Simona Halep merge în optimi la Wimbledon, a rămas din nou jucătoarea cu cel mai bun clasament din turneu

Așa cum face de fiecare dată după o partidă mai puțin reușită, Simona Halep a răspuns cu o evoluție mult mai sigură în meciul imediat următor. Simona a învins-o cu 6-4, 6-1 pe elvețianca Belinda Bencic și s-a calificat în turul 4 la Wimbledon, cea mai bună performanță personală la acest turneu.

Altă zi lungă de așteptare și incertitudine, în care speculațiile s-au încălzit la foc mic: se joacă, nu se joacă, se oprește ploaia, nu se oprește. Se joacă duminică? Nici vorbă. Dacă jurnaliștii de la Centrul de Presă erau deja surescitați după câteva ore, e lesne de înțeles în ce stare sunt jucătorii în astfel de momente. „Nu e deloc ușor să stai degeaba și să aștepți, pentru că începi să te tot gândești la meci, la presiune, apar emoțiile”, spune Simona.

Din fericire, zilele anterioare au călit-o, întrucâtva, pregătind-o mai bine și pentru o astfel de situație tipic londoneză. „E specificul acestui turneu, trebuie să-l luăm ca atare”, a comentat ea, mărginindu-se să accepte lucrurile așa cum sunt, fără să-și producă un stres suplimentar pentru lucruri pe care nu le poate controla.

Ceea ce poate controla Simona este ce se întâmplă pe teren. Simona face parte din categoria jucătoarelor care-și pot lua soarta în mâini și pot decide singure un meci. Așa s-a întâmplat și în prima întâlnire cu tânăra speranță din Elveția, Belinda Bencic. 

Când ploaia s-a oprit, iar meciurile au putut fi reluate, organizatorii au schimbat instant programul. Anterior, anulaseră câteva meciuri de dublu (printre ele, și cel al lui Horia), tocmai pentru a putea scoate la înaintare mai multe terenuri pentru meciurile de simplu. Jucătorii care erau programați în meciurile 2 sau 3 de pe Show Courts s-au împrăștiat prin complex. „Noi aveam aici trei dubluri”, spune stewardul șef de pe Terenul 12, un domn la aproape 70 de ani, dar de o prezență și de o stare de spirit impecabilă. Bucurie și pentru fani. Cei cu bilete pe outside courts s-au trezit cu cadouri nesperate: nu pe fiecare zi vezi un număr 3 mondial jucând pe Court 12. Care e poziționat chiar în vecinătatea Court 2, acolo unde trebuia să joace, inițial, Simona, și unde o bătuse greu pe Tsurenko cu o zi în urmă. Atâta doar că e mult mai micuț, mai intim, o atmosferă senină de cartier select. Aerul e senzațional, ca după ploaie, iar în combinație cu mirosul specific de iarbă, senzația e grozavă. Îți vine să îi fentezi pe stewarzi, să sari pe teren și să faci tumbe. Când dai la o parte efectele speciale din jurul unui meci, rămâne tenisul în sine, fără machiaj, fără muzică, fără grafică. Doar jucătoarele, cei câțiva fani, arbitrii și iarba. 

Care iarbă s-a cam tocit de tot. În jurul baseline-ului, spre exemplu, erau mici denivelări în pământ, pentru că gazonul dispăruse în întregime. Gerry Armstrong, pe care l-ați văzut de câteva ori și la București, vine să inspecteze terenul. Mângâie iarba, în căutarea unor stropi de apă care, din fericire, nu sunt: englezii își fac treaba la perfecție când vine vorba de protecția terenurilor – ați văzut cât de repede se pot mișca băieții cu prelata? 

Pe marginea terenului, fetele din staff șterg cu grijă scaunele de apă, ca oamenii să poată sta în voie. Ce-i drept, mai rar atâta atenție. Alături, echipa Simonei se instalează pe locurile lor. Vine și Wim Fissette cu un vraf de prosoape în mână: are aceeași mină relaxată ca întotdeauna, fie că e primul tur la un International, fie că e finala de la Roland Garros. Iar la doi pași de ei se instalează într-un scaun un arbitru de linie român. Câteva minute mai târziu va intra chiar pe teren, să oficieze în partea a doua a meciului.

E o liniște atât de reconfortantă, încât uiți pentru o clipă de emoții, sau că aici se va juca accesul în săptămâna a doua a ditamai Wimbledonul. Până și vocea lui Mohamed Lahyani, care arbitrează alături meciul dintre Raonic și Kubot, e mai calmă, mai domoală decât extravaganțele cu care ne-a obișnuit. De aceea, când, însoțite de un singur stewart, Simona și Belinda intră pe teren, pe aceeași ușă pe care au intrat o parte dintre spectatori, aproape că te ia prin surprindere. Dezgolit de complicații, tenisul rămâne simplu, nu? Doi adversari care intră pe un teren și încep să joace.

Simona e deja în starea de meci: probabil că deja nu vede și nu mai aude ce i se strigă. Zâmbește un pic la fileu, când schimbă câteva amabilități cu arbitrul de scaun. Apoi încălzirea și totul poate să înceapă.

Și începe cu un game care nu se mai termină. Egalități peste egalități, șanse de break sau de game, toate ratate. Belinda râde la un moment dat către scaun, amuzată de situație, dar nimeni nu cedează. Într-un final, elvețianca își face game-ul. „A servit și ea bine, am dat și eu câteva retururi mai proaste”, spune, ulterior, Simona. Dar odată depășit blocajul de început, lucrurile încep să meargă mult mai lejer. Simona nu forțează, dar jocul ei curge mult mai lin decât ieri, fără ca, în același timp, să fie la potențial maxim. Devine tot mai evident că diferența de valoare și de arme va fi insurmontabilă pentru Bencic. Elvețianca e încă la început, încrederea ei de la conferința de presă de dinainte de meci e admirabilă, dar încă nu știe cum să reacționeze la micile mari evenimente dintr-un meci de tenis. Exemplu la întâmplare: un copil mic care plângea și ai cărui părinți au insistat să-l plimbe în jurul Court 12 minute în șir a deranjat-o din cale afară. Simona, în schimb, n-a schițat un gest. „Da, am fost frustrată un pic de faptul că am avut șanse și le-am ratat. Uneori am făcut greșeli stupide”, s-a plâns după meci.

„Șansele” de care vorbește Belinda sunt cele de la 5-4, când ea a salvat două mingi de set, pe fondul crispării Simonei, apoi și-a creat o minge de break. „Hai, fata tatii!”, murmură de alături Stere Halep. Mai devreme se bucurase prea repede pentru un serviciu al Simonei care părea câștigător, dar a fost strigat „out”. Pentru părinți nu există meciuri ușoare în tenis, ca pentru „specialiști” sau pentru fani: toate sunt al dracului de grele. Domnul Halep are mâinile înfipte în spătarul scaunului lui Wim și stă ca pe arcuri. Între cei doi pare să se fi creat o relație de tată-fiu, Stere se uită cu drag către belgian, protector. Adevărul e că Wim inspiră atâta liniște încât n-ai cum să nu-l apreciezi pentru asta. Toată echipa Simonei, de fapt, inspiră liniște și căldură. Trăind meciul de lângă ei, poți să înțelegi cum și de unde își trage Simo energia și cum se încarcă între meciuri. Instantaneu, Simona și-a ridicat nivelul și a atacat tranșant pe schimbul următor, salvând mingea de break. Mi-am adus aminte imediat de uimirea jurnaliștilor străini de la Paris, când Halep ataca lipsită de trac în situații în care se jucau puncte mari și risca să-și piardă serviciul.

„Brrrrravo, Simo!”, se aude iar de alături. Simona a închis setul cu convingere, apoi și-a dat la o parte orice altă reținere și a controlat pragmatic setul doi. Românca a lovit adânc și variat, punând-o în alergare pe Bencic – „am observat că îi place să lovească de lângă ea” – și și-a făcut game-urile ușoare cu serviciul, multe dintre ele pornind de la 30-0. Multe servicii care au făcut varul de pe linia careului de serviciu să sare. Poate mi s-a părut mie, sigur mi s-a părut, dar arbitrul român menționat mai devreme și-a înghițit un zâmbet în timp ce trecea de la o linie la alta. Nu era singurul care se bucura pe interior. De când mi-am luat mustrări la masa presei la Paris, stau, vrând-nevrând, mult mai cuminte la meciurile Simonei.  

Jocul se termină confortabil, în o oră și 10 minute, cu tot cu acel game lung din startul meciului. Belinda va fi cândva o amenințare, dar ziua aceea încă nu a venit. „Va ajunge sus repede”, crede jucătoarea noastră. Simona închide astfel un cerc, reușind să se califice în săptămâna a doua la ultimele 4 Grand Slamuri disputate. De când a început ascensiunea ei, Simona a jucat optimi de finală la US Open, sferturi la Australian Open, finală la Roland Garros și acum este în optimi (cel puțin) la Wimbledon. Îi menționăm asta la conferința de presă de după, și nu-și ascunde un zâmbet de bucurie: „Mă bucur mult că am trecut în săptămâna a doua și la Wimbledon, îmi dovedește că sunt la un nivel foarte înalt”. Ce mod frumos de a răspunde dubiilor de la începutul anului!

Și urmează Zarina Diyas, pe care a învins-o la Australian Open, confortabil chiar, 6-1, 6-4.

În vreme ce Simona ajungea la vestiare, iar mai apoi la conferință, pe Court 1 Serena Williams se pregătea să iasă din turneu. Și iar a rămas Simona, pentru al doilea turneu de Grand Slam la rând, jucătoarea cu cel mai bun clasament dintre cele încă în cursă. Nu una dintre ele, ci cea mai de sus. Dacă nouă ne este încă greu să ne obișnuim cu această realitate, Simo are deja experiența Parisului. Și cum ea obișnuiește să învețe rapid din lucrurile care i se întâmplă, e de așteptat că va fi învățat și cum să managerieze presiunea așteptărilor și a atenției suplimentare pe care o va primi în zilele următoare.  Și, vorba ei, chiar dacă nu va fi să fie acum, va merge tot mai departe. 

 

Citește AICI toate declarațiile Simonei despre meci, despre cum își vede nivelul jocului ei și multe ale teme