Simona Halep: „Am avut senzația că nu o să pot să dovedesc, pentru că e un sistem care parcă nu vrea să ajungă la adevăr”

Treizecizero | 8 martie 2024

Simona: „Am iertat. Bineînțeles că nu pot să uiți anumite urme și anumite traume, dar lucrez la ele să le vindec și să trăiesc frumos pentru că am o viață înainte și mă întorc pe teren. Cred că acest lucru trebuie să șteargă absolut tot și să îmi lase sufletul liber să intru pe teren și să mă bucur din nou de tenis.”

La doar două zile după anunțul deciziei de la TAS, lucrurile se mișcă deja foarte repede pentru Simona Halep, care a anunțat azi că a acceptat oferta de wild card a turneului de la Miami, și-și va face astfel revenirea în circuit la turneul WTA 1000 care va începe în Florida pe 19 martie.

Va fi primul ei turneu după 19 luni de absență din tenis. Simona își va face reintrarea în tur la un turneu la care a ajuns în două rânduri în semifinale, și va face astfel primul pas în această parte a carierei, în care va încerca să își reconstruiască de la zero clasamentul, în condițiile în care ea a ieșit din clasamentul WTA pe perioada suspendării.

Simona va merge în Florida fără să-și fi definitivat deja o echipă, însoțită de un sparring partner și de un fizioterapeut; ea are alternative pentru noul antrenor, dar va lăsa această decizie pentru după Miami. Darren Cahill o ajută în procesul de alegere al noului antrenor. „Darren m-a ajutat să mă deschid mult. Iar acum încearcă să mă ajute cât poate el de mult să îmi aleg oamenii potriviți. Pentru că în tenis e foarte greu să ai parte de oamenii de care tu ai nevoie.”

Simona a dat acest din urmă detaliu în apariția ei de la Antena 3, într-un interviu în care a vorbit despre câteva dintre temele importante. Uite, mai jos, cele mai importante declarații:

Despre cum a reacționat când a aflat de suspendarea de patru ani

Eram acasă, la Constanța, alături de părinții mei. Stăteam toți în living room și așteptam cu sufletul la gură, cum se spune, decizia. Când a venit a fost liniște totală. N-am avut ce să spunem. Am fost profund afectată în interior. Era ca un tunel în care n-am mai văzut nicio lumină. Nedreptatea este probabil cel mai cumplit sentiment. Când ai făcut ceva și știi că ai fost depistat, îți asumi. Am avut un moment când m-am gândit că se poate întâmpla să se termine totul. Și patru ani ar fi însemnat enorm pentru mine. Aveam senzația că nu o să pot să dovedesc, pentru că e un sistem care parcă nu vrea să ajungă la dreptate, să ajungă la adevăr. Dar nu mi-am pierdut speranța și mai ales când am primit atâtea mesaje online, pe social media. Nu sunt prea activă pe social media, dar am citit toate mesajele oamenilor. Iar părinții mei m-au învățat de când eram mică, binele învinge întotdeauna și binele e cel mai important. Așa că am crezut în ei.

Despre momentul octombrie 2022, când a aflat că e acuzată de dopaj

În octombrie, în 2022, când am primit scrisoarea, am ales echipa. Mi-am făcut echipa de avocați și primul lucru a fost să facem orice. Să cerem toate camerele video, unde am fost, unde am stat, tot, cu cine m-am întâlnit, să vedem dacă s-a întâmplat ceva. Avocații mei au spus că sunt foarte multe cazuri de contaminare la suplimente. Și atunci când mi-au spus acest lucru, am luat tot ce am băut în ultima perioadă și am trimis la testare. Să văd dacă s-a întâmplat printr-un supliment. Și așa s-a întâmplat.

Despre decizia de la Academia Mouratoglou de a-i schimba suplimentele

Eu când m-am dus la Academie, am spus și am hotărât să cred total în oamenii cu care lucrez. Așa am făcut întotdeauna. (…) Am discutat că trebuie să îmi schimb suplimentele pentru că aveau prea mult zahăr. Am fost de acord toți împreună și când mi-au recomandat acest supliment, am întrebat de foarte multe ori dacă sunt testate și sunt sigure. Eu am fost toată viața mea foarte stresată cu astfel de lucruri pentru că și o apă dacă e desfăcută, n-o beau. Pentru că știu care este riscul și știu că se poate întâmpla orice. Când am hotărât să luăm suplimentele acestea, am întrebat din nou, sunteți siguri că sunt testate și sunt curate?

