Simona Halep își deschide sezonul 2021 cu o victorie convingătoare cu Potapova și cu poftă de joc
Radu Marina | 1 februarie 2021În condiții rapide pe Margaret Court Arena, am văzut un meci bun din partea dublei campioane de Grand Slam. Simona a reușit 23 de lovituri direct câștigătoare, 5 ași, a făcut 13 erori neforțate, dar dincolo de cifre, jocul ei a arătat foarte bine pentru această fază a sezonului.
Simona Halep a reușit prima victorie a sezonului, învingând-o pe Anastasia Potapova, 6-4, 6-4, în turul al doilea la Gippsland Trophy, turneu WTA 500 la care este favorită 1. „E un start bun, aveam nevoie de această victorie pentru că n-am mai jucat un meci oficial din octombrie, și sunt fericită că merg mai departe. Mi-a fost dor de public și mă bucur să văd din nou oameni în tribune”, a spus Simona, la interviul de pe teren.
*
Să o întâlnești pe Anastasia Potapova în primul meci oficial după o pauză lungă nu poate fi ușor. Nu ar fi fost ușor nici dacă întâlnirea ar fi avut loc mai târziu în turneu. În principal pentru că vorbim de o jucătoare din noua generație, cu rezultate remarcabile la juniori (lider mondial, campioană la Wimbledon, plus alte trei finale de Slam jucate la dublu), care nu e deloc străină de victorii mari și care deja, la doar 19 ani, a fost prezentă în finale WTA.
Dacă te-ai uita doar la scor (6-4, 6-4), ar putea părea o victorie facilă a Simonei. Dar în spatele acestui rezultat a fost destul de muncit; a fost un test important pe care Simona l-a trecut cu bine la primul ei meci oficial al anului. A arătat multă poftă de joc, și-a ridicat nivelul în momentele mari și a avut grijă ca orice avânt al adversarei să fie rapid tăiat. Meciul n-a fost, deci ușor, dar a fost, în schimb, un bun prilej de a vedea unde se situează nivelul Simonei în acest moment, mai ales în condițiile în care, în câteva rânduri, a fost încolțită de adversară, pusă sub presiune și obligată să revină pentru a-și lua serviciul înapoi.
Iar ceea ce am văzut astăzi a fost mai mult decât îmbucurător, o continuare a ceea ce deja văzusem în demonstrativul jucat la Adelaide împotriva lui Ash Barty. Tenisul Simonei a fost convingător. N-a ezitat, și-a impus ori de câte ori și-a dorit loviturile și ritmul și, cel mai important, a avut răspuns la tentativele Potapovei de a o destabiliza – fie prin lovituri puternice, fie prin câteva contraatacuri bine gândite.
Dacă în primul set controlul i-a aparținut Simonei și totul a curs lin și sigur în direcția ei, în setul doi lucrurile s-au schimbat puțin. Potapova a jucat mai hotărât, a atacat mai des serviciul doi al Simonei și și-a asumat mai mult, fiind răsplătită cu un break reușit la 2-1.
Răspunsul Simonei a fost prompt. Întâi, și-a recuperat imediat serviciul pierdut și a egalat la 3 de la 1-3. Iar apoi, la 3-4, serviciul și combinațiile un-doi (serviciu bine plasat, urmat de un forehand sau rever accelerat) i-au permis să rămână aproape de Potapova și să preseze apoi la retur.
Serviciul Simonei a fost, de fapt, surpriza cea mai plăcută. Simona a încheiat meciul cu cinci ași, dar această statistică nu surprinde multitudinea de servicii bine plasate sau nereturnate, cu care și-a ușurat mult munca (vezi cum a încheiat meciul). Procentajele ei la punctele câștigate cu primul și al doilea serviciu (60%, respectiv 65%), dar și maniera în care a reușit în multe rânduri să iasă din situații complicate doar cu serviciul e, poate, vestea cea mai bună din acest meci. E un progres vizibil al Simonei la acest capitol iar astăzi, acest serviciu bun i-a ușurat considerabil munca. I-a mai luat din presiune, și a ajutat-o să construiască mai ușor punctele sau să atace imediat după serviciu. Mai mult, Simona a încercat să accelereze mai mult inclusiv cu serviciul doi. A vrut să adauge mai multă forță decât de obicei (de aici și cele câteva duble greșeli făcute), ceea ce e, din nou, o veste bună; pentru că nu de puține ori adversarele încearcă să o destabilizeze atacându-i virulent serviciul doi.
Impresiile cu care rămânem după meciul de azi sunt cele mai bune. Simona începe sezonul cu o victorie solidă, în fața unei jucătoare arțăgoase, care, spre deosebire de multe dintre colegele ei de generație, se deplasează, atacă și se apără foarte bine. Simona și-a ridicat nivelul constant și a părut că, dacă situația ar fi cerut-o, ar fi schimbat viteza și ar mai fi urcat o treaptă. Asta, în condițiile în care Potapova a oferit tot ce a avut mai bun și a terminat meciul epuizată, sufocată de ceea a primit din partea Simonei – de la retururi adânci, la puncte bine construite și finalizate impecabil – parcă întrebându-se: ,,ce puteam face mai mult de atât?”
Următoarea adversară a Simonei se va alege dintre Laura Siegemund, favorita 16, și Destanee Aiava, meci care va avea loc mâine. Siegemund a învins-o azi (7-5, 6-4) pe Monica Niculescu, intrată în ultimul moment pe tablou în locul Zarinei Diyas.
Simona le-a întâlnit pe ambele jucătoare: cu Siegemund s-a văzut deja de trei ori (2-1 pentru nemțoaică la întâlnirile directe, toate trei pe zgură, ultimul meci a fost câștigat de Halep, la Roma, în 2017. Iar cu Aiava, Simona a jucat la Australian Open în 2018, când a învins-o în primul tur, în două seturi.
Cu Aiava, locul 218, Simona s-a întâlnit în acel meci cu emoții din turul întâi de la Australian Open 2018, când Simona s-a accidentat în cursul primului set, dar a reușit să ducă meciul cu bine la capăt și să câștige, 7-6 (5), 6-1. Ulterior, ea a făcut un traseu memorabil, ducându-se până în finală, după ce a trecut prin două meciuri epice, cu Lauren Davis și Angelique Kerber.
Ce altceva e de știut
În alte meciuri la Gippsland Trophy, Elina Svitolina a învins-o pe Andrea Petkovic (6-1, 6-4), iar Coco Gauff a câștigat un meci strâns cu Jill Teichmann, 6-3, 6-7, 7-6. S-au mai calificat Muchova, Cornet, Alexandrova sau Ostapenko.
În al doilea turneu feminin al săptămânii, Yarra Valley Classic, Serena Williams a arătat bine în victoria cu Daria Gavrilova (6-1, 6-4) și se va reîntâlni cu Tsvetana Pironkova, al treilea lor meci în ultimele luni.
La dublu, Monica Niculescu și Patricia Țig le-au învins pe Garcia/Podoroska într-un meci tare strâns, 5-7, 7-6, 10-6. Raluca Olaru și Andreea Mitu au pierdut, însă, cu Zidansek / Rus, 6-3, 6-4.
Mâine, Ana Bogdan o va întâlni pe Ash Barty (Yarra Valley Classic), iar Irina Begu, pe Aliaksandra Sasnovich (Gippsland Trophy).
S-au tras la sorți și meciurile celui de-al treilea turneu WTA al săptămânii, cel rezervat exclusiv jucătoarelor venite din carantina dură. Pe un tablou ale cărui principale favorite sunt Bianca Andreescu, Belinda Bencic, Victoria Azarenka și Elena Rybakina, Sorana Cîrstea o va întâlni pe Alison Riske în turul 1, urmând să joace, în caz de victorie, cu Bencic.
Susține jurnalismul 30-0 în noul an
Fă-ți abonament pe un an la 30-0+ ca să susții 30-0 și proiectele noastre și ai acces la conținut exclusiv, dedicat abonaților – plus alte surprize!
Toate încasările sunt investite în menținerea și dezvoltarea produselor jurnalistice premium ale 30-0 și Lead.ro.
Poți să sprijini 30-0 și proiectele noastre și cu o comandă din Shop-ul 30-0.
Susține-ne ca să putem face mai mult conținut valoros și să avem un impact mai mare!
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română