Simona nu uită, nu iartă, ne amintește că nu trebuie să ne îndoim de ea  

Înaintea meciului, foarte puțini ar fi văzut-o pe Simona câștigând semifinala în două seturi. Motivele erau diverse și aveau legătură fie cu ultima lor întâlnire, acea finală de la Miami pierdută clar de Simona, fie cu forma arătată de Muguruza la Paris, unde părea să se adune și să joace din nou, timp de două săptămâni, cel mai bun tenis al ei. Așa cum o făcuse până acum în două rânduri, în 2016, chiar la Roland Garros, și anul trecut, la Wimbledon. 

Dar printre toate argumentele astea, un detaliu a scăpat: Simona nu uită anumite înfrângeri. E ceva ce vedem adesea la Nadal, Federer sau Serena Williams. Iar astăzi am văzut același lucru (încă o dată) și la Simona Halep. În fața unei jucatoare care nu pierduse niciun set până în semifinale (doar 20 de game-uri), văzută de mulți favorită la titlu și favorită în acest meci, Simona a oferit cel mai frumos compliment adversarei sale: peak Simona, adică acea Simona de neclintit, cu al ei tenis clar și așezat, concentrată și motivată, capabilă să găsească răspunsuri și soluții. Ce a ieșit din treaba asta? Probabil unul din cele mai bune seturi făcute de Halep în întreaga ei carieră, un meci pe cinste și un reminder: nu trebuie să ne îndoim de Simona.

Primul meci în care am înțeles că ea nu lasă polițe neplătite și nu uită unele meciuri  dureroase a fost la Madrid, în 2014. După o înfrângere dezamăgitoare suferită la București, la Fed Cup, cu Ana Ivanovic, cele două s-au revăzut câteva zile mai târziu în Spania. Privirea Simonei și modul în care a intrat în meci, dar mai ales maniera în care a jucat și câștigat acel meci (6-2, 6-2) m-a convins și mi-a confirmat că e acea jucătoare care nu vrea să uite înfrângerile aspre. Vrea să le răzbune. Acestă senzație a fost ulterior accentuată în același an de victoria în fața lui Madison Keys (5-7, 6-1, 6-0), după înfrângerea suferită la Sydney; sau cele patru victorii la rând (unele cu scoruri de 6-3, 6-0 sau 6-1, 6-0) obținute în fața Ekaterinei Makarova, după înfrângerea grea suferită la Australian Open în 2015.

Revenind acum la ce ne interesează, în finala Cincinnati 2017, precedenta întâlnire cu Garbine, Simona a pierdut clar, 1-6, 0-6, și a fost complet descumpănită: pierduse nu doar finala, dar și ocazia să urce pe locul 1 mondial. Și n-a uitat treaba asta, așa cum nu a uitat că pentru a o bate pe Muguruza trebuie să joace cel mai bun tenis al ei.

I-a reușit. Minute bune, Simona a dominat categoric, cu lovituri lungi, grele și bine plasate, reușind să fie ea cea care impune ritmul și conduce jocul. Acest schimb de roluri l-a observat și Kim Clijsters, care spunea că nu se aștepta ca Simona să rămână atât de aproape de linia de fund, nu se aștepta ca Simona să o pună constant în defensivă pe Muguruza. Și la fel de surprinsă, poate chiar mai surprinsă, a fost și Garbine, al cărui limbaj corporal exprima nesiguranță.

Dincolo, Simona a fost la fel de puternică mental cum este, de obicei, în deplasare. Și mulțumită deplasării – acea continuă întoarcere în teren – a reușit să nu se lase împinsă în spatele liniei de fund de loviturile puternice venite dinspre Muguruza. Iar asta a derutat-o pe iberică. De ce? Pentru că, deși prin poziția în teren și viteza loviturilor ea ar fi trebuit să conducă jocul și să domine, după două-trei schimburi, Simona reușea să pună talpa pe linie și să preia imediat inițiativa. 

