Fast
15! Simo triumfă la Madrid!

Simona Halep câștigă turneul de la Madrid! O învinge pe Mladenovic într-o finală epuizantă

Treizecizero | 13 mai 2017

Simona Halep duce la capăt o nouă săptămână grozavă a carierei ei: câștigă finala turneului de la Madrid, după 7-5, 6-7, 6-2 cu Kristina Mladenovic. Odată cu asta, Simo obține al 15-lea titlu al carierei și își apără pentru prima dată un trofeu.

Simona a fost condusă cu 5-3 în primul set, dar și-a croit drum spre o revenire remarcabilă, continuată și în debutul setului secund, unde a făcut prima break-ul. După seria de șase game-uri a româncei, Mladenovic a revenit însă, iar setul secund a curs cuminte spre prelungiri, cu hold-uri în general sigure de ambele părți. Simona a forțat break-ul decisiv fără succes, iar după ce a fost trasă în tiebreak, românca a pornit pe picior greșit și n-a mai putut recupera. Mladenovic a jucat excelent câteva puncte cheie și a împins meciul în decisiv.

Dar Halep a avut o reacție excelentă în setul al treilea, refuzând să se mai piardă cu firea. Și-a continuat jocul agresiv și răbdător, străpungând în cele din urmă apărarea lui Mladenovic. Cu două break-uri avans, Simona a închis setul la 6-2, adjudecându-și titlul. Ea își continuă astfel seria de rezultate excelente pe zgură, unde a câștigat 22 din ultimele 25 de meciuri.

La conferința de presă, Simona a spus că adună multă încredere din faptul că a fost puternică mental în această finală și că simte că poate câștiga și alte turnee mari (pe larg, aici). Apoi, într-un interviu separat acordat WTA Insider, a mărturisit o evoluție spectaculoasă a situației ei post-Miami: după on-court-coachingul din timpul meciului cu Konta, Darren Cahill a decis să întrerupă colaborarea (detalii, aici).

 

Pe larg, despre concluziile succesului Simonei la Madrid, în articolul de aici.

https://twitter.com/Simona_Halep/status/863553827970088960

https://twitter.com/WTA/status/863487244685856769

https://twitter.com/WTA/status/863453731936903168

 Cifrele Simonei: 

– Simona ajunge la 15 titluri WTA în carieră, dintr-un total de 23 de finale. Ea o egalează pe Jelena Jankovic pe locul 9 într-un top al titlurilor câștigate de jucătoarele în activitate.

– Halep își continuă media de un titlu PM pe an: trofeul de la Madrid este al treilea de Premier Mandatory pe care-l câștigă, după cele de la Indian Wells, din 2015, și Madrid, în 2016. Turneele Premier Mandatory (Indian Wells, Miami, Madrid, Beijing) formează cea mai importantă categorie de turnee de după Slamuri.

– După primul ei titlu în acest sezon, Simona revine pe locul 4 în clasamentul WTA la zi și urcă pe locul 8 în Race to Singapore.

Fotografii: Jimmie48Photography