Simona are toate argumentele de partea ei la New York. Are, de asemenea, și un tablou provocator. Ce va reprezenta acest US Open în cariera ei?

Adrian Țoca | 24 august 2018

US Open 2018 este al patrulea turneu de Grand Slam consecutiv pe care Simona Halep îl începe din postura de cap de serie 1. Este, de asemenea, și primul de la câștigarea Roland Garros în care intră cu maximum de formă și motivație. Va avea de gestionat un traseu cel puțin provocator.

US Open este oferit de

„Trebuie să fii pregătit să suferi în timpul turneului dacă e să-l câștigi”. Cuvintele lui Rafa Nadal dintr-un interviu care a avut loc imediat după ce tragerea la sorți a fost difuzată publicului (avusese loc câteva minute înainte) sunt valabile și adaptabile pentru multe alte aspecte din viață, nu numai pentru un turneu de Grand Slam. Înțeleptul Rafa are mereu câte o vorbă cu înțeles la îndemână, dar astea au venit exact la momentul potrivit pentru fanii români, în contextul în care tocmai ne zgâiam cu toții la tabloul feminin, neștiind de unde să-l apucăm.

Tragerea la sorți a US Open nu s-a sfiit să ofere subiecte de discuție savuroase. Era și greu să nu o facă; circuitul feminin este din nou, ca mai tot timpul în ultimii aproape trei ani, într-un moment bun, iar la New York ne așteaptă foarte probabil un soi de punct culminant al unui sezon grozav, care a cunoscut trei campioane diferite de Grand Slam, a propus multe meciuri spectaculoase, dar a adus și o stabilitate în fruntea clasamentului. Dacă anul trecut erau mai tot timpul patru-cinci jucătoare care puteau prelua la orice moment locul 1, ba chiar au fost turnee cu șapte sau opt variante de lider la finalul lui, acum situația s-a schimbat. Cu excepția câtorva săptămâni după Australian Open, Simona Halep a ocupat prima poziție în permanență, consolidându-și un loc 1 preluat anul trecut în octombrie, și care se dovedește că numai de conjunctură n-a fost. Asta înseamnă că e primul turneu de Grand Slam de la Wimbledon 2016 la finalul căruia liderul nu poate fi schimbat – Simona e sigură că va continua să ocupe prima poziție indiferent ce se va întâmpla la New York.

Tot spre deosebire de anul trecut, când grupul favoritelor era ceva mai larg și mai ambiguu definit, acest US Open începe cu o structurare ceva mai evidentă a favoritelor, fără ca asta să însemne că n-o să apară surprize. Însă e destul de clar că lucrurile s-au mai decantat. O fi WTA deschis și cu o sumedenie de jucătoare foarte valoroase mergând până spre Top 30, dar, în cuvintele tot de azi ale aceluiași Nadal, „nu e adevărat că absolut oricine are o șansă să câștige titlul”.

Judecând după ce am văzut în aceste luni pe hard și, în general, în acest sezon, se desprinde un grup de favorite principale, cu Simona Halep, liderul la zi, și Sloane Stephens, campioana la zi. Lor li se adaugă, din rațiuni teoretice, nu atât de formă, Serena Williams, fie și numai din punct de vedere al reputației și al know-how-ului la acest turneu în particular. Imediat lângă ea vine Angelique Kerber, care are atât argumentul trecutului – știe ce presupune să câștige aici – cât și pe cel al prezentului – a câștigat cel mai recent Slam jucat.

După aceste patru nume, vine linia a doua, la o distanță mică, cu suspectele obișnuite de serviciu, de la Muguruza la Pliskova, de la Svitolina la Wozniacki, de la Kvitova la Bertens, a cărei ascensiune spectaculoasă îi dă dreptul să aparțină acestui grup. E, de altfel, și cea mai în formă, pentru că aproape toate celelalte au diverse semne de întrebare, fie de joc, fie de sănătate.  

Or, când o bună parte din aceste nume s-au înghesuit în partea de sus a tabloului, e limpede că acolo se vor aținti toate privirile.

*

Simona vine la New York cu mai toate argumentele de partea ei și, practic, fără niciun motiv de presiune. Context în care această tragere foarte solicitantă pe care a primit-o contrabalansează cumva.

Simona nu este doar numărul 1 meritoriu, ci și cea mai în formă jucătoare din lume a momentului, în special pe această suprafață. I-a lipsit doar un punct ca să facă o dublă istorică Montreal – Cincinnati. După titlul de la Roland Garros este absolut descătușată, și, în vreme ce momente în care îi va fi dificil să-și stăpânească emoțiile negative vor mai exista tot timpul de-a lungul carierei ei, e clar că Simona a făcut progrese uriașe în acest compartiment, iar asta se vede în fiecare meci.

Vorbind despre ce se întâmplă pe teren, tenisul ei este la un nivel impunător în aceste zile, susținut de acea descătușare atinsă după Paris, dar și de o motivație parcă chiar mai mare acum decât înainte. În mod clar, Simona nu face parte din categoria celor cărora le e dificil să mai atingă același nivel după ce au obținut o performanță pe care și-au dorit-o enorm. Dimpotrivă, foamea ei a rămas intactă, iar asta e nemaipomenit de văzut și are o importanță deloc de subestimat. Nu e deloc lucru mic.

În concluzie, Simona este numărul 1, joacă și se comportă la înălțimea acestei poziții, iar asta nu face decât să-i mărească legacy-ul. Ea se ajută singură mai mult decât o ajută săptămânile acumulate pe prima poziție.

Iar în ce privește New York-ul și argumentele ei aici, un bonus binevenit este dat de rezultatul de anul trecut. Eliminată atunci de Sharapova în primul tur, Simona are acum ocazia să înlocuiască acel rezultat cu un altul care să-i îmbogățească simțitor situația din clasament.

Toate astea fiind spuse, tragerea la sorți arată că Simona nu va avea o viață ușoară în a-și îmbunătăți cel mai bun rezultat personal la New York, semifinala din 2015. De atunci, ea a mai avut sfertul de finală pierdut spectaculos cu Serena în 2016 și acel meci din turul 1 cu Sharapova, din 2017. Paradoxal, raportat la performanțele ei pe hard, acest bilanț la US Open pare un pic nealiniat la realitate. Și da, în termeni de Simona, sferturile și semifinalele de Slam sunt rezultate „de îmbunătățit”. Aici s-a ajuns, în caz că ne mai scapă acest detaliu.  

În vreme ce nu e nimic de plâns, e adevărat că nu e nici o tragere ideală. Simona va porni favorită cu oricine îi va ieși în cale, însă un Slam e o campanie întinsă pe două săptămâni, cu o sumedenie de intrigi secundare, în care foarte importantă este gestionarea resurselor. Aici problema nu se pune că ea n-ar putea câștiga fiecare meci, ci cât îi va cere această misiune, câte resurse îi va lua. Asta face dificilă o tragere în care, în scenariul în care favoritele se respectă ca pe hârtie, ei i-ar putea ieși în cale Serena, Muguruza/Pliskova și Sloane în trei meciuri consecutive. Finala ar urma imediat după această serie.

Însă avem deja experiență și știm că tablourile se curăță singure și multe întrebări complicate de acum își dau singure răspuns pe măsură ce sita cerne. De aceea, momentan nu e cazul să ne facem griji decât pentru primul meci. Unul, de asemenea, destul de greu pentru un prim tur de Grand Slam, faza turneului față de care toți jucătorii au un amestec de respect și neliniște. E mereu greu să intri în turneu, e combinația de emoții și de obișnuire cu atmosfera și condițiile, cu aerul specific al acelei competiții. Odată ce lucrurile s-au așezat și turul 1 a fost trecut, lucrurile se pot schimba și îmbunătăți.

De aceea, un prim tur cu Kaia Kanepi e tricky. Kanepi, o jucătoare care avea și încă mai are obiceiul de a veni de nicăieri ca să obțină un rezultat foarte bun la Grand Slamuri, are în palmares vreo câteva urcări din străfundurile clasamentului, din motive de sănătate. Mai are în cont și șase sferturi de finală în Slamuri, câte două la Paris, Londra și New York. Estonianca de 33 de ani l-a obținut pe ultimul dintre aceste șase sferturi chiar aici, anul trecut. Intrase în calificări cu un protected ranking (se întorcea după o lungă accidentare care a aruncat-o până pe 630 în clasament), iar de acolo a câștigat șapte meciuri la rând, înainte de a fi oprită de Madison Keys în sferturi.

Și Simona are o poveste cu Kanepi. Unica lor întâlnire anterioară, petrecută în turul 1 la Doha, în 2014, era cât pe ce să se termine rău pentru româncă. Dar după o luptă grozavă și un meci în care ne-a stat respirația de câteva ori, Simona a salvat o minge de meci și a câștigat cu 7-6 în decisiv (7-5 în tiebreak). Apoi s-a dezlănțuit și a câștigat acel turneu, jucând un tenis pe care mulți l-au amintit cu nostalgie o vreme, înainte ca Simona versiunea 2018 să șteargă orice urme de regret cu privire la schimbările pe care ea le-a făcut de atunci.

Runda a doua i-ar aduce-o Simonei pe învingătoarea dintre Dalila Jakupovic, o slovenă de 27 de ani, și o jucătoare din calificări. Iar în runda a treia se profilează o reîntâlnire cu Anastasia Pavlyuchenkova, cea cu care Simona a dat lupte grele la Montreal, înainte de a merge și a lua titlul. Head-to-head-ul Simonei cu Pavs e covârșitor (8-0), dar acel meci recent e un semn destul de clar că rusoaica a făcut progrese în ultima perioadă și că nu lasă istoria s-o mai afecteze când joacă cu Simona, dimpotrivă, simte că n-are multe de pierdut.

Optimile ar însemna un meci despre care, dacă se va întâmpla, se vor spune multe. Cert e că circumstanțele în care se va juca vor fi destul de diferite de cele de acum. Serena va avea și ea obstacole grele în drum spre acest meci, care o pot osteni sau, dimpotrivă, o pot băga în formă. Camila Giorgi e acolo, interesanta Caroline Dolehide e acolo, Venus ar fi un obstacol emoțional în turul al treilea, dar, mai ales, e vorba de Svetlana Kuznetsova, campioana din 2004 fiind exact tipul de jucătoare care să strice eventualul summit Simona – Serena. Sau măcar s-o hăituiască suficient pe Serena cât să îi împuțineze din resurse.

Halep nu s-a mai întâlnit cu Serena fix de doi ani, de la acel sfert memorabil de la US Open. Dar după ce a jucat strâns de câteva ori cu o Serena mult mai în formă și aproape de vârful puterilor ei, Simona va fi cu siguranță pregătită de un meci care ar găsi-o într-un context de formă mult mai avantajos.

Astea fiind spuse, Simona ar fi prima care ar dezavua orice idee de a o subestima pe Serena. Deși rezultatele ei de la revenire încoace au fost când sub standard, când insuficiente pentru a ne da o idee, deși aparițiile pe hard au fost mai degrabă frugale, campioana americană s-ar putea folosi de atmosferă, de motivația suplimentară pe care i-o dă US Open și de experiența ei pentru a deveni mult mai periculoasă decât o vedem acum. Serena e departe de a fi terminată; e mai degrabă o necunoscută: nu știm câte tururi are în ea, nu știm ce joc va aduce. Așa că e mai înțelept să așteptăm ora ipoteticului meci.

Lucrurile nu ar deveni mai ușoare în cele ce urmează, fie măcar pe hârtie. Karolina Pliskova, finalista de acum doi ani, și Garbine Muguruza, care n-are o istorie grozavă la NY, sunt adversare în perspectivă pentru sferturi. Muguruza a avut o vară deloc grozavă, cu o singură apariție, și aceea scurtă, la Cincinnati, unde a pierdut din primul meci, în vreme ce Pliskova e în căutări: tocmai ce a anunțat că va lucra cu Conchita Martinez la acest Slam. Dacă niciuna nu reușește să ajungă în sferturi, alternativa ar putea fi Ashleigh Barty, pe care Simona a învins-o la ambele turnee mari de hard ale verii.

Iar în semifinale ne-am putea trezi cu un nou episod a rivalității momentului în WTA, rivalitatea care are șanse solide să cunoască multe episoade de aici înainte. Simona și Sloane Stephens și-au împărțit o finală de Slam la Paris și o alta la Montreal, ambele, extraordinare. N-ar fi exclus să se adauge pe această listă și o semifinală la Flushing Meadows.

*

Sloane, care domină sfertul al doilea al tabloului, se întoarce la locul celei mai mari performanțe a carierei. Anul trecut câștiga US Open la capătul unei veri extraordinare, în care s-a întors după o accidentare gravă la picior și a reușit rezultate excelente pe hard, culminând cu titlul la New York, din postura de locul 83 în lume. Lucrurile arată iarăși bine pentru campioana en-titre, dar nu pentru ce a făcut acum 12 luni, ci pentru ce a reușit de atunci încoace. Sloane a câștigat la Miami, a ajuns într-o nouă finală de Slam, la Paris, apoi a jucat finala de la Montreal. Când e implicată, pare greu de bătut de oricine. Iar tabloul îi dă o mână de ajutor. Cele mai dificile adversare ale ei în drum spre sferturi sunt Azarenka sau Gavrilova în turul al treilea, Elise Mertens în runda a patra, cu un posibil meci de top cu Elina Svitolina în sferturi.  

