Simona Halep, înainte de semifinala de la Wimbledon: "Sunt mult mai relaxată decât la Paris. Nu joc pentru bani și faimă, ci pentru că-mi place"

Simona a revenit pe Centre Court și i-a cucerit pe spectatori cu jocul ei, apoi s-a descurcat la fel de bine și în sala de conferințe. A fost Main Room, de data aceasta, în fața unei audiențe mult mai numeroase. Întrebările au curs, iar răspunsurile Simonei au fost în ton cu jocul ei, adică naturale și inspirate. Urmărind-o de la doi pași, aproape că nu înțelegi: tocmai a venit de pe Centre Court, unde a privit-o Familia Regală a Marii Britanii, printre mulți alții. Tocmai s-a calificat în semifinale la Wimbledon, “turneul elegant”, cum îl numește ea. Cum de poate să fie atât de echilibrată acum, în timp ce răspunde la întrebările tuturor acestor doamne și domni care o tot întreabă “Care e secretul?”  

Și totul a căpătat repede sens: e simplu să ajungi din nou în semifinale de Grand Slam când ai atitudinea care trebuie. Simona face totul cum trebuie, motiv pentru care are rezultatele care trebuie. Și, în timp ce câștigă pe teren, reușește cumva să câștige și în afara lui. Face asta păstrându-și capul pe umeri, ținându-se departe de toată zarva care se face în jurul ei, menținându-și concentrarea acolo unde trebuie, pe teren. Simona blochează orice poate acționa ca factor perturbator și nu lasă să ajungă la ea zgomotul. Acel “just try to enjoy it” nu e un tic verbal, e adevărul.

Ajunsă pentru prima oară într-o semifinală la Wimbledon, la câteva săptămâni după ce făcea același lucru și la Paris, Simona privește lucrurile mult mai calmă acum și spune că se simte mult mai liniștită de data aceasta și mult mai pregătită. Se simte asta de departe. La Paris era foarte încordată și un pic copleșită de emoții înainte și mai ales după semifinala cu Petkovic. Acum are atitudinea unui veteran trecut prin astfel de bătălii. Și asta, la doar 22 de ani!

“Nu simt presiune, pentru că am deja experiența de la Australian Open, de la Roland Garros, mă ajută că am făcut sferturi, respectiv finală la cele două. Mă simt cât se poate de relaxată acum. Concentrată, de asemenea. Nici nu vreau să mă gândesc la ideea că mâine joc o semifinală de Wimbledon, vreau să-mi păstrez cumpătul și să mă gândesc ca la un meci de tur 1. Sigur că mă simt diferit acum față de Paris, mai sigură pe mine, pentru că e a doua oară într-o semifinală de Grand Slam și mă simt mult mai experimentată, am mai multă încredere în mine”.

Dar întrebarea e acolo, inevitabilă, o pândește. Simona zâmbește, pentru că știe că e imposibil să nu te gândești la ce poate urma:

“E greu să mă gândesc că voi câștiga turnee de Grand Slam. Nu contează că am fost foarte aproape să fac asta la Paris. Aici e un turneu diferit. Visul meu e să câștig un titlu de Slam, dar nu va fi ușor. Mă simt mai pregătită acum să fac asta decât am fost la Roland Garros. Poate se va întâmpla, dar sunt încă foarte departe”.

Bun. Ne întoarcem la meciul cu Sabine Lisicki, pe care l-a început “contractată” și l-a terminat în stil. Simona își cataloghează evoluția de azi drept cea mai bună din turneu:

“Sabine a început foarte bine meciul. A servit foarte puternic, iar eu am fost un pic pierdută pe teren. Atunci mi-am zis să încerc să prelungesc un pic mai mult raliurile, să iau punct cu punct. Am reușit să fac asta și apoi am recuperat foarte bine. Mi-am regăsit treptat stilul, am rămas agresivă, lipită de baseline și am putut să-mi fac jocul meu obișnuit, să-mi deschid terenul și unghiurile. Mă bucur că am putut să joc mai bine decât ieri și să controlez meciul. M-am așteptat la un meci foarte greu, pentru că ea a jucat finala aici și e e foarte puternică”.

Cum face să se adapteze așa de repede la suprafață? La urma urmelor, startul de turneu a fost, pentru standardele ei, un pic ezitant:

“Îmi place iarba, dar m-am simțit mai puțin încrezătoare la începutul turneului, pentru că timingul meu nu era prea grozav, nu simțeam bine mingile. Apoi am muncit mult, de la o zi la alta, și am reușit să-mi îmbunătățesc jocul. Nu e simplu să treci de la zgură la iarbă, dar cred că eu mă adaptez repede. Anul trecut am reușit să câștig un titlu pe iarbă imediat după unul pe zgură. Nu știu încă dacă joc mai bine decât la Paris, e greu de comparat. Am făcut progres și la serviciu, dar și la lovituri. Mă mișc mai bine, simt terenul mai bine sub tălpi, asta îmi dă încredere pentru viitor”.

Și ajungem la partea mea preferată. Îi spun că Darren Cahill a lăudat-o pentru realismul și ancorarea în realitate pe care le arată, în pofida succesului fulminant, și o întreb cum reușește și cum face să-și țină capul pe umeri.

“În primul rând, eu nu joc pentru faimă, pentru bani, nu joc pentru a mă cunoaște lumea. Joc pentru că îmi place acest sport, am muncit foarte mult ca să ajung aici și cred că merit să fiu unde sunt acum, pe locul 3 și în fazele finale ale turneelor de Grand Slam. Pentru mine e ceva natural, vreau să fiu cât se poate de naturală, și chiar sunt, atât pe teren, cât și în afara lui. Am oameni apropiați cu care împărtășesc acest succes, cu prietenii mei, cu fanii mei, nu vreau să mă cred ceva wow, pentru că multe jucătoare au câștigat mult mai mult decât mine la vârsta mea, deci sunt o jucătoare normală și o fată normală și îmi place să rămân așa”.

Așadar, deși o țară întreagă ar contrazice-o de acasă, Simona nu vrea să se creadă wow. Ci doar să își facă treaba mai departe. Chiar dacă a devenit prima româncă în semifinale la Wimbledon, depășind performanța Virginiei Ruzici, care asistă bucuroasă din lojă cum rezultatele ei sunt egalate sau depășite unul câte unul.

“Nu prea vorbesc despre recorduri, despre ce au făcut alții. În principiu, mă interesează doar viața mea și vreau să joc cât pot de bine la fiecare meci. Bineînțeles că e un sentiment plăcut și o bucurie interioară, o împlinire sufletească, dar e mai bine să mă gândesc după ce mă las de tenis la ce am realizat în tenis. Acum trebuie să mă gândesc la meciuri, să rămân foarte concentrată pe ce am de făcut și să joc tenis, asta mă interesează”.

Ne întoarcem către prezentul foarte palpabil. Nu e timp să cădem în visare, meciul cu Bouchard e chiar mâine, al treilea la rând, în tot atâtea zile. Simona, care a învins-o pe canadiancă în martie, la Indian Wells, unde s-a dus până în semifinale, oprită doar de un joc sublim al Radwanskăi, spune că se așteaptă la cu totul altceva decât atunci.

“E o diferență mare între meciul de mâine și cel de la Indian Wells, altă zi, alt turneu, alt meci. Din acel meci am învățat că trebuie să lupți până la capăt, indiferent de scor. Eugenie e o jucătoare foarte bună, joacă bine aici. Cred că stilul ei o face foarte periculoasă pe iarbă, pentru că lovește foarte plat, joacă repede și stă lipită de baseline. Mă aștept la un meci dificil, dar am încredere, cred că pot să câștig. Nu plec de la ideea că am câștigat meciul. Vom vedea mâine ce se va întâmpla”.

Apoi, Simona, care zâmbește molipsitor, motiv pentru care toată sala zâmbește odată cu ea, mărturisește, în timp ce vorbește despre experiența pe Centre Court, că și-a găsit acolo încă o sursă de inspirație. Chiar pe… ușă.

“Nu arată așa de mare precum este, de fapt. E elegant, totul e incredibil aici, iarba, culoarea albă. Mă simt bine, îmi place terenul. Am vrut să citesc mesajul de la ușă (n.r. “If you can meet with Triumph and Disaster / and treat those impostors just the same”, două versuri din poezia inspirațională a lui Rudyard Kipling, “If”), pentru că e un mesaj foarte bun, potrivit, dar n-am apucat, însă mă bucur că voi avea mâine încă o șansă să mă uit la acel mesaj și să-l citesc atentă. Vă voi zice după meci, mâine”.

Când va citi faimoasele versuri, Simona va realiza însă că nu e nimic nou pentru ea, că ea deja aplică de multă vreme ideile lui Kipling. Motiv pentru care mâine va avea onoarea de a juca pentru accesul în a doua finală de Grand Slam într-un interval de o singură lună. Dacă ați amețit citind această din urmă frază, fiți fără grijă, Simona n-a amețit.

 

“Las mesajele pentru după turneu”

Încă o dovadă că, poate mai mult ca la Roland Garros, Simona se ține departe de agitație e și declarația referitoare la fanii de acasă. Halep a povestit că nu știe nimic despre “ce-i în țară” și că va lăsa bucuria alături de români pentru săptămâna viitoare.

“Cei de acasă sunt extraordinari. Au fost extraordinari și în timpul Roland Garros. Acum nu știu prea bine ce se întâmplă în țară, pentru că vreau să stau concentrată numai pe turneu. După Wimbledon voi merge acasă, pentru că am un turneu acolo și mă voi putea bucura de timpul petrecut alături de fanii mei, de prietenii mei și de toți cei de acasă. Îmi trimit multe mesaje, dar le las pentru după turneu”.

Despre picior

“Azi am avut un bandaj mai mare, mi l-a făcut doamna de la fizio, mă simt mai bine decât ieri, nu mă deranjează foarte tare, dar e o problemă acolo. Nu e grav, dar o să am grijă de ea după acest turneu, aici o să dau tot ce pot, chiar dacă mă doare”.

Despre anticipație

“Da, este instinctiv, nu poți să antrenezi anticipația. Este ceva natural, așa m-am născut, probabil, cu chestia asta. Mă ajută mult pe teren pentru că ajung mai repede la mingi și plec din timp uneori. Cred că văd bine jocul pe teren, lovesc bine, mă mișc bine și cred că am un joc complet.

Nu prea merg la fileu, de obicei, pentru că nici statura nu-mi permite, și nici stilul meu de joc nu-mi permite. Dar nu m-am descurcat chiar atât de rău nici la fileu. Sunt lucruri pe care trebuie să le exersez și la care pot să progresez. De aceea mă și bucur că am loc de progres, că poate urc și mai spre vârf decât am făcut-o deja”.