Mi-au spus că da. Mai mult de atât, poate că ar fi trebuit să fac mai mult. Dar nici un sportiv nu merge personal la laborator să testeze băuturile pentru că este dificil într-adevăr. Atunci am avut încredere și le-am luat.

Despre cum cataloghează episodul: neglijență, accident sau mână criminală

Neglijență și ghinionul meu. Neglijență din partea echipei, pentru că nu au verificat așa cum ar fi trebuit să verifice. Dar este și o întâmplare, un ghinion. Pentru că nu avea ce să caute substanța aceea în acest supliment. Din câte am înțeles, nu sunt un expert în așa ceva, dar atunci când se face acest produs, când se amestecă, s-ar putea să fi fost ceva dinainte, să fi rămas pe blender sau ceva de genul. Și atunci apare contaminarea. Mi-au explicat și avocații și experții.

Deci nu cred și sunt convinsă că nu au făcut-o cu intenție rea. A fost o simplă greșeală și atât.

Despre asumarea lui Patrick Mouratoglou

Și-a asumat încă din octombie 2022; toți cei de la Academie au semnat niște formulare că ei mi-au recomandat aceste suplimente. Într-adevăr, aceste formulare nu au fost date public. Dar tribunalul de la Londra a știut și chiar înainte de interogatoriul meu din octombrie, toată lumea a știut că ei mi-au recomandat aceste suplimente.

Despre proba de sânge recoltată de la București

A fost atât de șocant când a venit treaba aceasta cu sângele, încât nici nu am realizat. Eram la Laussane, erau foarte multe ecrane mari în mijloc și erau direct în fața mea. Fratele meu era la două scaune de mine, iar avocații, lângă mine. Apare documentul, nu am realizat, aveam emoții, atentă cu tot ce se întâmplă acolo, și fratele meu vine și îmi spune: Tu vezi că scrie în românește? Și când mă uit pe ecran era steagul României și în dreapta scria București, România. Atunci am avut un moment în care efectiv n-am mai putut să zic nimic. Și nu înțelegeam cum e posibil că eu sunt judecată pe un document venit din România.

A fost un șoc pur și simplu inexplicabil, să aflu că proba din București, când eu stau la 10 minute de laborator, a fost testată neținând cont de regulile de păstrare. Au fost două ore și ceva în care sângele meu a stat la temperatură greșită. Dar chiar și așa, proba mea de sânge a fost în valori normale și nu a indicat nici o urmă de dopaj în sânge. Și tribunalul a fost surprins, mai ales că eram în același oraș, la câteva minute de laborator. Iar eu mi-am exprimat și acolo dezamăgirea că o carieră de 25 de ani poate fi distrusă prin negligență, prin rea-voință. Nu se poate întâmpla așa ceva la un nivel atât de înalt.

Am fost dezamăgită și sunt foarte dezamăgită. (…) Țin foarte mult să se respecte niște reguli. Așa cum am respectat și eu în tenis. Să fiu testată așa cum trebuie. A fost dezamăgitor să văd că nu s-a putut respecta acest lucru.

Despre ce simte raportat la greșelile făcute față de ea

Dezamăgirea este enormă. Însă eu sunt o persoană care nu se răzbună. Nu-mi place răzbunarea. Nu-mi place răutatea. Nu-mi place invidia. Nu vreau să lovesc pe cineva sau să exprim o frustrare. Nu. Am acceptat tot ce se întâmplă. Am știut că binele o să învingă. Am știut că eu n-am făcut absolut nimic. S-a și dovedit că nu există nici o urmă de dopaj în sângele meu. Însă am venit să-mi exprim dezamăgirea. Și sper să nu se mai întâmple niciodată cu un sportiv așa ceva.

Pentru că este o traumă foarte, foarte mare. Emoțional ești complet distrus. Începi să pierzi nopțile. Nu mai poți să dormi. Și pot să spun că la un moment dat mi-am pierdut încrederea în bine. Eu nu credeam în rău, în răutate. Ajunsesem să nu mai cred în bine. Nu simt nici înverșunare față de absolut nimeni. S-au făcut greșeli. Dar, intenționat, e mult mai greu să accepți acest lucru. Iar eu cred că acolo, la sânge, a fost ceva ciudat. Da, o spun.

Despre reacțiile dure ale unor persoane la adresa ei

Au fost și sportivi care au spus că sunt trișoare. Fără să aibă niciun document sau fără nicio probă, fără nimic. Am rămas fără cuvinte la început. Și am spus că este doar invidie și răutate. Pentru că am avut o carieră exemplară și cred că nimeni din țara noastră nu și-a imaginat că pot deveni numărul unu.

