Simona Halep o învinge a doua oară în două săptămâni pe Tsurenko, se califică în sferturi la Dubai
Treizecizero | 20 februarie 2019N-a fost, însă, o misiune fără efort pentru Simona, ajunsă la al 8-lea meci în 12 zile. Vântul puternic a fost deranjant, iar prospețimea Simonei nu e la cotele obișnuite în această săptămână.
Simona Halep a reușit să treacă pentru a doua zi la rând în minimum de seturi, conservându-și pe cât posibil resursele limitate de energie. Simona a învins-o pe Lesia Tsurenko pentru a șaptea oară în carieră; a fost 6-3, 7-5 pentru Halep, care trece în sferturi, unde o așteaptă pe învingătoarea dintre Aryna Sabalenka și Belinda Bencic, meci programat tot azi.
Deși mai echilibrat față de Doha, meciul s-a desfășurat în nota obișnuită a acestui match-up: nimic din ce face Tsurenko nu o poate răni pe Halep. E greu pentru Tsurenko să găsească o cale de mijloc când are în față o adversară care se deplasează bine, poate domina de pe baseline, poate rezista vreme îndelungată unor raliuri lungi, poate fi agresivă. Adică poate face orice mai bine decât Lesia.
Jocul lui Tsurenko, la procentaj, alcătuit din lovituri neutre, combinate cu unele accelerări surprinzătoare nu poate face față tenisului Simonei. Halep e capabilă să-și ajusteze jocul în funcție de ce face Lesia, și asta e, poate, cea mai bună explicație pentru acest H2H atât de dezechilibrat: dacă Tsurenko joacă la așteptare, o face și Simona, dar mult mai bine. Dacă Tsurenko crește ușor tăria loviturilor, o poate face și Simona, și mai bine, dar și mai precis. Dacă Tsurenko face meciul fizic și se bazează mai mult pe defensivă decât ofensivă, și Simona poate face asta, dar mult mai eficient.
Și atunci, se crează un blocaj pentru ucrainiancă – care s-a putut observa și azi. Tsurenko a început foarte încrezătoare, cu un game de serviciu autoritar, împrăștiind winnere într-o parte și alta a terenului. Dar odată ce Halep și-a regăsit ritmul, meciul a luat direcția cunoscută deja, conturându-se aceeași idee: prea puține lucruri depind de Tsurenko, oricât de inspirată și oricât de bine ar arăta tenisul ei.
A fost bine de văzut că Tsurenko iese din zona ei de confort și încearcă și altceva, venind către fileu pentru a-și surprinde adversara. A făcut asta doar atunci când s-a aflat în situații complicate; la 2-5 a venit de trei ori în față a obținut break-ul, apoi la 3-5 a revenit la acel joc așezat, dar deloc deranjant pentru Simona și și-a pierdut încă o dată serva, implicit și setul.
Setul doi a avut un scenariu ușor schimbat față de Doha, dar cu același sprint final remarcabil al Simonei. În Qatar, Halep a revenit de la 0-3 la 6-3. Acum a revenit de la 0-2 la 3-2, respectiv a întors-o pe ucrainiancă de la 4-5, când a avut șansa de a servi pentru setul doi, la 7-5. A fost o serie de 12 puncte consecutive pentru Simona, care și-a ridicat din nou nivelul atunci când situația a părut să se complice, și a închis meciul în stil. Simona a încheiat meciul cu 13 lovituri direct câștigătoare și 17 erori (12/28 la adversară) și a câștigat 69 la sută din punctele jucate cu primul serviciu.
Concluzia meciurilor lor rămâne, așadar, aceeași. Când Halep se pune în funcțiune, rămâne o adversară pentru care Tsurenko încă nu are soluții. Dincolo de scoruri, e însă de notat și altceva: meciurile cu Tsurenko nu sunt nici pe departe cele mai ușoare; există mult consum într-un meci cu ea, își aleargă adversara și o obligă să scoată la înaintare cel mai bun tenis al ei – vorbim de o jucătoare de top 25, de altfel. De altfel, Simona vorbise despre asta înaintea meciului, spunând că „Tsurenko joacă fără multă viteză în mingi, îi place să redirecționeze. O să fie greu, o să fie de fugit, să văd cum mă simt mâine, sper că mă voi recupera suficient cât să pot câștiga”.
Doar că Simona face astfel de meciuri să pară ușoare, așa cum se întâmplă și contra multor altor jucătoare valoroase, precum Pliskova sau Sevastova.
Foto: Jimmie48Photography
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română