Simona Halep își face un cadou frumos de ziua ei, câștigă în primul tur la Roland Garros și stabilește un nou record personal de victorii consecutive

Simona Halep a deschis turneul la Roland Garros cu o victorie solidă împotriva ibericei Sara Sorribes Tormo, 6-4, 6-0, calificându-se în turul al doilea. Următoarea adversară a Simonei se va alege dintre Irina Begu și Jil Teichmann, meci care urmează să se desfășoare în această după-amiază. Într-o zi ploioasă la Paris, cu condiții meteo dificile, care au influențat tiparul meciurilor din prima zi a Roland Garros, a părut, pentru o vreme, că și Simona va fi afectată de aceste condiții. Sub acoperișul închis de pe Philippe Chatrier, prima ei experiență în acest context, Simona a avut dificultăți să treacă mingea de jucătoarea spaniolă în prima parte a meciului. În condiții foarte lente de joc, rece și cu mingi foarte grele, care nu sar foarte mult, Simona a trebuit să sape adânc după soluții și s-a văzut condusă de două ori cu break. Sorribes Tormo a avut 4-2 în primul set, dar Simona a pus piciorul în prag, folosind des scurte și venind tot mai mult la fileu. Alegerile tactice făcute de jucătoarea noastră i-au readus încrederea și, curând, Simona avea să treacă complet în controlul meciului, dominând și selectând cu răbdare loviturile potrivite de fiecare dată. Ea a câștigat toate game-urile care au urmat, încheind meciul cu 10 game-uri la rând: 6-4, 6-0, și a 15-a victorie consecutivă a Simonei, un nou record personal venit chiar de ziua ei de naștere.

https://twitter.com/rolandgarros/status/1310239523876433928?s=20

Când în primele patru game-uri ale unui meci Simona Halep încearcă cinci (!) scurte, e un indiciu clar că lucrurile nu merg cum trebuie pentru ea. În primul rând, pentru că Simona pune scurte rar – nu ăsta e jocul ei și nu îi vine natural să facă asta, deși a arătat că poate folosi acest procedeu cu succes. Și în al doilea rând pentru că deplasarea Simonei a ajuns la un nivel atât de înalt încât nu simte niciodată nevoia de a rupe ritmul sau de a scăpa de minge; își macină adversara prin consistență și rezistă oricât e nevoie într-un raliu prelungit pentru a-l câștiga. 

Dar astăzi a fost diferit, pentru că vorbim de un turneu desfășurat în condiții diferite. Iar adversara și condițiile grele de joc au determinat-o, o vreme, să apeleze la lovituri și combinații pe care de regulă nu le face în foarte multe partide: a pus scurte, a încercat să vină la fileu, a încercat drive-voleuri și a recurs în repetate rânduri la reverul din săritură. 

În alte cuvinte, a făcut ceea ce face de ceva timp: când traversează o perioadă mai nefastă în vreun meci, rămâne foarte calmă, caută soluții și își pliază jocul în funcție de stilul de joc (sau condițiile) pe care-l are în față. Asta o ajută să intre în ritm, să-și calibreze loviturile și să fie de neatins. 

Acesta a fost cursul Simonei în primul ei meci la Roland Garros 2020: pentru puțin timp a înotat în niște ape tulburi, a avut de gestionat o perioadă în care jocul ei nu a rănit și s-a văzut condusă. Dar apoi a început să ajusteze, a încercat lucruri noi, dar eficiente pe o zgură grea, unde mingea nu pleacă tocmai cum îți dorești din rachetă, și treptat totul a început să se lege. Când loviturile s-au legat, forehandul a început să aducă puncte câștigătoare din orice poziție, iar returul a început să fie lung și deranjant, jocul A al Simonei a ieșit la suprafață – un joc căruia foarte, dar foarte puține adversare îi mai pot face față în această perioadă. 

Până să domine, Simona avut de trecut peste un început de meci în care s-a văzut condusă cu 3-1 și 4-2. Iar în tot acest interval nu a putut face diferența, deși a încercat. Nu a putut să impună ritmul pe care și l-a dorit. A părut frustrată de faptul că, deși accelerează și face totul perfect (se poziționează corect, își alege mingea potrivită pentru a ataca, e mereu atentă la așezare), mingea ei nu rănește, e prea scurtă și nu poate deranja prin agresivitate. Asta a făcut ca vreme bună jocul de pe linia de fund să se transforme într-o uzură pură, care a avantajat-o pe Sorribes Tormo, o jucătoare care trăiește din astfel de meciuri. Iberica s-a simțit în largul ei, pentru că s-a apărat mai bine, pentru că a rezistat mai bine și pentru că a obligat-o pe Simona să forțeze în multe rânduri. 

Ceea ce s-a întâmplat în acest interval – de la prima minge a meciului până la 4-2  în primul set –  e de nuanțat și subliniat. Pentru că, deși tentația de a lovi și mai puternic era mare, Simona a ales să nu forțeze și a început să caute lucruri diferite: a pus scurte, a venit la fileu și a încercat să apeleze la voleuri-drive – lucruri pe care le are în arsenal, dar pe care în general nu le execută de plăcere. Dar tocmai această tactică i-a permis să intre, în cele din urmă, în meci: pentru că în loc să forțeze, să greșească și să se încarce negativ de pe urma erorilor, a rămas calmă, nu s-a grăbit și a găsit o altă modalitate de a finaliza punctele, care i-a permis în final să-și aducă la întâlnire jocul ei de bază, datorită căruia câștigă și a câștigat atât de mult. 

În paralel cu aceste încercări, Simona a început să facă schimbări și la nivelul poziționării în teren, avansând metri buni în interiorul terenului și încercând să lovească mai devreme. Iar de la un forehand lovit cu poftă la 1-3, 15-15, care i-a adus prima ei lovitură direct câștigătoare a meciului, tenisul Simonei a intrat într-o altă fază. O fază în care am redescoperit acel tenis clar, agresiv și teribil de intens. Mult prea intens pentru o adversară ca Sorribes Tormo, care n-a mai putut face față și a trebuit să se recunoască învinsă. 

Începuturile de turneu de Grand Slam (și nu doar) întotdeauna sunt greoaie. Iar contextul acestui Slam și condițiile în care el se desfășoară îl fac și mai greu. Însă Simona a făcut (pentru a câtă oară?) lucrurile să pară ușoare, transformând un început de meci ezitant într-o victorie sonoră, concludentă și dominantă, care confirmă ceea ce deja știm cu toții: ca să o învingi în această perioadă, chiar ai nevoie de ceva cu adevărat special. 

Doar că, datorită contextului, condițiile de joc vor continua să o supere, mai ales pe un teren neacoperit. Va fi greu, va fi solicitant și se va confrunta cu aceleași probleme: loviturile ei nu vor răni, îi va fi greu să treacă mingea prin adversară. Ba chiar se poate afla în situația în care îi va fi greu să schimbe inclusiv direcția mingii, din cauza ploii și a temperaturilor mult prea scăzute. Dar Simona ne-a demonstrat, încă o dată,  că știe ce să facă și are răbdarea necesară pentru a reveni, a întoarce și a trece cu bine un moment mai dificil. A făcut-o de atâtea ori în întreaga carieră și e capabilă să o facă și acum, la acest Roland Garros atât de special.