Simona, după start: „Da, emoțiile sunt foarte bune. Înseamnă că-ți pasă de ceea ce faci și că dorința e foarte mare”
Adrian Țoca | 30 mai 2018„Știu că fiecare meci e foarte greu aici, așa că nu mă gândesc la așteptări. Am așteptări însă să joc pe teren așa cum o fac la antrenament. Asta e tot ce urmăresc să fac pe teren. Rezultatul va veni, dacă joc bine. Dacă nu, tot ce rămâne e să lupt și să nu cedez niciun punct”
Simona a început conferința de presă prin a explica startul mai slab din meciul cu Riske, pe care nu-l pune pe seama așteptării îndelungate de dinainte de intrarea în concurs, ci pe emoțiile inerente debutului. „Cu ploaia nu ai ce să faci, așa că n-o să mă plâng despre asta. Am început mai greu pentru că întotdeauna e greu să începi acest turneu. E o bucurie să vin să joc aici, dar mereu mă simt stresată la început. Dar a fost bine că am putut să revin așa puternic. Nu m-am mai gândit la rezultat, ci doar să-mi relaxez brațele, pentru, deși m-am mișcat bine la început, brațele erau încordate și nu puteam lovi cum îmi doream. După asta, totul a fost mult mai ușor și m-am simțit foarte bine la final de meci. Iar asta e important acum.”
Interesantă nuanța Simonei când a fost întrebată dacă au fost doar emoțiile startului sau presiunea rezultatelor. „Emoțiile, pentru că presiune nu resimt, știu că fiecare meci e foarte greu aici, așa că nu mă gândesc la așteptări. Am așteptări însă să joc pe teren așa cum o fac la antrenament. Asta e tot ce urmăresc să fac pe teren. Rezultatul va veni, dacă joc bine. Dacă nu, tot ce rămâne e să lupt și să nu cedez niciun punct”.
Despre faptul că la un Slam trebuie să-și rezolve singură situațiile de genul celei din primul set, fără ajutorul lui Darren, Simona spune că a avut deja destule experiențe de on-court-coaching cât să intuiască mesajul antrenorului, chiar și în absența lui.
„Am avut multe astfel de momente în circuit, așa că am învățat cum să depășesc un moment în care lucrurile nu merg bine. E bine că azi am putut să găsesc soluția de una singură, iar asta mă face mai încrezătoare și mai puternică. Dar oricum am comunicația mea cu Darren chiar și când nu-mi vorbește, pentru că știu mereu care ar fi sfatul lui. Ne știm de ceva vreme acum. În unele clipele grele pot găsi soluția”.
După Roma, Simona spune că a avut nevoie de două zile off-court, și-și descrie starea fizică drept foarte bună, fără dureri, fără motive de stres din acest punct de vedere. Întrebată în engleză dacă își găsește greu liniștea în București, Simona a spus că nu iese prea mult, în schimb, reușește des să-și ofere timp numai pentru ea și să se încarce.
Despre Taylor Townsend, adversara de mâine, Simona spune că își amintește despre Taylor că lovește puternic, iar faptul că e stângace modifică complet meciul pentru ea. „Trebuie să joc ca azi, dar doar ca în seturile 2 și 3”, a râs ea.
Cel mai fain schimb de replici a fost când un jurnalist a întrebat-o, revenind la emoțiile de început, că mulți dintre oamenii care urmăresc tenisul ar fi surprinși să descopere că cineva care e „on top of the world” are genul acesta de stări.
Simona a replicat simplu: „Sunt o persoană perfect normală, chiar dacă sunt 1 în lume”. „Și atunci e un semn bun pentru tine că treci prin astfel de stări?”
„Da, cred că emoțiile sunt foarte bune. Înseamnă că-ți pasă de ceea ce faci și că dorința e foarte mare. Așa că-mi place foarte mult că mă regăsesc într-o situație ca a mea. Și de fiecare dată când intru pe un teren devin stresată despre fiecare detaliu, dar și bucuroasă. Și așa se întâmplă să simt ce simt. Și e bine”, a conchis ea.
„Aici este locul unde pot să joc cel mai bun tenis al meu”
În partea de română, Simona a expediat rapid problema emoțiilor. „Nu vreau să văd partea negativă. Orice meci se poate începe mai moale, dar dacă-mi revin pe parcurs, e tot ce contează”.
A descris RG drept un loc cu multe amintiri frumoase, ceea ce face orice revenire emoționantă. „Simt că aici este locul unde pot să joc cel mai bun tenis al meu”.
Despre pauza de la finalul primului set: „Nu prea fac acest lucru, dar azi am simțit nevoia să ies să mă spăl un pic cu apă rece. Am vorbit un pic cu mine, în sensul că am încercat să mă relaxez mai mult, să-mi dau drumul la brațe”.
Iar despre pronosticurile pe care foste mari glorii le-au făcut în ce-o privește, Simona spune că nu le-a citit sau recepționat, dar le ia ca pe ceva pozitiv. „Nu au ajuns la mine și nici nu aș vrea să ajungă. Sunt lucruri pe care oamenii le gândesc și le cred, faptul că foști mari jucători cred în mine trebuie să-mi dea încredere. Nu simt presiune, simt doar momentul plăcut pe care-l trăiesc acum. Am așteptări de la mine să joc cât se poate de mine în fiecare meci”.
***
Albumul foto „Simona de păstrat” – cele mai bune momente din cariera liderului mondial – este disponibil în ediția a doua, într-un număr limitat! ULTIMA PARTE A STOCULUI
Primul tiraj s-a epuizat, așa că am pregătit un al doilea tipar, care vine cu câteva bonusuri:
– conținut nou;
– 16 pagini în plus. Sunt 160 în total acum;
– o copertă modificată, cu imaginea care a făcut înconjurul lumii după victoria cu Kerber de la Melbourne;
– imagini de la Australian Open, cu ipostazele care definesc traseul eroic al Simonei la Melbourne: accidentarea din turul 1, meciul epic cu Lauren Davis, drama cu Kerber sau finala ireală cu Wozniacki.
– cu toate astea, prețul nu se modifică: rămâne același ca la prima ediție!
Albumul este disponibil ÎN STOC, asta înseamnă că ajunge la voi foarte repede după plasarea comenzii. Ia-ți unul de AICI.
*
În Shop ai reduceri de primăvară, de până la 40 la sută! Primește primăvara cu reducerile din Shop-ul 30-0: până la 40 la sută reducere la produsele selectate! Fără voucher, fără condiții secrete; ce vezi e ce primești. Sunt ultimele reduceri aplicate în magazinul 30-0 pentru o perioadă însemnată; verifică-le și profită de ele acum, aici!
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română