Simona Halep o învinge în trei seturi pe Golubic, România conduce Elveția cu 1-0
Radu Marina | 21 aprilie 2018Simona Halep aduce primul punct României în întâlnirea cu Elveția, după victoria în trei seturi cu Viktorija Golubic, 6-3, 1-6, 6-1. Liderul mondial a depășit repede scurta perioadă de derută din setul doi, plasând România în pole-position la jumătatea zilei întâi a acestui weekend.
Echipa României de Fed Cup începe cu o primă victorie în întâlnirea cu Elveția, după ce Simona s-a impus, 6-3, 1-6, 6-1 în fața Viktorijei Golubic, într-un meci care deși a avut nevoie de decisiv, n-a stat prea mult sub semnul întrebării în ceea ce privește învingătoarea.
După un prim set în care Simona a revenit de la 0-2 și 1-3, făcând rapid ajustările necesare și legând patru game-uri pe fondul unui joc glorios (puncte construite și finalizate impecabil, reverul în lung de linie la datorie, prima servă la un nivel acceptabil), ai fi zis că va fi o victorie de rutină. Erau toate semnele care să indice asta, iar Simona părea că a înțeles de unde trebuie apucat meciul și ce trebuie jucat în fața elvețiencei.
Pentru o bună bucată din meci, Simona a reușit să găsească suficiente breșe în jocul încurcat și greu de citit al lui Golubic, dar după seria de patru game-uri câștigate care i-a adus primul set și un început bun de set doi, care părea să confirme și mai mult că ne îndreptăm spre o victorie clară, a fost suficientă o mică deconectare pentru a-i scăpa temporar meciul din mână.
Cu Simona absentă o perioadă destul de lungă în setul doi și ratând minge după minge, Golubic a simțit imediat că e momentul oportun să apese ceva mai mult pe lovituri și să avanseze spre fileu. Jocul ei variat, venirile inspirate la fileu, accelerările surprinzătoare venite de pe rever și lungimea suficient de deranjantă a loviturilor i-au creat mari probleme unei Simona deloc concentrată, care părea că-și pierduse ritmul și încerca din greu să-și recalibreze loviturile. Nu i-a reușit, iar de la 1-1 a pierdut într-o clipită cinci game-uri la rând. Chiar și așa, s-a agățat de fiecare minge, s-a luptat să revină, a salvat trei mingi de set și a avut și o minge de break la 5-1.
S-a răzbunat însă cu vârf și îndesat în decisiv pe toate șansele ratate și mingile care au ieșit puțin afară în setul doi: după break-ul reușit chiar în al doilea game al decisivului, românca a mai pierdut până la finalul meciului doar nouă puncte. Decisivul i-a aparținut în totalitate Simonei, având o evoluție încântătoare, pe alocuri. A fost mai liniștită, mai relaxată iar toate aceste lucruri s-au transferat și în jocul ei, care a fost limpede, rotund și a lăsat-o fără răspunsuri pe Golubic.
Irina Begu și Timea Bacsinskzy s-au înfruntat în meciul al doilea.
Fotografii: SportPictures
*
Scurt și cuprinzător. Primește primăvara cu reducerile din Shop-ul 30-0: până la 40 la sută reducere la produsele selectate! Fără voucher, fără condiții secrete; ce vezi e ce primești. Sunt ultimele reduceri aplicate în magazinul 30-0 pentru o perioadă însemnată; verifică-le și profită de ele acum, aici!
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română