Sezonul grozav al lui Casper Ruud, sau cum victoriile considerate “mici” schimbă o carieră

În decursul acestei veri, când toată atenția era îndreptată spre drumul lui Novak Djokovic către Golden sau Grand Slam, Casper Ruud, un norvegian în vârstă de 22 de ani, aduna, în liniște, victorie după victorie în micul segment european de zgură – Bastad Gstaad, Kitzbuhel – un segment de tradiție, dar izolat undeva în calendar, înainte de trecerea spre hardul american. 

Când a trecut spre hard, rezultatele lui Ruud au continuat să apară – două sferturi de Masters, la Toronto și Cincinnati, urmate, e drept, de o eliminare în turul doi la US Open. Dar s-a revanșat post-NY cu primul lui titlu câștigat pe hard, în weekendul trecut, la San Diego (ATP 250). Ruud l-a învins în finală, 6-0, 6-2, pe Cameron Norrie, trecându-și astfel în cont al 5-lea trofeu în acest sezon. Asta îl face jucătorul cu cele mai multe titluri din 2021.

Casper Ruud nu e o surpriză pentru fanii tenisului. În 2020, Ruud devenea primul norvegian care triumfă într-un turneu ATP, juca o semifinală de turneu Masters și urca în top 25 ATP, depășindu-i astfel performanțele tatălui său, Christian Ruud, care a urcat până pe locul 39 în lume. Christian Ruud, care acum îl ghidează și îl antrenează pe Casper, a fost pentru multă vreme reperul tenisului norvegian. Și tot el a fost cel care i-a deschis drumul fiului său către tenis.

Cu rezultatele din acest sezon, Casper a devenit jucătorul cu cel mai mare succes din istoria Norvegiei: șase titluri ATP, trei semifinale în turneele Masters (toate pe zgură) și o clasare în top 10 ATP. Cinci din cele șase trofee au fost cucerite de Ruud în acest sezon, trei dintre ele câștigate în serie. 

Trei titluri în trei săptămâni

Eliminat în primul tur la Wimbledon după un meci brutal, pierdut în cinci seturi cu Jordan Thompson, Ruud s-a mutat repede pe suprafața lui preferată. A început cu Bastad (ATP 250), turneu pe care l-a câștigat fără a pierde set. Săptămâna imediat următoare a trecut la Gstaad (ATP 250), unde a triumfat din nou, de data asta pierzând un set. Și s-a impus, de asemenea, la Kitzbuhel (ATP 250), devenind primul jucător din 2011 încoace care câștigă trei titluri ATP în trei săptămâni; în octombrie 2011, Andy Murray izbutea același lucru după turneele câștigate la Bangkok, Tokyo și Shanghai. 

Cel care fost foarte atent la acest succes a fost nimeni altul decât Nick Kyrgios – între el și Ruud e un soi de tensiune, mai mult în afara terenului. E o rivalitate care a început la Roma, în 2019, când Kyrgios a fost descalificat în meciul cu Ruud pentru că a aruncat un scaun în tribune, iar norvegianul a fost critic la adresa lui Nick în urma acelei reacții deplasate. De atunci, Kyrgios e foarte atent la orice mișcare pe care o face Ruud, în teren sau în afara terenului, și nu contenește să-l “taxeze”. Chiar dacă o face lipsindu-i argumentele. 

După turul de forță pe care Ruud l-a reușit în cele trei turnee câștigate, Kyrgios a scris despre norvegian că “fură puncte” în astfel de turnee de categorie mai mică și mai degrabă “ar privi cum se usucă vopseaua pe perete decât să-l urmărească pe Ruud jucând tenis”. Nick a încercat să îl reducă astfel pe Ruud la ideea de un simplu jucător de zgură și atât, dar reacțiile australianului au pornit o mică dezbatere în lumea tenisului, cu argumente pro și contra (mai mult pro) despre rolul și poziționarea acelor turnee de zgură în mijlocul sezonului.

Pentru că, evident, ideea nu e despre cum Kyrgios îl contestă pe Ruud, ci despre oportunitățile pe care turneele de categorie mai mică le oferă. Aceste victorii considerate de unele voci drept “mici” pot transforma un jucător bun în unul foarte bun, îi pot deschide poarta către un salt valoric remarcabil.

Casper Ruud e un astfel de exemplu. Aslan Karatsev, care a jucat și câștigat mult în turnee challenger și apoi a explodat în circuitul ATP e un alt exemplu.

Și sunt multe altele. Jelena Jankovic, fostul lider mondial, a jucat și câștigat în ultima parte a carierei destule turnee mici, dar asta a ajutat-o să revină în Top 10 și să participe chiar la Turneul Campioanelor (2013). Sara Errani a câștigat multe turnee de categorie mai mică, dar apoi a ajuns să joace semifinale și finale de Grand Slam. Mihaela Buzărnescu a petrecut ani de zile în circuitul ITF, a izbutit în cele din urmă, grație victoriilor și încrederii căpătate în acele turnee mici, să facă un pas enorm spre circuitul WTA. În 2015, când Dominic Thiem era la început de carieră, austriacul a câștigat trei turnee ATP 250, toate pe zgură, la un interval scurt de timp și știm, ulterior, care a fost direcția în care a luat-o cariera lui Thiem. 

Victoriile pot avea semnificații diferite, în funcție de cine le analizează, și pot puncta diferit, dar consecința lor e mereu aceeași: ele aduc încredere, încrederea te determină să joci mai bine, să lupți și mai tare, să vrei să te îmbunătățeși și mai mult. Toate astea pot duce, într-un cerc virtuos, la alte victorii. Mai mari, mai spectaculoase. 

*

Revenind acum la Ruud și la șablonul de ‘jucător de zgură’ care i-a fost aplicat, e important de spus că el a continuat și pe hard acea serie de 12 victorii la rând de pe zgură, în pofida tuturor așteptărilor. Ajuns la Toronto, el i-a învins pe Marin Cilic și pe Dusan Lajovic în drum spre primul lui sfert de finală de Masters pe hard. 

Conștient de reputația care îl urma, Ruud a reacționat și altfel decât prin rezultate; la finalul meciului cu Lajovic a scris pe una dintre camerele mobile “Hard courts”, aluzie la faptul că nu zgura e ceea ce-l definește neapărat. 

Ruud, care îl are pe Rafa Nadal drept idol și are un joc foarte solid de pe baseline, la care se adaugă un forehand năprasnic, a ajuns în poziția în care crede că poate juca bine pe absolut orice suprafață și e capabil să-și ajusteze jocul de zgură la unul de hard. ,,Am văzut destui oameni care îmi pun la îndoială abilitatea de a juca pe suprafețele rapide, așa că mi s-a părut amuzat să scriu acea mică notă pe cameră. E plăcut să joci pe hard și, deși cele mai bune rezultate le-am obținut pe zgură, cel mai bun rezultat într-un Grand Slam l-am obținut pe hard (optimi la AO 2021). Cred că sunt multe lucruri pe care le poți face pentru a-ți schimba stilul de joc, de la zgură la hard. Poți să loveșți mult mai plat, poți folosi loviturile slice mai des, poți bloca returul și poți veni spre fileu mai mult.”

După sfertul de finală la Toronto, unde a fost învins de Tsitipas, a urmat un altul la Cincinnati, cu victorii la Reilly Opelka și Diego Schwartzman. La US Open a fost eliminat în turul doi de olandezul Boțic van de Zandschulp, dar judecând după traseul spectaculos al acestuia, e o înfrângere care nu mai arată atât de rău. Și apoi, Ruud a răspuns cu titlul de la San Diego, venit după un parcurs excelent, cu victorii la Andy Murray, Lorenzo Sonego, Grigor Dimitrov și Cameron Norrie. Al șaselea titlu al carierei și primul pe hard. 

Ruud devine astfel jucătorul care câștigă cele mai multe trofee în acest an, mai multe decât Novak Djokovic, Daniil Medvedev și Alexander Zverev (toți cu câte 4). “E puțin amuzant, trebuie să spun. Evident, Daniil și Novak au câștigat titluri mult mai mari, așa că nu m-ar deranja să fac schimb cu ei. Este un alt nivel, dar este în regulă. Ceea ce ei au reușit este mult mai impresionant decât cinci turnee de categorie 250, dar iau lucrurile așa cum sunt. Ar fi amuzant, dar și important pentru mine, să închei anul ca fiind cel care a câștigat cele mai multe titluri”, a spus Ruud.

Titluri mici sau nu, Ruud este acum în Top 10 și în cursă pentru a se califica la Torino, la ATP Finals, reamintindu-ne că drumul spre succes nu e niciodată unul singur.