Simona: „În tenis, în fiecare luni o luăm de la început. Încerc să ajung cât de departe pot aici”

Adrian Țoca | 4 iulie 2018
Simona Halep:

”Nu mai am ceva setat care să pună presiune pe mine, dar obiectivul meu zilnic este să fiu cât de bună pot să fiu în ziua respectivă și să încerc să câștig fiecare meci în care intru”.

Wimbledon este oferit pe 30-0 de

„Azi avem români, Simona!”

„Azi, da, dar în prima zi, nu!

Așa am regăsit-o pe Simona, la ceva mai bine de trei săptămâni după precedenta conferință de presă la care am fost. În aceeași stare de relaxare care a răzbătut și din conferința de presă pre-turneu, de sâmbătă. Ba chiar mulțumită că a fost ”chiar mai bine decât mă așteptam” contra lui Kurumi Nara, pe care a studiat-o un pic pe imagini și despre care și-a reamintit și întâlnirea precedentă.

Am întrebat-o, acum că a testat experiența pe propria-i piele, cum este să joace un meci de tenis fără să mai aibă presiunea discuției despre primul Slam, fără să mai audă întrebările despre „când o să-l câștigi pe primul”.

”Da, parcă e altfel acum, e mai relaxată treaba”, a început ea, ”însă emoțiile au fost la fel și pot să zic că deja am lăsat în urmă ceea ce a fost la Paris. Bineînțeles că în interiorul meu această bucurie va fi pentru totdeauna. Sunt bucuroasă de ce am făcut acolo, dar știu că în tenis în orice zi de luni o luăm de la început. Acum sunt în alt turneu, sunt concentrată pe ce am de făcut. Încerc să ajung cât se poate de departe aici. Și, să fiu sinceră, mă gândesc un pic și la vacanța de după”, a încheiat râzând. ”Așa că sunt ok, sunt bine”.

În săptămâna pre-turneu, Simona spune că a avut ceva dureri la Achile la începutul săptămânii trecute și n-a fost ușor să se antreneze. Dar că a venit și a rămas relaxată de când e la Londra, nu s-a forțat, nu a exagerat cu nimic, nu a pus presiune pe ea, ci doar să-și facă programul de antrenamente. Spune că lucrurile au mers tot mai bine până azi, când s-a simțit pregătită.

”Mă simt bine, pregătită să joc meciuri, pregătită să lupt. Dacă fac asta, am o șansă bună să mai câștig ceva meciuri. Dar pe iarbă nu știi niciodată, oricine poate câștiga”, a subliniat ea de câteva ori.

Întrebată despre surprizele numeroase din turneu, ea a continuat ideea. ”Nu știu exact cine a pierdut, dar am spus de multe ori, și chiar cred asta, că pe iarba de aici nu știi niciodată cine poate câștiga. Unele jucătoare pot juca excelent, altele, din top, pot juca mai puțin bine decât de obicei, e imprevizibil. Fiecare meci în sine e important aici, pentru că fiecare e deschis oricărui rezultat.”

Chiar și pentru ea și-a făcut ceva griji referitoare la primul meci; spune ea că ”emoțiile au fost oricum acolo. Și sper că vor fi mereu acolo”, o continuare a ce spunea la Paris, când argumenta că emoțiile ei sunt bune, pentru că arată că îi pasă.

Dacă a simțit ceva diferit la intrarea pe teren? ”Am avut o recepție frumoasă când am intrat pe teren. De fapt, a fost pentru amândouă, nu doar pentru mine, pentru că am intrat împreună pe teren, dar eu m-am gândit ca și cum ar fi numai pentru mine (râsete), pentru încredere. E mereu frumos să intru pe acest teren, e cel mai frumos din lume. A fost special și mă bucur că am câștigat”.

