Simona Halep, după victoria cu Tsurenko: "Nu sunt mulțumită cu jocul meu, dar sunt mulțumită de mentalul meu. Accept și zilele mai slabe"
Adrian Țoca | 27 iunie 2014„Nu am jucat tenisul meu cel mai bun, a fost un meci greu și m-am așteptat să fie greu, mă așteptam ca ea să joace bine și așa a și făcut. Pe iarbă nu e ușor, fiecare meci e atât de imprevizibil, nu știi niciodată dacă o să câștigi sau o să pierzi.
Ca de obicei, conferințele Simonei sunt porția ideală de realism, în cazul în care te paște riscul să îți pierzi echilibrul în ambele direcții: fie să exacerbezi părțile bune ale unui meci, fie să vezi numai jumătatea goală a paharului. Și nu doar realism: declarațiile ei au nu de puține ori componente motivaționale puternice, ceea ce spune multe despre felul în care vede ea lucrurile. Face parte din succesul ei, de altfel: n-ar fi ajuns, probabil, niciodată pe locul trei în lume dacă n-ar fi fost atât de bine ancorată cu picioarele pe pământ.
Relaxată și zâmbitoare, Simona a ajuns la discuția cu presa la mai bine de o oră după terminarea meciului cu Tsurenko. A fost programată în Room 2, în vreme ce Caroline Wozniacki a primit Main Room la aceeași oră. Și, ca de obicei, Simona a livrat cea mai bună analiză a jocului:
„Nu am jucat tenisul meu cel mai bun, a fost un meci greu și m-am așteptat să fie greu, mă așteptam ca ea să joace bine și așa a și făcut. Pe iarbă nu e ușor, fiecare meci e atât de imprevizibil, nu știi niciodată dacă o să câștigi sau o să pierzi. Am crezut în șansa mea azi, deși, după ce am pierdut setul doi, mi-am zis că poate o să pierd și meciul cu totul, pentru că nu simțeam jocul deloc. Dar am continuat să lupt, iar după pauza dintre seturi am reușit să las presiunea în afara terenului și am început să mă simt mai bine și să mă bucur de meci. Nu mi-am dorit decât să lovesc mingea cum trebuie și să fiu mai agresivă. Cum spuneam, n-a fost meciul meu cel mai bun, dar sunt foarte fericită că s-a terminat cu bine pentru mine.”
Dar de ce n-a fost meciul ei cel mai bun? Simona ne-a spus că, de dimineață, la antrenament, s-a simțit perfect. Și fizic a fost totul în regulă. Și atunci?
“Există și astfel de momente. Cred că am jucat prost azi pentru că am stat două zile între meciuri. Nu e ușor să aștepți două zile pentru un meci, să te tot gândești la el, dar mâine am din nou un meci de jucat și asta e bine”.
„În setul doi am avut un presentiment că voi pierde meciul”
Mai specific despre meciul cu Tsurenko, Simona a confirmat că a simțit-o pe ucraineancă jucând foarte liber, greu de contracarat. “A avut o minge foarte grea și foarte lungă, puternică. A jucat foarte bine, dar și eu am lăsat-o să reintre în joc în setul doi, un set în care eu n-am simțit deloc jocul. Nu doar că ea a profitat, ci a și ridicat nivelul, m-a presat și n-a mai greșit deloc. Nu sunt mulțumită de ce am jucat, dar sunt mulțumită de mentalul meu, că m-a ținut în meci și datorită lui am putut câștiga azi”.
Cum a trecut peste repetatele pierderi ale avantajului de scor? “În setul trei nu mi-a fost teamă după ce am ratat mingile de meci iar ea a revenit, de aceea am și luat ultimul game cu break, am fost agresivă când a trebuit. În setul doi am avut așa un presentiment că o să pierd meciul, dar e bine că m-am înșelat”.
Ne întoarcem la discuția despre lunga așteptare de dinainte de meci. Ca să recapitulăm, Simona a jucat în turul 1 marți seara. Apoi a avut zi de pauză miercuri, iar joi ar fi urmat să joace iar seara. N-a mai apucat, așa că a rămas printre ultimele sportive încă blocate în turul 1. Asta, în timp ce Wozniacki sau Makarova obținuseră deja calificarea în turul 4.
Cum afectează acest lucru rutina unui sportiv? Afectează, pentru că dincolo de ce vedem la televizor, jucătorii au propriile obiceiuri, repere, tabieturi sau nevoile de program. Obiceiurile și reperele dau confort. Confortul e necesar pentru libertate pe teren, în mișcare și în gândire. Când apare ceva din exterior care strică acest program de regularitate, asta influențează mindset-ul cu care jucătorii intră pe teren și, într-un final, le poate afecta și nivelul de performanță. Nu tot timpul, dar mai devreme sau mai târziu, într-un anume context orice jucător riscă să facă un meci de-a dreptul prost. De cele mai multe ori să-l și piardă. Bineînțeles că aceste situații sunt asumate, fac parte din regula jocului, dar asta nu înseamnă că pot fi mereu manageriate cum trebuie.
Simona povestește cum a fost ieri: “M-am antrenat înainte de meci, o încălzire normală. Apoi am așteptat să joc. Am stat degeaba pot să spun, a început și ploaia și a fost o zi pierdută total. De asta, probabil, am și jucat astăzi atât de slab, pentru că mi-am ieșit din mână, e ca și cum aș fi început alt turneu, sunt două zile de presiune în plus, dar bine că s-a terminat cu bine și o să merg înainte cu mai multă încredere”.
Am întrebat-o cum a decurs comunicarea cu oficialii turneului și care au fost pașii care au precedat amânarea de aseară.
“Înainte cu vreo două meciuri de al meu mi s-a spus că o să mi se schimbe terenul pe care fusesem programată. Ulterior, am așteptat până când s-a eliberat un alt teren și mi s-a spus că, gata, intru să joc. După aceea, mi-au spus că vine ploaia și că trebuie să așteptăm o vreme. Am așteptat vreo oră și, după ce am așteptat ora asta, chiar a venit ploaia și atunci ne-au trimis acasă. A fost un pic obositor, te consumă așteptările astea, mai ales când nu știi pe ce teren joci, așa cum a fost și în primul tur. Inevitabil stai tot timpul cu gândul la asta: intru acolo, ba nu, intru dincolo. Dar toate aceste greutăți fac parte din specificul acestui turneu: aici e foarte greu și cu vremea, cu tradițiile lor, nu e nocturnă și ziua de tenis se termină pe la 9 seara, cel târziu. Trebuie să te adaptezi ca jucător de tenis și chiar nu am nimic de comentat la adresa organizatorilor, așa e tradiția locului și eu o accept”.
După ce a câștigat pentru prima oară două meciuri la rând la Wimbledon, Simona intră în ape netestate anterior. Așa că am întrebat-o care e nivelul ei actual de confort cu iarba.
„Este mereu diferit. Uite, de exemplu la antrenamentul de dimineață am jucat foarte bine, dar la meci am jucat foarte prost. Pe iarbă e greu să menții un ritm, în fiecare zi simți altfel, în fiecare zi e diferit. Iarba se mai tocește, sare diferit de la un teren la altul. Nu știi niciodată ce se întâmplă, trebuie să fii atent minge cu minge și să nu te lași niciun moment. Dacă te lași, eu zic că ai pierdut meciul din start. Eu azi am luptat și cred că asta m-a ajutat ca să trec în turul 3”.
Declarația ei seamănă izbitor cu ce spunea Rafa Nadal înainte de turneu, când avertiza că n-are nicio șansă să joace bine din primul tur, pentru că încă n-are repere pe iarbă. “Pe zgură e mereu la fel, știu la ce să mă aștept. Pe iarbă e totul diferit, durează până când simți jocul”.
Vestea cea bună? Simona se simte impecabil din punct de vedere fizic. A părut, în câteva rânduri, că se ține de spate în timpul meciului, dar numărul trei mondial spune că nu-s motive de îngrijorare: “Fizic sunt foarte bine, am obosit azi un pic, pentru că am jucat aproape două ore pe iarbă, dar sunt bine și sper ca mâine să intru mai repede, să nu stau toată ziua să aștept ca ieri”.
Și ca să îmbunătățească și să corecteze ce n-a mers azi, românca s-a întors la muncă. Imediat după conferință, ea a revenit pe teren, pentru un alt antrenament.
Concluzia Simonei?
“Sunt multe zile precum cea de azi într-o carieră, sunt convinsă că nu pot să fiu 100 la 100 în fiecare zi și să joc un tenis perfect în fiecare zi. Accept și zilele astea mai slabe și merg înainte, pentru că înapoi nu vreau niciodată să merg”.
Citește și articolul dedicat meciului și ce spune Simona despre meciul cu Belinda Bencic
Simona Halep – Belinda Bencic se joacă sâmbătă, al doilea meci pe Court 2 http://t.co/POUTkP5b7h
— Treizecizero.ro (@treizecizero) June 27, 2014
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română