Pentru mine a fost o realizare enormă. Bineînțeles că pentru asta am muncit zi de zi și mi-am dedicat viața să ajung numărul unu, dar era departe. Poate majoritatea n-au crezut că pot fi acolo. Și invidia și răutatea se pare că există în lumea asta. Și îmi pare rău că atunci când cineva este sus, toată lumea este foarte, foarte bine. Dar când are o problemă sau este jos, o distrug pe persoana respectivă. A durut foarte tare și sunt sigură că au rămas urme și vor rămâne pentru totdeauna. Dar, repet, sunt bine, sunt liniștită, sunt împăcată. (…)

(Criticilor) le mulțumesc că m-au împins să arăt adevărul. Le mulțumesc că m-au motivat să lupt în fiecare zi, să mă trezesc cu dorința de a arăta adevărul. Dar bineînțeles că le-aș mulțumi mult mai mult celor care au fost alături de mine. Și care m-au susținut necondiționat.

Despre felul în care au rămas sponsorii și partenerii alături de ea

Eu sunt introvertă, dar am simțit nevoia să îi sun – atunci când am aflat ce se întâmplă – pe toți sponsorii mei; le-am explicat ce se întâmplă, iar ei imediat, nici măcar nu au cerut detalii, mi-au spus că nu cred nici o clipă acest lucru și că sunt alături de mine și că atunci când o să revin pe teren, o să continue contractul cu mine. Acest lucru a fost minunat, m-a ajutat să trec peste trauma aceasta, și vreau să le mulțumesc.

Despre apelul la TAS

A fost o încărcătură foarte mare emoțională și un stres pe care pot să spun că acum îl simt. Acum simt cum se eliberează corpul, cum se eliberează mintea mea.

Au fost ore întregi în care am stat pe scaun, nemişcată, să aud tot felul de povești, tot felul de scenarii. A fost incredibil de greu să vezi că ești judecat. Și mă bucur tare mult că judecătorii de la Lausanne au judecat corect și au exclus acest dopaj care s-a menționat a fi în sânge. Nu există așa ceva, nu a existat și pot să spun că a fost cea mai mare victorie a vieții mele să demonstrez adevărul și să am parte de judecători corecți. Acesta a fost cel mai bun moment. Atunci când am văzut decizia.

Despre tweet-ul Serenei Williams

Nu, nu am absolut nimic de transmis. Dar pot să comentez ceea ce cred despre postarea ei. Cred că a fost o frustrare personală că nu a reușit să câștige atunci. Ea făcea record acolo, pentru ea era ceva enorm să câștige acel Grand Slam. Fiecare, cum am spus, fiecare scrie și spune ceea ce simte. Nu o judec, nu judec pe nimeni, dar consider că este mult prea mare pentru acea postare.

Dacă are ceva de reproșat cuiva

Nu știu ce să spun cu reproșatul. Singura chestie pe care aș putea să o spun este că se putea face mai bine, să se verifice acele suplimente mult mai bine. Dar e omenește să greșim și nu o să urăsc pe nimeni. Nu vreau acest sentiment aproape de sufletul meu. În viață trebuie să iertăm, din punctul meu de vedere.

Am iertat. Bineînțeles că nu pot să uiți anumite urme și anumite traume, dar lucrez la ele să le vindec și să trăiesc frumos pentru că am o viață înainte și mă întorc pe teren. Cred că acest lucru trebuie să șteargă absolut tot și să îmi lase sufletul liber să intru pe teren și să mă bucur din nou de tenis.

Despre cum simte că va fi revenirea pe teren

N-am stat niciodată atât de mult departe de teren, de competiție, de meciuri oficiale. Și pot să spun că mi-e teamă de cum va fi. Dar e o teamă cumva asumată și doresc să fac acest lucru. Adică niciodată, în nici o clipă nu m-am gândit să mă retrag în situația de față. Vreau să revin atât cât pot. Nu vreau să-mi pun obiectiv. Dar bineînțeles că atunci când o să intru pe teren, scopul meu o să fie să fiu din nou în top. Am voie să cred și să am speranță. Eu speranță am avut întotdeauna și am avut încredere că dacă fac așa cum trebuie, fac ceea ce trebuie pentru a fi sus în top, am o șansă în plus.

Sursa: Antena 3

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi