Simona Halep, despre jocul perfect care i-a adus titlul: „Sunt sigură că este cel mai bun meci al vieții mele!”. Despre cum a pregătit finala și cum s-a simțit pe teren
Adrian Țoca | 13 iulie 2019„Joc mereu bine când am emoții. Nici nu le ignor, nici nu le reprim. Doar încerc să le gestionez pozitiv, cum am făcut azi. Mereu am spus că am o șansă. Când cred acest lucru, atunci lupt fără rețineri. Așa fac și în viața de zi cu zi. Când cred în ceva, îmi spun repetat: ”Sunt capabilă.” Azi am făcut același lucru tot meciul, fără să mă gândesc la scor. Mi-am spus: ”Iată șansa mea, trebuie s-o iau.”
Corespondență din Londra
La conferința de presă, Simona a luat lucrurile de unde le lăsase la interviul excelent de pe teren. Știam deja că Simona e autoarea a unora dintre cele mai plăcute conferințe, indiferent de rezultat. A reușit-o în condiții grele (după înfrângerea din finala AO 2018, de exemplu), dar și în momente fericite (după primul titlu de Slam de anul trecut). A fost și acum în aceleași linii: fără să se arate extaziată, păstrându-și bucuria în limite foarte elegante, modestă, amuzantă și sinceră.
Într-o sală plină până la refuz, Simona a răspuns minute în șir la întrebări; am grupat răspunsurile ei în mai multe segmente, în această primă parte, sunt declarațiile referitoare la meciul în sine.
„Cel mai bun meci al vieții”
”Știam că trebuie să fiu agresivă, 100% pentru fiecare minge. Să n-o las să reintre în meci, pentru că este foarte puternică. Știe cum să gestioneze fiecare moment. Deci știam că trebuie să rămân acolo pe poziții, ceea ce am făcut foarte bine azi.
Sunt sigură că este cel mai bun meci al vieții mele. Mai ales pe iarbă, contra Serenei, nu-i ușor. Așa că sunt foarte mândră de jocul meu de azi și de întregul turneu.”
Cât de mult s-a gândit pe teren la ce face?
”M-am gândit la meci, dar nu m-am gândit deloc contra cui joc. Am fost mereu un pic intimidată de Serena. Ea ne-a inspirat pe toate, după ea ne-am modelat.
Dar azi am decis înainte de meci că mă voi concentra pe mine și pe finală, nu pe ea. De aceea am putut să fac cel mai bun joc al meu, să fiu relaxată, pozitivă și încrezătoare contra ei.”
Ce-i trecea prin cap la 4-0 contra Serenei după 11 minute într-o finală de Slam?
”Nimic. La set și 5-2, când serveam, m-am uitat pe tabelă și-am zis ”Ok, e 5-2, e real”. Apoi am jucat fiecare minge. Nu m-am gândit la scor deloc.”
A decis dinainte să înceapă în trombă?
”Am decis în această dimineață cum să joc contra ei. Știam că trebuie să n-o las să-și facă jocul. Când are timp, joacă incredibil. Am jucat de multe ori cu ea, știam cum vine mingea, știam ce nu-i place.
Azi am procedat ca la Singapore, cu îndrăzneală. Aveam acea imagine în cap. Chiar am crezut că pot face același lucru ca acolo. Știam că trebuie să fiu pe poziții la fiecare minge.”
Cât de bine i-a citit serviciul Serenei
”Nu mi-am schimbat poziția la retur, doar am stat un pic mai în spate. M-am antrenat mult pe asta ieri, 30 de minute doar retur, știam că va fi important.
Da, am simțit că știu unde va servi. Chiar dacă servea tare, știam că dacă pun returul în teren, am șanse. M-am concentrat pe asta și pe serviciul meu.”
Emoțiile de dinainte de meci
”Acum emoțiile au fost pozitive, nu negative. Le-am simțit în stomac, dar am încercat să le controlez, să mă concentrez pe meci, pe ce trebuie să joc. Încălzirea a mers foarte bine, mi-a dat încredere că simt mingea și totul va fi bine.
Joc mereu bine când am emoții. Nici nu le ignor, nici nu le reprim. Doar încerc să le gestionez pozitiv, cum am făcut azi.
Mereu am spus că am o șansă. Când cred acest lucru, atunci lupt fără rețineri. Așa fac și în viața de zi cu zi. Când cred în ceva, îmi spun repetat: ”Sunt capabilă.” Azi am făcut același lucru tot meciul, fără să mă gândesc la scor. Mi-am spus: ”Iată șansa mea, trebuie s-o iau.”
Mingea de meci
”Am simțit că mi se înmoaie picioarele după ultima minge. Nici nu știam cum să reacționez. Am făcut ce mi-a venit natural.
E greu de descris. Te simți ușor, simți că totul e minunat și încerci să savurezi momentul.”
Foto: AELTC
Citește partea a doua a declarațiilor Simonei – „Finalele pierdute m-au învățat ce să fac acum. După ce câștigi unul, afli cum e”.
Partea a treia: „Ion Țiriac mi-a spus că e o zi mare, așa că dă totul!”
Partea a patra: Ce și-ar dori Simona să schimbe triumful ei acasă: „Mi-aș dori să fim mai pozitivi. Să credem în noi mai mult”
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română