Simona 2014, capitolul 1: Reajustarea

În finala NBA de vara trecută, Miami Heat și San Antonio Spurs jucau meciul 6 la Miami, scorul general la acel moment fiind de 3-2 pentru Spurs. Pentru cine nu știe, finala NBA se joacă pe sistemul cel mai bun din șapte meciuri. Așadar, Spurs mai aveau nevoie de o victorie ca să devină campioni, și două șanse la dispoziție ca s-o obțină. În meciul 6 de care povestesc, mai erau aproximativ 20 de secunde de joc, iar Spurs conduceau cu patru puncte avans și urmau să beneficieze de două aruncări libere. Cum ar veni, un potențial avans de șase puncte. Ceea ce în baschet, raportat la timpul rămas, nu e nici imposibil de recuperat, dar nici simplu. Deloc simplu. Spurs erau aproape campioni.

Așa că sute de fani ai lui Heat s-au ridicat de pe locuri și au părăsit arena în timeout-ul care a precedat cele două aruncări libere, considerând meciul terminat. Au renunțat să mai spere și au plecat acasă. Și-au abandonat echipa. Numai că Miami a recuperat fabulos diferența, grație, printre altele, uneia dintre cele mai dramatice aruncări (și momente) din istoria finalelor NBA. Au egalat și au împins meciul în prelungiri. Unde l-au câștigat, împingând finala într-un decisiv meci 7, pe care l-au câștigat de asemenea, contra unei echipe din San Antonio complet căzută moral. Iar fanii care plecaseră acasă? Au devenit protagoniștii unor scene hilare: în vreme ce meciul era relansat, ei se grăbeau, care de pe unde ajunseseră, să se întoarcă la locurile părăsite. S-au prăvălit pe scări în disperare, să-și recupereze echipa. S-au rugat de stewarzi, dar nu au mai fost lăsați înăuntru. Cazul e cât se poate de real, a fost comentat o vară întreagă, ironizat în toate felurile pe Internet, iar fanii lui Miami și-au căpătat o etichetă de care nu reușesc să mai scape.

Morala?

Da, știu că tentativa de recuperare a Simonei din meciul cu Keys nu a fost dusă la capăt. Dar nu e vorba doar de meciul de azi, ci de ceva mai mare de atât. De perspectivă. Și mi se pare mai potrivit să scriu asta acum, din timp, nu mai târziu: NU renunțați prea ușor și prea repede la Simona. De ce s-ar pune problema de asta? Avem o tradiție, ca popor, să ne inflamăm exagerat de mult atât la victorii, cât și la înfrângeri. Le hiperbolizăm importanța și unora, și altora. Când câștigăm, ne place să ne batem cu palma peste burtă, să ne împărțim meritele și să chemăm lăutarii, fără grija vreunui plan pentru ziua de mâine. Când pierdem, astrele n-au fost cu noi, restul lumii a complotat împotriva noastră, ascundem repede statuia, facem înmormântare. De fiecare dată suntem la extreme. Puțină chibzuință ne-ar scuti de ridicol în ambele situații.

Da, e adevărat, Simona a jucat prost azi. Foarte prost. Din perspectiva AO, e îngrijorător. Dar să nu ne grăbim cu concluziile. E doar un meci, o să mai joace zeci, și anul acesta, și în cei următori. O să mai piardă multe. Da, corect, l-a pierdut usturător și nu ne convine. Ne-am obișnuit numai cu victorii și acum ne pregătim să cerem socoteală, un pic deranjați că planurile noastre de peste iarnă nu corespund cu realitatea.

Nu am niciun semn că va fi o dezicere generală de Simona, scriu doar din intuiție, anticipând un soi de fâsâială mioritică a întregului val de simpatie de care s-a bucurat, pe bună dreptate, Simona în ultimele luni. S-ar putea să mă înșel. M-aș bucura să mă înșel și să-i transmitem încredere pe mai departe, chiar și dacă va întârzia să ia cu asalt primele locuri, așa cum făcuserăm planul cu toții. Chiar și dacă va întârzia să confirme anul acesta. Nici nu vreau să mă gândesc ce vor zice cei care au încoronat-o deja campioană la Australian Open. Aduceți-vă aminte că anul trecut au trecut cinci luni până să treacă de un tur 2. 

Dar ar fi teribil de trist să începem să cârcotim. Să facem valuri inutile. Să punem presiune pe ea. Iar cel mai trist ar fi să ne reîntoarcem rapid în bazinul de indiferență-la-tenis din care ne-a scos tot Simona. Probabil că vreo două duzini de fani de vreme bună s-au lepădat deja de ea, iar alții se vor mai scutura pe drum. Dar hai să nu ne ridicăm de pe scaune și să plecăm acasă precum ca fanii din povestea de la care am pornit. S-ar putea să pierdem ceva glorios. 

Aceasta nu este o cronică.

Nici nu e cazul. Nici n-ar avea la ce.

Să fim serioși. A fost un meci slab, l-am văzut cu toții. Era cât pe ce să se termine 6-1, 6-0 în sub o oră. Ar fi fost și mai trist. Madison Keys e o jucătoare cu un viitor strălucit (și da, Simona o să o tot vadă la față în viitor), dar care azi n-avea nicio treabă să câștige cu un astfel de scor contra versiunii complete a româncei. Simona „n-a apărut”, așa-i. A fost lentă, a returnat multe mingi scurte, deplasarea de pe teren, strălucitoare anul trecut, n-a existat acum; a făcut trei duble greșeli într-un game, iar într-un altul a pierdut de la 40-0. N-a atacat decât când era prea târziu. A părut deconectată de la ritmul de competiție. A făcut 32 de erori neforțate.

Lucrurile astea se întâmplă în primul meci după o pauză lungă. Ni se întâmplă tuturor, nu numai pe teren. Când reluăm o activitate după luni de pauză avem nevoie de o perioadă de reajustare. Iar pentru Simona, pe lângă faptul că a fost primul meci din noul sezon, a fost și primul meci din noua viață, aia în care toată lumea e cu ochii pe ea, în care se scriu multe tâmpenii, se vorbește despre multe Slamuri și alte minunății. Altă ajustare. Și pentru noi toți, și pentru ea. Ea trebuie să se acomodeze cu statutul de vedetă, noi, cu ideea că avem o jucătoare cu potențial de Top 3.

Chiar și așa, sclipiri din Simona cea adevărată au apărut în setul doi. De la 6-1, 5-1, 30-0 a dat startul unei reveniri care s-ar fi putut lăsa cu o victorie de poveste. Ajutată de neexperimentata ei adversară, care probabil că a început să vadă brusc terenul foarte mic, Simona a ajuns să aibă punct de 5-5. Dacă egala, probabil că ar fi câștigat meciul, Keys deja dădea semne de implozie. Ar fi fost epic. Dacă s-ar fi produs până la capăt, revenirea era utilă, că-i mai asigura un meci în plus. Dar e utilă și înfrângerea, așa urâtă cum poate am perceput-o unii dintre cei de acasă. Pentru că îi transmite jucătoarei niște mesaje. Iar ea va înțelege ce are de făcut.   

Nu zic că așa va fi, dar în caz că aveam în plan, hai să nu dramatizăm. Nici acum, nici mai târziu. A fost un meci jucat la 11 dimineața, la un turneu de pregătire pentru AO. A fost o înfrângere pe undeva naturală. Vom uita cu toții de Sydney foarte curând. Simona va fi OK. Va mai juca multe semifinale și finale importante. Singura parte proastă este că iar trebuie să așteptăm până o vom vedea jucând din nou. Până atunci, keep calm și să nu ne ridicăm de pe scaune.