Fast
Șapte români pe tablourile de simplu la RG

Simona ia sâmbătă decizia finală; Ana Bogdan și Marius Copil intră pe tablouri. Românii debutează duminică

Treizecizero | 26 mai 2017
Roland Garros este oferit de

Simona Halep a anunțat azi, la Media Day, că lasă pentru sâmbătă o decizie finală în ce privește participarea ei la Roland Garros. Însă se simte optimistă. Românca va mai face sâmbătă încă un set de teste, ca să vadă dacă ruptura de doi-trei milimetrei este în curs de vindecare, însă tonul ei a fost optimist: „Simt că voi putea juca”.

„Azi mă simt mult mai bine. De fapt, azi a fost prima zi în care am putut fugi pe teren, în care am putut juca puncte. Se îmbunătățește, mă simt mai bine și lucrurile arată mai bine. Așa că sper că totul va fi în regulă”, a spus Simona.

Întrebată dacă se simte gata să îmbrățișeze statutul virtual de favorită principală la câștigarea titlului, Halep a răspuns:

„E o întrebare dificilă. Tot ce fac, fac ca să câștig turnee, dar nu pot să spun că îl voi câștiga pe acesta. Voi face tot ce pot să încep turneul cât mai bine; să fiu în stare să-l joc, înainte de toate. Apoi vom vedea ce se va întâmpla”, a spus Simona, adăugând.

„Sunt tristă, bineînțeles că m-am accidentat din nou, dar nu vreau să iau lucrurile negativ, nu vreau să mă gândesc la lucruri negative, pentru că oricum în câteva săptămâni voi fi 100 la 100”.

Simona beneficiază de (cel puțin) o zi în plus de recuperare; programul zilei de duminică n-o include. Jumătatea de jos a tabloului feminin și cea de sus de pe tabloul masculin își vor juca meciurile din turul 1 luni și marți; jumătatea de sus a tabloului feminin și cea de jos a tabloului masculin vor juca duminică – luni.

Ana și Marius vor debuta la Paris

Azi a fost o zi excelentă pentru românii din calificări. Ana Bogdan și Marius Copil și-au trecut cu brio ultimele teste și s-au calificat pentru prima dată pe tabloul principal la Roland Garros. După ce a debutat la US Open și la Australian Open, de fiecare dată venind din calificări, Ana Bogdan își continuă seria prezențelor în Slamuri; asta, după victorii în calificări cu Alexandra Dulgheru, Basayak Eraydin și Virginie Razzano. Cel mai greu i-a fost cu Alexandra, când s-a impus la 5 în tiebreakul decisivului.

Ana o va întâlni pe tunisianca Ons Jabeur, cu un posibil meci în turul doi cu Dominika Cibulkova.

Marius Copil va debuta chiar duminică pe tabloul RG, după ce a trăit și el periculos în ultimul tur de calificări, câștigat, la fel ca Ana contra Alexandrei, la o diferență de doar două puncte în tiebreak-ul decisivului, 6-4 6-7 7-6 (7) cu germanul Peter Gojowczyk. Anterior, Marius îi eliminase pe Denis Shapovalov și pe Ilya Ivashka. Adversarul din turul 1 e Albert Ramos-Vinolas.

Sorana s-a oprit în semifinale la Nurnberg

După toată drama de joi seara, când Yulia Putintseva a făcut eforturi disperate să amâne desfășurarea meciului, Sorana a închis repede meciul, la reluarea de vineri, câștigând cele două game-uri necesare. A avut apoi lucruri de spus după încheierea meciului:

Sorana a pierdut, însă, semifinala cu Barbora Krejcikova 6-4, 4-6, 6-0, a 13-a ei înfrângere din 16 semifinale jucate în carieră. O săptămână intensă, cu victorii în meciul cu Monica Niculescu (Moni s-a retras la 6-4, 1-0), apoi cu Varvara Lepchenko (6-0, 6-7, 6-3). Sorana începe săptămâna viitoare de pe locul 64, dar stă mult mai bine în Race, unde e pe 30.

Prezența 30-0 la Roland Garros este susținută de