Simona Halep își mai adaugă o revenire pe listă, reușește victoria 300 a carierei, merge în semifinale la Toronto

Semifinale la Toronto! Și asta, la primul turneu de după revenire. Simona poate să declare deja un succes un turneu la care a intrat pe listă pe ultima sută de metri. Asta, după victoria reușită în sferturile de finală cu Agnieszka Radwanska: 0-6, 6-3, 6-1. În semifinale, Simona o va întâlni pe Sara Errani.

„Pentru mine, e ca un turneu de Grand Slam aici: pe fiecare zi am avut un meci foarte greu, în care a trebuit să lupt pentru victorie. La începutul meciului nu am putut să mă mișc, iar ea a jucat excelent. Dar am schimbat tactica și mă bucur că am putut să câștig”, a spus Simona, care ajunge într-o semifinală la un turneu de hard pentru a 5-a oară din 6 turnee jucate anul acesta.

Mărturisesc că n-am înțeles niciodată importanța pe care o acordă iubitorii de tenis unui bagel; adică, pentru cei care încă nu știu ce înseamnă termenul, un set câștigat la zero. Cât de relevant este, în imaginea de ansamblu, un set luat fără game pierdut, în te miri ce context? Că e la zero, la unu sau la patru e totuna; important e să câștigi două din trei seturi (sau trei din cinci, după caz). Un bagel nu valorează dublu – pe logica folosită în copilărie, când un gol dat printre picioarele portarului se punea “de două“. Nu înseamnă că meciul nu mai poate fi întors: tot mai ai nevoie de un set pentru victorie, iar dacă pierzi cu 6-0, 6-7, 6-7 nu e, evident, absolut nicio încântare. Ba, mai mult, un set câștigat la zero se poate întoarce împotriva celui care-l reușește; nu o dată se întâmplă ca jucătorul aflat în control total să se relaxeze sau să înceapă să gândească prea mult la scor și să-și piardă focusul.

Și cu toate astea, sentimentul meu e că fanii privesc cu un respect deosebit aceste scoruri (fratele mai mic al unui bagel este breadstick-ul, adică un set câștigat cu 6-1) și tind să le acorde mai mult credit decât e cazul. De ce? Nu mi-e foarte clar: poate că tentația e prea mare să cauți definitivul într-un astfel de scor. Sau poate că am fost crescuți și ni s-a spus tot timpul, la știrile de sport, că echipa cutare sau sportivul cutare a fost umilit, călcat în picioare sau distrus de adversar (ceea ce, paranteză în paranteză, e o idee cam extremă și destul de tristă să discutăm despre umilință/umilire în sport).

Sigur că sunt meciuri în care știi că un 6-0 nu mai poate fi întors, iar jocul se îndreaptă spre o victorie expeditivă și seacă (exemplu concludent este meciul Federer – Murray, de anul trecut de la WTF, terminat 6-0, 6-1). Dar sunt și meciuri în care un 6-0 nu înseamnă aproape nimic. Și așa ajungem la meciul Simonei de azi, care se încadrează în această din urmă categorie.

Era clar asta după finalul primului set? Poate că nu, dar era greu de crezut că Simona nu va încerca măcar un reviriment. Încă neîncrezători, deși victoria cu Kerber ar fi trebuit să-i mai liniștească și să facă uitate cele câteva rezultate mai puțin grozave de peste vară, destui fani au considerat meciul încheiat încă de pe acolo. Însă ce se întâmplase pe teren era mai degrabă o chestie de execuție și de timing, nu un matchup prost, nu o zi excepțională a Agăi, nu o aliniere a planetelor împotriva Simonei. Dimpotrivă, ultima lor întâlnire directă ne arătase cât de mult s-a schimbat direcția din care bate vântul în această rivalitate, una definitorie pentru ultimii trei ani ai Simonei: de la o jucătoare pe care nu credea că o poate învinge vreodată, Aga a devenit o adversară care, presupunând că amândouă joacă tenisul lor maxim simultan, nu prea mai are arme să o bată pe româncă.

În astfel de situații, deci, cauți explicațiile în altă parte. Aici a fost destul de clare: Simona a intrat foarte greu în meci, ca o consecință a intensității meciului de ieri, cu Angie. Sunt lucruri pe care nu le găsești scrise sau spuse nicăieri: jucătorii nu vor declara asta înainte de meci din motive evidente și nu există statistici care să contorizeze în mod punctual ce efect are asupra tonusului unui jucător un meci de intensitatea fizică și mentală a celui cu Kerber. Motiv pentru care – altă paranteză – ar trebui subliniată iar importanța acelei victorii: n-ar fi exclus ca, la trasul liniei, acest rezultat să aibă efectul celei cu Makarova de la Dubai.

Why we need advanced stats – strokes played, distance run will tell you much more about Halep's match vs Kerber yesterday than total time.

— Brodie (@MindTheRacket) August 14, 2015

Dar dacă înainte de meci n-a putut spune, Simona a admis la final că a fost foarte obosită în primul set, că nu și-a simțit picioarele și că nu a intrat bine în meci. În plus, a spus că nici nu s-a putut încălzi prea bine, din cauza condițiilor meteo. Ca atare, a grăbit lovituri, a returnat slab și nu și-a ales prea bine momentele în care să încerce să fie agresivă. Cuplat cu jocul bun și exact al Radwanskăi, s-a ajuns la un 6-0 care putea fi, totuși, evitat, cu puțin noroc.

Scuze? Nu, nici vorbă. Adrian Marcu explica foarte bine, la BRD Tennis Insider, că atunci când “nu sunt picioare”, degeaba vorbim despre orice altceva în tenis, inclusiv despre forța mentală. Ca să execuți bine, trebuie să ajungi în timp la minge, din nou și din nou. E o condiție primară.

Treptat, Simona a reușit să intre în meci și să simtă mai bine mingea. A început să lungească raliurile și să încerce să îi dea mai multe motive de gândit Agăi. Și-a construit mai bine punctele și e de intuit că și-a propus mize mici în primă fază, întâi un punct, apoi un game, apoi un break. Dar, ca un reminder al felului în care a dezlegat misterul jocului Agăi în 2013, când a început ascensiunea ei, Simona a întors meciul de azi în momentul în care a început să anticipeze, să citească și să câștige schimburile de la fileu. Și le-a câștigat în număr mare, sfârșind meciul cu un procentaj excelent, 13 din 17 la fileu. Câteva dintre ele au fost splendide, dar cel mai important dintre toate rămâne acel lob cu o mână cu care a câștigat schimbul meciului. Un punct însoțit de un zâmbet larg; de altfel, deși scorul nu a mers mult timp în favoarea ei, Simona n-a părut debusolată sau apăsată. Comparația cu meciurile ultimelor două luni vine, încă o dată, natural: am văzut-o conducând scorul în multe meciuri din această perioadă și fiind mai încordată decât a fost cu Aga la 0-6.

Punctul cu pricina a fost un moment psihologic, pentru că i-a făcut rost de o minge de (re)break, la 3-3 în setul secund. Simona a purces în a face break-ul și s-a lansat într-o serie de game-uri chiar mai spectaculoasă decât cea a Agăi: s-a oprit abia la 5-0 în decisiv, când soarta meciului era tranșată. Și, apropo de paranteza de la începutul articolului: ce e mai relevant, un set la zero sau o serie de șase game-uri întinsă între setul doi și setul decisiv?

Simona continuă așadar traseul la Toronto și dă din ce în ce mai multe motive de încredere: se simte bine, arată tot mai bine pe teren, a câștigat un test chinuitor cu Kerber și a revenit după un start ratat cu Radwanska. E a cincea semifinală pe hard din șase turnee jucate anul acesta pe o suprafață pe care numărul 3 mondial se simte cel mai bine acum. Excepția o reprezintă Australian Open, cu sfert de finală. Sara Errani îi va sta în calea spre o nouă finală, a patra a acestui an. Interesant, se repetă segmentul Kerber – Radwanska – Errani; într-o altă ordine, ele au fost învinsele Simonei la Doha, în 2014, în drumul spre, pe atunci, cel mai important trofeu al ei.

Halep, la conferință, despre…

 

… diferența dintre Slamuri și turneele din categoriile următoare

“Bună întrebare, pentru că întotdeauna vorbim despre Grand Slamuri ca despre ceva foarte mare, dar avem și aceste turnee la fel de importante, unde dificultatea e aceeași ca într-un Slam. Joci încă din turul întâi cu jucătoare foarte bune. Așa că nu e mare diferență, dar poate că în mintea noastră e mai important un Slam. Nu vreau să mă mai gândesc la asta, pentru că anul acesta n-a fost prea bun pentru mine la Slamuri. Dar acum, după o pauză lungă, m-am resetat mental și vreau să joc fiecare turneu, dacă pot să fac semifinale, finale, e foarte bine”.

…Virginia Ruzici

“E foarte importantă pentru mine, mai ales pentru că a venit alături de mine când aveam 16 ani. A fost important la acea vârstă să știu că am alături o campioană de Slam, să mă ajute și să-mi fie manager. Mi-a spus lucruri utile, despre cum să abordezi turneele mari. E o doamnă extraordinară și m-a făcut mai puternică, de aceea aș vrea să-i mulțumesc și aș vrea să o păstrez aproape pentru tot restul carierei”.

…I’m back in business

“Sunt foarte mulțumită cu felul în care am luptat în toate meciurile, pentru că am avut destule momente slabe în fiecare; și azi a fost greu să rămân concentrată după primul set. Am găsit iar un mod de a lupta, sunt eu din nou, pentru că am pierdut încredere în acele două luni. Acum mi-am revenit. I’m back in business, pot să spun. Și mă simt grozav și vreau să păstrez acest sentiment”

 

 

.@Simona_Halep grabs the break point with this cheeky backhand past Radwanska–> http://t.co/AtAqJIndUw #WTA https://t.co/462xj5qYVS

— WTA (@WTA) August 14, 2015

„The public was amazing!” – @Simona_Halep on her fans at the #RogersCup pic.twitter.com/vPcNwNWtlT

— Rogers Cup Toronto (@rogerscup) August 14, 2015

| Foto cover: Jimmie48 Tennis Photography