În condițiile astea, jumătatea inferioară a tabloului este o oportunitate pentru mai multe jucătoare. Este o oportunitate, sau ar fi în mod normal, pentru Caroline Wozniacki, favorita 2. După două Slamuri la care tradițional nu contează, Wozniacki se bucură să fie la New York, locul unde a avut rezultate excelente în trecut. Dar daneza e incertă din punct de vedere fizic, iar vara de hard a însemnat două înfrângeri în tot atâtea meciuri. Drumul ei are destule amenințări timpurii, de la imprevizibila Tsurenko în turul al doilea, la Anett Kontaveit în turul trei sau Kiki Bertens, în optimi. Tot aici ar fi fost o oportunitate mare și pentru Mihaela Buzărnescu, însă este neclar la ora asta dacă românca va lua startul sau nu la Flushing Meadows, ea fiind în cursă de recuperare după accidentarea suferită la Montreal.

Petra Kvitova străjuiește celălalt capăt al acestui sfert patru, ea avându-le pe Sabalenka, Osaka sau Kasatkina, toate cu salturi importante anul acesta. Cehoaica a găsit ceva consistență la US Open în ultimii ani, fiind singurul Slam la care a ajuns în sferturi de când a câștigat Wimbledon în 2014. Anul acesta, Petra a sclipit la turneele mai mici, dar, din nou, Slamurile n-au fost tocmai cum și-ar fi dorit. Și pentru ea, tabloul reprezintă o oportunitate.

Angelique Kerber este jucătoarea de bătut în sfertul al treilea și, cum spuneam la început, este de luat în seamă pe lista favoritelor la titlu, dacă apucă să intre bine în turneu. E drept, aparițiile ei de după titlul de la Wimbledon nu au fost tocmai de natură să încurajeze, însă Angie, cu trei titluri de Slam în spate, știe deja să gestioneze astfel de situații. Un traseu permisiv o poate ajuta să reintre în formă: Madison Keys și Caroline Garcia sunt cele mai mari amenințări ale ei.

Multe incertitudini în cele le privește pe jucătoarele noastre în acest Slam, spre deosebire de alte ocazii. Două dintre ele nu-și cunosc încă adversarele, Ana Bogdan și Monica Niculescu urmând să întâlnească jucătoare venite din calificări. Ambele vin după probleme de sănătate și le-a fost dificil să-și regăsească forma cea bună: Ana a jucat bine la US Open în ultimii ani și a adunat câteva victorii în calificări în această vară. Dacă trece de primul tur, ar aștepta-o Pliskova în turul al doilea.

Irina Begu va încerca să-și oprească seria de opt înfrângeri consecutive în meciul cu Jennifer Brady, o americancă aflată la rându-i într-un moment slab, și care mai are și presiunea apărării unui tur 4 reușit aici anul trecut.

Sorana Cîrstea deschide cu Alison Riske, altă americancă, dar care-i mult mai redutabilă pe iarbă decât pe hard. Sori o conduce cu 3-2 pe Riske, aceasta fiind a treia oară când se întâlnesc la un Slam, cu 1-1 în precedentele două ocazii. O victorie i-ar putea aduce Soranei o întâlnire de top cu Maria Sharapova, care deschide cu o jucătoare din calificări.

În fine, Mihaela Buzărnescu, favorita 21, e încă pe tablou, ceea ce înseamnă că sunt speranțe ca ea să joace. La ce nivel însă, n-o să știe nimeni, nici măcar ea, până când intră pe teren. Adversară îi este cehoaica Marketa Vondrousova, în cădere de formă recent.

Așadar, meciuri câștigabile pentru românce în mod normal, dar forma sau sănătatea lor rămân de confirmat la ora startului.

 

***

Lansare NOUĂ de la 30-0! Tricoul „N-o să”, inspirat de Simona Halep, despre cum să te ridici împotriva oricărei preconcepții

Un tricou cu un design ultramodern, care transmite un mesaj puternic. Inspirat de titlul câștigat de Simona Halep la Roland Garros, „N-o să” este tricoul care nu mai are nevoie de nicio explicație. Când toată lumea îți spune că n-o să reușești, ambiționează-te și arată-le că se înșală. Apoi inspiră-i pe alții!

Atenție: PRECOMANDĂ! Ediție limitată: doar 200 de bucăți sunt disponibile. Livrări din 27 august.

Precomandă tricoul „N-o să” de aici.

Articolele 30-0 sunt susținute de
Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi