Simona Halep continuă turneul fără emoții, Monica Niculescu trece și ea, se revede cu Timea Bacsinszky, reeditarea întâlnirii de anul trecut, din optimi

Francesca Schiavone nu este o expertă pe iarbă și uitându-ne la scorul cu care Simona Halep a învins-o în turul doi, am putea declara acest meci o victorie ușoară. Însă am ignora una din cele mai importante caracteristici ale acestui sport: orice meci poate fi scăpat de sub control dacă adversara reușește să-l transforme într-o luptă. Schiavone este trecută de mult de vârful carierei și nici statura sa nu e prea intimidantă, însă are la activ câteva dintre cele mai memorabile bătălii date vreodată pe un teren de tenis. Întrebați-o numai pe Svetlana Kuznetsova. Italianca este una din acele jucătoare care se alimentează la focul luptei și prinde aripi exponențial cu fiecare minge spectaculoasă reușită.

Un Slam nu este un sprint, iar în prima săptămână, după cum spune celebra zicală, poți doar să-l pierzi, nu și să-l câștigi. Cine vrea să ajungă în săptămâna a doua cu rezervele de energie neconsumate trebuie să ia meciurile de coarne încă din prima săptămână și să nu le dea drumul. Acest lucru mi se pare realizarea cea mai importantă a Simonei după aceste două tururi: nu a dat ocazia adversarelor să transforme meciurile în bătălii epuizante. 

Nu că adversarele n-ar fi încercat. După ce și-a pierdut primele două game-uri jucate pe serviciu, Schiavone știa că trebuie să facă ceva. Și a făcut: a ripostat lungind și schimburile, dar și adâncimea mingilor. A recuperat unul dintre cele două breakuri, dar Simona a mai făcut imediat unul. La 4-1 cu Simona la serviciu, a urmat cel mai lung asalt al italiencei, care a aruncat totul în luptă.  Dacă Schiavone ar fi putut să câștige acel game gigantic, care a avut nu mai puțin de șapte egalități, poate temperatura meciului s-ar fi schimbat. Dar Simona s-a ținut pe poziții, a salvat trei mingi de break și a apăsat și mai tare pe menghina în care ținea primul set, făcând un ultim break pentru a-l lua cu 6-1.

Mi se pare relevant că italianca nu a mai reușit să mai aibă nici o minge de break în setul doi; mai mult, nu a mai reușit să se apropie decât o singură dată  până la 30 pe serviciul Simonei. În schimb, Simona a mai reușit două breakuri din tot atâtea șanse. În setul doi, ea a cules roadele muncii din setul unu.

Al doilea lucru de remarcat după aceste prime două meciuri este cât de bine se translatează jocul lui Halep pe iarbă. E o chestie care m-a surprins încă din 2014, când, fără să avem așteptări, ne-am trezit cu ea în semi la Wimbledon (și dacă n-ar fi avut ghinion cu glezna, sunt sigură că ar fi ajuns în finală). Sunt rari jucătorii care să facă tranziția de la zgură la iarbă cu succes. Motivul pentru care jocul Simonei funcționează pe suprafețe așa de diferite este Sfântul Graal al tenisului: deplasarea.

De foarte multe ori în interviuri am auzit-o spunând că are încredere dacă se simte ”puternică pe picioare”. E felul ei de a zice că dacă deplasarea este la cote maxime, tenisul ei este la cote maxime. Când te uiți la schemele de joc cu care a câștigat azi, sunt aceleași de pe zgură sau hard: deschiderea terenului cu lovituri în unghi închis, aproape de linii, alternarea stânga dreapta și țintirea tușelor. Este tenisul marca Halep și funcționează la perfecție când mișcarea ei fluidă e acolo ca să-l susțină și când nu este brutalizată cu lovituri bombă încă de la începutul schimbului.

Ah, și aici ajungem la spinul (potențial) din coasta jocului Simonei, spin care până acum nu a înțepat-o în aceste două meciuri. Dar următoarea adversară este Kiki Bertens, o jucătoare cu lovituri explozive și pe zgură, cu atât mai mult pe iarbă. Iar apoi, posibil Madison Keys, care nu mă aștept să se împiedice de Cornet, oricât ar fi de agasante jocul și temperamentul franțuzoaicei. Simona va avea aceeași problemă cu ambele jucătoare: să-și apere serviciul propriu și să-l descifreze pe cel al adversarelor. De asemenea, va avea nevoie de aceeași determinare de a nu scăpa meciul din mână ca și până acum. 

Meciurile Monicăi Niculescu și al lui Marius Copil (partea jucată azi) au avut în comun o răscruce, dar pe care cei doi au gestionat-o diferit. Servind la 4-5 în setul trei, Marius s-a crispat și a scăpat din mână setul, apoi și meciul; primind la 5-4 în setul doi, Moni a făcut break și s-a strecurat cu victoria în buzunar. Da, clasamentele celor doi adversari nu pot fi comparate: Krunic nu este Pouille. Dar îmi vine în minte ce zicea într-un interviu Michael Joyce, fost jucător și subiect al unui eseu despre tenis al lui David Foster Wallace: ”La 5-4, niciun antrenor din lume nu mai contează.” Este o axiomă dură a tenisului și probabil a sportului de performanță, care face trimitere la singurătatea sportivilor și la faptul că tocmai când sunt cu spatele la zid trebuie să joace cel mai bine.

***

Monica a învins-o de patru ori din șase meciuri pe Bacsinszky. Anul trecut, în optimile Wimbledon, îi luase primul set la 1: 1-6, 7-5, 6-2

— Treizecizero.ro (@treizecizero) June 30, 2016

Comentatorii britanici: „Darren cu siguranță are mare căutare. Trebuie să fi văzut ceva cu adevărat special la Simona, dacă lucrează cu ea”

— Treizecizero.ro (@treizecizero) June 30, 2016