apărat fabulos, obligând-o pe cehoaică la o ratare copilărească, dar nu întâmplătoare, ei bine, Safarova a clipit. Și a clipit. Și a tot clipit. Simona și-a construit, ei și nouă, oaza de liniște, iar la 6-2, 4-3 și 40-15, temerile mele erau numai bune de aruncat pe scări.

De acolo a început însă un alt meci. Simona a izbit, până la urmă, iceberg-ul slav, și a început să acuze treptat șocul. Ca la orice iceberg, impactul e aproape pe nesimțite, în schimb efectele sunt prelungite. Deruta Simonei a venit mai întâi sub forma pierderii totale a serviciului. Părăsită complet de primul, cu serva a doua din cale afară de timidă, Simona și-a cedat pentru prima oară serviciul în cel mai nepotrivit moment, la 4-4. Apoi, deruta s-a manifestat sub forma unor alegeri nefirești. La 4-5, în primul punct al game-ului, Simona a luat o minge care ieșea afară liniștită și a retrimis-o la Safarova sub forma unui drive volley ambițios, dar nenecesar. A costat-o scump: game-urile de închidere de set sunt infinit mai grele pentru servant dacă încep de la 0-15.

Apoi a dispărut temporar și forehandul. S-a dus în fileu, la mingi ușoare, în două rânduri. La punctul de set fructificat, și la punctul cu care Safarova a făcut 1-1 în decisiv. Sunt puncte și puncte, toate valorează la fel, dar unele sunt mai importante decât altele.

Dincolo, Safarova făcuse exact ce mi-era teamă. Prinsese viteză. A început să lovească foarte puternic, să-și protejeze mai bine reverul, să aibă un timing inspirat și o selecție a loviturilor mult superioară celei din primul set. Dar cel mai important: forehandul. Inspirat sfătuită de antrenor (bune discursurile, iar pe lângă informații și motivație, mi-a mai plăcut că a făcut-o să râdă pe Lucie) să-și direcționeze atenția și energia spre FH, Safarova a dictat minute în șir cu dreapta, lovind brutal și adânc. Natural, încrederea ei a crescut, iar terenul s-a înclinat brusc. Break-ul din setul trei plutea, vorba vorbei, în aer. La 2-2, Simona a salvat magistral o minge de break cu un as, care pentru mine, deși n-a salvat game-ul, a cântărit foarte greu, dintr-o sumedenie de motive: 1. i-a dat curaj Simonei, 2. a transmis un mesaj, 3. a fost și un semn că serviciul se pregătea să facă un comeback. 4. e ceea ce fac campionii în momentele grele.

Când Safarova s-a văzut în control și pe tabelă, dinamica meciului s-a schimbat încă o dată. Pe cât e de adevărat că Lucie poate prinde viteză, pe atât de adevărat e și reversul medaliei. Departe de a fi una dintre jucătoarele cu psihic puternic din circuit, Lucie a început să simtă presiunea finișului. Schimbul de break-uri care a urmat nu a ascuns semnele. Mi s-a părut că Safarova a început să-și ia o secundă în plus înainte de a servi, mi s-a părut că respiră mai greu și că are privirea mai dilatată. Limbajul corpului nu inspira, de asemenea, prea multă încredere, iar forehandul, arma cu care a trăit și a murit, a început să transmită mesaje anapoda, sub forma unor out-uri glorioase.

Între timp, Simona și-a suflecat mânecile, și-a luat, gospodărește, soarta în mâini și a trecut la munca grea. Apărare. La fel ca în primul set, a câștigat câteva puncte salvând mingi pe care în mod normal ar fi trebuit să le piardă. Le-am reținut pe cele din game-ul de la 3-4: transformarea defensivei în ofensivă cu care a făcut 30-15 și returul care a salvat mingea de 5-3 a Safarovei. A fost punctul care a întors meciul, iar Simona l-a întors cu apărarea. A urmat break, un hold lejer (început cu un alt punct masiv, câștigat cu apărarea) și alt break. Cu multe erori neprovocate ale Safarovei, de acord. Dar nu întâmplătoare.

Ironic, Simona s-a salvat și aplicând câteva dintre sfaturile primite de Safarova de la antrenorul ei: a redus cadourile, a reînceput s-o provoace mental pe Lucie, să pună întrebări, și-a regăsit picioarele și a început să stea mai mult în puncte, în schimburi. A câștigat păstrându-și cumpătul și speranța, într-o perioadă a meciului în care frustrarea i-ar fi putut mânca rapid bruma de șanse pe care o mai avea. Și a mai câștigat și datorită experienței pe care a căpătat-o în toate aceste luni, perioadă în care a mai trecut prin astfel de meciuri. Unul dintre ele, chiar cu Safarova. Scenariul de azi a adus, în bună măsură, cu meciul de la Nurnberg, de care nu întâmplător aminteam. Și atunci, ca și acum, Simona a rămas în picioare după câteva momente complicate.

Pentru mine, e un rezultat foarte important, pentru că ne dă o mulțime de multe alte informații despre Simona. Rafa are o vorbă mare, pe care eu o consider printre cele mai deștepte lucruri spuse în tenis. Victoriile obținute în condițiile în care nu totul e perfect sunt mai importante, uneori, decât cele în care jocul a mers ca pe roate. Au o greutate mai mare. Mi-a confirmat asta și reapariția lui Wim Fissette pe Twitter; belgianul scrie rar, dar își alege momentele cu semnificație pentru el și pentru echipă. Ultimul lui tweet data de la trofeul de la Doha. Azi a simțit nevoia să salute victoria Simonei.

Plus că nu mă pot abține să nu compar cele două momente, cel cu Safarova, de azi, și cel cu Kanepi, de la Doha, când Simona a ajuns până la două puncte de înfrângere și eliminare din turul 1, după care a mers până la capăt și a câștigat turneul. Dacă acesta a fost inevitabilul moment de criză al turneului, și dacă Simona l-a rezolvat așa, mai mult ca sigur că de mâine îmi voi recăpăta starea de liniște absolută înainte de meciurile ei. Nu vreau s-o scot din context și să-i atribui o importanță prea mare, dar cred că victoria cu Safarova are toate șansele să își arate importanța ceva mai târziu, spre finalul turneului.

Nu contează ce ți se întâmplă, ci cum reacționezi la ce ți se întâmplă. Simona a reacționat.

Very happy Simona won 6/4 in 3rd set after being a break back in final set to Safarova… Tough conditions today and very tough opponent

— Wim fissette (@wimfissette) March 9, 2014

I think this Fissette hiring will prove great for Halep. Obv doesn't have as much natural power as Kim did, other parts of game v. similar.

— Victoria Chiesa (@vrcsports) March 9, 2014

Urmează Bouchard, în optimi

Meciul următor le aduce, în sfârșit, față în față pe cele două jucătoare despre care lumea vorbește de luni de zile, într-unul dintre cele mai așteptate meciuri din WTA. În vreme ce Simona a adunat titluri după titluri, Bouchard n-a câștigat încă niciun titlu, dar a jucat semifinale la Australian Open și are parte de una dintre cele mai insistente promovări, pe toate planurile, atât media, cât și marketing. 

Bouchard a eliminat-o cu 6-3, 6-3, pe Sara Errani. Meciul dintre cele două potențiale rivale (în viitor) va avea loc pe arena principală, marți, foarte probabil în sesiunea de noapte.

* „Am fost un pic obosită în setul trei, e și foarte cald, e o temperatură cu care nu mă împac bine. Sper să pot să joc și mai bine în continuare”, a spus Simona.

* A fost a 11-a victorie consecutivă pentru Simona contra unei jucătoare de mâna stângă.

* Interviul Simonei de după meci, pentru WTA. 

* La dublu, Horia Tecău și Jean Julien Rojer au pierdut, 7-5, 6-7, 8-10 cu Hutchins/Fleming.

Înregistrarea meciului:

Alte evenimente interesante la IW:

– Tomas Berdych a făcut, după propriile cuvinte, cel mai prost meci al anului și a fost eliminat de Bautista-Agut, cel care continuă să adune victorii remarcabile (după cea cu Delpo, de la AO).

– Apropo de Delpo: ghinionistul argentinian a trebuit să se retragă din turneu, cu puțin timp înainte de primul meci de pe tablou. Juan Martin spune acum că va continua tratamentul vreme de alte 10 zile și va încerca să revină la Miami. Grele timpuri pentru Del Potro.

– Dominic Thiem confirmă iarăși cuvintele frumoase care se spun despre el, de la o vreme, și l-a eliminat în două seturi pe Gilles Simon.

– Meciul dintre Alize Cornet și Carla Suarez Navarro a durat trei ore și 26 de minute, mai mult decât dramatica înfrângere a Monicăi Niculescu, dar nu suficient cât să bată recordul lui 2014. Îl deține meciul Sharapovei cu Knapp, de la Paris, mai lung cu două minute. Azi a câștigat Alize. Nici nu-i de mirare. Unde-i dramă, acolo e și Alize.

– Vinci a pierdut cu Dellacqua, ceea ce important pentru noi. Dintre L.Davis și C.Dellacqua se va decide adversara din sferturi pentru învingătoarea dintre Simona și Bouchard.

– Rafa Nadal a declarat, după victoria grea cu Stepanek, că a jucat cu dureri de spate la Rio, iar, ulterior, n-a servit nici măcar o dată la antrenamente vreme de 10 zile, pentru a-și proteja spatele. Partea bună? „Am un feeling mai bun decât am avut la Rio și asta e cel mai important. Am o zi în plus de odihnă, în care să exersez serviciul”.

 

Alte vești bune

Irina Camelia Begu a câștigat, azi, turneul ITF de la Campinas, după ce a învins-o cu 6-2, 6-4 pe rusoaica A…. http://t.co/Xx2jeefCxN

— Treizecizero.ro (@treizecizero) March 9, 2014