Românca nu s-a ambiționat să o domine pe Garbi prin forță (poate că azi ar fi putut), ci a căutat să preia controlul și să dicteze printr-un tenis echilibrat: mingi luate repede și redirecționate, câteva lovituri cu mult top spin spre centrul terenului, apoi lovituri departe de corpul adversarei. Și – lucru esențial – a atacat mingile potrivite. Asta a făcut Simona foarte bine azi: a lovit să închidă punctul doar atunci când a fost în cea mai bună poziție de lovire, și-a căutat întotdeauna cea mai bună minge pentru a ataca.

Așa că tactic, lucrurile au mers perfect. Dar tactica singură nu te trece linia de sosire. Și în setul doi a fost despre luptă și încredere, despre curaj. Muguruza și-a ridicat destul de mult nivelul și a trecut la planul B: ceva mai multă răbdare pe construcție și  apoi lovituri mai puternice. Asta s-a întâmplat când a înțeles că nu poate ieși învingătoare dacă va continua să stea în schimburi prelungite de pe linia de fund cu Simona; break-ul obținut în setul doi de Muguruza a venit ca urmare a tenisului ei foarte agresiv. 

Poate că în alt meci, Simona ar fi făcut pasul înapoi. Aici însă, a făcut o treabă excelentă cu prima lovitură după serviciu. Primul lucru pe care Muguruza l-a încercat după pierderea primului set a fost să preia avantajul încă de la retur, încercând să se arunce cu tot corpul în serviciile Simonei. N-a fost o idee rea, dar Simona a răspuns cu câteva mingi lungi care au împins-o pe Muguruza în spate și i-au permis ei să revină în poziția inițială.

Însă punctul culminant, probabil și unul din cele mai frumoase și intense momente ale întregului meci a fost la 4-4. Până aici, Simona recuperase, pas cu pas, acel break făcut de Muguruza chiar în debutul setului doi. O făcuse cu același tenis echilibrat și așezat, joc care a forțat-o pe Muguruza fie să greșească (încercând prea mult), fie să riște să piardă inițiativa în defensivă – or, în ciuda progresului, Garbi rămâne o jucătoare care atacă mai bine decât se apară. Așa s-a ajuns într-un game nouă cu totul special. 

Mai întâi, Simona a avut numeroase șanse de a se desprinde la 5-4. Apoi a fost nevoită să salveze trei mingi de break care ar fi apropiat-o pe Muguruza de setul decisiv. Nu le-a salvat jucând tactic, n-a închis acel game decisiv jucând calculat. Acum a fost despre mental și despre stăpânirea nervilor.

Iar Simona ne-a demonstrat și și-a demonstrat că poate câștiga și această bătălie: modul în care a ieșit din acel game nouă – deși serviciul (solid până acolo) o cam părăsise, iar Muguruza lovea cât putea în fiecare minge –  și modul în care a trecut linia de sosire ne arată că e pregătită să facă și ultimul pas, finala de sâmbătă.

 

***

Albumul foto „Simona de păstrat” – cele mai bune fotografii din cariera liderului mondial – este disponibil în ediția a doua, într-un număr limitat! ULTIMA PARTE A STOCULUI

Ce ai în plus în tirajul al doilea:

– conținut nou: 16 pagini în plus. Sunt 160 în total acum;
– o copertă modificată, cu imaginea care a făcut înconjurul lumii după victoria cu Kerber de la Melbourne;
– imagini de la Australian Open, cu ipostazele care definesc traseul eroic al Simonei la Melbourne: accidentarea din turul 1, meciul epic cu Lauren Davis, drama cu Kerber sau finala ireală cu Wozniacki.
– cu toate astea, prețul nu se modifică: rămâne același ca la prima ediție!

Albumul este disponibil ÎN STOC, asta înseamnă că ajunge la voi foarte repede după plasarea comenzii. Ia-ți unul de AICI.