Simona Halep trece repede de Karolina Muchova, are un debut solid la Wimbledon
Treizecizero | 28 iunie 2022Ce zi avem la Wimbledon! Simona e a șasea româncă calificată în turul secund, după ce Ana Bogdan și Irina Bara au câștigat și ele (impresionant) azi, la fel cum făcuseră Irina Begu și Sorana Cîrstea în prima zi de concurs.
Simona Halep începe bine, o domină pe talentata Karolina Muchova, câștigă în două seturi scurte, 6-3, 6-2, și merge în turul secund la Wimbledon.
Pentru Simona, acesta a fost primul meci la All England Club, după finala câștigată cu Serena, în 2019. Și a fost un joc fără cusur, cu o mulțime de puncte spectaculoase și cu un nivel foarte, foarte bun.
A fost și prima întâlnire dintre Simona și Muchova, o jucătoare care a absentat mult în debutul sezonului actual, dar o adversară incomodă, cu un joc foarte variat – tipic școlii de tenis din Cehia.
Însă Simona, aflată la a 10-a ei prezență la Wimbledon, a fost prea precisă azi pentru ca Muchova să ne arate tot ce poate. Simo a jucat excelent în spatele serviciului, a jucat mai repede decât adversara ei, a avut claritate și a dominat mai toate schimburile de pe fundul terenului.
În condițiile astea, Muchova a încercat soluții alternative: scurte, veniri la fileu, mingi mai riscante. Multe slice-uri joase. Nimic nu a adus-o la cârma jocului, ba dimpotrivă, jocul ei variat a inspirat-o parcă pe Simona să încerce (cu mare succes) propriile urcări spre fileu.
Însă adevărul este că Simona Halep n-a avut nevoie să schimbe nimic din planul A.
Ea a început meciul bine, a făcut break-ul devreme, în game-ul al treilea, l-a apărat cu ușurință până la 5-3, când a făcut al doilea break din primul set, un 6-3 scurt, obținut în ciuda procentajului perfect pe care Munchova l-a avut la primul serviciu.
Și Halep a continuat la fel de bine și-n setul secund, s-a desprins din nou devreme, 3-1 și apoi 4-1, cu un hold fără emoții, înainte ca Muchova să salveze o nouă șansă de break.
Chiar și așa, Simo n-a putut fi deranjată pe propriul serviciu: doar nouă puncte a cedat ea pe propria repunere!
La interviul de pe teren, Simo a spus câteva vorbe despre acest debut foarte bun de turne: „Mereu e o plăcere să revin aici, la Wimbledon, unde am amitiri foarte plăcute. Am avut ceva emoții înaintea meciului, pentru că ea e o jucătoare foarte bună, însă sunt mulțumită de cum am jucat. Mulțumită antrenorului meu, mă bucur din nou de tenis, muncesc cu plăcere, și asta nu e mereu simplu.“
Simona Halep va juca mai departe cu belgianca Kirsten Flipkens, o specialistă de dublu și o adversară care știe câteva lucruri despre jocul pe iarbă. Simona a învins-o însă în toate întâlnirile anterioare, cinci la număr, inclusiv pe această suprafață.
Uite și tot ce a spus Simo la conferință.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română