Un jurnalist chinez a întrebat-o dacă mai are rochia roșie minune și dacă nu ar vrea să îi convingă pe cei de la Nike să îi facă mai des echipament roșu, explicându-i că în cultura chineză roșu înseamnă purtător de noroc. ”Da, încă mai am rochia aceea, pentru că am făcut multe și încă le păstrez. Sigur că e norocoasă pentru mine, pentru că am jucat o finală de Slam și am câștigat un titlu cu ea. Ei bine, poate o să vorbesc cu ei, dar nu eu decid culoarea echipamentelor, ei sunt șefii pe zona asta. Dar le voi zice, cine știe, poate în viitor îmi vor face una”.   

I-am spus că celelalte jucătoare românce mi-au spus că se bucură pentru victoria de la Paris și că o văd sursă de inspirație, iar Simone a mulțumit înapoi. ”Le mulțumesc pentru susținere, și faptul că rezultatele mele le ajută cumva să se inspire este un lucru bun, pozitiv, și cred că o să le dea încredere că orice e posibi și pentru ele.”

Nu văzuse meciul Gabrielei Ruse, dar ”am aflat că a avut șase mingi de meci și mi-a părut tare rău că a pierdut. Am urmărit un pic pe scor, era frumos pentru ea să câștige meciul, dar sper să îi dea încredere. Acum a văzut că poate să fie la acest nivel – Radwanska e o jucătoare incredibilă -, iar faptul că a fost la un pas să câștige meciul cred că o să-i dea încredere pentru viitor.”

Cât despre viitorul ei, Simona a clarificat un pic declarația referitoare la obiective; spunea sâmbătă că medalia olimpică e următorul ei obiectiv, azi a nuanțat că se gândește la medalia olimpică în același sens macro în care se gândea înainte la primul Slam. În circuitul de zi cu zi? ”Nu mai am ceva setat care să pună presiune pe mine, dar obiectivul meu zilnic este să fiu cât de bună pot să fiu în ziua respectivă și să încerc să câștig fiecare meci în care intru”.

Am mai întrebat-o despre declarația lui Darren, care a spus, în interviul în exclusivitate pentru 30-0, care va fi publicat în revista „Simona. Povestea Primului Slam”, că ”nu e niciun dubiu, victoria Simonei a fost cel mai frumos moment din cariera mea, atât ca jucător, cât și ca antrenor”.

”Mi-a zis și mie același lucru”, a spus Simona. ”L-am întrebat de ce și mi-a zis pentru că am avut atâtea suișuri și coborâșuri. Sunt singura fată pe care a antrenat-o și asta face un pic lucrurile diferit, dar faptul că am câștigat Slam și sunt numărul 1, al treilea lui număr 1, este ceva extraordinar pentru el ca antrenor.”

 

Filmul 30-0 al victoriei Simonei de la Roland Garros

 

Nu rata Povestea Primului Slam!

Simona Halep este, de acum, campioană de Grand Slam. O performanță istorică, a cărei însemnătate merită pusă în context. Cu șase ani petrecuți la turnee, echipa Treizecizero s-a pregătit pentru a putea pune în pagină Povestea Primului Slam. Nu o rata!

 

“Simona Halep. Povestea Primului Slam” este, la fel ca toate celelalte apariții editoriale Treizecizero, o revistă atent îngrijită, un produs premium de pus în colecție. Dedicată unei performanțe unice, publicația este o combinație între cuvânt și fotografie, între frumusețea detaliilor de atmosferă, profunzimea analizelor și emoția imaginilor.

Ea oferă o imagine amplă asupra drumului parcurs de Simona Halep pentru cucerirea Primului Slam: apariția în elită, ratările premergătoare marelui triumf, oamenii care i-au fost alături și, bineînțeles, punctul culminant – povestea turneului la care s-a petrecut totul.

Interviuri, o listă solidă de invitați surpriză și articole captivante – asta te așteaptă într-un produs editorial de neratat pentru fanii adevărați ai Simonei. Alte detalii despre surprizele din cuprins, aici.

Precomandă revista de aici.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi