Simona Halep, în semifinale cu Ana Ivanovic. Horia Tecău, la o victorie de Turneul Campionilor!

Adrian Țoca | 1 noiembrie 2013

Horia și Max au nevoie să se califice în finala de la Paris pentru a se califica pe ultima sută de metri la Turneul Campionilor de săptămâna viitoare.

Calificată în semifinale după trei victorii confortabile, Simona Halep a avut pauză vineri și a trebuit să aștepte până la ultimul meci al zilei ca să-și afle adversara din semifinale. Până la urmă, ea va fi Ana Ivanovic, cea care a pierdut în trei seturi cu Elena Vesnina (6-7 în decisiv, după ce Ivanovic a condus cu 5-2), și s-a clasat pe locul doi în grupa ei. În cealaltă semifinală se vor întâlni Sam Stosur și Anastasia Pavlyuchenkova.

Cu Ivanovic, Simona s-a mai întâlnit o singură dată, anul acesta, la Doha, când a trebuit să abandoneze după ce a pierdut primul set cu 6-3.

Ana Ivanovic va împlini 26 de ani pe 6 noiembrie. Este campioană la Roland Garros, în 2008, și a mai jucat alte două finale de Grand Slam, la RG și la AO. Are 11 titluri în palmares în total și a ocupat primul loc în lume în 2008. De la câștigarea singurului ei titlu de Slam, Ana n-a mai reușit niciodată să revină la nivelul de joc atins atunci, coborând la un moment dat până pe locul 65 în lume. Pe vremuri, Ana avea una dintre cele mai letale lovituri de forehand din lume și era temută tocmai pentru jocul ei foarte agresiv. 

Ivanovic a câștigat de două ori Tournament of Champions, în 2010 și 2011. Ocupa locul 16 înainte de acest turneu, iar în grupe le-a învins pe Stosur și Pironkova și a cedat cu Vesnina. 

Meciul se joacă de la ora 17:20. Baftă, Simona!

Horia, la o victorie de Turneul Campionilor 

Horia Tecău și Max Mirnyi își joacă foarte bine toate cărțile care le-au mai rămas. După titlul obținut în China, la turneul de 500 de la Beijing, cei doi au venit la Paris conștienți că doar o conjunctură favorabilă de rezultate îi poate califica la Turneul Campionilor. Iar până acum, Horia și Max au făcut tot ce depindea de ei: au legat trei victorii foarte solide, două dintre ele cu perechi de top din clasament. În turul 1, au trecut de Kubot/Lindstedt, apoi i-au învins într-un meci foarte echilibrat pe spaniolii Marrero/Verdasco, 6-3, 7-5, 10-8, victorie cu emoții și prețioasă, dat fiind că ibericii îi mai învinseseră de două ori în 2013. Azi, într-un alt meci must-win, Horia și Max au eliminat încă o pereche spaniolă redutabilă, Granollers / Lopez, scor 6-3, 6-4, calificându-se astfel în semifinale. 

Dar treaba nu e încă terminată. Ca să ajungă la Londra, Horia și Max mai au nevoie de o victorie, în penultimul act, în care îi vor întâlni pe ocupanții locului doi în clasamentul de dublu, Peya/Soares. Din fericire, soarta perechii Tecău/Mirnyi depinde numai de ei, și asta după ce polonezii Fyrstenberg și Matkovski, ocupanții locului 8 în Race to London, au fost eliminați în runda secundă de către frații Bryan, rămânând la 2.955 de puncte. Rezultatul cu pricina le-a dat lui Horia și Max șansa de a-i depăși pe polonezi pe ultimii metri, cu condiția să-și câștige meciurile. Misiune de care s-au achitat excelent până acum. 

În orice caz, semifinala de mâine se anunță una de o încărcătură aparte pentru Horia și Max. Dacă vor câștiga, atunci lovesc mai mulți iepuri dintr-un foc: merg în finala de la Paris și se califică la Turneul Campionilor in extremis, după ce, în anumite momente ale sezonului, acest obiectiv părea compromis. Dacă vor pierde, atunci acesta va fi ultimul meci jucat împreună. Parteneriatul lor va lua sfârșit, dat fiind că, de la anul, Horia va juca alături de olandezul Jean-Julien Rojer. 

Meciul se joacă sâmbătă, de la ora 12:45.

 

Alte rezultate reușite de români azi: Marius Copil s-a calificat în semifinalele challengerului de la Geneva, după 6-3, 6-1 cu slovacul Klizan. Tot la Geneva, Florin Mergea și Olivier Marach sunt în semifinale la dublu. Iar Raluca Olaru și Tamira Paszek sunt de asemenea în semifinalele turneului de la Barnstaple, din Marea Britanie. 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi