Fast
Simona trece de Osaka

Simona Halep scoate la capăt un meci complicat cu Naomi Osaka, avansează la Miami

Camelia Butuligă | 24 martie 2017

Simona Halep a învins-o în trei seturi pe Naomi Osaka (6-4, 2-6, 6-3), la fel ca și la precedenta lor întâlnire. Meciul a fost de două ori întrerupt de ploaie, iar Simona nu a gestionat prea grozav prima pauză, pierzându-și ritmul bun căpătat după câștigarea primului set, unul jucat foarte rapid.

Rapid lăsată în urmă de Osaka, Simona a recuperat unul din cele două break-uri, dar efortul n-a fost susținut și s-a intrat în decisiv. Românca a făcut prima break-ul, după ce anterior supraviețuise unui serviciu complicat pentru 1-1.

După ce ploaia a oprit iar meciul la 4-3 pentru Simona, lucrurile au stat altfel la reluare: Halep a luat următoarele două game-uri și a închis meciul: 6-4, 2-6, 6-3.

În turul următor, Simona o va întâlni pe învingătoarea dintre Ekaterina Makarova și Annet Kontaveit.

*

În primul set, ambele au stat aproape, și-au ținut serviciul și au încercat să se adapteze la condițiile meteo. Simona s-a descurcat mai bine, pentru că de obicei vântul le avantajează pe jucătoarele cu joc de picioare mai bun. Osaka a returnat prost și a făcut multe neforțate, dar asta era de așteptat cu jocul ei riscant. La 4-4, Simona s-a apropiat din nou la 30 egal (a returnat foarte bine) și apoi a profitat de două puncte consecutive în care loviturile lui Naomi au prins banda fileului și a făcut break la prima oportunitate. Apoi a câștigat ultimul game la zero și setul cu 6-4. Totul mergea bine.

Și apoi a început ploaia, nu cine știe ce, dar destul cât să întrerupă meciul. Fetele au intrat la vestiar, dar nu mai mult de 15 minute, iar la reluarea meciului, tocmai din acest motiv nu au mai făcut încălzire. Simona ar fi avut nevoie de cele 3 minute, și-a intrat greu în ritm și și-a pierdut de două ori consecutiv serviciul. A rămas agățată de ideea că nu s-a încălzit și, deși a recuperat unul din breakuri, l-a dat înapoi în ultimul game al setului: 6-2 pentru Osaka, set pierdut din cauza nervozității și lipsei de concentrare a Simonei. În ciuda unui OCC, nu s-a calmat decât la începutul decisivului, când și-a reluat planul de joc.

Apropo de planul de joc, a funcționat din nou strategia cu care o bătuse anul trecut la Roland Garros: mingi rapide și adânci pe centru, care o luau pe nepregătite pe japoneză. De asemenea, deschiderea violentă a colțurilor, obligând-o pe aceasta să lovească din alergare, altă slăbiciune. La interviu, Simona a declarat că pe măsură ce joacă mai mult cu ea, o anticipează mai bine și și-a recunoscut greșeala de a se lăsa destabilizată de prima întrerupere. A doua întrerupere, mai mare, a venit când Simona conducea cu 4-3 și un break în decisiv, și lucrurile erau întoarse în favoarea ei. La reluarea meciului, pățită, Simona a gestionat mai bine situația și n-a mai lăsat-o pe Osaka să-i scape din mână: și-a făcut serviciul și apoi a făcut un break pentru 6-3.

Bile albe: serviciul și returul (mai ales în condițiile de vânt), implementarea foarte bună a planului de joc, revenirea pe final. Bile negre: fixarea pe un eveniment negativ din afara jocului și rămânerea în acea stare mai mult decât e necesar.
O victorie complicată de vânt și cele două întreruperi din cauza ploii, dar primim și semnăm. Cel mai important acum, după pauza prelungită, este ca Simona Halep să joace meciuri oficiale (4-4 anul acesta) și aceasta victorie îi garantează cel puțin încă unul.

Foto: Jimmie48Photography