Simona Halep își continuă traseul la Roland Garros, după o a doua victorie în minimum de seturi: a fost 6-4, 6-3 pentru româncă. Simona o va întâlni în runda a treia pe Daria Kasatkina, în a doua lor întâlnire, după cea câștigată de Halep la Miami, anul trecut.
Când se va trage linie după acest turneu, meciul Simonei cu Tatjana Maria nu se va număra printre cele memorabile, dar nu asta e ideea. E plină istoria Roland Garros de asemenea meciuri de joi după-amiază, iar pe cât de repede le rezolvă favoritele, cu atât mai bine. Nimeni nu vrea să se lase prins într-o dramă inutilă într-o asemenea fază a competiției.
Asta fiind spusă, fără să fie spectaculos, jocul Simonei a fost bun cât să o ducă la linia de sosire în deplină siguranță. Probabil jucătoarea va fi prima care va spune, la conferință, că n-a mulțumit-o dreapta azi, dar fluctuațiile ei pe forehand pot fi explicate de varietatea de mingi și înălțimi propusă de Maria. Tatjana a venit cu o combinație de mingi înalte și revere apăsate, la care a presărat câteva scurte inspirate, scurte la care Simona nu pare încă în largul ei când vine vorba să se arunce în urmărirea lor. Toate astea au scos-o un pic din ritm pe Simona, dar nu cât s-o pună în pericol. Ca și în alte situații din această campanie de zgură, ea nu s-a panicat și a avut răbdare să-și aștepte momentele prielnice. Afară de situația celor două mingi de break la 1-2, ajutată și de această eroare de generic a Tatjanei, Simona n-a fost amenințată în rest, chiar dacă și-a cedat serviciul de două ori.
Celebra declarație a lui Andy Roddick, care spunea că în marea majoritate a meciurilor vor veni momente în care un jucător își va arăta clasamentul, și-a găsit perfect expresia în game-ul de la 5-4. Dacă Maria a produs două erori cu reverul, Simona a răspuns cu două passinguri sclipitoare și a închis setul.
Simona a forțat un break timpuriu încă din primul game al setului secund, dar Tatjana a rezistat, variind iar cu scurta, în ceea ce ar fi putut fi un hold mare, schimbător de momentum. Însă Maria nu a avut cu ce să construiască peste acel game, iar Simona avea să preia rapid controlul; la următoarea ocazie, n-a mai ratat break-ul; iarăși un passing, lovitură în mare vervă azi, s-a dovedit decisiv. De altfel, totalul punctelor a fost strâns (70-62 pentru Halep), dar Simona a continuat să le ia pe cele importante (a salvat cinci din cele șapte mingi de break înfruntate), dovedindu-și iar că știe cum să strângă chinga în astfel de întâlniri aparent echilibrate. Cu alte cuvinte, că știe cum trebuie câștigate asemenea meciuri.
Declarațiile Simonei de după meci.
Foto: Jimmie48Photography